REPORTAJ IMAGINAR LA UN CONGRES INTERNAŢIONAL AL FEMEILOR (3)

     (eseu teatrologic - manifest feminist în şapte părţi) - fragment

                                                                                                 

        Personajele:

   Bărbatul travestit

   Femeile de serviciu: sunt trei la număr, deşi prezenţa lor e mai mult decorativă, ele au totuşi un comportament suspect, manifestând la un moment dat ciudate libertăţi mentale.

   Doamnele de bine: un grup de doamne provenite din Estul europei, dar şi din Lumea a Treia.

  Doamnele în roz: un grup de doamne din Vestul europei, reprezentantele Occidentului.

   Doamnele doamnelor: un grup de doamne din ţările bogate, provenite în general din America de Nord.

    Preşedintele femeilor: sunt cinci la număr, prezenţa lor fiind vizibilă în sala congresului datorită unor pălării mari de culoare albă, neagră, galbenă, roşie şi mov.

   O matroană impozantă cu părul gri: fără identitate

   O doamnă blondă şi grasă

   Sarica

   Distinsa doamna din loja oficială: alteţa regală

   Negresa-blondă

   Un grup de prostituate de lux

   Minunata doamnă a lunii arginti

   Clara

   O bătrânică mică şi uscată ca o smochină

   Diana-Luna-Hecate

   Hoaşca cea bătrână şi zbârcită

   Agar

   Faţa-de-lună

   Văpaia-de-jar

   O fecioară cu coroniţă de aur pe cap

   O fecioară isterică, geloasă şi răzbunătoare

   Un grup de Fecioare-miss

   Mai multe doamne ce aparţin unor Grupuri de conştiinţă de gradul I, II şi III.

   Alte doamne venite la congres

         PARTEA A TREIA

    Din fericire, invocarea acestei Zeiţe a Extazului din Grecia pre-elenică, a generat un câmp bioelectric în inimile doamnelor, mult mai mare decât cel din creierele lor bicamerale. Astfel, acest curios câmp bioelectric, vizibil cu ochiul liber în sala congresului, căpătase o anumită formă de aură, arătând la unele dintre doamne şi domnişoare ca un Inel lat argintiu împrejurul inimilor lor, iar la altele ca un disc-auric deasupra capului, cu o rază de aproximativ 1 metru. Cunoscând bine faptul că Frecvenţa Madonnei Intelligentza acţionează prin seducţia şi iubirea necondiţionată a Mamei Divine, care primeşte radiaţia şi vibraţia prin Înalta Preoteasă a Soarelui, le-am sugerat doamnelor şi domnişoarelor să încercăm împreună o extincţie a acestor proiecţii de inele lunare şi discuri solare prin câmpurile Pământului, orientându-ne în mod deosebit asupra societăţilor predominat patriarhale. Însă, am fost criticată ca în activitatea mea globala manifest o atitudine “prea politică”. Trei dintre Preşedintele femeilor, au venit imediat lângă mine şi mi-au spus să mă limitez doar la aspectele spirituale şi mai puţin la seducţie şi “politica mondială”, însă tot atunci le-am spus că pentru mine totul este seducţie spirituală – că nu exista nici un fel de separare între politica mondială, spiritualitate şi vibraţie înaltă, iar supunerea faţă de Legile Superioare ale spiritualităţii reprezintă Instrumentul de extaz mistic de care dispunem fiecare pentru a face să funcţioneze cu succes toate sistemele din lumea în care trăim. Ca să le conving pe toate doamnele de puterea uriaşă a acestui Instrument de seducţie şi detecţie extrasenzorială, a acestui câmp bioelectric care acţionează în jurul corpului nostru sub forma unor inele lunare şi discuri solare de frecvenţă înaltă, le-am spus aşa: “Imaginaţi-vă şapte miliarde de oameni care, prin sufletele lor, inspiră liber şi absorb, storc şi pompează, în bioluminiscenţa lor creatoare, Iubirea necondiţionată a Mamei Divine, pe care o degajă apoi în câmpurile Pământului prin expiraţie şi extaz eurynomes-mnemosynes sau apollinic-dionysiac, numiţi-l cum vreţi.”. Mai concret, ca să disociem extazul apollinic-dionysiac de cel eurynomes-mnemosynes, trebuie să distingem două feluri de suflete: sufletul trupesc, al cărui rost exclusiv este de a menţine funcţiile vitale ale viului, şi sufletul liber, care poate părăsi trupul în stare de catalepsie sau de inconştienţă, de transă. Marea chestiune încă nedezlegată de antropologii care nu disociază “extazul” de “posesiune” este întrebarea: Cum oare posesiunea este practic posibilă – prin pierderea sufletului şi înlocuirea lui de către spirite, sau fără pierderea sufletului? Răspunsul meu este următorul: Presupunând că Starea modificată a conştiinţei (SMC) include trei stări de extaz ( prin posesiune, prin transă şi prin catalepsie ) rezultă două mari experienţe edificatoare Spiritului Universal: 1. O experienţă la limita morţii ( ELM ), în care posesiunea bărbatului este posibilă prin pierderea sufletului femeii, care deţine doar două “pachete” de suflete-seminţe şi înlocuirea lui de către spiritul Celor Opt Sophii cu o “sămânţă de moarte” ( de moartea din dragoste primită ca pe un semn de lumină ). 2. O experienţă în afara corpului ( EAC ), unde posesiunea femeii este posibilă prin pierderea sufletului bărbatului, care deţine trei “pachete” de suflete-seminţe şi înlocuirea lui de către Inteligenta Luminoasă, care e “sămânţa de viaţa”, creier bicameral şi memorie universală în extazul lui mistic, apollinic-dionysiac, sau eurynomes-mnemosynes, numiţi-l cum vreţi. Aceste două mari experienţe pe care le-am numit mai sus, demonstrează printre altele şi ipoteză conform căreia seminţe de viaţă şi de moarte exista peste tot în Univers şi că viaţa pe Pământ a început atunci când aceste seminţe au ajuns aici, posibil aduse de un mic corp ceresc numit meteorit, asteroid sau planetoid. Acest proces de Fecundaţie cosmică este cunoscută sub denumirea de Panspermie stelară...În cele din urmă, văzând că nu mă pot opri nici cum din seducţia pe care o exercitam asupra tuturor doamnelor prin demonstraţia şi analiza mea hermeneutica despre cum este posibilă practic posesiunea prin “pierderea sufletului” femeii în detrimentul bărbatului, sau invers proporţional cu distribuţia “pechetelor” de seminţe de suflete libere, cele cinci Preşedinte ale femeilor au hotărât de comun acord să întrerupă pentru un timp dezbaterile congresului şi să acorde o pauză de meditaţie, studiu şi relaxare. Lucru ce au bucurat pe toate doamnele. Şi în timp ce, în pauză, unele doamne îşi manifestau admiraţia pentru aceasta Mare Zeiţă a Extazului, altele indignarea şi revolta asupra mea - că ştiau, ori că nu ştiau, sau nu vroiau să-i recunoască transcendenţa acestei curioasă şi suspectă zeiţă atlantidă venită la Congresul Internaţional al Femeilor -, din fundul sălii congresului, pe o muzică de fundal subliminală şi psihedelică, se formase repede un Cerc de prostituate de lux cu căşti muzicale pe urechi, care înaintau acum spre tribună oficială într-un dans lasciv în admiraţia curioasă a doamnelor. Ajunse în faţa tribunei, Cercul de prostituate de lux începuseră se se mărească, formând în jurul lor alte cercuri şi inele concentrice. Şi împreună cu celelalte grupuri de Doamne, care îşi puseseră şi ele căştile muzicale pe urechi, începuseră un dans psihedelic în spirală, acompaniate de nişte ecrane mari care transmiteau imagini şi sunete, consecutiv, din trei hituri: două de Formaţia Asia şi al treilea de Tom Jones. Doamnele în roz cântau melodia “Asia-Inima mea”: “Ia cu tine şi inima, inima mea, şi ascunde-o în bagaje, pe undeva, ia-o cu tine, acolo, în America sau în Asia...”. Doamnele de bine cântau melodia “Moşule ce tânăr eşti”: “Moşule, ce tânăr eşti, e prima iarnă când vii la mine, nu te mai las să pleci, noapte de vis alături de tine...“. Iar Doamnele doamnelor, cu căştile muzicale pe urechi, cântau şi dansau frenetic pe melodia “Sex Bonb” de Tom Jones. În acelaşi timp, pe acelaşi fundal muzical subliminal, a doua Femeie de serviciu, îmbrăcată în halat alb-argintiu, striga sloganul: “Vrem bărbaţi proprietari cu sexele tari! Iar a treia Femeie de serviciu, îmbrăcată într-o robă neagră cu capă albă şi cordon roşu, striga sloganul: “Vrem şi proxeneţi moşnegi, să ne apere de legi! “. Apoi, împreună, într-o nebunie explozivă de neimaginat, toate doamnele venite la congres începuseră să danseze în delir pe melodia “Sex Bomb” de Tom Jones. La un moment dat melodia “Sex Bonb” se opreşte brusc, revine în fundal muzica de început subliminala şi psihedelica şi la semnalul de Consacrare, dat de o misterioasă doamnă cu pălărie vişinie, toate femeile care dansau în spirală invocă energia Zeiţei Eurynome, după care încep să intre pe rând în transă şi, în poziţia de lotus, încep toate o meditaţie transcedentală, ocultă, de gradul IV, numita “Naşterea Reginei Mnemosyne “. După un timp, una dintre ele aflată în cercul din mijloc, vopsită, blondă, plină toată la mâini la gât şi la picioare de inele de aur şi de argint, cu ochelari mari şi fumurii, astfel ca nimeni n-ar fi putut să-i ghicească vârsta şi culoarea pielii din pricina picioarelor ei sexi, foarte lungi şi pline de un erotism exotic şi barbar, se aşeză pe un scaun trepied, îşi luă casca muzicală de pe urechi şi începu să le povestească doamnelor aflate în meditaţie ce înseamnă pentru ea, de fapt, proprietate:

-         Ştiţi, eu am cunoscut foarte mulţi bărbaţi la viaţa mea, îşi începu Negresa blondă povestea cu o voce tristă şi melancolică. Însă unul dintre ei, mai în vârstă, aflat pe patul de moarte, mi-a mărturisit aproape cu o ultimă suflare ca nu a înţeles niciodată ce vor cu adevărat femeile şi m-a rugat pe mine să-i spun eu înainte de a muri. I-am spus că femeile nu vor sex, nu vor inteligenţă şi nici măcar proprietate, vor doar soare, dans, îmbrăţişări şi...Love Story! Auzind aceste cuvinte, ochii trişti şi visători ai bătrânului au devenit dintr-odată plini de iubire şi iluminaţi de un soare albastru şi strălucitor, parcă dornici de o mare dragoste neîmplinită...Şi tot atunci a şi murit în braţele mele...( pe un ecran în 3D apar imagini din scena îmbrăţişării ). Când l-am cunoscut, mi-a fost de-ajuns să-i văd doar ochii; erau nişte ochi pe care mi i-am dorit dintotdeauna...De aceea vă spun că, atunci când sunt tristă am senzaţia că am pierdut esenţialul din viaţă. Pentru mine cuvântul proprietate înseamnă creaţie, vis, dragoste liberă, sânge albastru şi respect pentru Divinitate şi Legea sacră. Iar libertatea înseamnă bunele maniere. Semnificaţiile cuvintelor “creaţie”, “vis “, “dragoste liberă” şi “sânge albastru” sunt esenţiale în viaţa noastră. Când aceste Cuvinte de cod le-am pierdut, înseamnă că inima noastră arde de singurătate - înseamnă că ne aflăm foarte aproape de o mare prăpastie interioară, doamnelor, aşa să ştiţi! Şansa noastre pentru a deveni cu adevărat libere şi a trăi într-o libertate fără efort este dragostea liberă, sângele albastru şi bunele maniere, zise la sfârşit Negresa blondă. Apoi se întoarse în cercul ei de femei, la fel de tristă precum venise, urmată îndeaproape de Grupul de prostituate de lux, pentru a medita împreună la libertatea fără efort şi la dragostea liberă ce va urma.

-          Pentru fiecare dintre noi trebuie să existe măcar odată în viaţa o dragoste liberă. Şi dacă dragostea liberă e insondabilă, nimic nu rămâne din viaţa noastră. Şi fără o dragoste liberă, nici Dumnezeu nu mai poate să facă lumea de la început, din nimic, a doua oară! Zise Sarica.

-         Dar cu cine, doamnelor, să mai faci azi o dragoste liberă, fără prejudecăţi, ca să aduci sânge proaspăt în familia ta, când în lumea de azi, tot mai alterata genetic, unul din trei bărbaţi trăieşte singur şi e ca vai de “micromegul“ lui. Iar ceilalţi doi se comportă cu tine ca nişte păpuşari codoşi şi demenţi, care după ce te cumpără şi te vând cu bani grei, te fac troacă de porci. Şi ţi-o trag amândoi până ce îţi scot toţi neuronii din cap. Şi când nu mai există substanţă cerebrală, apare în scoarţa ta cenuşie o gaură neagră în cap. Şi uite aşa îţi moare neuronul şi rămâi numai cu găuri negre în cap şi leşinata toată viaţa... Şi apoi îţi plângi singură de milă că nu şti cui să te împarţi, că te doare capul şi nu mai şti cum să ieşi din noroi... De ce, doamnă? De ce trebuie să ni se întâmple nouă treaba asta urâtă şi mocirloasă? Întreba cuprinsă cu o adâncă tristeţe o doamnă frumoasă de 30 de ani, blondă, grasă şi c-am surdă de-o ureche, pe una din Grupul de prostituate de lux

-         Doamnă, ascultaţi-mă, o clipă! Ca să vă ajut acum cu ce pot, că am trecut şi eu de multe ori prin faze din astea, vă spun un secret, pe care îl ştiu puţine femei: neuronul nostru, feminin, e doar leşinat, dar de murit nu moare niciodată, doamnă! Numai neuronul lor moare, al nostru te arde puţin la suflet, leşină, dar nu moare neuronul niciodată, mă înţelegeţi, da?! Îi sări în ajutor blondei o brunetă superbă, puţin surdă şi ea de-o ureche, dar deşteaptă foc şi prietenă bună cu Donna Clara din Grupul de prostituate de lux. Nu moare neuronul feminin, doamnă! Continuă bruneta s-o dăscălească insistent la ureche pe nefericita blondă. Nu moare, pentru că e făcut dintr-un laser membranal special, căptuşit cu nouă feluri de laseri: membranali, celulari, nucleari, slabi-de-organe, tari-de-organisme, căldicei-sociali, dulci-planetari, acrişori-galactici şi săraţi-universali! Noi suntem sarea pământului, doamnă, mă înţelegeţi, da?! Şi încă ceva, ca să vă ajut, să nu mai leşinaţi niciodată degeaba, va mai spun un secret, dar, aşa, pe şleau, să nu ne-audă nimeni: când două celule feminine se unesc, atunci vine Dumnezeu şi pune scânteia, aţi înţeles, da?!

-         Am înţeles eu ceva, doamnă, cum e când te arde neuronul la sufleţel, dar mă gândesc şi eu că, până vine Dumnezeu din universul lui galactic să ne pună scânteia, sau “pacheţelul” acela de suflet lipsa, vine înaintea lui chirurgul cu bisturiul cu laser şi ne taie neuronul. Şi apoi când te-ntorci la el să-ţi mai coase odată celulă, că te dor toate astrocitele care leagă neuronii în scoarţa cerebrală, te trimite la psihologul de serviciu, zău aşa! Zise nedumerita tânăra blondă.

-         Lăsaţi chirurgul şi psihologul de serviciu în pace, ca ăştia nu ştiu decât să taie în carne vie şi să facă frecţii la piciorul de lemn. Vă sfătuiesc să mergeţi la un duhovnic, dacă n-aveţi, vă recomand eu unul bun la suflet ca pâinea caldă şi a-toate-ştiutor, ii cereţi să vă facă urgent o Liturghie de vindecare a arborelui d-voastră genealogic, ca să scăpaţi de beleaua asta mică cu neuronul leşinat, că precis aveţi pe linie paternă sau maternă o bunică ori vreo strămoaşă în familie care se împreună în altă viaţă cu Diavolul prin ambele părţi. Dar asta vă pot spune după ce o să stăm de vorbă mai mult, ca să-mi povestiţi ce rude de sânge aveţi până la gradul şapte, mă înţelegeţi, da?! Apoi, amândouă, împăcate în spiritul vechilor tradiţii populare, hotărâseră să se întâlnească pe terasă la o cafea, ca să-şi spună pe-ndelete toate ofurile, şi să meargă împreună la duhovnicul de taină, sa la facă Liturghie de vindecare genealogică, sau un Maslu de exorcizare a sufletului liber, de genul: “suflet liber caut suflet liber “.

-         Fiţi liniştite, doamnelor, şi nu va mai agitaţi atâta degeaba, ca şi Moşul nostru, Okeanos, până la 90 de ani este încă viril! Şi face treabă bună cu “micromegul“ lui albastru. Afirma prima Preşedintă a femeilor, aranjându-şi cochetă cu mână pălăria ei mare, albă, cu flori roz. Apoi scoase din poşetă rujul şi o mică oglinjoară cât palama şi discret începe a se rujă.

-         Aici există o mică problemă, sau mai degrabă o dilemă încă nedezlegată: de genealogie continuă, sau de geriatrie neagră încrucişată cu o microbiologie scabroasă pe care ori eu nu o ştiu ori nu pot să o înţeleg. Eu nu cred că Moşul, sau, mă rog, Genethilos-ul ăsta al nostru, mai este încă viril la 90 de ani. Presupunând că Moşul nostru chiar ar putea face şi drege ceva cu “micromegul“ lui negru ori albastru, eu cred că asta o face doar pentru a-şi păstra “rasă în interiorul rasei“ şi proprietăţile lui uriaşe în Aristocraţia Neagră. Cum se face ca 90% din proprietăţile şi bogăţiile Pământului au ajuns acum, din nefericire, în mâna unor păpuşari globalişti, codoşi şi demenţi, care, statistic, reprezintă doar 1% din omenire şi care îşi permit acum să îşi bată joc de vieţile noastre? De aceea, consider că această problemă trebuie urgent tranşată: prindem codoşii demenţi şi le tăiem Pisica, sau pornim Vânătoare regală? Am intervenit eu în mijlocul Doamnelor doamnelor, pentru a lămuri într-un fel, până la urmă, problema proprietăţii şi a castelor prin amestecul raselor.

-         De acord! Sunt în asentimentul d-voastră, doamnă! Să tranşăm problema din ambele părţi. La urma urmei, de aceea am venit noi, aici, la Congresul Internaţional al Femeilor: Să vedem ce şanse reale mai are femeia modernă cu Zămislătorul ăsta de Okeanos al nostru, sau mai bine zis cu Oceanidul de 99, sau de 999 de ani, venit de pe Luna verde a lui Saturn VI pe Planeta Albastră. Practic, Luna noastră este “blocată” mareic în rotaţia sincron cu Pământul de către Luna planetei Saturn şi de aceea ne arata mereu aceiaşi faţă spre planeta noastră. Ca să “deblocăm” Lună pentru a-i vedea faţa nevăzută, trebuie mai întâi să intrăm în consonanţă cu seminţia lui Titan, lucru care implică un procesul de fecundaţie cosmică care poartă denumirea de Panspermie stelară, aşa cum bine aţi afirmat d-voastră doamnă. Iar Cheia de blocare şi deblocare mareică a Lunii este posibil să fie acum chiar la Prinţul Lumii! Zise cea de-a cincea Preşedintă a femeilor. Această doamnă, iniţiată în tainele astronomiei extragalactice, decană de vârstă, cu o siluetă suplă şi atletică, demnă de invidiat, era îmbrăcată într-o rochie de catifea verde, imperială, cu brocarduri de mătase şi dantelă albă la mâneci şi roşie în talie. Pe cap, peste părul ei lung şi galben-argintiu ca mătasea de porumb, purta o pălărie mare de culoare mov-deschis, cu buline albe şi mari pe boruri şi galbene şi mici pe o panglică roşie cu fundă, care se închidea într-un buchet cu cinci flori de regina nopţii, trei albe şi două galbene, prinse cu o agrafă de fluture exotic cu cap-de-mort. În mâna ei mică cu degetele lungi şi elegante ţinea un baston din lemn preţios de abanos negru cu mâner de argint de care, atunci când stătea, se sprijinea cu amândouă mâinile, iar când mergea prin sala congresului deschidea şi tăia cu el câmpuri cuantice numai de ea ştiute, dirijând cu măiestrie pe toate femeile din cercul ei.

-          Să lăsăm morţii să-şi îngroape morţii! Şi să-i dăm Cezarului, ce-i al Cezarului! Zise a doua Preşedintă a femeilor cu pălărie mare neagră. Şi cuprinsă parcă de un spirit contrafăcut, numai de ea ştiut ( probabil, din Cartea Tibetana a Morţilor şi din Cartea Egipteana a moartelor din dragostea lor pentru Fiul Omului venit din cer ), îşi trase, preventiv, trei voaluri de mătase peste faţa ei albă ca varul: unul de mătase negru-proaspăt cu nuanţe de albastru de Prusia; al doilea negru-vechi cu nuanţe de roşu fosforescent de Rusia; şi al treilea negru-mat, strălucitor, transparent doar în dreptul feţei, prin care se puteau observa, priviţi drept din faţă, doi ochi bionici portocalii care răspândeau în toate părţile nişte raze de lună verde-albastră.

-          Sincere condoleanţe, Doamnă! Am intervenit eu, apropiindu-mă cu evlavie şi smerenie de cea mai neagră la suflet dintre Preşedintele femeilor. Şi pentru că aveam să-i dau un mesaj foarte important, pe care-l aştepta să sosească dintr-un loc strict secret tocmai prin mine, hotărâsem să nu-i dau mesajul până ce nu-i voi spune ceea ce urmau să afle toate doamnele venite la congres. Aşa încât, după ce mi-am făcut în gând rugăciunea de pe patul de moarte: “...Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh, Treime Sfântă, slavă Ţie! “, am deschis cele trei Câmpuri negre de sub voalurile străvezii sub care se ascundea nefericita Doamnă, apoi i-am spus: Sunt în asentimentul Cezarului din antibuncărul mănăstirii d-voastră, doamnă! Dar vă rog să mă înţelegeţi bine şi pe mine când vă spun că: Dacă şi în Secolul XXI vom continua să-i mai lăsăm pe ai noştri morţii electrici să-şi îngroape pe ai lor morţi fără îngropăciune în Liturghia neagră din registrele lui Gog şi Magog, ne ia Dracul pe toate, doamnă! Cu toată evlavia şi smerenia mea pentru cultul morţilor D-voastră amestecaţi şi cu tot respectul meu pentru Cezaropapismul şi bizantinismul D-voastră, vă propun să renunţaţi a mai ţine dezbinate cele două biserici creştine, de Apus şi de Răsărit, au trecut deja mai mult de 1000 de ani de la marea schismă, faceţi pace între ele şi uniţi-le odată, doamnă! Vă propun să renunţaţi urgent la utopia Paradisului prin distrugerea omenirii, crezând că veţi mai putea face şi în secolul XXI din Iad Rai şi din Rai Iad, aşa cum îşi făcea John Milton în secolul XV. Vă propun să suspendaţi urgent Ordinul Meritul Genocidul Cultural în Grad de Cavalerul Negru în cerul gurii, să daţi ordin Gardienilor Mesei Rotunde să-i prindă urgent pe toţi codoşii ăştia globalişti, demenţi şi imbecili, să tranşăm urgent Pisica neagră şi să pornim odată Vânătoarea asta mocirloasă de Vrăjitoare...de Voodoo voodoo, de Dudu-dudu, de New Age şi de Haarp Mind Control! Că vin uriaşi, doamnă! Se întorc Nefilimii, decăzuţii, duşmanii de moarte a celor 400 de popoare sărace, înghiţite în sfera de Putere a Timpurilor Moderne, doamnă! Vin Giborimii puternici şi umbrele Refahimilor şi ne închid mânăstirile, ne strică bisericile şi ne bombardează toate buncărele, doamnă! Vin Amalekimii şi Anachimii giganţi cu titanii şi cu toate titanidele lor. Vin peste noi şi ni-l mănâncă iar pe Dionysos-copil, canibalii ăştia din Aristocraţia Neagră! Şi ni-l mănâncă şi pe Copilul care joacă Dame cu Tripleta dublă, din vechile familii regale, doamnă! Şi nici fratele lor, Dayan, nu mai rezistă, doamnă! Sta singur, acolo, pe masa de operaţie, în Ogdoadă, unde m-aţi trimis în misiune specială chiar D-voastră, doamnă!...Acolo, unde m-aţi trimis în Tibet, în Agartha, să vă aduc mesaje din Shamballah, de la Sambalica, de la Amba, Ambica şi Ambalica! Vă rog să mă credeţi când vă spun că, am fost acolo le el, la Dayan şi nu am mai găsit în Ogdoadă decât pe Amba, răstignită în Rugul ei, aprins chiar de ea, aşa cum bine ştiţi, cu ultimul cuvânt de răzbunare, care a rămas scris până în Ziua de azi pe urna ei din pulbere stelară: “Moarte lui Bishma! Operaţi în planul 3B!”. Tot acolo, am aflat de la mesagerul nostru isihastul şi sapienţialul VAVA că, Ambica, Ambalica şi Sambalica au intrat în Pământul Gol, doamnă! S-au întors toate trei la Atlanţii şi la Lemurienii lor din Telos, din Posid şi din Skamballah, ca să le spună în Consiliul Suprem adevărul gol-goluţ, ascuns în Pământ de 30.000 de ani. Să le spună celor şase bărbaţi şi şase femei din Consiliul Suprem că: Nu Atlanţii au fost cei care considerau că popoarele mai puţin evoluate trebuiau controlate prin Haarp Mind Control şi în final suprimate, ci, taman invers, Lemurienii - care vorbesc limba maru, cu rădăcina comună a sanscritei şi ebraicii - au oprit evoluţia popoarelor sărace şi sărăcite de uraniţi, până la dispariţia lor totală împreună cu Preotesele Soarelui în holocaustul Amazoanelor în Podul de Carne arsă, pe actuala direcţie Cernavodă-Feteşti-Sat, ştiţi d-voastră care, doamnă! Jos, acolo, în Pământul Gol, în Posid, e scandal mare, doamnă! Când au aflat Atlanţii ce fac Lemurienii la suprafaţa Pământului, au declarat iar război nuclear Lemurienilor. Se bat acum pe viaţă şi pe moarte. Mai concret, se bat pe viaţa lor de 30.000 de ani pentru toată viaţa şi toată moartea noastră de abia 3000 de ani. Vă daţi seama ce tinere suntem noi acum pentru ei, doamnă! Acolo, în Posid şi în Telus, fiecare atlantidă şi lemuriană au între 15.000 şi 30.000 de ani, sunt încă tinere şi graţioase, au corp frumos, ca şi al nostru, doar ca inima lor vibrează la o frecvenţă de zece ori mai mare decât a noastră... Da, doamnă, iar noi abia acum învăţam Salutul yoghin al Soarelui – Surya Namaskara! Iar bietul nostru Dayan, aşa cum vă spuneam, stătea acolo singur, în Ogdoadă, pe masa de operaţie, redacta manuscrisul acela secret şi plângea... plângea precum Făt-Frumos cu ochii în lacrimi şi în jurul lui o grămadă de microbiologi şi neurochirurgi, care-l operau la cap şi-i tot cereau să reziste încă şapte luni, până la Noaptea Sol-stiţială din 21 decembrie 2012, când vom traversa Rubicondul şi vom intra după 72 de ore de întuneric în Centura fotonică... Greu am reuşit să traversez, travestită, tot Orientul acesta dezlănţuit acum de valul de revoluţie solară, să intru în ţarcul lor şi să păcălesc toată gaşca aceea de beduini rudimentari, de microbiologi şi de neurochirurgi din Armata Alba şi să sustrag bileţelul pe care mi l-a dat Dayan, special pentru D-voastră, doamnă! Uitaţi-vă aici, să vedeţi ce scrie pe el: “Într-o fracţiune de secundă ne-am putea întoarce în condiţia reptilienilor din era secundară...urgentaţi integrarea sistemului Materie-Energie, ansamblului Spaţiu-Timp...operaţi prin Coloana soarelui de vis...treceţi la ecuaţia ultimă de unificarea câmpurilor cuantice...aplicaţi teoria stringurilor...schimbaţi sensul celor Cei Doi Poli magnetici şi scoateţi pe...Lilith!...Şi Intraţi...Intraţi...Intraţi!” Abia când am rostit cuvântul “Lilith”, nefericita doamna preşedintă s-a cutremurat din starea ei înţepenită, apoi a început să-şi descopere încet cele trei voaluri negre de mătase. În timp ce eu am continuat să descifrez ce ar fi putut să mai ascundă misteriosul mesaj adus de mine din Tibet chiar de la Dayan. Care va să zică, de trei ori “Intraţi “. Deci, nu sunt numai Polii, între timp s-au mai deschis alte trei “Intrări “, probabil, în Posid, în Shmballah şi în mod sigur în Telos ( unde am ratat eu ultima dată “Intrarea“ în muntele Shasta, cu Apollon – Vânătorul stelelor, şi cu prietena mea, DB-Adama verde cu ochii de smarald; eu dorind s-o scot de acolo pe Beatrice, iar DB, probabil, pe Adam, Adama şi pe Lilith?! )...Dar pe unde-o fi Ieşirea acum, numai D-zeu ştie, doamnă, noi nu ştim! Ca şi cerul e închis acuma prin Centura de radio nuclizi Van Allen, iar noi stăm şi aşteptam la Bariera atomilor mulţimii. Stăm şi aşteptam să ne cadă cerul cu asteroizi în cap, doamnă? Sau stăm să ne mai lovească odată cu câte o Hiroshimă* şi Nagasaki** în coasta lui Adam şi în inima Dianei-Luna-Hecate din Grădina Maicii Domnului? Chiar nu ştiu ce mai aşteptam noi acum, doamna: Poate, încă un cutremur de gradul 11, Doamne fereşte! Aşa cum s-a întâmplat în 2011 în Japonia, când valul de tsunami de 30 de metri a distrus trei centrale nucleare, a inundat insulele nipone şi a lovit în ochiul stâng pe Zeul primordial Izanagi şi în inimă pe Zeiţa japoneză a Soarelui – Amaterasu Omikami ( Zeiţa Cerului Strălucitor ). Auzind de Grădina Maicii Domnului, Preşedinta femeilor cu pălărie neagră reacţionă brusc, lua bileţelul lui Dayan din mâna mea, îl citi repede printre rânduri cu ochii ei bionici-oranj şi fără să mai stea mult pe gânduri apela urgent prin I-fonul ei celular pe o curioasă Vicepreşedintă a femeilor, care trona “ascunsă” sub o pălărie mare, vişinie, în cercul din grupul Doamnelor de bine, undeva în colţul stâng din sala congresului. Când recepţiona apelul Vicepreşedinta se desprinse repede din grupul de doamne şi cu paşi grăbiţi veni lângă Preşedinta femeilor cu pălărie neagră. Aceasta îi şopti ceva la ureche, Vicepreşedinta citi şi ea bileţelul, tastând magnetic cu degetul mic printre rânduri, apoi îl împături repede cu degetele ei subţiri şi cuprinsă de o spaimă zombică, cu un zâmbet serafic şi diafan, îl subtiliză între sânii ei imenşi, palizi şi dezesperanţi. Misterioasa doamnă era îmbrăcată într-o rochie de mătase roşie, fosforescentă şi transparentă, astfel încât se puteau vedea bine formele ei voluptoase, însemnate prin părţile cele mai intime cu nişte tatuajele runice foarte curioase. La gât, pe mâini şi la picioare, era plină de podoabe şi de inele din tot felul de metale rare şi alte pietre preţioase din cine mai ştie ce meteoriţi şi obsidian. Pe cap, peste părul ei negru strălucitor şi lung, purta o pălărie curioasă de catifea vişinie, cu buline albe şi mari pe boruri şi mici şi albe pe o panglică neagră cu fundă, care se închidea cu o floare albă fosforescentă de lotus, dar care se pare că transmitea o rezonantă biofotonică specială, poate numai de ea ştiută. Iar în mâini, peste degetele ei albe şi lungi, purta nişte mănuşi negre noduroase şi găurite, de voodoo. Mai verifică odată cu degetul ei magnetic să vadă dacă bileţelul lui Dayan era bine ascuns între sâni, apoi îşi trase şi ea repede peste faţa ei rozie cu gropiţe adânci şi străvezii în obraji, doua voaluri de mătase: unul galben-verzui, ca mătasea de porumb, şi unul negru-vechi de mătase, made în India-Tibet-Posid-Sambala-Mikara-Kandalahara. Între timp, apăru panicată lângă ea Preşedinta cu pălărie neagră, schimbă între ele două “mesaje runice”, apoi grăbite porniră amândouă spre grupul Doamnelor de bine şi intrară în mijlocul lor. Ori cât ar părea de ciudat, trebuie să recunosc că la un moment dat am fost total surprinsă de seducţia şi capacitate de detecţie extrasenzorială a acestei curioasa Vicepreşedintă cu pălărie vişinie, poate cea mai sofisticată dintre Doamnele de bine. Să fi fost ea, oare, Lilith? Zeiţa din Orientul Apropiat, Zeiţa fertilităţii şi abundentei, cea care aduce egalitatea, refuză subordonarea şi reprezintă şi floarea de lotus?

( Hiroshima* şi Nagasaki** sunt două oraşe din Japonia unde au fost aruncate cele două bombe atomice în cel de-al doilea război mondial. La 6 august 1945 bomba atomică cunoscută ca “Little Boy” a fost aruncată deasupra oraşului Hiroshima, iar trei zile mai târziu, la 9 august 1945, cea de-a doua bombă atomică, cunoscută ca “Fat Man”, a fost detonată deasupra araşului Nagasaki. )

REPORTAJ IMAGINAR LA UN CONGRES INTERNAŢIONAL AL FEMEILOR ( 2 )

   ( Eseu teatrologic - manifest feminist în şase părţi ) - fragment, partea a doua

                                                                                                                         

   Personajele:

   Bărbatul travestit

  Femeile de serviciu: sunt trei la număr, deşi prezenţa lor e mai mult decorativă ele au totuşi un comportament suspect, manifestând la un moment dat ciudate libertăţi mentale.

   Doamnele de bine: un grup de doamne provenite din Estul europei, dar şi din Lumea a Treia.

   Doamnele în roz: un grup de doamne din Vestul europei, reprezentantele Occidentului.

   Doamnele doamnelor: un grup de doamne din ţările bogate, provenite în general din America de Nord.

   Preşedintele femeilor: sunt cinci la număr, prezenţa lor fiind vizibilă în sala congresului datorită unor pălării mari de culoare albă, neagră, galbenă, roşie şi mov.

   O matroană impozantă cu părul gri: fără identitate

   O doamnă blondă şi grasă

   Sarica

   Distinsă doamna din loja oficială: alteţa regală

   Negresa-blondă

   Un grup de prostituate de lux

   Minunata doamnă a lunii arginti

   Clara

   O bătrânică mică şi uscată ca o smochină

   Diana-Luna-Hecate

   Hoaşca cea bătrână şi zbârcită

   Agar

   Faţa-de-lună

   Văpaia-de-jar

   O fecioară cu coroniţă de aur pe cap

   O fecioară isterică, geloasă şi răzbunătoare

   Un grup de Fecioare-miss

   Mai multe doamne ce aparţin unor Grupuri de conştiinţă de gradul I, II şi III.

   Alte doamne venite la congres

            PARTEA A DOUA

    Dar nici după aceasta prelegere de metafizică despre suflet, titanidele mele n-au vrut să fie de acord cu desfiinţarea abatoarelor de suflete. Ideea cu Ferma de animale rare a fost apreciată de Doamnele doamnelor. Însă fraza “ o realitate care se manifestă cu plenitudine continuă şi indivizibilă, în permanenţă curgere şi transformare, potrivit unei ordini atotcuprinzătoare în care totul implicite ază totul ” a fost considerată de Doamnele în roz că fiind extrem de tendinţioasă, găunoasa, provenită dintr-o “ limbă de lemn “ şi în mod sigur daunătoare modului de programare a viitorilor oameni. Şi mai ales, au spus ele, e lipsită de o morală creştină. Cât despre construcţia viitoarelor case ovale, concepute pe ideea ADN-ului ui primordial şi întoarcerea Zeilor Numere Înlănţuiţi în Marele Timp pentru a locui în ele, nici n-au vrut să audă. Să mai aştepte, au zis Doamnele în roz. Iar în ceea ce le priveşte pe Doamnele de bine, acestea au mărturisit că nu au înţeles aproape nimic din toată prelegerea mea despre suflet. Atunci am fost nevoită să intervin de la tribună oficială pentru a lămuri asistenţa despre ce fel de conspiraţia a sufletelor este vorba:

-         O mare conspiraţie a sufletelor feminine a început la noi, în Europa, odată cu valul de revoluţii sociale din 1989. Şi după căderea comunismului, între Fierul negru din cer şi Abatoarele de suflete moarte nu se mai luptă acum decât Luna dezmoşteniţilor de soartă. Iar noi, femeile din bătrâna Europei, nu mai avem nici o şansă să mai devenim proprietare în aşa-zisa Noua Ordine Mondială, dacă nu vom şti cum să ne luptăm cu această nouă generaţie de titani, răpitori de trupuri, care au devenit acum nişte păpuşari codoşi şi demenţi, lipsiţi de viziune, dar care, sub eticheta de globalişti globalizaţi, conduc acum Uniunea Europeana. Şi dacă nu-i vom scoate acum din Consiliul Europei, vor ataca Consiliul Înţelepţilor Lumii. Şi în final ne vor lovi în Câmpul Informaţional Akashi ( CIA ), în substanţa cosmosului nostru, demonizat acum în spaţiul sublunar, supus corupţiei. Dar încă nealterat genetic în structura noastră interioară, în spaţiul supralunar, de origine solară, rămas încă liber şi neocupat de ei. Cât despre sufletele noastre de esenţă feminină, eu atâta doresc să vă mai spun: Cine doreşte să vadă cum locuieşte sufletul în trup nu are decât să vadă cum se slujeşte sufletul de locuinţa sa zilnică; dacă el este dezordonat şi confuz, dezordonat şi confuz va fi şi corpul stăpânit de suflet. Mai concret, sângele e sediul sufletului, trupul este lăcaşul spiritului. Astfel, trupul nostru devine, spiritual, energie cuantică supusă cerului, cerul este supus spiritului, iar umanitatea este creaţia lui Dumnezeu, Creatorul programului nostru genetic. Este vorba de un nou program genetic, specific sistemului nostru feminin, format din douăsprezece feluri de laseri biologici: moleculari, membranali, celulari, nucleari, sociali, astrocitici, acrocentrici, ortocentrici, organo-spaţiali, planetari, galactici şi universali. Dintre aceşti 12 laseri biologici, se spune că doar astrociticii şi acrocentricii vor atinge punctul terminus al cunoaşterii sufletelor noastre feminine şi implicit al cunoaşterea lui Dumnezeu-Tatăl, Creatorul genomului primordial şi al marilor noastre mame genetice.

  Când liniştea s-a aşternut în sala Congresului, semn că astrocitele din neuronii doamnelor îşi făceau bine circuitele oscilante, iar sângele din inimile lor se mai răciseră între timp după această scurtă prelegerea despre conspiraţia sufletelor, pe un fundal muzical (poate fi chiar Wagner, din opera Die Walkirie) apăru ca din umbră, chiar lângă tribuna oficială, Matroana impozantă cu părul gri şi spuse:

-         Fără suflet, fie el mort, raţional sau divin şi fără mai ştiu eu ce sisteme de laseri membranali, celulari şi nucleari, care vă ard vouă astrocitele acum, se mai poate trăi, doamnelor! Dar eu, una, fără sânge proaspăt nu rezist! Pentru mine, sângele proaspăt e că oxigenul care întreţine arderea, doamnelor! Eu dacă n-am sânge proaspăt în vene, nu mai pot să respir, mi se întunecă vederea, ameţesc, în trei zile orbesc şi cad într-o gaură de canal, fără grătar. Şi atunci cine mă mai scoate pe mine din Groapa Comună a Europei? Eu ştiu că, atunci când o oarbă ţine de mână o altă oarbă, amândouă cad în şanţ! De ce nu vreţi voi să vedeţi şi să înţelegeţi acum că, fără acest sânge proaspăt, care întreţine arderea sufletului vechi, noi nu vom mai putea vedea ce se întâmplă cu noi în Comunitatea Europeană, sau oriunde am merge în lume?

-          Da, doamnă, despre ochi este vorba acum. Mai concret, este vorba despre nişte laseri biologici care acţionează prin ochi şi fac legătura între sângele proaspăt şi arderea sufletului, am intervenit eu. Există însă o mică problemă, pe care nu o vede oricine şi pe care am să încerc, cu voia d-voastră, să o explic acum. În universul nostru tehnologic, la nivel global, există o conexiune fantastică, făcut de un Scanner Biofotonic, care leagă ochiul nostru biologic de Ochiul bionic care vede tot din vârful piramidei puterii şi ne arde sufletul la toţi acum, indiferent de rasă, de culoare, de sex şi de convingerile noastre politice sau religioase. Pentru cine are ochi de văzut, consecinţele acestei arderi a sufletului, a măcinării şi tescuirii lui, indiferent dacă e vechi sau nou, sunt foarte grave acum în lume. Se poate spune că este deja un fenomen global. Cu alte cuvine, dacă ai ochi, să vezi. Ori unde ai merge, pe pământ, vei găsi tot mai mulţi oameni nedoriţi, neiubiţi, neîngrijiţi, respinşi de societate, complet uitaţi, complet rămaşi singuri. Aceasta este cea mai mare sărăcie a ţărilor bogate: arderea sufletelor. Fie ele vechi sau noi, bogate sau sărace. Bogate în ce? În sânge proaspăt, prin arderea sufletului săracului? Să fim serioase, doamnelor şi domnişoarelor! Căci oriunde vom merge acum, pe pământ, vom găsi o tragică risipă de suflet, de oameni, de energie şi de timp. De aceea, vă rog să aveţi mare grijă pe unde mergeţi şi pe ce pământ călcaţi, să deschideţi bine ochii, căci voi sunteţi Ochiul lumii întregi, doamnelor! Voi sunteţi Focul negru care arde acum nu numai sufletele noastre, vechi sau noi, tinere sau bătrâne, ci întreg pământul! Dar voi, doamnelor, voi aţi fost odată Focul sacru care venea din cer, ca un stâlp luminos, tăind tot văzduhul! Am încheiat eu scurta mea intervenţie, cuprinsă de o mare tristeţe

-         Da, doamnă, aveţi dreptate! Interveni în forţă prima Femeie de serviciu, înfocată toată şi plină de aur şi purpură din cap până-n picioare. Femeia înseamnă foc, sânge şi ogor. Scrie şi în Coran asta. Femeia e ogorul din inima satului, dar şi femeia de serviciu la oraş din inima bărbatului. Inima este femeia noastră de serviciu, doamnelor şi domnişoarelor! De serviciu intern, extern şi internaţional, când e cazul. Mai concret, femeia de serviciu este acum singura noastră aristocraţie a sângelui proaspăt care spune Da! Vieţii şi ne garantează viitorul. Declară cu solemnitate Femeia de serviciu, în timp ce cu paşi grăbiţi se urcă pe un podium, aflat în stânga tribunei oficiale, unde se găsea o sferă planetară. Un obiect decorativ de culoare verde-albastru, de aproximativ 60 cm în diametru, dintr-un material plastic dur, transparent şi luminat în interior cu o lumină roşie pâlpâitoare, reprezentând simbolic Pământul Interior, pe care era scris cu alb “ Pământul Gol “, adus special de Doamnele de bine la congres. Cu mâna dreaptă, femeia apăsă obiectul rotund, încercându-i parcă rezistenţa, apoi, printr-o mişcare sigură de acrobaţie, încălecă sfera, puse mâinile pe genunchi, îşi îndreptă coloană şi cu o privirea pătrunzătoare şi tăioasă ca un laser scrută pentru câteva clipe întreaga asistenţă. Rămasă aşa, dreapta, cu privirea aţintită spre public şi cu picioarele desfăcute, începu să-şi mângâie genunchii, apoi ridicându-şi măinile încet pe lângă corpul ei suplu le puse pe piept şi, scoţăndu-şi ostentativ sânii în relief, stârnind în jurul ei o admiraţie neobişnuită, le spuse doamnelor:

-         Da! Eu, una, după o experienţă de zece ani petrecuţi în cercurile diplomatice şi militare din ţările arabe sunt lămurită cum e cu arderea sufletului acum. Se poate spune că sângele e sediul sufletului ascuns în cămările inimilor noastre. Dar tot sângele este şi singura noastră proprietate acum, garantată de comoara sângelui nostru proaspăt. Fără această comoară ascunsă în sângelui nostru proaspăt, care ne aparţine în întregime, nu există viitor, doamnelor! Şi fără această legătură de dragoste între uraniţii îmbogăţiţi şi uranitele sărăcite din cele “ Cinci generaţii de seminţii “ şi fosfatul de caliciu din oasele noastre, nu există viaţa, doamnelor! Cu mâna dreaptă a Lunii pe inimă şi cu mâna stângă a lui Sol pe cap, Jur că aici, înăuntru, în Pământul Gol e toată Floarea florilor din cele Cinci seminţii ale olimpianului nostru Sol, Moştenitorul Pământului uranizat, născut de Maica Gaia de la Uranos!

    Şi în timp ce prima Femeia de serviciu depune jurământul, vin lângă ea celelalte două Femei de serviciu care aduc împreună o coroniţă împletită din flori de sânziene, şi trei flori mari cu ramuri lungi: două de crin, una de crin alb, numită şi crinul păcii sau floarea lunii; a doua de crin roşu; şi a treia de Sterlitza reginae, numită Pasărea paradisului. Una dintre femei e îmbrăcată în alb, simbolizând pe Sol şi poartă în mâna crinul păcii. Cealaltă femei e îmbrăcată în roşu, simbolizând Luna şi poartă în mâna floarea de crin roşu. Împreună îi pun coroniţa de sânziene pe capul primei Femei de serviciu, iar în mina stânga îi dă floarea Sterlitza reginae - Pasărea paradisului. Apoi, stând faţă către faţă, fiecare dintre ele cu floarea în mână, formând împreună un triunghi, încep ceremonia de Jurământ al Florilor, astfel: Sol spune: “ O, Lună, lasă-mă să mă însoţesc cu tine! ”. Îi întinde crinul păcii, femeia atinge doar floarea, iar ramura rămâne în mâna lui Sol. Luna răspunde: “ O, Sol, am să-ţi fiu cu drag supusă! ”. Îi întinde şi Luna crinul roşu, Sol atinge doar floarea, iar ramura rămâne în mâna Lunii. Iar prima Femeie de serviciu, care în acel moment simbolizează spiritul Pământului, le dă binecuvântarea, zicând: “ Spiritul florilor este cel care vă uneşte acum: Să unim ramura cu rădăcină şi rădăcina cu florile; ca pulberea florilor noi din pulberea florilor vechi! “. Sol spune: “ Ca pulberea florilor noi din pulberea florilor vechi! “ Luna răspunde: “ Ca pulberea florilor noi din pulberea florilor vechi! “. “ Încrucişaţi florile! ” zice prima Femeie de serviciu. Cele Trei flori al femeilor se încrucişează, astfel: Mâna stângă a Lunii şi mâna dreaptă a lui Sol poartă ramurile celor două flori de crin, iar mâna dreaptă a Lunii şi mâna stângă a lui Sol ating florile de crin ( simbolizând flores Mercurii ). Cu ramura de Sterlitza reginae ţinută în mâna stângă prima Femeie de serviciu atinge intersecţia cele două flori de crin încrucişate, iar cu un “ mir special din ulei de FPP “ ţinut în mâna dreaptă le face semnul crucii pe fruntea celor două femei, zicând: “ Ea e vehiculul care te va duce la Cer! “. Acest Jurământ al Florilor a Celor Trei Femei de serviciu are loc în timp ce prima Femeie de serviciu stă aşezată pe sfera planetară, reprezentând simbolic Pământul, asemenea mironosiţei Maria Magdalena la mormanul lui Isus din celebra icoana “ Mironosiţele la Sfântul Mormânt “ de Andrei Rubliov, unde se poate vedea cum una dintre mironosiţe, cea cu aripa solstiţială, probabil M.M, stă aşezată pe sfera pământului, iar cu mâna dreaptă face semnul binecuvântării către Sfânta Ana. Aşezată pe această sferă planetară, prima Femeie de serviciu îşi continuă aşa zisul jurământ, care, de fapt e fals, pentru că, atunci când jură îşi mută mâna stângă de pe cap pe pântece şi, în loc de “ Moştenitorul Pământului Gol “, zice “ Moştenitorul Pământului uranizat “ (din prima generaţie a titanilor), dar reuşeşte să stârnească în acel moment atâta panică şi rumoare în sala congresului, încât are loc primul semnal de tulburare a apelor din sufletele doamnelor:

-         Eu, una, sunt lămurită cine ne arde nouă sufletele acum. Ne ardem sufletele noastre îmbătrânite, degeaba, doamnelor! Zise Femeia de serviciu, continuându-şi discursul ei despre sângele proaspăt şi arderea sufletului.

-         Nu fi prea trufaşă moarte, că nu toţi care îţi trec pragul sunt muritori! Am încercat eu să opresc în ultima clipă tulburarea apelor. Dar fără succes, căci una dintre ele, sau dintre Iele (walkirii), se pare că era chiar Clara, trădase deja şi schimbase şi coroniţa şi numărul florilor, simbolul unificator al femeilor: rămăsese doar trei flori în loc de cinci şi lipsea simbolul Ogdoadei (coroniţa din metal nobil, cu opt piramide dispuse în formă de cruci-multiple-înclinate), pe care o înlocuise printr-o Hexas (o coroniţa din flori de sânziene, împletite cu un fir de argint în formă de stea, cu o structură cu şase raze) Iar acum urma doar un joc deschis-închis la Tripleta dublă cu Marele Eon din Ogdoada ( Oglinda ). Practic, lupta se dădea între Doamnele de bine şi Doamnele în roz, o parte dintre acestea urmând să fie sacrificate, în favoarea Doamnelor doamnelor. Iar după noile alegeri care urmau să aibă loc la sfârşitul Congresului, Preşedintele femeilor, împreună cu Cinci Regine, urmau să schimbe definitiv substanţa cosmosului din scoarţa întregii lumi. Şi în cele din urmă, formând Consiliul Superior de Fregvenţă înaltă a Madonnei Intelligentza, să conducă ele lumea pentru următorii 1000 de ani.

-          Ne tescuim inimile tinere, degeaba, domnişoarelor! Ne măcinam sufletele şi minţile noastre toată viaţa şi toată moartea, degeaba, iubitelor! Ne prăjim creierele şi sexele noastre cu tot felul de implanturi uterine şi mai ştiu eu ce implanturi pe creierul bicameral, degeaba, scumpele mele doamne! Şi nu ne mai înnobiliează nimeni cu sânge albastru! Niciodată! Aici, domnişoarelor, pe Pământ! accentuă Femeia de serviciu, bătându-şi ritmic cu mâna dreaptă abdomenul şi cu mâna stângă sfera planetară. Şi aici, în Pământul Gol, doamnelor, nu ne mai înnobilează nimeni cu sânge albastru! Niciodată! zise apăsat Femeia de serviciu. Apoi, ridicându-se de pe sfera planetară, porni împreună cu celelalte două femei de serviciu către grupul Doamnelor de bine şi intră în mijlocul lor, ca să le spună Misterul în Trei din aşa zisa “ Cina cea de taina “ din “ Cina din Miercurea Cenuşii “.

   Această afirmaţie stranie şi nihilista a primei Femei de serviciu, încheiată cu aşa zisul “ Jurământ al florilor “ ( floarea Mercurii ), a creat o revoltă şi o indignare în sala Congresului, astfel încât cele cinci Preşedinte ale femeilor au hotărât, de comun acord, să transmită o ordonanţa specială de urgenţă pentru toate grupurilor de femei, care sună cam aşa: “ Să se împartă urgent din mână în mâna la toate grupurile de doamne teancuri de fluturaşi cu tot felul de semne arbitrare şi simboluri consacrate, cu flori şi jurăminte, cu idei de stânga şi de dreapta, pregătite de-a gata, cu sloganuri despre foc, lacrimi, suflet şi sânge, pentru a le face cunoscute şi auzite în public de toate doamnele “. Şi în timp ce o bătrânică mică şi uscată ca o smochină îmbrăcată în negru, venită din culise cu un coş cu flori, începuse să împartă prin sala bucheţele de flori şi teancuri de fluturaşi, grupurile de doamne începuseră să-şi strige într-un amalgam sloganurile lor:

-         Vrem proprietate! Sânge proaspăt şi dreptate! Vrem proprietate! Sânge proaspăt şi dreptate! Au început să strige în cor Doamnele de bine, care formaseră deja primul cerc.

-         Dar când sângele se dă drept inima, doamnelor, apar morţii electrici şi revoluţiile care pot aprinde în orice clipă oraşe şi ţari! Inima are raţiuni pe care sufletul nu le cunoaşte. Inima are o fregvenţă de inteligenţă luminoasă care generează un câmp electric mult mai mare decât cel din creierele noastre! Am încercat eu să le reamintesc. Dar fără succes, căci imediat au început să strige în cor şi Doamnele în roz, formând al doilea cerc.

-          Vrem stabilitate! Vrem stabilitate! Apoi, despărţindu-se în două grupuri, unele strigau: “ Vrem să fim proprietare în Oraşe matriarhale!... Vrem femei matri-focale şi bărbaţi veniţi din soare!... Vrem femei matri-focale! “ Iar celelalte strigau: “ Vrem pe Soare! Vrem pe Soare! Soare! Soare! Soare! “

-         Ia, maică, ia un buchet de flori de sunătoare, sunt flori de leac, culese de pe câmp. La noi în bătrâni le zicem Sângele Domnului! Floarea asta-i grozav de bună la toate celea! zise bătrânica, împărţind florile împreună cu fluturaşii.

-         Vrem în Pământul Gol! Vrem în Pământul Gol! Vrem în Pământul Gol! Strigau Doamnele de bine.

-         Ia, maică, ia un buchet de sunătoare, din Sângele Domnului! Sunt flori de leac, de la Maica Gaia, a bătrână, culese de pe câmp! zise bătrânică, împărţind florile şi teancurile de fluturaşi prin sală, în timp ce doamnele n-o băgau în seamă nici cum, îşi luau doar teancurile de fluturaşi şi îşi vedeau de cercurile lor.

-          Jur pe Sol! Jur pe Sol! Jur pe Sol! Strigau, cu mâinile drepte ridicate, Doamnele în roz

-          Jur pe Pământul Gol! Jur pe Gol! Jur pe Gol! Răspundeau, cu mâinile pe cap, Doamnele de bine.

-         Ia, maică, ia Păducelul! Ia Floarea inimii însângerate! Şi Cerceii doamnei! Sunt flori de leac. Nici o floare din lume nu ştie să vindece inima precum Păducelul. Ia Păducelul! Ia Cerceii doamnei! Strigă bătrânica, împărţind florile şi fluturaşii prin sală. Apoi, zise încet, ca pentru ea: “ Nu le mai plac, doamnelor, florile mele... Nu le mai place focul viu, vor numai Flori de foc din Focul negru... Mânca-v-ar Dracul Gol! Că aţi dat şi voi în boala oilor nebune! “

-         Jur pe Goooooooooooooooooooool! Strigă din toţi rărunchii o Doamnă blondă şi grasă, aşezată în genunchi, cu mâinile pe cap, încercuită de toate mâinile întinse ale Doamnelor de bine, formând primul Cerc de foc.

-         Jur pe Sol! Jur pe Sol! Jur pe Sol! Răspundeau în cor şi Doamnele în roz.

-          O, Soarele Meu! O, Sole Mio! Răsună glasul veritabil al unei soprane brunetă şi superbă, de parcă se deschideau cerurile cu vocea ei de aur, cristalină. În jurul ei se adunaseră Doamnele în roz şi Doamnele doamnelor, formând primul Cerc de lumină.

Văzând că nimeni n-o mai băga în seamă, bătrânică se gândi să schimbe coşul cu flori de sunătoare, intra numaidecât în culise şi se întoarse repede îmbrăcată într-o rochie verde de seară cu o şăpcuţă roşie pe cap şi o eşarfă roz pusă şic la gât. În mână ţinea un coş nou plin cu flori de busuioc. Apoi intra în mijlocul Doamnelor în roz şi le zise:

-         Ia busuiocul, maică! Ia busuiocul sacru de la greci, originar din India! Ia planta lui Krishnan şi a lui Vishnu! La noi, la români, busuiocul e rege, e planta de suflet, care, pe lângă faptul că aduce noroc, aduce şi sănătate! Ia Basileus, maică, care în greaca veche înseamnă Rege! Această plantă vindecă mânia şi resentimentele, încurajând sentimentele de iubire şi stimulează ceakrele Inimii şi Sacrala, armonizează emoţiile stresante şi eliberează energia sexuală... Ia, busuiocul, Maică! Ia Basileus! Ia şi teancul ăsta de fluturaşi! strigă bătrânică. Apoi, zise, aşa, că pentru ea: „ Mânca-v-ar Raiul, că frumoase mai sunteţi la trup! “

   Schimbându-şi bătrânică coşul cu flori, rochia neagră cu cea verde şi teancurile de fluturaşi în teancuri de bancnote de lei şi de valută, succesul ei era ca şi asigurat. Doamnele în roz îi cumpăraseră deja tot “ Busuiocul “, iar acum o trimisese în culise să le aducă alte flori, alţi fluturaşi şi alte “ bancnote “ de tranziţie, cu care urmau să fie vândute şi cumpărate o parte din grupurile de doamne venite la congres.

   Între timp, Doamnele de bine, invidioase foc pe succesul mare pe care-l aveau Doamnelor în roz asupra Doamnelor doamnelor, care, intrate în Cercul lor de lumină, îl implorau acum şi îl venerau cu cântece pe Sol, hotărâseră numaidecât să-şi schimbe Consacrarea, să invoce spiritul îngerului Anael, conducător şi Prinţ printre arhangheli care îşi exercită controlul planetei Venus şi să înceapă imediat meditaţia de evocare “ Salutul Soarelui “, pentru a aduce cu ajutorul acestui Prinţ pe toate Doamnele doamnelor în Cercul de foc al Doamnelor de bine.

   - Doamnelor, pregătiţi-vă intens să începem Salutul yoghin al Soarelui – Surya Namaskara! le anunţa Preşedinta femeilor cu pălărie neagră pe cap pe Doamnele de bine. Pentru începerea exerciţiilor de încălzire a craterelor, vă recomand să fiţi orientate cu faţa către Soarele de Răsărit, chiar dacă acum ne aflăm la Apus. Esenţial este să evocăm clar spiritul Prinţului nostru Anael, care guverneaza planeta Venus, să păstrăm în minte cât mai ferm şi constant imaginea sferei gigantice de forţă a Soarelui de Răsărit şi să ne concentrăm asupra Pământului Interior. Începem, da ?! În primele şase mişcări, din prima fază, începem Salutul Soarelui concentrându-ne asupra „ Pământului Gol „ din primul cerc din spirală, apoi continuăm următoarele şase mişcări din faza a doua, cercul doi, concentrându-ne la cel de-al cincilea soare, Soarele mişcării! Începeţi evocarea! Ordonă Preşedinta femeilor.

   Şi în timp ce Doamnele de bine se antrenau intens prin „ Salutul Soarelui „ în exerciţii de stimulare a ceakrelor Inimii şi Sacralei, din grupul Doamnelor doamnelor se auzea şi câte un strigăt înăduşit, în sunete de timpane, cu glasul spart:

- Vrem regat! Vrem regat! Sânge albastru de bărbat! Şi un stat matriarhat!

- Jur pe Sol! Jur pe Sol! Jur pe Sol! Răspundeau Doamnele în roz.

   La care o doamnă din grupul Doamnelor în roz, tot contemplând “ Salutul Soarelui “ invocat de Doamnele de bine şi nemaiştiind nici ea despre care Sol este vorba, zise:

 - Jur pe Sol... Jur pe Sol... Dar spuneţi-ne şi nouă: Care e Solo-ul d-voastră, acum, doamnă? Ca al nostru sigur e Regele Soare, care stă singur, acolo, Sus, pe cer, neclintit de nimeni. Şi străluceşte de tristeţe şi de singurătate, cu Sabia Dreptăţii în mâna dreaptă! Întrebă o frumoasă doamnă blondă din grupul Doamnelor în roz pe una din Doamnele doamnelor.

- Al nostru e Regele Kronos, scumpa mea! O reminiscenţa din Saturnus, din prima seminţie de aur din cele Cinci seminţii născut din unirea zeiţei Geea (Pământul) cu Cerul, fiind Fiu al Cerului Cristalin! Statuia lui la români îl reprezentă ca pe un Bătrân Înţelept cu o Secure-dublă în mîna care umblă pe cer. Este Fiul Omului din Terra Mirabilis! Răspunse Preşedinta femeilor cu pălărie mov-deschis, apropiindu-se de tânăra doamnă blondă. Doamna ar mai fi vrut să-i mai spună ceva despre originea regelui, fiind şi primul Tată al genului uman din cei şapte Manu, însă vocea ei nu mai putea fi auzită din pricina sloganurilor strigăte de femei.

  Ca să încurce şi mai mult orientarea doamnelor venite la congres, o două Femeie de serviciu începu şi ea să strige:

- Vrem bărbat! Vrem bărbat! Sânge de aristocrat! Şi un stat matriarhat!

 La care îi răspundea o treia Femei de serviciu, incitându-le pe toate la scandal şi violenţă:

- Vrem regat! Vrem regat! Sânge proaspăt de bărbat!

- Jur pe Pământul Gol! Jur pe Gol! Jur pe Gol! Răspundeau Doamnele de bine, care respirau din greu în exerciţiile lor din faza a doua, tot invocând şi salutând Soarele mişcării.

- Eu nu ştiu, doamnă, ce se întâmplă cu Soarele nostru, că tot invoc eu aici Salutul Soarelui Alb şi în locul lui, la mine, vine mereu Soarele negru. Zise o tanara blondă şi superbă către Preşedinta femeilor cu pălărie neagră pe cap. Apoi începu să-i povestească: “ Vine el odată...de două ori...de trei ori...a patra oară m-am supărat şi l-am întrebat: “ Alo, Domnu’ Sol, tu cine eşti? Te rog să te prezinţi, când vii la mine, că eu nu pe tine te-am invocat şi te-am salutat acum! “ Doamnă, acum să vedeţi minunea, Soarele ăsta negru, bătrân şi cam buhăit la faţa, a făcut o reverenţa în faţa mea, aruncându-mi la picioarele mele o jertfă mare din 12 coroane de flori albe şi roşii, apoi mi-a zis chiar aşa: “ Sunt ultimul Soare negru înainte de 2081, am venit să te iau în Palatul Vulturilor de Cleştar! Vino în braţele mele să te voi face fericită şi nemuritoare pentru 1000 de ani! “. Ca să nu-l jignesc în mândria lui, căci părea a fi un Soare foarte bogat şi puternic, i-am spus: “ NU vreau să trăiesc nefericită 1000 de ani în schimbul nemuririi tale! “. Dar El nu se lasă plecat nici cum, insistă să mă ia cu el în Palatul Vulturilor de Cleştar...M-am luptat eu ce m-am luptat cu el, până la poziţia şase sute şaizeci şi şase, când am intrat în faza a doua din “ Salutul Soarelui “, apoi am căzut leşinată pe podea, am văzut negru în faţa ochilor şi n-am mai ştiut ce se întâmplă cu mine...M-am trezit dimineaţa singură, udă leoarcă, stoarsă că o lămâie şi cu toată metafizica mea întoarsă pe dos...Plecase mesagerul Soarelui Negru în Palatul Vulturilor de Cleştar, iar la fereastra mea apăru un Sol palid şi înceţoşat. Isi incheiă tînara doamna povestea.

- O, draga de tine, scumpa mea Kali! Tu crezi că degeaba ai purtat pe umerii tăi de balerină atâtea coroane de oase de sfinţi şi jerbe de flori pe la toate Spiralele noastre. Iată că Mesagerul nostru a sosit. Trebuia să nu-l laşi să te lase! Şi să pleci tu cu El în Palatul Vulturilor de Cleştar! Aveam şi noi acum o Mesageră în Soarele mişcării. Iar am ratat întâlnirea la Cina din Miercurea Cenuşii! Zise supărată Preşedinta femeilor cu pălărie neagră pe cap.

- Jur pe Sol! Jur pe Sol! Sol! Sol! Sol! Strigau Doamnele în roz.

Apoi, în replică, răspundeau în cor şi Doamnele de bine:

- Vrem bărbat! Vrem bărbat! Sânge negru de bărbat!

- Care negru, doamnă? Întrebă altă doamnă supărată din grupul Doamnelor de bine pe Preşedinta femeilor cu pălărie neagră pe cap. Că parcă al nostru era odată un Prinţ alb şi frumos, numai calul lui era negru! Hotărâţi-vă odată şi d-voastră: ori cu Prinţul Negru ori cu Calul Alb. Ca să ştim ce Prinţ al Lumii invocăm noi aici, ce Soare salutăm şi pe ce cai de rasă călărim noi acum! Ca la mine au început să vine iar Cai verzi la marginea acoperişului şi prin “ Cosa mentale “ la mine umblă numai Caii negrii ai iubirii! Se lamentă femeia.

   - Vrem regat! Vrem regat! Sânge albastru de bărbat! Continuau să strige în cor Doamnele doamnelor şi Doamnele în roz, de data asta unite într-un singur cerc mare. În mijlocul lor intră în forţă cele Cinci Preşedinte ale femeilor cu pălării mari, după care urmă un tir fulger de întrebări:

   - Voi pentru cine vă luptaţi acum: pentru America sau pentru Europa? Întrebă Preşedinta femeilor cu pălărie neagră pe Preşedinta femeilor cu pălărie roşie.

   - Noi ne luptăm pentru femeia care naşte un Copil cu o faţă de soare în două mâini! Răspunse Preşedinta femeilor cu pălărie roşie pe cap. Dar voi pentru cine vă luptaţi acum: pentru Orient sau pentru Occident? Întrebă Preşedinta femeilor cu pălărie roşie pe Preşedinta femeilor cu pălărie mov.

   - Noi ne luptăm pentru femeia care naşte una din cealaltă acelaşi copil: un copil cu o dublă-faţă, divină şi umană, una de soare şi cealaltă de lună întoarsă mereu spre o simplă Coloana a soarelui de vis! Răspunse Preşedinta cu pălărie mov. Dar voi pentru cine luptaţi: pentru a obţine controlul întregii Planete? Sau vă luptaţi doar pentru codoşii ăştia globalişti şi globalizaţi, imbecili şi rudimentari, care vor acum prin procesul de globalizare a lucrurilor şi de globalizare a persoanelor să ne bage pe toţi într-un singur Guvern Mondial? Întrebă Preşedinta cu pălărie mov pe Preşedinta femeilor cu pălărie galbenă.

   - Noi ne lupta pentru acest Prinţ al Lumii, codoş, frustrat, dement şi disperat şi lipsit de viziune. Şi care, în secret, pentru că a înţeles cine conduce lumea, doreşte acum moartea târfelor sale. Şi pentru că e şi dement, bietul de el Prinţ, îşi doreşte chiar propria lui eliminare. Dar El e încă Prinţul nostru şi al vostru şi al lor! E Prinţul Lumii şi ne luptăm pentru el, doamnelor ! Răspunse Preşedinta femeilor cu pălărie galbenă pe cap. Dar voi pentru care copil vă luptaţi acum? Pentru Dionysos-copil, o reminiscenţă din Aristocraţia Neagră compusă din cele 13 familii, cele mai bogate din lume? Sau pentru Copilul care joacă Dame, o altă reminiscenţă din Familiile regale europene? Întrebă supărată Preşedinta femeilor cu pălărie galbenă pe Preşedinta femeilor cu pălărie albă.

- Copilul negru are nevoie de dreptate. Copilul alb are nevoie de afirmare. Copilul roz are nevoie de stabilitate! Luptaţi-vă fiecare pentru prinţul vostru, doamnelor! Şi lăsaţi Copiii să vină la mine! Răspunse Preşedinta femeilor cu pălărie albă pe cap.

   La întrebare “ pentru care copil vă luptaţi ? “ s-a creat o mică degringolada, timp în care unele dintre doamne, simţindu-se jignite de “rasă din interiorul rasei lor “, începură să treacă speriate dintr-o tabără într-alta. Şi era gata să înceapă scandalul, dacă una dintre ele, cred că o chema Clara, nu ar fi făcut un semn discret către balconul congresului, de unde se aştepta să vine numaidecât semnalul. În cele din urmă, printre sloganurile strigăte de femei se auzi glasul distins al unei doamne de la balcon care stârni vociferări aprinse, panică şi rumoare în sală:

-         Şi de ce nu porniţi din loc, doamnelor? Dacă vă luptaţi, luptaţi-vă cu zeii, nu cu valeţii! Luptaţi-vă cu îngerii şi cu demonii din cosmosul demonizat în spaţiul sublunar, supus corupţiei, dacă voi credeţi că sunteţi acum adevăratele amazoane, care străluceau odată, demult, pe pământ, în lupta lor aprigă dintre forţele infernale şi cele cereşti. Le străluceau aripile în zbor, ridicau Sabia dreptăţii şi se aruncau în lupta fără preget, ignorând orice pericol. Nu cumva şi vouă, celor din grupul de Doamne în roz, v-au crescut aripi de libelule dragonfly şi de libelule damselffly prădătoare şi vreţi şi voi acum sângele şi regatul pierdut? Nu cumva, celor din grupul de Doamne de bine, v-au crescut şi vouă în pântece soarele mişcării, cel ce are ghiare şi se hrănite acum cu inimi omeneşti? Le întreba nobilă doamnă de la balcon, tulburând toate apele.

-         Să nu facem confuzie între zei şi zeiţe şi între regate, nobilă doamnă! Între regatul Minunatei doamne a Lunii arginti, pe numele ei adevărat Diana-Luna-Hecate, şi regatul de aur pierdut, al Regelui Soare! Am intervenit eu în apărarea doamnelor. La Atlanţi, de exemplu, în Terra Mirabilis, Soarele era zeiţa, iar Luna - zeu! Cât despre strălucitoarele fecioare războinice din stânga fluviului Dunării-de-Jos vă reamintesc că, în urma catastrofalului război nuclear dintre atlanţi şi lemurienii umanoizi, care vorbeau o limbă – marcu – care e rădăcina comună a sanscritei şi ebraicii, aceste fecioare războinice şi cu adevărat strălucitoare au sfârşit toate în Podul de Carne arsă – în holocaustul Amazoanelor! Să nu facem confuzie între Femeia care naşte un Copil cu o faţa de soare în două mâini (Copilul soarelui) şi Femeia care naşte una din cealaltă acelaşi copil (Copilul lunii) cu o dublă faţă, divină şi umană, una de Lună şi cealaltă de Soare, întoarsă mereu spre o simplă Coloană a soarelui de vis. Să nu facem confuzie între revoluţia Soarelui şi mişcarea Lunii. Perioada de rotaţie a Lunii este egală cu cea de revoluţie în jurul Pământului, astfel încât Luna ne arată mereu aceeaşi faţă. În timp ce Soarele, împreună cu întregul nostru sistem solar, orbitează în jurul celui de-al doilea Centru Galactic, având o perioadă de rotaţie de aproximativ 25.000 de ani şi patru intrări în Centura fotonică. Este vorba de Centru Galactic care se afla în constelaţia Pleiadelor înconjurat de Centură fotonică şi care reprezintă Soarele Central Uriaş, numit steaua Alcyone. Mai concret, o revoluţie de aia e revoluţie, ca să avem dreptul să schimbăm numele soarelui! O revoluţie de conştiinţă solară se petrece chiar acum în minţile, în sufletele şi în inimile noastre. Dovadă este sângele soarelui nostru care devine acum zeiţă şi Inteligenţa Luminoasă din inimile noastre care devine acuma – zeu! Surse care au lucrat în Consiliul Superior al Înţelepţilor Lumii spun că extratereştrii din Pleiade afirma că Soarele nostru galactic a intrat în Centura fotonică pentru trei zile în 1986 pentru a o întâlni acolo pe Fiica Regelui Soare, Alcyone, puţin mai mult timp au intrat Mesagerii Soarelui în anul 1987 pentru a primi Pecetea peceţilor, dar că din 1999, Soarele nostru a intrat deja în plin. Se afirmă că, după ce Terra va intra în Centura fotonică în 21 decembrie 2012, pe Pământ se vor întoarce Fiii şi Fiicele Soarelui!...Am aici, în această scrisoare, pecetluită de CSIL, confirmarea întoarcerii Fiicelor şi Fiilor Regelui Soare Alcyon! Vă invit să luaţi cunoştinţă de conţinutul ei şi vă solicit răspuns, în scris! Am intervenit eu, apropiindu-mă de loja oficială, unde trona misterioasa doamnă, pentru a-i înmâna personal scrisoarea.

   Doamna cu ochelari mari, negri, ovali, cu o pălărie imperială, elegantă şi avangardistă, se ridică puţin din fotoliu şi cu mâna dreaptă pe inimă, aplecându-şi capul încet spre stânga, în semn de binecuvântare, zise:

-         Grazie! O voi citi, întocmai! Şi veţi primi negreşit răspunsul meu. Apoi, cu palmele ei cu mănuşi albe, perfect drepte şi întredeschise, mi-a făcut semnul discret al crucii-înclinate, transmis aproape telepatic, prin care am înţeles să-i dau scrisoare domnişoarei Clara, care în chiar clipa aceea apăru lângă mine, cu mâna întinsă. În clipa următoare, scrisoarea mea, strict confidenţială, ajunsese deja în mâna d-şoarei, aproape împotriva voinţei mele, dovada că telepatia nobilei doamne funcţiona perfect. Transfigurată, în admiraţia tăcută şi suspectă a doamnelor, după contactul meu indirect pe care l-am avut cu această telepatică atlantidă care trona în loja oficială, mi-am continuat discursul:

-         Vă asigur, cu bună ştiinţă ca, Al Treilea Război Mondial, care se petrece acum între forţele infernale şi cele cereşti, va fi câştigat de Fiii şi Fiicele Regelui Soare Alcyon! Ceasul Cosmic e aproape şi îl aud cum bate din aripa de aur a Timpului Sacru! Fără îndoială, în lupta dintre sabie şi idee va câştiga Ideea. Va câştiga Ideea de dreptate şi de justiţie! Va câştiga  Aletheia! Si Ideea de adevăr din Grecia antică, pe care zeii sapienţiali şi exploratori au pus-o în noi dintr-început. După care va începe o adevărată Renaştere spirituală a marile Idei, precum Infinitul, Eternitatea, Visul, Dragostea, Libertatea, respectul pentru Divinitate şi pentru Legea sacră. Din păcate, la noi, acum, în sfârşitul istoria unei mari înşelătorii umane, încă puţin timp mai conduce doctrina nihilistă şi vulgară a genocidului cultural. Căci Diavolul s-a coborât printre noi cuprins de mânie mare, fiindcă ştie că are puţin timp. Din păcate, lumea întreagă este încă hăituită de al doilea val de revoluţii din lumea islamică, care a început în 2011 şi a cuprins tot Orientul. Iar acum lumea întreagă a devenit o structură de forţa şi de putere dezlănţuită, ajunsă în starea de agresivitate pură. Ea corespunde acum mai degrabă cu felul în care ne reperezentăm o prostituată de lux în braţele unui codoş globalist, dement şi frustrat, care a înţeles doar principiul câştigătorului. Iar acum este gata să-şi sugrume victima, pentru a-i aduce tot câştigul, cu preţul suprimării a 90% din omenire. Poate că a sosit timpul să ne spuneţi adevărul chiar D-voastră, nobilă doamnă! Bineînţeles, cu preţul pe care numai D-voastră îl puteţi anticipa. Să ne spuneţi, de exemplu, cine sunt aceşti păpuşari codoşii şi globalişti, lipsiţi de viziune, imbecili şi rudimentari, care vor cu orice preţ să ne otrăvească cu noul lor Codex Alimentării şi apoi să ne taie cu sabia în bucăţi, servindu-ne drept hrană pentru peşti, ori poate chiar faină la Cina lor de taină, la “Cina din Miercurea Cenuşii “? Să ne spuneţi: Cine e fiara care se ridică din mare să facă război cu sfinţii? Şi cine e fiara cu şapte capete şi cu zece coarne, care se ridică din Pământul Interior (din Pământul Gol) şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele care i s-au dat, să ne facă să ne închinăm icoanei fiarei, ca icoana fiarei să şi vorbească şi să ne facă să fie omorâţi toţi cei care nu se vor închina fiarei? Cine e aceasta fiară care face că toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte? Şi nimeni să nu mai poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numărul ei. Aici e Înţelepciunea, spune Cartea sfântă. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase. Poate că ar fi bine să ne spuneţi chiar D-voastră, doamnă: Cine este această femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele îngerilor lui Isus? Cine sunt bestiile cu ghiare ce se hrănesc acum cu inimi omeneşti? Şi unde se ascund acum titanidele astea înfierbântate şi învăluite în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap? Am îndrăznit eu să o întreb pe nobilă Doamnă, dar fără succes, căci răspunsul întârzie să vină de la balcon. Supărată că nobila doamnă n-a vrut să-mi răspundă la întrebări, i-am spus chiar aşa: Vă veţi întreba, poate: sunt eu oare vreo Prinţesă sau zeiţa Dike, mama justiţiei, ca să vă întreb cine conduce politica mondială şi cine împinge lumea în prăpastie acum? Vă răspund că nu şi tocmai de aceea vă întreb cine sunt cei care conduc acum lumea. Dacă aş fi Alteţa regală sau vreo legiuitoare supremă nu mi-aş mai pierde timpul să vă întreb şi să vă spun ce trebuie făcut: aş face ordine în lucruri şi fiinţe sau aş tăcea. Fiind născută pe malul stâng al Dunării-de-Jos, în “ fortăreaţa carpatică “ în primul regat din istoria omenirii, într-o ţară verde, numită de toţi comentatorii antichităţii Terra Mirabilis şi membră în Consiliul Superior a suveranei Madonna Inteligenntzza, descendentă a primei Regine atestată cu numele de Leukipe, oricât de slabă ar fi influenţa ce o poate avea glasul meu în treburile Cetăţii eterne, prezenţa mea aici, în Terra Mirabilis, e de ajuns pentru a-mi impune datoria de a le cunoaşte. Ori de câte ori meditez, transcendental, asupra formelor de Guvernăminte mixte, care au condus bine omenirea în scurte perioade istorice de Renaştere spirituală, sunt fericită să descopăr mereu în cercetările mele noi temeiuri ca s-o iubesc pe cea din ţara mea! În cercetările mele preistorice de antropologie culturală matriarhala din vechea Europa şi în mod special în cercetarea formelor sculpturale, de care mă ocup de peste 30 de ani, sunt fericită să descopăr că noi, femeile, suntem mai înainte de toate nişte zeiţe ale pământului venite din cer, pline de senzualitate, de bogăţie şi de mister! Sunt fericită să descopăr că, în practicile noastre sapienţiale, noi suntem acum lumina din lumină, sămânţa din sămânţă, creierul din creier şi memorie universală din memoria pulberei stelare. De ce vă iubesc eu? Vă iubesc fiindcă în extazul meu sex-intelect-ual, sau mai bine zis în extazul meu sex-eros-experienţial al Celor Doi Eros - unul înaripat, iar celălalt care ne înnaripează - eu simt limpede cum toată Inteligenţa Luminoasă e absorbită, stoarsă şi pompată în cea mai misterioasă instalaţie erotică a tuturor timpurilor: MADONNA INTELLIGENTZA - EURYNOME – ZEIŢA EXTAZULUI! Această Mare Zeiţă a tuturor lucrurilor, a despărţit cerul de mare şi a dansat pe valuri, pentru a crea vântul de nord şi naşterea soarelui. Este vorba de Marea zeiţa oceanidă născută de titanida Tethis de la Okeanos şi născând la rândul ei, de la Zeus, pe cele trei Harites – Cele trei Graţii!

REPORTAJ IMAGINAR LA UN CONGRES INTERNAŢIONAL AL FEMEILOR ( 1 )

      ( Eseu teatrologic - manifest feminist în şase părţi) - fragment, partea întia

                                                                                                                         

      Personajele:

   Bărbatul travestit

  Femeile de serviciu: sunt trei la număr, deşi prezenţa lor e mai mult decorativă ele au totuşi un comportament suspect, manifestând la un moment dat ciudate libertăţi mentale.

   Doamnele de bine: un grup de doamne provenite din Estul europei, dar şi din Lumea a Treia.

   Doamnele în roz: un grup de doamne din Vestul europei, reprezentantele Occidentului.

   Doamnele doamnelor: un grup de doamne din ţările bogate, provenite în general din America de Nord.

   Preşedintele femeilor: sunt cinci la număr, prezenţa lor fiind vizibilă în sala congresului datorită unor pălării mari de culoare albă, neagră, galbenă, roşie şi mov.

   O matroană impozantă cu părul gri: fără identitate

   O doamnă blondă şi grasă

   Sarica

   Distinsă doamna din loja oficială: alteţa regală

   Negresa-blondă

   Un grup de prostituate de lux

   Minunata doamnă a lunii arginti

   Clara

   O bătrânică mică şi uscată ca o smochină

   Diana-Luna-Hecate

   Hoaşca cea bătrână şi zbârcită

   Agar

   Faţa-de-lună

   Văpaia-de-jar

   O fecioară cu coroniţă de aur pe cap

   O fecioară isterică, geloasă şi răzbunătoare

   Un grup de Fecioare-miss

   Mai multe doamne ce aparţin unor Grupuri de conştiinţă de gradul I, II şi III.

   Alte doamne venite la congres

        PARTEA ÎNTIA

   Draga mea... şi cum îţi povesteam, am fost şi eu la Congresul Internaţional al Femeilor. Travestit pe acolo, ca să te caut pe tine, am încercat să le vorbesc Doamnelor de bine şi Doamnelor în roz despre noua romanitate spălată în sânge negru şi în sânge indian... despre Minunata doamnă a lunii arginti... despre sufletul ei de violetă, dar şi despre Negresa-blondă, această zeiţă a Soarelui-negru şi fantasmă erotică în acelaşi timp ce ne bântuie mereu spiritele, pentru ca în sfârşit să aflăm şi noi cum răsare din acest Foc-negru o Împărăţie a sufletelor de lumină fără de sfârşit.

   Congresul a început mai în glumă, mai în serios, dar s-a terminat în forţă. Mai bine să-ţi spun cum a fost: După încercarea mea de a le explica femeilor cât de greu ne luptăm noi, femeile din Uniunea Europeană, între viaţă şi moarte cu focul-frigid, cu energiile şi cu Luna dezmoşteniţilor, cum Bunicul face programe genetice şi ne uşurează fiinţele pe computer, cum toată lupta se dă acum între fierul-vechi şi abatorul de suflete şi cum această mare luptă între forţele infernale şi cele cereşti are la bază o teorie a găurilor negre - am fost interpelat de mai multe femei.

    Iată câteva întrebări care mi s-au părut mai interesante:

      - De unde şti tu teoria asta a găurilor negre? M-a întrebat o femeie de servici îmbrăcată într-un halat negru şi strălucitor.

      - Am decoperit-o în noaptea cea mai lungă, i-am răspuns.

      - Şi care a fost noaptea aceea? A continuat să întrebe femeia de serviciu.

      - Cea mai lungă noapte a fost noaptea Patriarhului nostru din Est, care încă mai doarme şi azi în Europa, am zis eu. De când popii ăştia au stins lumina şi au ieşit din Parlament şi Sfântul Scaun a încheiat şi el pactul cu puterea politică mondială, axa creştină a Europei s-a rupt în două. Aşa se face că surorile mele, Sara, Sarica şi Ambalica, din Vest, a ajuns tot mai bogate, iar eu, rămasă în Est, am ajuns tot mai săracă şi închisă în babilonia asta din comunismul femeilor, până ce foamea, frigul, frică şi întunericul a pus stăpânire pe sufletul meu. Astfel, zilele mele au început să-mi fie tot mai scurte, iar nopţile am îceput să visez mereu o cortină neagră roasă de molii şi cum ies prin cercurile ei concentrice nişte prizoniere ale neantului şi o specie de îngeri negri a iubirii care nu mă lasă pe mine să dorm acum. Nu ştiu cum se face că de când visez cortina asta neagră roasă de molii şi plină toată de cercuri concentrice am ajuns să descopăr singura teoria găurilor negre, cu tot comunismul femeilor din Republica lui Platon, cu tot materialismul dialectic şi istoric şi cu toate formele de guvernăminte mixte din toată lumea: o moştenire din Grecia antică, de la Platon şi Aristotel.

-         Şi ce-ai găsit tu în teoria aceea a găurilor negre? A întrebat obsedată femeia de serviciu.

-         Pe Micuţul Zeu Sifilitic, i-am răspuns. Căci atunci când cineva îţi fură viziunile şi nu te mai lasă nici să dormi şi nici să visezi, ce altceva mai poţi să găseşti într-o gaură neagră, decât o vatră săracă ce îşi caută necontenit materia pe care s-o înghită. În fiecare gaură neagră, după o noapte de dragoste liberă am găsit câte un soare de ură, iar în teorie câte un cărbune stins.

-         Dar mineri nu mai erau pe-acolo? Mă întrebă curioasă femeie de serviciu, care se făcea că nu mai ştie nimic despre vatra ei săracă, despre teoria găurilor negre, despre viziuni şi nici despre zeul acela sifilitic, cel mai mic şi cel mai prăpădit dintre zei.

   La această întrebare a femeii de serviciu despre mineri a început scandalul în sala Congresului, de nu se mai ştia cine cu cine vorbeşte şi nici ordinea de zi a dezbaterilor. O matroană impozantă cu părul gri, fără identitate, căci nu se ştia încă din ce grup de doamne făcea parte, a sărit ca arsă în apărarea minerilor, strigând sus şi tare că doar ei, săracii mineri, scot aurul şi cărbunele şi toate energiile din fundul pământului. Apoi, urcându-se la tribună oficială, a intervenit iar în forţă, schimbând repede discuţia în felul următor:

-         N-am venit aici la Congresul Internaţional al Femeilor să discutăm despre găuri negre şi cercuri concentrice, despre zei sifilitici sau mai ştiu eu ce comunism al femeilor din Republica lui Platon şi Aristotel. Şi nici despre mineri nu discutăm acum. Îi ştim, îi cunoaştem, tot noi i-am făcut, sunt de-ai noştri. Căci noi i-am băgat în fundul pământului şi tot noi îi vom scoate la nevoie. Dar nu asta-i problema noastră acum. Noi, femeile din Estul Europei, am venit aici la Congresul femeilor ca să-l susţinem acum pe Prea-fericitul nostru Patriarh, în ideea că dacă sfinţii noştrii părinţi ar intra iar acolo în Parlamentul Europei, Uniunea Europeană va redeveni creştină, iar nopţile noastre de dragoste nu se vor scurta iar, aşa cum au fost în timpul comunismului...

-         Nopţile sunt făcute pentru dragoste! Au început să strige în cor, chiar aşa, pe neaşteptate, toate Doamnele de bine.

-         Şi dacă nopţile noastre de dragoste se vor scurta iar, noi, femeile din Estul Europei, care suntem deja majoritare în toată Uniunea Europeană, nu vom mai avea timp suficient să ne bucurăm şi noi toată noaptea de o dragoste liberă, fără prejudecăţi, aşa cum vă bucuraţi voi, cele din Vest, zise matroana.

-         Fără prejudecăţi! Fără prejudecăţi! Continuau să strige Doamnele de bine.

-         Căci aşa cum ştiţi şi d-voastră, doamnelor şi domnişoarelor, continua matroana, după marea revoluţie din ‘89 din Estul europei şi după 50 de ani, cât am fost noi închise în comunism, ne putem bucura şi noi măcar acum de o libertate fără efort, de o dragoste liberă toată noaptea, de Televiziune Globală, de sateliţi, de emtiviu şi de toate agenţiile matrimoniale de pe internet.

-         Este interesantă această propunere a d-voastra de a-l susţine pe Prea-fericitul vostru părinte din Estul europei de a intra în Parlament, am intervenit eu spre a lămuri într-un fel cum stau lucrurile. Dar, să mă ierte Dumnezeu, în replică fiind, vă răspund şi eu că nici noi, celelalte doamne din lumea liberă, nu am venit aici la Congres pentru a vorbi acum despre aceşti Prea-fericiţi ai infernului, care aşa cum se ştie la origine aceştia au fost de fapt nişte răpitori de trupuri. Adică, mai concret spus, au fost nişte demoni, din grecescul “ daimones ”, de rangul al doilea, îngropaţi în pământ de Zeus, fiul lui Kronos, apoi dezgropaţi, clonaţi şi dechizaţi mai târziu în invadatori indo-europeni care au dat năvală în hoarde peste noi în toată Europa, din India în Grecia antică, din Grecia antică până în Munţii Ural şi din Ural până la Atlantic...

-         Invadatorii! Invadatorii! Au început să strige acum în cor pe neaşteptate şi Doamnele în roz.

-         Doamnelor şi domnişoarelor, m-am adresat eu cu tot respectul, de data asta de la tribuna oficială ca să fiu cât mai bine auzită. Vă rog să mă ascultaţi: nu despre invadatori este vorba acum. Eu vreau, totuşi, să vă reamintesc un scurt fragment din povestea celor “ Cinci seminţii ” scrisă de părintele istoriei Hesiod, care datează din timpuri imemoriale în care se vorbeşte despre aceşti Prea-fericiti ai Infernului. Iată-l: “ După dispariţia oamenilor de aur din Olymp, care trăiau “ ca zeii divini ” în timpul când Kronos domnea în Cer, zeii din Olymp au creat a doua seminţie de oameni, mult inferioară, de argint, care nu semănau deloc cu aceea de aur, nici în ceea ce priveşte forma, nici în spirit, timp de o sută de ani copiii rămâneau sub ocrotirea mamei, iar după ce deveneau mari, luând forma adolescenţei, viaţa li se mai prelungea un scurt interval de timp, în necazuri provocate din lipsă de măsură a actelor lor şi mai ales de faptul că refuzau să sacrifice şi să onoreze pe Nemuritori. Atunci Zeus, fiul lui Kronos, i-a îngropat în pământ şi au fost numiţi de către muritori Preafericiţii infernului, fiind consideraţi “  daimones ” de rangul al doilea (Termenul “ daimones ” fiind considerat în sensul de semi-zei, intermediari între zei şi oameni). Zeus, tatăl zeilor, a creat, după aceasta, un al treilea neam de muritori, de bronz, apoi al patrulea neam de muritori, de fier negru din cer, rasă de “ semi-zei ” care se pare că ne-a precedat pe pământ, după care a urmat rasa oamenilor de cristal, venită din cel de-al doilea Centru supragalactic, din Steaua Sirius, de acolo unde locuiesc toate strămoaşele noastre în Cercul uriaşilor...Şi tot aşa, mereu alte şi alte neamuri de muritori în progresie descrescătoare într-o descindere, sau mai bine zis o “ involuţie ” pe “ scara creaturală ”, de la nobil la ne nobil (nobilul fiind caracterizat de metalul “ nobil ”, iar ne nobilul de metalul “ vulgar ” ) . Aceasta este, dragile mele doamne, pe scurt povestea acestor “ Prea-fericiţi ai infernului ” la care istoricul Hesiod face referinţă în cartea sa “ Lucrări şi zile “. O poveste de altfel dramatică pentru noi toate, din care aflăm abia acum că, de fapt, aceşti ” Prea-fericiţi ai infernului ” au devenit acum aşa zişii “ Prea-fericiti ai bisericii ”, care au făcut ca omul să nu mai trăiască în apropierea zeilor strălucitori a Soarelui uriaş şi universul fiinţelor noastre feminine să se schimbe în sens invers. Adică, sensul evoluţie să fie schimbat de pe dimensiunea verticală a fiinţelor feminine solare - adică a spiralei AND-ului nostru primordial, acolo unde omul solar din cer se putea întâlni cu omul făcut din pământ – pe dimensiunea orizontală a timpului istoric liniar, care este chiar spirala “ morţii colective ”. Însă, doresc să vă spun, doamnelor, că acum starea originară a omului de la zeu, a omului de la zeul nostru solar venit din cer, nu este pierdută, ci numai involuată. Aceasta starea originară, pe care eu o numesc acum starea de zeiţă solară a pământului venită din cer, plină de senzualitate, de bogăţie şi mister şi care continuă acum să se manifeste în noi prin nostalgia Paradisului pierdut, este azi accesibilă femeilor de vârsta de “ fier negru din cer ”, prin via Internetului-celest. Iată de ce consider că aceşti “ Prea-fericiţi ai infernului ”, sau mă rog, ai bisericii, dacă vreţi neapărat să-i numiţi aşa, au fost de fapt la început nişte răpitori de trupuri, nişte reminiscenţe de nomazi patriarhali şi violenţi din vechea Europa matriarhală, care după ce ne-au nimicit toate marele noastre Zeiţe-mume şi toate valorile noastre religioase, matriarhale, precum visul, dragostea, libertatea şi respectul pentru lumea divină şi legea sacră, s-au pus stăpâni acum peste trupurile noastre şi peste toate regiunile cucerite prin crime şi războaie fratricide.

  Tot atunci aşi fi dorit să le vorbesc doamnelor venite la congres şi despre istoria lui Kronos, despre regele Italiei, Janus, care avea să devină zeul cel cu două feţe, Janus Bifore, din timpul domniei lui Saturn. Apoi, am dorit să le spun în mod special Doamnelor de bine despre blestemul ceresc al Marelui Sfânt, dat asupra tutoror popoarelor în urma amestecului raselor şi a castelor, care a făcut de-a lungul timpului istoric că toate miturile şi religiile lumii să devină deopotrivă de adevărate şi de vulgare. Însă vocea mea a fost întreruptă cu vehemenţă de matroana impozantă cu părul gri.

-         Patriarhul nostru e creştin, nu invadator, nomad, violent, clonat sau răpitor de trupuri cum îl numeşti dumneata, doamnă! Zise matroana. Creştinismul n-a murit şi nici n-a fost adus în Europa din India, din Pakistan, din Hono-Lulu sau de mai ştiu eu unde crezi dumneata. Europa a fost, este şi va fi creştină şi mai mult decât atât ! Strigă în gura mare matroana impozantă cu părul gri, astfel încât s-o audă bine toate doamnele venite la Congres.

-         Europa! Europa! Europa! Strigau în cor Doamnele de bine. Apoi tot ele:

-         Trăiască creştinismul! Trăiască creştinismul!

-         Doamnelor şi domnişoarelor, am intervenit iar eu după ce spiritele s-au mai liniştit. Şi eu sunt creştină la fel ca dumneavoastră, însă nu despre moartea creştinismului este vorba acum. Acum este vorba mai cu seama despre jurământul nostru de fidelitate către naţiunile noastre, către preşedinte şi lege. Adică, mai exact spus, este vorba de jurământul către costituţia civilă impus tuturor clericilor şi tuturor preafericiţilor de către puterea politică mondială. În fapt, este vorba despre conflictul dintre puterea politică şi puterea religioasă din toată lumea, care în cele din urmă a dus la divizarea Europei şi a bisericii care s-a rupt şi ea în două: una a devenit o biserică statală, iar cealaltă o biserică privată. Mai concret, una a devenit o biserică comunistă, mai mult sau mai puţin ortodoxă, iar cealaltă o biserică privată, catolică, bogată şi capitalistă. De fapt, este vorba în ultimă instanţă despre misterul acestui jurământ de sărăcie, castitate şi supunere ortodoxă. În acest sens, daţi-mi voie să vă supun atenţiei că de fapt noi trăim acum într-un creştinism divizat de peste o mie de ani. Asta înseamnă că de sute de ani 90 % dintre noi trăim între o plăcere şi o durere a dragostei din cauza secretului, a sărăciei şi a minciunii colective, şi doar 10 % dintre noi, sau poate chiar mai puţin, avem şansa să ne bucurăm cu adevărat de o Civilizaţie a Iubirii, de o dragoste liberă pentru a fi cu adevărat fericite şi împlinite. Eu cred că suprimarea secretului şi a minciunii colective este singurul drum care a mai rămas popoarelor lumii pentru a salva Civilizaţiei Iubirii de la iminenta ei autodistrugere. Bineînţeles că această stare de lucruri va răsturna literalmente ordinea religioasă existentă în lume. Dar dacă aşa stau lucrurile, atunci este legitim şi obligatoriu să ne întrebăm: ce fel de religie practicăm în viitor şi, mai ales, despre ce fel de dragoste liberă este vorba ? Şi cine sunt aceşti răpitori de trupuri ce stăpânesc peste inimile şi capetele noastre? Personal, cred că este vorba de o dragoste liberă a Soarelui de ura cu Zeiţa morţilor. Căci aceasta este Marea Zeiţă, o Regină a morţilor ce are legături primejdioase cu Luna şi cu Dumnezeu ştie ce îngeri şi demoni din Cercul uriaşilor şi care acum ne tulbură toate apele, numai pentru ca un arhonte gelos să ne pescuiască mereu pe noi din apele cele mai tulburi.

-          Şi cine este, mă rog, îngerul care tulbură apele, nu e cumva această Mare Zeiţă? Întrebă curioasă matroană impozantă cu părul gri, aflată acum şi ea lângă tribuna oficială, în timp ce toate celelalte Doamne de bine începuseră deja s-o caute cu privirea prin sala congresului, doar doar o vor zări pe această închipuită Zeiţă.

-         Este vorba de Marea Zeiţă ce pluteşte şi azi deasupra norilor, ca Luna printre stele în lumea noastră de vis, i-am răspuns eu matroanei. Mai exact spus, este vorba de o lume erotică şi miraculoasă, pe care fiecare dintre noi femeile încercam mereu s-o explorăm într-un joc al dragostei şi al întâmplării, într-un Joc serios al vieţii şi al morţii. Este o lume misterioasă în care noaptea stelele sunt doar focurile altor oameni locuind în cer, iar ziua Soarele de ură, care colcăie de fiinţe înaripate, este mereu în căutarea Reginei-Luna ce locuieşte în morminte şi despre care se spune că îşi ucide iubiţii cu lumina ascunsă din ochii ei. Ea lucrează acum cu doi îngeri care tulbură apele, unul spre vindecare, altul spre alunecare.

-         Aşa care va să zică, tot de o regină este vorba, zise matroana impozantă cu părul gri. Mereu aceiaşi poveste care se repetă la nesfârşit cu măritul vostru Regele-soare şi cu Regina-Luna care ne tulbura apele.

-         Doamnelor şi domnişoarelor, m-am adresat eu cu mare respect, astfel încât să fiu mai bine înţeleasă de toate doamnele. În fiecare dintre noi, după o noapte de dragoste se strecoară un Soare de ură. Cine este acest Soare de ură? Şi care dintre noi este complice la o crimă căreia nu ştie, sau nu vrea, să-i recunoască transcendenţa? Aceasta-i marea întrebare, legitimă şi obligatorie pentru noi toate acum. Când vom răspunde la această întrebare şi vom şti bine cine este acest Soare de ură, tot atunci vom afla şi noi ce se ascunde după faţa nevăzută a Lunii. Şi tot atunci vom putea înfiinţa şi noi o “ Comună ecologică ” pe Lună şi o altă “ Comună feministă matri-focală ” pe pământ, în care să fie practicată dragostea liberă, unde totul să fie posedat în comun, în primul rând bărbaţii, căci ei vor acum să ne fure pe Fiica-dragostei.

-          Vrem dragoste liberă ! Vrem dragoste liberă ! Au început să strige în cor şi Doamnele în roz. Apoi tot ele:

-          Vrem Comună feministă ! Vrem Comună feministă !

-          Fără bărbaţi! Fără bărbaţi! Au început să strige în cor şi Doamnele doamnelor.

  Când spiritele s-au mai liniştit, am intervenit în felul următor:

-         Doamnelor şi domnişoarelor, eu ştiu bine că în multe zone de pe planeta noastră bărbaţii sunt deja pe cale de dispariţie, datorită acestor implanturi pe creierul bicameral şi datorită războaielor de epurare genetică, care au început acum să cuprindă întraga lume liberă. Apoi, ştiu că fără o dragoste liberă încă se mai poate trăi azi, îndeosebi în acele zone pe glob unde programele de exploatarea omului de care om nu s-au încheiat încă, dar credeţi-mă şi pe mine că în viitor fără bărbaţi noi nu vom putea supravieţui sub nici o formă de guvernare. Asta să ne fie clar, pentru toate femeile de la început. Viaţa fără bărbaţi e un dezastru ecologic, doamnelor, e că apa fără peşti, am afirmat eu.

-         Fără o dragoste liberă sau mai ştiu eu ce comunism al femeilor, sau, mă rog, fără această Comună feministă cum vreţi voi s-o numiţi, mai pot să trăiesc, dar fără un bărbat puternic, frumos, deştept şi cu bani eu una nu rezist, credeţi-mă ! Zise una din cele trei femei de servici, înfocata toată şi plină de aur şi purpură.

-          Da, ştiu, zic eu, cunosc dictonul: “ Moşule, ce tânăr eşti, fă din mine tot ce pofteşti...” numai lasă-mă la curtea ta, Bunicule, ca să-ţi fac cafeaua în laboratorul de microbiologie şi să te scol în fiecare dimineaţă la ora cinci, nu-i aşa, scumpa mea? Dacă vom continua cu asemenea experienţe incestuoase şi în Secolul XXI, avem toate şansele să fim considerate în curând doar nişte cadavre de laborator, cărora din raţiuni de politică demografică nişte răpitori de trupuri sau mai ştiu eu ce Bunic nebun care ne tot face mereu alte programe de inginerie genetică şi alte proiecţii ca să ne uşureze nouă fiinţele pe computerul selenar. Eu vreau să ştiu acum cine este acest Bunic nebun care vrea cu orice preţ să facă cu noi mereu şi mereu alte experienţe la limita morţii pentru un alt Război al stelelor? Şi ce “ praf de lună ” mai vrea acum Bunicul să ne mai strecoare între picioare, pentru ca să ne preschimbe mereu conştiinţele în inimi şi inima într-o femeie de serviciu? Doamnelor şi domnişoarelor, am continuat eu discursul într-o formulă cât mai decentă, spre a fi într-un fel cât mai bine auzită şi înţeleasă de toate doamnele. De fapt, de peste patru sute de ani noi ne-am pierdut axa creştină. Şi acum suntem pe cale să ne pierdem şi axa feminină, care este chiar coloana AND-ului nostru primordial. Adică, suntem pe cale să o pierdem pe Good-angel, care e chiar Fiica dragostei. Şi dacă nu vom şti să ne trezim odată din ameţeala asta a istoriei unei mari înşelătorii umane în care am fost aruncate din neant în neant, de cea mai nefastă dintre doctrinele lumii, doctrina nihilistă, eu cred că vom sfârşi cum nu se poate mai tragic: într-un colaps biologic şi într-un război genetic fără precedent. Adică, vom sfârşi în eclipsă totală de soare şi în eclipsa generală a raţiunii umane, despre care se tot spune că am intrat toată lumea acum şi nu mai putem ieşi din cauza crizei mondiale. Toate lumea ştie acum că lumea se arata tot mai mult pe pământ fără centru iar în cer într-un război al focului stelar. Doamnelor şi domnişoarelor, eu atât mai vreau să vă spun, că: o luptă mare a început deja în mintea, în sufletele şi în inimile noastre. E lupta supraoamenilor cu focul zeilor. E marea luptă între forţele infernale şi cele cereşti, între viii şi morţii electrici, între cei îmbrăcaţi în “ fierul negru din cer ” şi abatoarele de suflete raţionale de pe pământ. Cineva acum vrea cu orice preţ să ne scurteze zilele şi să ne facă să nu mai putem visa. Şi tot acel cineva, un Daimones necunoscut, ar vrea acum să ne dea noapte numai pe datorie şi să nu mai avem timp nici măcar pentru a visa la o dragoste liberă.

-         Nopţile sunt făcute pentru dragoste! Au început din nou să strige în cor tot mai multe doamne venite la congres.

-          Fără prejudecaţi! Fără prejudecăţi! Se auzea tot mai tare strigătul Doamnelor de bine. Apoi tot ele:

-           Vrem dragoste liberă! Vrem dragoste liberă!

-         Lasă că ştim noi bine ce faceţi voi: noaptea faceţi dragoste liberă, fără prejudecăţi, adică vă împreunaţi cu Diavolul prin ambele părţi, iar ziua umblaţi pe străzi prin toate intersecţiile după scutieri şi după scorpiile acele de mineri securişti chemaţi de preşedintele vostru pentru a înăbuşi în sânge demonstraţiile studenţilor noştri, zise o doamnă revoltată de la balcon. Doamna de la balcon ar mai fi vrut să le spună ceva Doamnelor de bine, însă vocea ei a fost întreruptă de fantasma unui nor de furnici roşii creat de cei mai mici roboţi din lume, şi bineînţeles de rafala de huiduieli a Doamnelor de bine.

  După ce Doamnele de bine s-au mai oprit din huiduieli, o altă categorie de doamne, acestea erau Doamnele doamnelor, se pare că veneau chiar din America, s-au apropiat de mine, iar una dintre ele, mai blondă şi mai bine coafată ca oricănd, mi-a spus aşa:

-          Eu sunt Sarica şi vin din America. La noi sunt toate bune şi frumoase. Dragostea e mai liberă de prejudecăţi ca oricând. Stelele sunt încă galbene pe cer. Legea morală, printr-un transfer de personalitate, am scos-o din Camera Reprezentanţilor şi pentru orice eventualitate am băgat-o pe internet şi circulă acum pe Facebook. Iar Luna... Luna e ok! Adică, vreau să vă asigur că Luna e tot acolo pe cer la locul ei, doar că e parcă tot mai aproape de pământ. Alte probleme cu dragostea liberă, cu Lună şi cu focul-frigid noi nu avem acum, deocamdată totul e ok la noi!

-         Ok! Ok! Ok! Au confirmat toate Doamnele doamnelor.

-          Ok! Zise Sarica. Însă, am vrea să ştim şi noi acum, aşa, mai mult din curiozitate, de ce credeţi voi, femeile din Estul-Europei că nu se mai poate trăi fără Fiica-dragostei şi în Secolul XXI? De ce credeţi voi că nu s-ar mai putea trăi şi în Secolul XXI, aşa cum s-a trăit în secolul XX în lagărul comunist, fără mamă, fără tată, fără suflet şi fără Dumnezeu? Am vrea să ştim de ce credeţi voi că neapărat lupta cea mare pentru focul zeilor se dă acum în toată lumea între fierul-vechi şi abatoarele de suflete moarte?

   Şi fără să-mi acorde un timp ca să-i pot răspunde la întrebare, Sarica continuă să-şi dea cu părerea în felul următor: “ Părerea noastră este că fierul-vechi din Europa, din Asia şi de aiurea ar putea fi acum înlocuit cu “ fierul negru din cer ”, adus de pe Lună, căci se găseşte acolo în cantităţi uriaşe. Însă abatoarele de “ suflete moarte ” în nici un caz nu vor putea fi înlocuite acum, până când nu se vor inventa în laboratoare noastre microbiologice noile abatoarele de “ suflete raţionale ” pentru focul Zeilor Numere înlănţuiţi în Marele Timp. Există doar un început de migraţie spirituală a sufletelor raţionale, dar asta se întâmplă acum numai la noi în America, mă înţelegeţi voi? “ Preciză în cele din urmă Sarica, astfel ca să poate să intelegă toate doamnele venite la Congresul Mondial ce se întâmplă de fapt cu ” sufletele raţionale ”, ce se întâmplă cu “ sufletele moarte ”, cu “ focul zeilor ” şi care era de fapt sensul luptei dintre fierul-vechi şi nouă invenţia a abatoarele de suflete libere, rătăcite acum prin toată lumea.

-          Dar “ fierul negru din cer ” nu poate fi adus pe pământ, le-am spus eu atunci Doamnelor doamnelor, deoarece este plin de praful şi pulberea de pe Lună a unei vechi societăţi de demoni, de mult atomizate, din vremea strămoşilor pitri de pe Lună şi din vremea regelui Pelasgos şi al Fiicei sale Larisa, când Pământul era fără Lună şi fără Regina şi astru nocturn. Iar acum Luna este proprietatea demonilor. Apoi, cercetările despre suflet s-au întrerupt de aproape cinci sute de ani, în timp ce ştiinţa despre trup a avansat la noi în aşa măsură şi demenţă, încât am reuşit să măcelărim trupul în zeci de mii de bucăţi, fără însă să decodificam în întregime genomul uman. Dealtfel, proiectul de decodificare a genomului uman, sau, mă rog, a biotopului terestru, nu va putea fi niciodată finalizat, întrucât nu s-a prevăzut că în Centrul Lumii se afla doar focul Zeilor Numere înlănţuiţi în Marele Timp. Şi nu o “ celulă-mamă “ pe care geneticienii noştri tot speră să o găsească şi să o dividă la infinit. În centrul acestui proiect de decodificare a genomului uman se află tot o gaură neagră ce caută necontenit materia pe care s-o inghită. Adică, mai concret spus, pe noi ne caută acum să ne înghită, căci noi suntem materia primordială a creaţiei ce se perpetuează prin codul lor genetic. Iar “ celula-mamă ” vine şi ea odată la câteva mii de ani şi întotdeauna din altă galaxie. Aşa că a sosit timpul să desfiinţăm toate abatoarele de “ suflete moarte ” de pe mapamond. Fără să desfiinţăm aceste abatoare de “ suflete moarte ”, eu nu văd cum am mai putea să ne întoarcem la Forma întreagă a naturii umane care este o creaţie al lui Dumnezeu, adică a Soarelui nostru uriaş din cel de-al doilea Centru supragalactic, de acolo unde Cercul uriaşilor colcăie de fiinţe înaripate.

-          Nu se poate să desfiinţăm acum toate abatoarele de “ suflete moarte ” din bătrâna noastră Europă, au susţinut cu fermitate toate Doamnele de bine.

-          Adevărat, vă zic, nu se poate să desfiinţăm acum chiar toate abatoarele de suflete de pe întreg mapamond! Au căzut de acord şi Doamnele în roz.

-           N-am spus toate abatoarele de suflete de pe mapamond, ci doar cele de “suflete moarte”. Şi dacă nu vom face lucrul acesta, în curând ne vom întoarce toate la păcatul antecedent, la titanomahie, la ciclopi, la Dionysos-copil şi la Okeanos, de pildă! Am încercat eu să le reamintesc doamnelor, însă fără succes.

-          Ok! La Okeanos, de pildă, va fi o experienţă foarte interesantă! A afirmat Sarica.

-          Dar şi mai interesant ar putea fi la Pacific sau la Atlant Hause ! Zise o distinsă doamna cu o pălărie mare şi albă cu flori roz pe cap. Însă fără Dionysos-copil ne va fi foarte greu la toate acum, se lamentă aceiaşi doamnă, care se pare că era prima dintre Preşedintele femeilor venite la congres ce interveni din mijlocul Doamnelor în roz, schimbând oarecum sensul discuţiei.

-          Ok, zic eu, staţi să vă explic despre ce Okeanos este vorba acum: născut de Gaia de la Uranos, cel mai în vârstă dintre titani, căsătorindu-se cu sora noastră Tethys, Okeanos a fost zeul Oceanului Atlantic de mii de ani. Însă acum, cu ajutorul noilor dezintegratoare biologice, dar şi cu celebrele ferăstraie moleculare prevăzute cu circa douăzeci de programe fiecare, i-am putea transforma respiraţia nocturnă a zeului nostru Okeanos, adică a plantelor şi a animalelor subacvatice într-un fel de spumă de mare. Spumă care după solidificare ar putea fi acoperită cu o foiţă de aur şi apoi folosită la construcţia unor locuinţe ovale. Aceste viitoare locuinţe ovale, concepute pe ideea AND-ului primordial, transparente dinăuntru şi perfect opace pentru vizitatorul dinafară, vor fi mult mai călduroase, deoarece ele vor capta permanent lumina solară şi vor funcţiona pe principiul unor “ Rezonatoare stelare bioluminiscente ”, având o dublă funcţie: prima, de a face trecerea din spaţiul sublunar, supus corupţiei, în spaţiul supra lunar de origine solară şi de a realiza reconectarea la discul-solar; iar a doua funcţie, de a echilibra energiile oamenilor, pozitive şi negative, prin informaţia de undă genetică replicativă. Odată construite aceste case ovale acoperite cu foiţa de aur, se va declanşa un nou proces de condensare a luminii polarizate în care permanent lumina solară va fuziona cu lumina spirituală. Astfel, locuind în aceste case ovale, vizitatorul alb nu va mai putea viola domiciliul negru şi nici noua romanitate nu va mai trebui să fie spălată în sânge negru şi în sânge indian. Şi nici Dionysos-copil nu va mai putea fi sfâşiat şi mâncat de nişte răpitori de trupuri prin aşa zisele noi “ ferme de animale rare ”. Astfel, oamenii, animalele şi plantele vor putea trăi laolaltă într-o realitate care se manifestă cu plenitudine continuă şi indivizibilă, în permanenţă curgere şi transformare, potrivit unei ordini atotcuprinzătoare în care totul implicitează totul. Locuind în această realitate opacă, dar solară, oamenii se vor putea în sfârşit elibera din ciclul reîncarnărilor, din ciclul devenirilor şi din veşnicul balans între mai bine şi mai rău al celor mulţi. Zeii celor trei mii de ani lumină se vor trezi şi ei din somnul lor de moarte prin “ anamnezis ” şi întorcându-se spre nouă “ scară creatură ” se vor îndrepta spre noile lor clone umane, adică sper noi, ca să se răfuiască cu noii noştri titani şi cu toate titanidele noastre. Iar noi, femeile, cu inimile libere de orice nelinişte, la adăpost de oboseală şi mizerie, vom putea în sfârşit să inagurăm o nouă clonă umană, după două mii de ani de “comunism al femeilor ” şi după două mii de ani de creştinism mistic amestecat cu acest păgânism dionisiac. Adică, mai exact spus, vom reuşi să transformăm vechea triada a celor trei eoni distincţi: existenţa, forma şi beatitudinea, adică materia, energia şi informaţia genetică replicativă în ceea ce are nevoie omul tot timpul: sănătate, dragoste şi bani. Adică în cele trei fericiri de care avem toate atâta nevoie: creaţia, procreaţia şi casa. Căci în toate trei există Dumnezeu. Este absolut necesar să facem această mutaţie genetică, deoarece lumea în care trăim acum e pe pământ fără centru iar în cer într-un război al focului stelar. Iar bărbaţii noştri, care până la urmă s-au dovedit că nu sunt decât nişte răpitori de trupuri şi vânători de capete pătrate, evoluând orizontal şi plasându-se în centrul materiei şi-au pierdut Aripa stângă şi Aripa dreaptă. Adică Sensul Iubirii: Sufletul şi pe Dumnezeu, Creatorul programului nostru genetic – am încheiat eu expunerea metafizică.