O pagina trista din Jurnal de
atelier. 2011 Cine ne asasineaza fiinta. Sau cum se sfarma o constiinta.
Raspunsul meu la comentariul
lui Liviu Balan la articolul “ Despre revolutia constiintei cosmice “, puplicat
in revista electronica: www.confluenteromanesti.ro.
Liviu
Balan · Academia creierului afumat: comentariu articol:
“ Mai fratioare, ai probleme cu
exprimarea coerenta? Stalcesti intentionat limba asta romaneasca pe care eu o
iubesc ? Esti ancalcit la CEREBEL si nu te poti coordona ? Vrei sa arati ca esti
cult? SUNTETI SUB ORICE CRITICA, DRAGA
DOMNULE ! “
Iata si raspunsurile
mele la intrebarile lui LB:
LB: Mai fratioare, ai probleme cu exprimarea coerenta ?
Re: Da, recunosc. Am probleme cu exprimarea coerenta in
limba romana. Si de aceea scriu. Incerc sa fac un fel de tarapie prin scris. M-am
hotarat sa-mi fac viata publica. Si sa public, spontan, niste articole pe
internet despre UE si sa intru in dialog spiritual cu Dvs. pe orice tema doriti:
religie, arta, stiinta, politica sau
filozofie. Sperand, in singuratatea mea, ca voi reusi sa socializez si cu alte
neamuri.
LB: Stalcesti intentionat limba asta romaneasca pe care eu o
iubesc ?
Re: Nu, Doamne fereste, cum sa o stalcesc intentionat, ca
doar si eu iubesc de sapte ori limba roamana, caci alta limba demult nu mai
stiu sa vorbesc. O stalcesc doar involuntar. Si explicatia nu poate fi decat
urmatoarea: dupa mama, Dumnezeu sa-I binecuvinteze numele, sunt de
nationalitate maghiara, nascut intr-un
sat de romani, si , probabil, nedorit de tata. Chiar si nasterea mea a fost o
problema, nu vroiam sa ies pe lume asta, pe un “ loc fara de loc “ intr-un
topos atopos “, a trebuit sa vina acasa in sat o moasa comunala, o evreica,
care sa ma scoata cu greu din pantecele mamei. Apoi, mama imi povestea ca pana
la varsta de doi ani plangeam continuu si nu mai ma opream din plans pana ce nu
ma scotea mama afara la Luna si-mi arata Luna plina. Apoi tot mama imi povestea
ca tata, fiind contabil si un pic bolnav cu nervii, influentat de surorile lui
care i-ar fi spus in secret ca nu as fi fiul lui, ma batea si ma trantea in
leagan pana ce cred ca adormeam traumatizat de frica. Pana la varsta de sase
ani, mama a incercat, pe ascuns, sa ne invete limba ei materna, maghiara, pe
care o vorbeam doar in casa, cu mama. In satul unde m-am nascut eu, la vreamea
aceea, era o mare pigoana si era interzis
sa vorbim limba maghiara. Acum urmeaza partea cea mai dramatica a adevarului:
opt ani de zile, incepand din clasa intaia pana in clasa a opta ( dupa care am
plecat la Sibiu ), am fost insultat si batut
la scoala, numai pentru simplu fapt ca eram de alta nationalitate. Eu pentru ei
nu eram decat un “ bozgor “ , si trebuia sa fiu scuipat, insultat si batut de
niste copii de tarani, care nu aveau alta educatie decat sa scuipe , sa fure si
sa se bata. Orice incercare a mea de a socializa cu ei se termina cu insulte si
in final cu bataie. Culmea e ca dupa ce veneam batut de la scoala, fara caciula
si de multe ori fara haine, caci era o bataie bestiala, imi rupeau hainele de
pe mine si ma calcau in picioare, acasa, nici nu apucam sa-i spun lui tata ce
am patit, caci ma lua si tata la bataie. Asa era atunci. Cica, bataia ar fi
fost rupta din rai. Si trebuia sa fim batuti si acasa si la scoala. Asa incat
in primul an de scoala au reusit bastiile comuniste sa-mi scoata prima data limba
maghiara din cap. Adica, mai bine spus, sa-mi asasineze fiinta. Dar nu numai eu
luam bataie, o bateau si pe mama. Imi amintesc doua intamplari extrem de
dramatice. Odata, dupa ce mama a fost batuta de surorile lui tata si de alte
vecine din sat, mama de spaima ne-a luat pe toti trei copiii si a plecat cu noi
in padure cu gandul sa nu se mai intoarca in sat. Cred ca aveam pe atunci doar
cinci ani, sora cea mai mare avea sase ani iar cea mai mica doar trei ani,
ne-am ascuns cu mama in padure, si seara tarziu noi copiii o intrebam pe mama
de ce nu ne intoarcem acasa, mama plangea in sufletul ei , tarziu ne-a gasit in
padure bunicul din partea tatalui, care avea vreo 80 de ani, si ne-a intors cu
greu in sat. A doua intamplare pe care mi-o amintesc este mult mai dramatica.
S-a petrecut in clasa a cincea. Deci, va repet, fara nici o exagerare, atata
bataie am luat in cap la scoala si acasa, incat, probabil, incepusem sa-mi
pierd judecata, atata cat era la un copil de 11 ani. Imi amintesc ca in clasa
intaia am luat premiul intai, iar celelalte trei clase care au urmat, la scoala
de patru ani din sat, am luat doar premiul doi, lucrul de care tata era total
dezamagit, caci el nu concepea ca baiatul lui sa ia numai premiul doi, el la
randul lui fiind premiant la scoala si cel mai bun la matematica. Acum, trebuia
sa va spun, ca o paranteza, insa nu stiu cat adevar exista aici, am luat doar
premiul doi in clasele a doua, a treia si a patra, doar pentru ca premiul intai “ trebuia “ sa-l ia baiatul
timplarului din sat, care era de fapt si el de alta nationalitate, era bulgar,
si tatal lui incepuse sa-i construiasca casa invatatorului Corbu, constructie
care a durat vreo patru ani. Dar, in sfarsit, sa ma intorc la drama petrecuta
in clasa a cincea. Tata, ingrijorat ca nu mai iau premiul intai, incepuse el
insusi sa faca niste lectii de matematica cu mine, dar fara metoda, ci asa,
taraneste, cum stia el, cu bataia si cu forta. Lucrul pe care eu nu-l
intelegeam, incepusem sa descoper geometria la scoala si la clasa a cincea
vedeam deja o altfel de matematica. Am avut parte de o profesoara de matematica
care era licentiata si intelegea ce se petrace cu mine de fapt, dar tata nu
avea de unde sa inteleaga ca eu vad o altfel de matematica decat aceea pe care
o invatase el la scoala. Dupa o discutie
cu profesoara, tata a luat pozitie si a zis ca ma invata el matematica acasa,
asa cum stie el. Si atata m-a “ invatat “ si m-a batut, pana ce mi-a scos si
matematica din cap. Deci, daca pana la varsta de sase ani incepusem sa vorbesc
in familie limba maghiara, iar cand am ajuns la scoala, cu bataie si insulte,
in mai putin de un an au reusit bestiile din sat sa-mi scoata din cap limba
materna - limba care era de fapt locul de adapost al
fiintei mele - pana la varsta de 11 ani
au reusit tot bestiile comuniste sa-mi scoata din cap si “ matematica formelor
“. Dupa o bataie mare , pe care am luat-o de la tata, pentru ca eu il
contraziceam la lectiile pe care el mi le facea cu forta la matematica, am suferit
un soc, probabil un atac cerebral, si dupa ce mi s-au blocat coardele vocale
n-am mai putut sa vorbesc deloc. Deci, pur si simplu imi pierdusem graiul, iar
cand am ajuns la scoala a doua zi, toata clasa a cincea au incepu sa rada de
mine, si asa am devenit din “ bozgor “, si balbaitul scolii, caci acum eram si
balbait. Vreo trei saptamani n-am mai putut vorbi normal, nu ma puteam exprima
prin cuvine, insasi scoala devenise o problema, caci fara sa vorbesti era
aproape inutil sa mai inveti ceva. Norocul meu era ca stiam bine sa desenez si
sa lucrez cu acorelele, si aici gasisem un adevarat refugiu in singuratatea mea
de copil, maltratat bestial de niste tarani inculti, care in saracia lor needucata
nu aveau de unde sa stie ca este posibil sa existe si altfel de copii dotati cu
un alt fel de talent decat al copiilor lor. Mama, singura, cred ca intelegea ce
se petrece cu mine, ar fi vrut sa ma duca la un doctor, dar de unde doctor in
sat la vremea accea, reusise doar sa stea de vorba cu profesoara de matematica,
si dupa ce i-a spus ce bataie am luat de la tata, m-a luat doamna profesoara in
atentia ei, si, dupa ce m-a invatat cum sa tin niste pietricele in gura, ca
printr-un miracol am inceput din nou sa vorbesc. Cred ca de atunci am ramas eu , asa cum ziceti dumneavoastra, “
incalcit la CEREBEL “ si inca nu ma pot “ coordona”, domnule Liviu Balan. Trist si adevarat. Este trist,
prin ceea ce am povestit mai sus, Si adevarat pentru ca ati contribuit si dvs.
la starea aceasta.
LB: Vrei să arăti că
eşti cult?
Re: Nu vreau sa arat
ca sunt cult. Vreau sa arat ca sunt om, si mai inainte de toate sunt o fiinta
umana. Vreau sa arat lumii adevarul: ce sunt, cine sunt, de unde vin si unde
merg.
LB: SUNTETI SUB ORICE
CRITICA, DRAGA DOMNULE !
Re: Da, domnule Liviu
Balan, sunt sub orice critica. Cred ca si dvs. ati contribuit la starea asta. Desigur,
nu veti recunoaste lucrul acesta, pentru ca, dupa cum se vede din profilul
dumneavoastra, ati studiat la “ Academia
creierul afumat “ si inca va tineti profilul la secret. Oricum, eu va
multumesc, dupa atatia amar de ani, ca ma considerati totusi a fi “ mai fratioasre”
si “ draga domnule “. E si lucrul acesta
un prim pas in constiinta dvs., un mic salt cuantic pentru a ajunge in exilul
constiintei universale. La urma urmei, vom afla cu toti ca inconstienta este o
tara, o patrie, constiinta, un exil. La care nu toti au acces, pentru ca nu
toti ajung la Statia finala: Sfantul Soare.
Cu respect si consideratie, sculptor Constantin Milea Sandu.
PS: Ma gandeam acum
la Van Gogh care facea cate 12 greseli
de ortografie pe pagina in celebrele scrisori adresate fratelui sau Theo. Si cu
toate astea scrisorile lui au ramas in patrimoniul umanitatii. Bineinteles,
dupa ce au fost corectate de un editor special.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu