Scrisoare de intenţie



"Omenirea este un amestec ciudat de sori şi pietre de o varietate atât de infinită încât nu mai ştim unde un om încetează să mai fie piatra şi devine soare. Nu ştim nici măcar dacă sorii au fost creaţi pentru nevoia pietrelor de a fi încălzite sau pietrele pentru nevoia sorilor de a răspândi căldură. Ştim numai că, sori ori pietre, suntem cu toţii fără rost în lume de îndată ce rămânem unii fără ceilalţi." (Panait Istrate)

Stimată doamnă, stimate domnule, dragi prieteni,

O Zi bună să vă dea Dumnezeu, cer înalt şi idealuri pe măsura Cerului Cristalin!

ARTA-TRANSFORMĂRII este felul lui Dumnezeu de a se descoperii omului, în jocul Lui cu cerul şi cu oamenii, şi Primul Principiu din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei eoni distincţi primordiali: Existenţa-Forma-Beatitudinea (PP-EFB). Aceasta este de altfel prima triadă, care poate fi transformată în următoarele triade: materie-energie-informaţie; creaţie-procreaţie-casă; sănătate-dragoste-bani. Căci acestea sunt cele trei fericiri. Şi în toate trei există Dumnezeu.
PUTEREA DE REZONANŢĂ a artei de a trăi şi a iubi nu poate dobândi viaţă publică fără susţinerea unor admirabili prieteni, care să-şi apropie darul lor într-o aspiraţie unică: aceea ca VALORILE UNIVERSALE ale religiei, artei şi ştiinţei româneşti şi europene să vibreze cu demnitate în lume, în armonie deplină cu OAMENII, Cerul Cristalin şi DUMNEZEU.
Simbolic, pentru a apăra VALORILE UMANE - IUBIREA, VISUL, ARTA, PACEA, LIBERTATEA, DREPTATEA şi ADEVĂRUL CREAŢIEI - vă solicit un sprijin financiar pentru a crea şi dezvolta o platformă online, site “TERRA MIRABILIS HABITAT – Comunitate autosustenabilă – PROCESSIO PER CONVERSIO – Ediţie Solară – Prietenii aurice şi proteice în artă şi ştiinţă”, în cadrul căreia să publicăm împreună la o Editură Virtuală o serie de articole şi cărţi cu tematica mai sus amintită, printre acestea cartea “semnal” – “Agonia Uniunii Europene – O sută de ani sub sabia psihotronică” (360 de pagini în trei volume ilustrate cu imagini din sculpturile lui CSM) Primul volum este deja publicat, începând cu 9 decembrie 2013, pe revista Confluenţe literare, în opt “Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X”. Iar următoarele două volume urmează să le public, în coautorat, sau chiar cvadriautorat, semnate de mai mulţi colaboratori şi prieteni ai Artei-transformării PP-EFB.
Dacă am văzut că de şapte ani criza financiară mondială nu încetează, ba chiar se amplifică, ca la comunişti, în “cincinale”, am decis ca începând cu data de 19 februarie 2015 să trec pe blog contul meu în lei şi în valută.
La urma urmei, conştiinţa şi recunoaşterea valorilor sunt pietrele de temeile pentru fiecare familie, comunitate şi naţiune, fără de care omenirea nu poate supraveţui.
Vă mulţumesc pentru interesul acordat acestui proiect cultural european pe care sper să-l pot merita în întregime sau măcar într-o oarecare măsură.
Cu prietenie şi admiraţie, al dumneavoastră Constantin Sandu Milea
Tel: 0744994454

Cont curent la Banca Română de Dezvoltare BRD Grupe Societe Generale, pe numele Sandu-Milea Constantin: în lei: RO58BRDE080SV45322990800; şi euro în valută: RO16BRDE080SV36875130800

marți, 20 noiembrie 2012

Jurnal de Atelier I - Fragment din Scrisori din Mileniul III către Prinţesa X – Scrisoarea Nr.143

                Steaua arzătoare cu opt raze ( ulei pe carton) 1997; autor: Constantin Milea Sandu


    Dacă vreţi să mă gasiţi, căutaţi-mă în soarele din piept numit suflet. Dacă nu mă veţi găsi, nu disperaţi, căutaţi-mă în statuile fotonice. Şi dacă nici în aceste statui al memoriei nu mă veţi găsi, căutaţi-mă în memoria pulberei stelare; acolo locuiesc eu, într-o “Stea arzătoare cu opt raze”
   (SMC- Jurnal de Atelier)

      Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor,

    Dragi prieteni, de pe facebook şi de pretutindeni, vă trimit Excelenţelor şi Domniilor Voastre, spre cunoaştere şi analiză, o schiţă de scenariu pentru continuarea Manifestului feminist universal - “Reportaj imaginar la un congres internaţional al femeilor”, publicat anul acesta în opt părţi în revistă de cultură Confluenţe Româneşti.
   Iată Schiţa:
   E timpul pentru o întrebare legitimă şi obligatorie pentru toţi bărbaţii (inventatori de sisteme) şi pentru toate femeile (mame de popoare), dar şi pentru Responsabilii Pământului, inclusiv pentru cei din marile Familii Regale şi din Aristocraţia neagră: Suntem noi, oare, doar o clonă a zeilor pentru hrana unor Arhonţi ET- umani, X-Y-Z - sumeriano-eleno-romano-gnostici din “spaţiul curbat” al Terrei Mirabilis şi din sfera de putere geopolitică a zonei euro-asia-africa-americano-danubiano-pontică?      
   Că eu sunt conceput şi făcut numai de un bărbat şi o femeie, fie Ei chiar şi din perechea primordială Adam-Eva & Zemora-Zamolxis, nu pot să cred. Sunt ceva mai mult. Dar, să nu uităm, a concepe înseamnă a domina. Iar a face lumea cu iubire dintru-început înseamnă să uneşti o sămânţa a maestrului Artei-transformării de calitate superioară cu o Madonna Intelligenţa Eurynomes pe măsura Cerului Cristalin, în corespondenţă cu două Coroane regale „terraformatate” într-o singură „Stea arzătoare cu opt raze”. Pentru că Iubirea există dinaintea Facerii Lumii! Da! Iar atunci când se unesc două celule într-una singură, tot atunci vine Dumnezeu şi pune scânteia divină, pentru a rămâne veşnic unite prin Good angel cu Fiica dragostei în Terra Mirabilis. Cine are urechi să audă! Şi Ochi să vadă!
   E timpul, spuneam, să ne trezim la realitate şi să vedem cu cel de-al treilea ochi cerul răsturnat, plin de “Stele arzătoare cu opt raze”, şi deasupra alte stele precum focurile altor oameni locuind în cer. Locuind în cer şi pe pământ în acelaşi timp, într-un Templu al soarelui care colcăie de fiinţe înnaripate, şi care nu e altul decât Templul cerul-pământesc din Terra Mirabilis. E timpul că toţi românii de pretutindeni, dar absolut toţi, să vedem lucrul acesta. Să vedem şi să înţelegem că noi suntem cei care ne făurim propria noastră istorie solară. Şi că jucăm serios, în chiar clipa aceasta, într-o singură piesă de teatru mondial, la nivelul universului social-planetar, prinşi într-o imensă pânză de păianjăn ce emană o strălucire de bioluminiscentă solară, ţesută de o rasă ciudată de fiinţe nemaivăzute, la confluenţa dintre plasma solară şi magnetismul biotopului nostru terestru. Cu alte cuvinte, jucăm în ultima “Trilogie tozgreacă”, sau în ultima Tragedie umane, în cinci reprezentaţii, jucată în modul cel mai serios, pe viaţă şi pe moarte, în Terra Mirabilis.
    Voi fi întrebat, desigur, de ce  va trebui să jucăm serios – “Iocari serio” - chiar noi, românii, în această ultima “Trilogie tozgreacă”? Răspund că, tocmai de aceea, fiind născuţi cetăţeani liberi într-o ţară ocupată de bolşevici – Omul s-a nascut liber, dar pretutindeni este prins în lanţuri universale de femei, nu-i aşa? Dar ce mare noroc să te naşti în Gradina Maicii Domnului, într-o ţară verde numită de toţi comentatorii antichităţii Terra Mirabilis! – Fiind şi eu unul dintre voi, născut deci în G-MD din TM, mă înalţ să vă spun Domniilor Voastre, cu mâinile pe soarele din pieptul meu numit suflet, că şi noi suntem într-un fel, cel puţin cei din zona Z-Hardeal, trei sferturi tozgreci şi doar un sfert ardeleni, după “Cea de-a treia mamă” - Regina Ana! Căci primele două mame cu siguranţă au fost două zeiţe-amazoane, barbare, exotice şi ireductibile, sacrificate în “Holocaustul Amazoanelor” în chiar spaţiul nostru sacru din Terra Mirabilis. Dar asta e o altă poveste de dragoste pe care de multe ori îmi doresc să o uit şi nu mai pot.
   Ioan Petru Culianu, ultimul romantic ( Tozgrec şi el la origine ) şi unul din cei mai mari savanţi şi istorici ai religiilor pe care i-a avut omenirea, discipolul şi moştenitorul testamentar a celui mai mare istoric al religiilor din lume, şi poate din toate vremurile, Mircea Eliade, recunoscut, la fel ca şi ME, de toată elita mondială, chiar aşa şi-a numit una din cele 20 de cărţi ale sale - “Iocari serio”. O Carte a vieţii şi a morţii pe care a jucat-o serios cu mare curaj până în ultima clipă a vieţii, când în primăvara anului 1991 la data de 21 mai a fost asasinat cu bestialitate, la vârsta de doar 41 de ani, în cea mai înaltă şcoală de religie din lume, în Chicago, la 5 ani după trecerea în eternitate a lui ME. Nici pănă azi nu se cunoaşte besialul asasin a lui Ioan Petru Culianu. După uni biografi, a fost o “crimă ritualică”; după alţii, “a murit Mircea Eliade a doua oară”
   Azi, după 21 de ani de la trecerea în eternitate a marelui dispărut, asemenea lui IPC şi noi suntem acum intraţi pe Marea Scenă a lumii, în ultima reprezentaţie de teatru mondial, a cincea, jucată serios, cu acte în regulă, cu CNP ( cod numeric personal ), cu noul cod de bare cu cip la purtător, cu implanturi uterine şi implanturi pe creierul bicameral, cu aplicaţii nefaste prin Noua Ordine Mondială ( NWO ), prin noul Codex Alimentarius, GMO – Monsanto, etc. Uni dintre mesagerii luminii, doctori geneticieni sau sociobiologi neodarvinişti, aflaţi şi ei foarte aproape de marele dispărut IPC, doar că stau încă în “umbră umbrei de zenit”, pe Marea Scenă a Lumii sau în culisele istoriei insolite, numesc această Piesă de teatru mondial “Programul Terra – PIG”; alţi, mai naivi şi romantici întârziaţi, ca mine, o numesc “Programul Terra Mirabilis prin Arta-transformării”...a transformării Primului Principiu (PP)din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei eoni distincţi: Existenţa, Forma şi Beatitudinea (EFB).
   Din nefericire, după toate estimările oamenilor de ştiinţă şi a marilor regizori din culise care se ocupă serios de noi acum şi trag sforile păpuşarilor din NWO, în mod sigur am întrat cu toţii în zona de distrugere a programului genetic uman, iar acum suntem în faza de “recoltă vie” a Marilor Mame (MM), care cred că mai durează practic 2-3 generaţii până la dezintegrarea finală a “Programului Terra - PIG”.
    În prima fază, 2012-2024, Ei vor continua să recicleze intens Pomul Vieţii, mai întâi din prima Coroană pământeană, bombardându-ne simţurile noastre cu radiaţii şi unde electromagnetice cu fregvenţe joasă, care depăşesc limitele admise, foarte nocive celulei umane şi sistemului nervos, astfel încât să ne marcheze pe fiecare dintre noi cu câte un “marker” şi să aibă controlul total asupra creierilor şi inimilor noastre. Iar în a doua fază, 2024-2081, după ce vom intra cu toţii în “Teascul” lor, pentru arderea-tescuirea-înnobilarea-purificarea şi simplificarea genelor noastre până la nivelul eneregetic-informaţional, se vor ocupa de cea de-a doua Coroană stelară din Cerul Cristalin, prin care vor “terraformată” întraga planetă Pământ pentru noile naşteri şi renaşteri de “oameni fotonici”, pe un “pământ nou” sub un “cer nou”, aşa cum scrie de altfel şi în Apocalipsa Sfântului Ioan, în ultimul capitol din Biblie. Biblia fiind doar una din cele 7-10 cărţi sacre, scrise prin revelaţie divină sau prin implant informatic, implantat de fiinţe extraterestre (ET).
   E timpul, spuneam, pentru o nouă Cultură matrifocală paşnică, de natură solară, pentru rescrierea sfârşitului istoriei celei mai mari înşelătorii umane, patriarhale şi matriarhale, din ultimii 30.000 de ani, pentru crearea noilor zone de putere politică şi de putere religioasă, de data aceasta, cred eu, de natură matrifocală paşnică, solară.
   Să începem, aşadar, cu mereu aceleaşi trei necunoscute: X,Y,Z:
   Prinţesa X = creştinism ( MM-MD + cele trei Diane-D3 ) + islamism ( F3 – Fatima ) + new age & satanism ( Lilith - Isis - Eurynomes – Mnemosynes - Artemis – Bendis ), etc.
   Y = extraterestru ET-Y;
   Z = LI (lumea interioară), Alianţa Zamolxiano-atlantico-lemuriano-danubiano-pontică.
   X şi Z sunt din neştiinţă şi acum, după două mii de ani de aşa zisă civilizaţie creştină, două civilizaţii războinice şi carnivore. Adică, un amestec de creştinism mistic şi păgânism dionisiac, datorită amestecului raselor (fără ştiinţa zeilor solari ) şi a războaielor fratricide.
   X pretinde că este o emanaţie a lui Y cu sclipiri de rubin în amestec cu bioluminiscenţa stelară D3 + P4-CM ( adică, Diana-Luna-Hecate, Diana-Artemis-Bendis, Diana Sancta Potentisima şi cei patru Crai-Magi, Trei la Răsărit şi Unul la Apus ) şi îi cere acum lui Z să înceapă “recolta hibrizilor” străvezii de pământeni din zona carpato-danubiano-pontică, pentru a identifica “celula-mamă”, Matca Reproducătoare pentru naşterea viitorilor oameni din viitoarea Alianţa Zamolxiano-atlantico-lemuriano-christică.
   Z, presimte pericolul şi după ce anunţă pe toţi preoţii să întărească la suprafaţă axa creştin-ortodoxă, se retrage într-o peşteră din Fortăreaţa Carpatică (în “Antibuncărul mănăstirii”, în “Peştera Muierii” sau în “Chivotul genetic”) pentru a face rugăciunea minţii şi a inimii şi a găsi sămânţa noilor oameni fotonici; sămânţa Artei-transformării, cu ajutorul noilor  Rezonatoare de bioluminiscenţă solară a sufletelor de lumină fără de sfârşit...
   Între timp, ET-Y, reîntors acum după două mii de ani pe planeta Mama- Geea, având puteri nelimitate, acaparează întregul Sat Planetar, în interiorul căruia e închis de doua mii de ani Z.
   X, fiind egoistă şi geloasă pe Y, avertizează printr-un Scut antiatomic Alianţa Z şi spune: “Atenţie! Y este un ET rău, nu credeţi în el, eu – PX – sunt o emanaţie bună, cu străluciri de rubin, cu vocaţie angelică, opriţi migraţia, pregătiţi scuturile energetice că vom veni în curând la voi cu forţe noi, pentru ultima adopţie, etc...”
   Y află codul şi emanaţia lui Z şi după ce strică Alianţa Z încearcă acum să spargă “Chivotul genetic” pentru a-l scoate pe Z din dispozitivul T-RS, şi în locul Lui să o introducă în G-MD pe noua MM, MD şi pe MMP (Maria Magdalena şi Maica Domnului în variantă christică şi Mama-Mamona Pământ, în variantă new age & satanism)
   Mamele de popoare din zona Z nedumerite se precipită din starea lor “fyngyangelică” şi în zăpăciala lor acceptă de nevoie pe ET-Y ca fiind noul lor şef-stăpân şi tată genetic, dar suspect. Astfel, în mod curios, o parte din Ielele din zona G-ZZ se trezesc la o nouă viaţă şi în secret, prin lucrătoarele-de-lumină, conduse de Donia Clara şi ZDB-3 ), hotărăsc să nu-i recunoască transcendenţa christică a pretinsului ET-Y, în timp ce o altă parte dintre Ielele din zona G-Z-Hardeal încheie în secret un pact de agresiune cu Walkiriile angelice din zona A-Ge, care îi recunosc originea pământeană a lui ET-Y, dar nu şi emanaţia divină.
   Evident, intre Ielele din zona G-ZZ şi Walkiriile angelice din zona G-ZH-A-Ge începe o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru a intra în noul “Chivotul genetic” al noilor neamuri de popoare bioluminiscente solare. Chivotul însemnând singura protecţie asigurată pe timpul unui Potop sau a unui război nuclear care se preconizează acum.
   În cele din urmă, ET-Y, printr-o viclenie zombică, reuşeşte să se unească cu trei mame de popoare angelice F-47-XXX şi în trei luni declanşează un război atomic fără precedent la nivel social-planetar, ca să omoare pe toate celelalte mame de popoare mongoloide F-46-XXX care nasc B-48-XXYY, extrem de agresivi, etc.
   După războiul atomic, în urma radiaţiilor care dezintegrează CS (corpurile spirituale), corpurile energetice a celor aproximativ şapte miliarde de oameni ( dintre care un sfert muribunzi şi trei sferturi “morţi electrici” ) sunt perfect captate la nivelul de comandă energetic-informaţional în noul “Chivot genetic”, noile corpuri spirituale se reîntorc înapoi în lumea lor spirituală dintr-început şi ET-Y spune cu bucurie: Am cucerit zona Z, conspiraţia sufletelor de lumină fără de sfârşit a luat sfârşit...Holograma cosmică absolută s-a instalat în noul Sat Planetar şi Universal...în sfârşit, putem stăpânii liniştiţi peste o nouă rasă umană de deznădăjduiţi, guvernată de pământencele noastre angelice şi “fyngyangelice” MM-MD, D-L-H şi MMP, care vor naşte mereu una din cealaltă aceiaşi sclavi hibridizaţi de noi timp de încă 3189 de ani.
    Însă, ceea ce nu au pus în calcul ET-Y, care s-a unit în secret în “Chivotul genetic” cu cele trei aşa zise mume de popoare angelice F-47 XXX, este faptul că Z – Alias Zemora-Zamolxis, care este căpetenia şi zeul androgin al Alianţei atlantico-lemuriano-carpato-danubiono-pontică, are 3 “pachete” de suflete şi din fericire doar două “pachete” au fost executate şi recoltate...al treilea “pachet” de suflet fiind indestructibil şi nemuritor.
   Ei bine, ceva din sămânţa noastră de bioluminiscenţă solară, a Atlanţilor din Fortăreaţa Carpatică, va rămâne veşnic nemuritoare, pentru a putea întemeia prin Arta-transformării o nouă Cultură matrifocală paşnică, solară, din care se va naşte o nouă Civilizaţie a Iubirii.
   Legenda:
   X = creştinism + islamism + new age & satanism
   Y = ET- Y-Anunnaki & Nifilimi & Refaimi (ANR)
   Z = ştiinţa zeilor solari Atlanţi din Fortăreaţa Carpatică, manifestată prin sămânţa Artei-transformării în Terra Mirabilis.
   Acum o întrebare gravă şi serioasă:
   Oare sămânţa maeştrilor Artei-transformării va supravieţui cipului R-FID, implanturilor uterine şi implanturilor pe creierul bicameral, după “recolta vie” a marilor mame, acaparate cu forţa de ET-Y şi modificate genetic de doctrina new age & satanism?
   Dar mai bine să reformulez întrebarea: Dacă voi reuşi să construiesc, pe socoteala mea, acest „Chivot genetic” din efectul inedit al “Troiţei – Rezonator stelar de bioluminiscenţă solară”, prin dublul fenomen de „teleportare fotonică”, voi reuşi oare să salvez singur jumătate din omenire, deznădăjduită, care se află acum prinsă, din neştiinţă, în plasa păianjănului ET-Y, la confluenţa dintre plasma solară de bioluminiscenţă şi magnetismul  biotopului nostru terestru?
   Asta ca să nu am mustrări de conştiinţă că nu ajut umanitatea căruia îi aparţin prin sămânţa Arta-transformării. Ca să nu mai trăim în viitor ca nişte bărbaţi rataţi ori ca nişte mame de popoare sacrificate genetic, născând mereu una din cealaltă aceiaşi sclavi hibridizaţi în matrix! Şi bineînţeles, în final, să institui dreptatea şi Civilizaţia Iubirii pe pământ,  între Dumnezeu şi neamul tuturor mame de popoare. Căci Dumnezeu e Dumnezeu pentru toate mamele de popoare, nu numai pentru una singură. Dumnezeu e Marele Eon din care îşi trag seva, existenţa, forma şi beatitudinea toate neamurile şi toate popoarele. Iar Arta-transformării este chiar felul lui Dumnezeu de a se descoperii omului în jocul lui serios - “Iocari serio” - cu Cerul Cristalin şi cu oamenii, prin amestecul celor două sămânţe divine de lumină ce întrece toate luminile. Adică prin amestecul celor două celule din perechea primordială Adam-Eva & Zemora-Zamolxis, care atunci când se unesc, vine Dumnezeu şi pune scânteia divină, pentru a rămâne veşnic unite prin Good angel cu Fiica dragostei.
     PS: Dragi prieteni, dacă v-a plăcut povestea mea la “gura sobei cu opt uşi”, vă cer ajutorul Domniilor Voastre. Sunt în căutarea unui editor colaborator (de preferinţă colaboratoare) pentru a încheia un contract cu o editură şi a continua această scriere – Manifest feminist universal - la “patru sau opt mâini”.
   Pentru alte detali de aplicaţii în Arta-transformării, surse, descrierea cărţii, publicul urmărit, cărţi concurente şi piaţă, aştept să fiu contactat la telefon şi la adresa electronică: E-mail: cmileasandu@yahoo.com; tel: 0744994454.
   Vă mulţumesc pentru interesul acordat operelor mele de sculptură şi acestor scrieri şi proiecte, pe care sper să-l pot merita în întregime sau măcar într-o oarecare măsură.
   Cu sinceritate şi admiraţie, sculptor, Constantin Milea Sandu


Niciun comentariu: