Scrisoare de intenţie



"Omenirea este un amestec ciudat de sori şi pietre de o varietate atât de infinită încât nu mai ştim unde un om încetează să mai fie piatra şi devine soare. Nu ştim nici măcar dacă sorii au fost creaţi pentru nevoia pietrelor de a fi încălzite sau pietrele pentru nevoia sorilor de a răspândi căldură. Ştim numai că, sori ori pietre, suntem cu toţii fără rost în lume de îndată ce rămânem unii fără ceilalţi." (Panait Istrate)

Stimată doamnă, stimate domnule, dragi prieteni,

O Zi bună să vă dea Dumnezeu, cer înalt şi idealuri pe măsura Cerului Cristalin!

ARTA-TRANSFORMĂRII este felul lui Dumnezeu de a se descoperii omului, în jocul Lui cu cerul şi cu oamenii, şi Primul Principiu din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei eoni distincţi primordiali: Existenţa-Forma-Beatitudinea (PP-EFB). Aceasta este de altfel prima triadă, care poate fi transformată în următoarele triade: materie-energie-informaţie; creaţie-procreaţie-casă; sănătate-dragoste-bani. Căci acestea sunt cele trei fericiri. Şi în toate trei există Dumnezeu.
PUTEREA DE REZONANŢĂ a artei de a trăi şi a iubi nu poate dobândi viaţă publică fără susţinerea unor admirabili prieteni, care să-şi apropie darul lor într-o aspiraţie unică: aceea ca VALORILE UNIVERSALE ale religiei, artei şi ştiinţei româneşti şi europene să vibreze cu demnitate în lume, în armonie deplină cu OAMENII, Cerul Cristalin şi DUMNEZEU.
Simbolic, pentru a apăra VALORILE UMANE - IUBIREA, VISUL, ARTA, PACEA, LIBERTATEA, DREPTATEA şi ADEVĂRUL CREAŢIEI - vă solicit un sprijin financiar pentru a crea şi dezvolta o platformă online, site “TERRA MIRABILIS HABITAT – Comunitate autosustenabilă – PROCESSIO PER CONVERSIO – Ediţie Solară – Prietenii aurice şi proteice în artă şi ştiinţă”, în cadrul căreia să publicăm împreună la o Editură Virtuală o serie de articole şi cărţi cu tematica mai sus amintită, printre acestea cartea “semnal” – “Agonia Uniunii Europene – O sută de ani sub sabia psihotronică” (360 de pagini în trei volume ilustrate cu imagini din sculpturile lui CSM) Primul volum este deja publicat, începând cu 9 decembrie 2013, pe revista Confluenţe literare, în opt “Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X”. Iar următoarele două volume urmează să le public, în coautorat, sau chiar cvadriautorat, semnate de mai mulţi colaboratori şi prieteni ai Artei-transformării PP-EFB.
Dacă am văzut că de şapte ani criza financiară mondială nu încetează, ba chiar se amplifică, ca la comunişti, în “cincinale”, am decis ca începând cu data de 19 februarie 2015 să trec pe blog contul meu în lei şi în valută.
La urma urmei, conştiinţa şi recunoaşterea valorilor sunt pietrele de temeile pentru fiecare familie, comunitate şi naţiune, fără de care omenirea nu poate supraveţui.
Vă mulţumesc pentru interesul acordat acestui proiect cultural european pe care sper să-l pot merita în întregime sau măcar într-o oarecare măsură.
Cu prietenie şi admiraţie, al dumneavoastră Constantin Sandu Milea
Tel: 0744994454

Cont curent la Banca Română de Dezvoltare BRD Grupe Societe Generale, pe numele Sandu-Milea Constantin: în lei: RO58BRDE080SV45322990800; şi euro în valută: RO16BRDE080SV36875130800

luni, 31 ianuarie 2011

O noua Cupolă pentru Omenire

                         Coloana soarelui de vis, Geneza si Maria Magdalena               
     
       O noua Cupola  pentru Omenire

    Lumea de azi, dupa comunism si capitalism, e  pe pamant fara centru iar in cer intr-un razboi al focului stelar. Pentru cine are ochi de vazut, lumea se muta in cer  in expansiune infinita, transcende spiritual creativitatea vazutelor si nevazutelor  pe o  “ scara – creaturala “ , datorita  exploziei informationale si a “ imaginilor – regine ”  ce se manifesta acum  sub cupola cerului cel nou, deschis  in toate sensurile posibile. Un Cer Cristalin care se afla in mintea divina si care este, intr-un fel,  chiar cortul lui Dumnezeu si lumina dumneazeiasca in loc de soare. La om, gradele procesiunii pe aceasta  “ scara – creaturala “  sunt urmatoarele: Trupul, Natura - Mama, Sufletul, Ratiunea, intelectul angelic sau “ Coloana Soarelui de Vis “  si Dumnezeu.
   Descoperirile pe care le facem acum sunt ca acelea pe care le-a făcut Cristofor Columb in urma cu 500 de ani cand a descoperit lumea noua. Sunt descoperiri pe care le-au facut marii artisti si filozofi in perioada Renasterii, cand au  descoperit matafizica luminii si a soarelui ca sursa de energie divina aflata in centru vietii cosmice, cand au descoperit  Catedralele Luminoase, umanitatea si  ordinea in lucruri si fiinte a valorilor aristocratice care spuneau Da! vietii si garantau viitorul , cand s-a incercat  prin nasterea Infinitului si revolutia nominalista intre anii 1300-1500 sa se faca Reforma spirituala in intreaga lume, dar aceasta a fost repede confiscata de puterea politica si religioasa a vremii.
    Ne place ori nu, umanitatea este  creatia  lui Dumnezeu. Iar modalitatea in  care asistam sau colaboram acum la “ demonizarea cosmosului “  prin existenta universului  tehnologic in care traim, este chiar felul in care Dumnezeu e cu noi.  Traim in doua universuri paralele, unul tehnologic, celalalt al Artei-transformarii Primului Principiu din care s-au ivit cei trei eoni distincti: existenta, forma si beatitudinea. Intreg universul este constiinta. Iar noi suntem deja stari modificate ale constiintei in expansiune infinita. Asistam, sau participam acum,  prin suferinta noastra, la cea mai spectaculoasa revolutie a constiintei omenesti. E tarziu, dar trebuie sa reforma totul in structurile interioare si exterioare ale omului. Trebuie sa reconstruim in intregime ADN-ul  genomului uman, pentru a vedea, a cunoaste si a intelege ce suntem, cine suntem, de unde venim, unde mergem, si in final sa aflam cum s-a facut Marea Trecere de la evolutia naturala a viului la evolutia creatiei de fiinte luminoase, biofotonice, capabile de reproducere. Trebuie sa redefinim stiinta viului, sa invatam sa traim in adevaruri luminoase si sa dezvoltam o constiinta cosmica, de cazuri si de grade diferite.  Caci exista peste tot in lume cazuri, si grade, de constiinta diferite.  Si stari modificate ale constiintei. Nu incape nici o indoiala ca aceste stari modificate ale constiintei cosmice au inceput deja sa se petreaca la multi dintre noi si ca lumea acestui secol va fi spirituala sau deloc.
   Conform teoriei laserilor biologici, corpul nostru luminos creste odată cu spatiul curbat  care sta intre noi si un alt corp luminos, cum e Luna sau Soarele, sau o alta fiinta luminoasa, si descreste invers proportional cu patratul distantei de la pamant la Luna. Luna are doua fetze , adica doua ferestre patrate care comunica prin doua mari camere de luat vederi, una a Persefonei care se afla in fatza pamantului, in timp ce cea de-a doua camera a Campiilor Elizze, ii intoace spatele.  Mihai Eminescu ilustreaza foarte bine aceasta imagine a Lunii in doua versuri celebre in poezia Demonism care spune: “ Nu credeti  cum ca luna-i luna. / Este fereastra carei ziua-i zicem soare ”. Rolul Lunii in “ demonizarea cosmosului “ devine astfel fundamental. Acum se produce sciziunea intre ratiune si suflet, care se dizolva lent in regatul Persefonei, pentru ca toate sufletele sa fie arse de focul Soarelui si spalate in apele Lunii. Astfel, Luna absoarbe sufletele purificate si le respinge pe acelea care inca nu merita sa acceada la existenta celesta.  Acum lumea intreaga  e  in eclipsa si toate sufletele Noptii si ale Lunii sunt comune  si  in nici un punct al pamantului nu sunt fixe,  si nici n-au un singur salas, ci ratacesc inca o vreme pretutindeni deasupra oamenilor, ca un suflet liber in cautarea altui suflet liber. Acum redescoperim Marea Unire extatica dintre sufletul omului si Sufletul Lumii noi. Acum vedem cu ochii nostri marile ciocniri dintre civilizatii si culturi  si participam la cea mai mare revolutia care a exista vreodata pe pamant: revolutia constiintei cosmice.
   Traim suspendati,  intre cer si pamant, intre sacru si profan,  cu viii şi cu “ mortii electrici”  laolalta, intre agonie si extaz,  la intersectia dintre tragedia destinului si  cea a libertătii fara efort.  Traim  intr-o perioada cand se prabsesc statuile, se naruiesc idolii, se pun intrebari lui Dumnezeu, si nu oricum ci cu dalta si ciocanul, si Dumnezeu chiar ne raspunde, iar oamenii isi doresc acum sa-si gaseasca propriul drum intr-o noua  Civilizatie a Iubirii, intr-o libertate fara efort, indivizibila.  La urma urmei – a  urmei de zenit -  libertate este si ea o forma de inger sau de demon in expansiune infinita, cum de altfel si continutul acestei forme este insasi libertatea noastra. Existam atata timp cat suntem oameni liberi, ingeri sau demoni. De aceea calitatea existentei este determinata de  forma libertatilor noastre economice, culturale si spirituale.  Acum, ori se bucura toti de aceste libertati esentiale, ori până la urma nu se mai bucura nimeni.
    Exista patru principii in toate: al vietii, al miscarii, al generatiei si al coruptiei. Unirea, adica Unitatea Esentiala-Dumnezeu, il leaga pe primul de al doilea in lumea nevazuta ;  Spiritul, adica Arta-transformari,  pe cel de-al doilea de al treilea in regiunea Soarelui ;  iar Natura-mama, adica  Pshysis,  Sufletul Viu care e  parte din Sufletul lui Dumnezeu,  pe al treilea de al patrulea in  regiunea Lunii.  Luna este acum proprietatea demonilor pamanteşti.  Iar iesirea din Cosmosul demonizat este un proces foarte complex de spectroscopie stelara, care se manifesta  la confluenta dintre plasma solara si magnetismul biotopului nostru terestru prin cele doua ierarhii ale luminii, cea a Lunii si cea a Soarelui urias care se apropie de noi acum si  vine din cel de-al doilea centru supragalactic. Este un un proces  la care asistam, sau participăm cu totii, la o noua existenta a universului tehnologic, la nasterea Infinitului  pentru un nou umanism al renasterii spirituale.
    Lumea de azi trebuie sa stie ca religia este o functie a culturii universale, ca amandoua functioneaza ca sisteme autonome, si ca  toate cuceririle care s-au facut, in stiinta, arta si religie, toate duc la o teorie dualista a lumii; la opozitia substantiala dintre lumea celesta  a miscarilor circulare uniforme si  lumea sublunara a miscarilor rectilinii accelerate.  Si tocmai de aceea este  absolut necesar sa facem Marea Tracere  din spatiul sublunar, supus coruptie, in spatiul supralunar de origine solara, intru-cat corpurile sublunare sunt amestecuri supuse coruptiei, in timp ce corpurile supralunare sunt alcatuite din foc stelar si din eter incoruptibil. 
   Lucrul acesta incerc sa-l fac eu prin sculptura monumentala, unde prezint Coloane infinite, Geneze prin implant si prin interferanta, Cruci cosmice, Stele arzatoare cu opt raze, Zeite ale pamantului, Vanatori si Stramosi. Aceste sculpturi, amplasate intr-un  “ Templu al Meditatiei, al Contemplarii si al Eliberarii “,  pot face Marea Trecere din spatiul sublunar in spatiul supralunar.  De fapt, aceste sculpturi chiar si neamplasate  intr-un Templu  contribuie deja la Marea Trecere dintre cele doua spatii mentionate, pentru ca fiecare in parte are o valoare de intrebuintare cosmica. Astfel, de vreo 20 de ani mi-am construit singur, pe socoteala mea, o  “ Stea arzatoare cu opt raze “  pe a carui colturi i-am fixat opt Coloane Luminoasa spre a-si stabili echilibrul intre cer si pamant. Pe aceasta “ Stea arzatoare cu opt raze “ se poate calatorii, intr-un fel,  in spatiu cosmic, ca pe un Car Ceresc.  Aceasta  Stea, impreuna cu cele opt Coloane Luminoase, exista in atelierul meu de creatie si au rolul de a face medierea energetica intre cer si pamant, intre oameni si zei, intre spatiul sublunar si spatiul supralunar, intre demoni si ingeri, intre piramide si alte obeliscuri existente in lume, si nu in ultimul rand intre Soarele nostru galactic si cel de-al doilea soare, Soarele urias, din cel de-al doilea centru supragalactic.
    Romania va pasi pe un alt drum daca va mai avea un obelisc ca acela al lui Brancusi. Eu propun opt Coloane infinite asamblate la o  Cupola in forma de Stea arzatoare cu opt raze la care lucrez acum. Si cred ca va fi  cea mai frumoasa opera de arta dintre toate formele arhitectonice. O opera care va cuceri intraga lume. Lumea de azi are mare nevoie de aceasta Cupola, de aceasta imbinare desavarsita a sculpturii si arhitecturii. Arhitectura viitorului este sculptura locuita, ecologica. Este vorba despre o Cupola inaltă de 64 pentru un oras  mic, sau de 640 de metri pentru un oras mare. Cupola va fi realizata din otel inoxidabil, imbracata apoi intr-un material nobil. Aceasta Cupola va fi una din minunile lumii. Cupola uriasa va avea o forma de “ Stea arzatoare cu opt raze ” , se va sprijinii pe opt Coloane Luminoase, pe opt stalpi, amplasati pe pamant pe o Roata care se va roti în sens invers acelor de ceasornic, si va avea in centrul ei  “ Coloana Soarelui de Vis “  ce va uni centrul Rotii cu centrul Stelei. Astfel, Cupola va deveni o constructie locuibila, ecologica, transcendentala, insensibla la razboiul informational si atomic. Cupola va fi foarte benefica pentru celula vie, pentru ca preia si polarizeaza lumina soarelui ca sursa de energie, o moduleaza, apoi o transmite mai departe pe o fregventa cu multe octava care poate sa acceseaza subconstientul colectiv pana la varfurile societatii. Iar lucrul acesta este posibil pentru ca toata aceasta constructie monumentala este structurata printr-un “ element – modul “ format din goluri si plinuri echivalente si este imbinata  printr-o succesiune ritmica de " elemente” din Coloana Soarelui de Vis.
   Daca a fost vreodata nevoie de simboluri consacrate cu privire la relatiile dintre oameni si scopul comun al omenirii, acum le-a sosit momentul. Prin mesajul ei de pace si de armonie deplina cu Cosmosul, cu oamenii si cu Dumnezeu, aceasta Cupola ar putea face ca Europa sa redevina leaganul civilizatiilor lumii, ceea ce nu ar putea face nici o actiune politica sau militara. Europa si intrega lume libera va pasi pe un alt drum daca va trece la actiunea de constructie a acestei Cupole transcedentale. Este vorba de bolta omului intreg, creata dupa chipul boltii cerului sub care omenirea, fiul, tatal si mama, isi petrece zilele vietii. Omul intreg = cerul intreg. Omul locuind sub aceasta Cupola vede ca e centrul universului, se vede pe sine in intelectul-activ, sursa de energie divina, conceput ca fiind Suflet Viu, parte din Sufletul lui Dumnezeu, se vede pe sine in jocul lui serios - Jocari serio - cu cerul si cu oamenii, slujind drept stalp luminos al cerului ce sprijina prelata nesfarsita, rotindu-se , prin trei miscari intr-una singura, odata cu soarele si luna, cu norii si stelele, si stiind lucrul acesta vede in sfarsit ca, oricat de singur si parasit s-ar simti pe pamant, fara sprijinul lui Bolta cerului s-ar narui.
   Mihai Eminescu in poezia  Mortua Est ilustreaza fantastic aceasta imagine a boltii cerului intr-o strofa celebra: “ Se poate ca bolta de sus sa se sparga, / Sa cada nimicul cu noaptea lui larga. / Sa vad cerul negru ca lumile-si cerne / Ca prazi TRECATOARE a mortii ETERNE.. .”
   Iata de ce cred ca Pamantul are din ce in ce mai multa nevoie de aceasta noua Cupola  locuita de oameni. Oamenii, locuind in aceasta  Cupola, vor putea sa sporeasca lumina spirituala si sa ridice vibratia iubirii pe pamant. Pentru ca Iubirea exista dinaintea Facerii lumii.  Fericirea exista datorita Iubirii. Iubirea ne-a dat Viata. Singura Mama pe care o cunoastem cu adevarat si o veneram de la inceputul timpurilor este Iubirea care ne-a dat viata! Femeia este Iubirea, barbatul este cel care iubeste. Femeia este Stapana Ingerului din inima barbatului, iar el este doar sclavul trupului ei innaripat. A iubi inseamna sa ajungi la Dumnezeu. Cata Iubire atata Implinire.  Si cata Implinire atata Inalatare. Niciodata corpul unui inger nu va fi ingropat in pamant. Ingerii traiesc pe pamant si in cer in acelasi timp. Ei sunt calatori neinfricati pe oceanul nemaginit de eter-aer-foc-apa spre Imparatia sufletelor de lumina fara de sfarsit.  Dar aceasta Implinire- Inaltare-Imparatie a sufletelor de lumina fara de sfarsit nu vine atunci cand o cauti, ci numai atunci cand esti pregatit sa-ti primesti moartea din dragoste ca pe un semn de lumina. “ Lumina lumineaza in intuneric si intunericul n-a biruit-o ” (Ioan, 1;5)
   Asa cum am mai spus, aceasta Cupola transcendentala va avea rolul de a face medierea energetica intre cer si pamant, intre oameni si zei, intre ingeri si demoni, intre spatiul sublunar si spatiul supralunar,  intre piramide si alte obeliscuri existente in lume, si nu in ultimul rand intre Soarele nostru galactic si cel de-al doilea soare, Soarele urias,  din cel de-al doilea centru supragalactic recent descoperit.
   Femeia, locuind in aceasta Cupola transcendentala, va vedea si va inţelege ca ea este o entitate spirituala venita de pe alta planeta, ca numele ei este moartea universului. Va vedea ca ea este  o Stea arzatoare cu opt raze in Templul Iubirii. Un templu al iubirii care nu e altul decat cerul-pamantesc. Femeia este doar inrudita  cu Dumnezeu, prin raza lui. De aceea o numim Mama lui Dumnezeu, adevarata regina coeli, stea mantaitoare care mijloceste in folosul umanitatii.  Va vedea ca ea este creata de zei nepamanteni, va vedea cum se manifesta ea prin cele opt Sophii, dar mai ales va vedea ca ea este  inrudita doar cu Dumnezeu prin cele opt raze ale  Lui. Caci Dumnezeu nu a creat femeia si nici macar ingerii si demonii n-au fost creati de Dumnezeu. Ingerii si demonii sunt si ei oameni care s-au inaltat prin Coloane Luminoase, sau au coborat pana in strafundurile materiei, pana ce au capatat o forma ingereasca, sau o forma de  “ daimones de rangul al doilea “ , numiti de muritori  “ prea fericiţi ai infernului  “ si ingropati in pamant. (am citat din cartea Lucrari si Zile de parintele istoriei universale din Grecia antica Hesiod.) Astfel incat toata populatia cerurilor si a pamantului e compusa acum din oameni deveniti ingeri sau demoni. Femeia nu este si nici n-a fost vreodata o iubita pamanteana. Ai putea sa spui doar ca ea este creatoare de ingeri si demoni pe pamant, nu creata de zei pamanteni. Dumnezeu n-a creat materia, ci doar ordinea in lucruri si fiinte. Daca n-ar fi asa, atunci lucrurile ar cadea unele peste altele si ordinea secreta s-ar strica. Materia nu se creeaza, ea exista ca o boala numita moarte artificiala si prolifereaza intr-o alta modalitate de organizare decat cea normala a creatiei. De aceea tot ce e artificial în om genereaza razboi: razboi cu tine insuti si in final razboi cu toata lumea,  intre fortele infernale si cele ceresti ce se petrece chiar acum in sufletele, in mintile si in inimile noastre.
   Umanitatea se poate salva prin aceasta Cupola transcedentala.
   In kabala  se zice ca a salva un om este echivalent cu a salva omenirea intrega. Iar a contribui la distrugerea unui singur om poate fi considerat ca ai contribuit la distrugerea intregii omeniri, pentru simplul fapt ca un singur om este echivalent cu intregul act de creatie al umanitatii. Iata cum felul in care te gandesti cum sa salvezi un om, sa-l ajuti, sau felul in care faci dragoste, este chiar felul in care Dumnezeu, ingerul sau demonul, va fi cu tine. Dragostea nu are lege, dragostea  e sfanta. Doar Dumnezeu are Legea Sacra a Dragostei.
 “ Barbatul poate fi sfant in pozitia in care se afla, iar femeia poate fi sfanta doar in pozitia in care a pus-o Dumnezeu.  Asa incat nu e nimic extraordinar sa fi sfant.  Sfintenia nu e luxul catorva.  Sfintenia este o simpla obligatie pentru mine si pentru tine. Noi am fost creati pentru aceasta ”, ne spune Maica Tereza.
    Locuind in această Cupola vom putea vedea cum se inalta Fecioara de Lumina la cer prin Puterea Ingerilor, dar si cum coboara prin Puterea Iubirea care leaga si dezleaga un nou legamant.
    Maica Domnului, Nascatoare de Dumnezeu-Fecioara, cea care a impreunat pe Dumnezeu cu oamenii, Stapana Ingerilor, bucuria celor necajiti si ajutorul celor straini, si Isus Cristos Mantuitorul si mijlocitorul neamului crestinesc, sa fie cu noi cu toti ! In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh ! Amin!
   Va multumesc pentru atentie!
( poze cu Steaua arzatoare cu opt raze, Coloana Soarelui de Vis si cu cele opt Coloane Luminoase )
  sculptor Constantin Milea Sandu
     
                                      
Cele opt coloane luminoase 
      
Steaua arzatoare cu opt raze

miercuri, 26 ianuarie 2011

THE GENESIS







THE GENESIS


The Genesis is a work imagined by me in 1986 and it has at its origin a "mandala" type  drawing. The Genesis is a form of my liberty. After all liberty is itself a form, as the contents of this form is our existence itself. I exist as long as I am a free man. That's why the quality of existence is determined by the form of liberty. The Genesis has a circular form, with no beginning and no end but being made up by a harmonic and living whole. It's the sign of the " double-axe" and the key with which I opened the Gate through which I got in and out the labyrinth. In the symbol of this "double-axe" is the whole  "secret geometry" of my queens.  
You are in the right - a cry in the night of desperateness. I am in the left - a prisoner of nothing. In the middle there is "death as continuous line" of life; a line which separates my male body from your female body. 
The Genesis is the sun of hatred and the night of love. It's The Cross of Light and The Star of the Maguses the form of fire, Man - Light - it captures and broadcasts! It absorbs in order to arrange and send out to reveal the state of health of things and beings. 
"…It's the sign of "double-axe" torn from the sun / Let our enemies see it and be horrified! / It's the Bright Intelligence through which we came to being from Zamolxis / And we become beings only by longing for the Art of transformation through Dream!" 
(Constantin Milea Sandu - fragment from the "Workshop Diary - 1995")

Facerea Lumii - Proiect de Monument pentru Omenire

Printesa X - Proiect de Monument pentru Omenire



           
   Printesa x - fata 2                                Printesa x - fata 1



 Printesa X - Proiect de Monument pentru Omenire
 

Lucrarea "mama" este realizata din lemn de salcâm în anul 1995 (49x22x13cm), si se afla în colectia particulara a autorului. Autorul propune sa fie marita de cel putin 2 metri si sa fie turnata în metal (bronz, cupru), în plastic transparent colorat sau taiata în piatra (marmura, granit, calcedonie).
"Dupa modelul acestei coroane de pe capul Printesei se poate realiza o Coroana Regala, din cinci piramide dispuse în forma de "cruce multipla", ce ar putea capta "energie divina". O veche idee despre regalitate ne spune ca unghiurile coroanei primesc energie divina ce coboara din ceruri, care apoi se scurge pe vesminte sau mantii si se propaga printre oameni."
(Fragment din Jurnal de atelier - 1995)

Steaua arzatoare cu opt raze - Proiect de monument in memoria lui Ioan Petru Culianu



Sculptorul si Proiectul de monument în memoria lui Ioan Petru Culianu
(ulei pe carton - 460x255 cm)

Lucrarea va fi realizata mai întâi din lemn de cires si arin, apoi turnata în otel inoxidabil si acoperita cu un material nobil. Aceasta "Stea arzatoare cu opt raze", alcatuita din "cruci-erotice-multiple" ce se comunica între ele prin alternante de goluri si plinuri echivalente, poate sa absoarba, sa capteze si sa emite o substanta infinit de fina, ce se constituie din "apa si foc stelar" si care poate fi comparata cu un laser/lumina, si este capabila sa patrunda prin toate corpurile materiale, îndeosebi prin lemn, metale si alte parti ale corpului uman, restabilind astfel o stare de sanatate si echilibru a lucrurilor si fiintelor printr-un proces invers de reconversie sau de reîntoarcere a omului catre fiinta. Este vorba despre un nou fenomen de "radioactivitate", pe care eu l-am numit "lemnyoactivitatea", ce se manifesta în centrul stelei si care este mult mai benefic pentru celula vie, decât oricare alt material. Prin jocul ei cu cerul si cu oamenii, stralucind în lumina fascinanta a ploii si a soarelui, aceasta "Stea" ar putea magnetiza apa odopozitiv si "polariza lumina", devenind astfel o centrala energetica cu o masa enorma gravitationala care va atrage energia solara, folosind "lumina din lumina", dar si lumina ca sursa de vindecare bioenergetica. Este vorba despre o noua stare a materiei; de o forma de energie suprema la care noi nu avem înca acces; de niste lumini solare care merg prin întuneric si se vad uneori noaptea ca niste flacari argintii. Realizata dintr-un material nobil, din centrul "stelei" se poate aprinde lumânarea, iar flacara ei arde cu o "lumina" ce întrece toate luminile. Lumina trecuta prin centrul Stelei se polarizeaza, si astfel schimbându-i polii, ea capata niste proprietati deosebite, deoarece intervine un nou fenomen de rezonanta.
Omenirea va pasi pe un alt drum daca va avea o astfel de "Stea arzatoare cu opt raze". Noi, oamenii, ar trebui sa detinem câte trei "stele" construite de noi si sa le amplasam acolo unde este nevoie sa se creeze noi centre de cultura, pentru a se putea reorganiza noilea comunitati culturale

Crucea de lumina - Proiect de Monument pentru Omenire




"Eli, Eli, lama sabahtani!"
(Luca, cap.23,46)
  Crucea de lumina - Proiect de Monument pentru Omenire


"Orice suflet, fara corp si nemuritor, devine lumina. Orice finit este, din punct de vedere matematic, raportul dintre doua infinituri. La fel, orice "cruce multipla" se raporteaza la doua infinituri: lumina divina "polarizata" si spiritul uman care unifica pe Good angel cu Fiica dragostei.
"Crucea de Lumina II" sugereaza, asadar, desavârsirea în filigram si aminteste omului ca el este chipul lui Dumnezeu, înger în trup si fiinta cereasca prin vocatie originara.
Iata forma gândului meu numit suflet! Si "forma de foc a adevaratei ape".
Iata Crucea de Lumina - un logos pentru haosul acestei lumi!
(Jurnal de atelier - 12 iulie 1997)
Autorul propune ca aceasta "Cruce de Lumina II" sa fie înaltata la cel putin 6 metri si sa fie realizata mai întâi din stejar batrân si apoi turnata în metal si acoperita cu un material nobil.
Înaltata la 64 de metri, aceasta Cruce de Lumina II ar putea sa-si întinda larg enormele sale aripi negre si albe dincolo de hotarele mortii, creând astfel un "delir mistic" la fel de mare cât o trilogie antica. Iar cum sufletul nu poate fi gândit, sunteti deja prinsi în "aripile" Ei si zburând cu Ea cutreierati ca un Vis.
Respirati "aerul" dintre Coloanele mele ca pe un ocean de "eteraer focapa" si veti vedea sufletul fara corp între corpuri, veti vedea cum nu se mai poate trup fara suflet si nici suflet fara trup. Veti vedea materia primordiala a creatiei ce se perpetueaza prin codul nostru genetic si sufletul liber în cautarea altui suflet liber.
(8 septembrie 1999 - Nasterea Maicii Domnului)

Geneza - Proiect de Monument pentru Omenire




GENEZA

Geneza este o lucrare pe care am conceput-o în 1986 si are la origine un desen de tip "mandala". Geneze este o forma a libertatii mele. La urma urmei libertatea este si ea o forma, cum de altfel si continutul acestei forme este însasi existenta noastra. Exist atât timp cât sunt un om liber. De aceea calitatea existentei este determinata de forma libertatii. Geneza are o forma rotunda care nu are nici început si nici sfârsit, ci este alcatuita dintr-un întreg armonios si viu. E semnul "securii-duble" si cheia cu care am deschis Poarta prin care am intrat si am iesit din Labirynt. În simbolul acestei "securi-duble" e toata "geometria secreta" a reginelor mele.
În dreapta esti tu - un strigat în noaptea disperarii. În stânga sunt eu - un prizonier al neantului. La mijloc e "moartea ca linie continua" a vietii; linie ce desparte trupul meu de barbat de trupul tau de femeie.
Geneza este soarele de ura si noapte de dragoste. E Crucea de Lumina si Steaua Magilor... Este forma de foc, Om-Lumina - capteaza si emite! Absoarbe pentru a ordona si emite pentru a revela starea de sanatate a lucrurilor si a fiintelor.
"... E semnul "securii-duble" rupt din soare/Sa-l vada dusmanii nostri si sa se-nfioare!/ E Inteligenta Luminoasa prin care noi am venit în fiinta din Zamolxis/ Si devenim fiinte doar aspirând la Arta-transformarii prin Vis!"
(Constantin Milea Sandu - fragment din "Jurnal de atelier - 1995") 

Coloana ingerilor melancoliei - Proiect de Monument pentru Omenire

 
 

Proiect de Monument pentru Omenire

Motto: "Si a visat ca era o scara, sprijinita pe pamant, iar cu varfuf atingea cerul; iar ingerii lui Dumnezeu se suiau si se pogorau pe ea. "
(Facerea, 28;12)

Varianta I - 9,42 metri înaltime cu 7 elementi de 1,80 elementul;
Variante II - 64 metri înaltime cu 16 elementi de 5,40 metri elementul.
Înaltata la 64 de metri, aceasta Coloana, prin jocul ei cu cerul si cu oamenii, ar putea face ca fiecare om sa vada "lumina polarizata" sub forma de înger pazitor, sau ma rog, daca vreti, ar putea face ca fiecare om sa respire îngerul sau demonul celuilalt.
"Diéu ou rien - always for Good - for ever and a day Good angel."
Adica, pentru totdeauna si înca o zi Good angel.
- Coloana Iubirii; adica, te voi iubi etern si chiar dupa aceea" (Haine) Adica: te voi iubi "o mie si una de nopti".
Iata noptile albe din Coloanele mele!
Aceasta Coloana va face sa sara în aer iadul si sa coboare raiul pe pamânt. Caci noi, oamenii, prea mult am facut naveta din raiul inimii în raiul nimanui si din iadul smereniei în iadul deznadejdii.
"... Si-ai coborât din ceruri pâna-n inima mea. Prin mijlocul tuturor stelelor, ca printr-un întuneric trecea din ceruri pâna la mine Coloana Îngerii Melancoliei, ca un stâlp luminos, taind tot vazduhul!"
Idealul ar fi sa devenim din spirite planetare îngeri planetari...
În timp ce lucrez la Coloana Îngerii Melancoliei, observ cum, cu fiecare moarte primita ca un semn de lumina, Dumnezeu rosteste un cuvânt. Poate ca de aceea de vreo zece ani sculptez la "patru mâni", scriu cu mâna dreapta "Scrisori de dragoste din Mileniul III catre Printesa X" si cu mâna stânga despre Arta-transformarii".
(Jurnal de atelier - 1990)

vineri, 21 ianuarie 2011

Vanatorul stelelor - Proiect de Monument pentru Omenire


            Despre Proiect de Monument pentru Omenire 

 
  Sculptura “Vanatorul Stelelor” este creata de mine in anul 1992 si  reprezinta  o forma de alergator care  poate  sa miste universul  in expansiune lui infinita si pulsatorie. Este  o figura preistorica  de “ pasare – om - animal ”, reprezentata prin “  trei miscari intr-una singura ” , adica trei miscari cu caracter ondulatoriu, corpuscular si oscilant. Este vorba de miscarea pasarii, a omului  si a animalului . Adica, a sufletului, a destinului si a libertatii.
  Sculptura este   realizata in lemn de stejar  ,la dimensiunile de 320 x230 x 33 cm, si din ianuarie 2007 este expusa la Biblioteca Universitatii Transilvania din Brasov. Am realizat si un film in 3D cu aceasta lucrare.  Filmul prezinta si  Proiectul de Monument pe hartie in format A3 in sapte planse la scara 1: 50, care cuprinde: perspective, vederi ziua si noapte, schiţe, planuri, secţiuni caracteristice, si alte detalii unde se arata  încadrarea urbanistică a monumentului in Gradina cu Statui.
    Va multumesc pentru interesul acordat operelor mele de arta si pe care sper sa-l pot merita in
intregime , pentru constructia acestui monument in lumea civilizata.
  sculptor  Constantin Milea Sandu

Vanatorul stelelor


Argumente pentru ameliorarea umanitatii:


                          Argumente pentru ameliorarea umanitatii:

Sociologic: nu există oameni inutili ci doar o societate care nu este în stare sa le descopere utilitatea iar ei suferă. De aceea, acest surogat de societate nu va putea fi bună nici pentru cei realizaţi, nici pentru cei nerealizaţi tocmai pentru că primii îi condamnă pe ultimii. 
Religios: cât de  mare e Ignoranţa, atât de mare e bogăţia celui lacom. “…dacă ai ochi să vezi. În fiecare loc, oriunde ai merge, vei gasi oameni nedoriţi, neiubiţ, neîngrijiţi, respinşi de societate, complet uitaţi, complet rămaşi singuri. Aceasta este cea mai mare sărăcie a ţărilor bogate…Tu trebuie să fii sfânt în pozitia in care te afli si eu trebuie sa fiu sfanta in pozitia in care m-a pus Dumnezeu.  Asa incat nu e nimic extraordinar sa fi sfant. Sfintenie nu e luxul catorva. Sfintenia e o simpla obligatie pentru tine si pentru mine. Noi am fost creati pentru aceasta.”(Maica Tereza – din revista Parabola)  
    Feminist: ceea ce este sfarsitul lumii pentru un copil care moare de foame, reprezinta un fluture viu in stomacul unei femei adevarate. Exista femei adevarate, cu o constiinta avansata, care se identifica cu cei peste doua miliarde de oameni care traiesc cu un dolar pe zi. Si exista, totodata, femei moarte spiritual, fara sa stie ca au murit de mult, care se identifica doar cu consumul excesiv de bunuri materiale. Pacea lumii este la fel de importanta ca si pacea sufletelor noastre.                                                     
Cultural: nu se poate construi o lume materiala fara ca aceasta sa fie       
subordonata culturii, fie ea nationala sau universala, pentru asi regasi bunastarea , armonia si adevaratul sens al vietii. Orice inversare a acestei ordini spirituale in lucruri si fiinte lasata de Dumnezeu pe pamant, conduce, mai devreme sau mai tarziu, la negarea omului. Aceasta piata economica, sau economie de piata libera, globalizata, mai mult sau mai putin, este rezultatul culturii si nu invers.
 Economic: daca incerci sa controlezi economia se blocheaza sistemul. Deci nu este posibil sa planifici dezvoltarea economica. Solutia: sa-ti folosesti talentul pentru a inventa produse noi. N-ai produse noi , n-ai piata, n-ai nimic. Si ne pierdem in multime daca alergam alaturi de toti ceilalti.
 Genetic: capital strain, adica amestecul raselor, unind ADNMN cu ADNMP ( ADN materie pozitiva cu ADN materie negativa ) , inseamna sange proaspat dupa care striga toti capitalistii din toate Camerele Reprezentantilor Lumii, inclusiv Lumea a Treia din care facem parte si noi, cu minoritati cu toti.
Filozofic: In acest moment al istoriei unei mari inselatorii, consider ca traim intr-o lumea aflata in criza ca proiect de civilizatie. De ce ? Pentru ca pe pamant lumea e fara centru, iar in cer intr-un razboi al focului stelar.  " Sa nu fim naivi si in sec.XXI. Gnoza, considerata o forma de cunoastere cu acces restrans, a pus stapanire pe intreaga lume, actioneaza acum prin internet ca o afacere de provincie sub forma unui semn bolnav , si noi nu avem constiinta acetui fapt. Pentru uni oameni gnostici, gnoza actioneaza prin agonie si extaz, pentru altii prin bucuria de a fi mantuiti, iar pentru ceilalti oameni gnoza actioneaza prin nihilismul modern  si are ca tinta distrugerea civilizatiei universale si moartea lui Dumneze.  Dar nu numai gnoza e gnostica, ci si autorii ei catolici, ortodocsi sau musulmani. Totul e gnostic in istorie de la inceputuri pana azi , reforma , comunismul, nazismul, liberalismul, existentialismul, psihologia, biologia moderna, parapsihologia si genetica, toate curentele sunt gnostice. " ( Ioan Petru Culianu )
 Intreaga societate e bolnava si gnostica, pana cand nu vom cunoaste programul genetic de vindecare economica si culturala a intregii lumi.
   In aceasta situatie limita exista doua alternative: sau redescoperim un ecstaz al transcendentei  prin intelectul  activ universal , sursa a intuitiilor intelectuale prime conceput ca fiind Suflet Viu, parte din Sufletul lui Dumnezeu- creatorul programului nostru genetic. Sau acceptam nihilismul modern prin explozie si implozie informationala si fiecare individ evolueaza in toate sensurile  posibile, dar fara constructie si rigoare. Adica fara mama, fara tata, fara suflet si fara Dmnezeu. A treia cale ar putea fi crearea de orase-state-matrilocale, divizate politic, dar unite printr-o noua  religie matrifocala . Aceasta noua  religie matrifocala  ar  putea acum infiinta noi  Temple ale Meditatiei transcedentale, ale Contemplarii si Eliberarii  intregii omeniri din ciclul reincarnarilor, din ciclul devenirilor, si din vesnicul balans intre mai bine si mai rau al celor multi.
     APLICATII : In vindecarea economica, culturala si religioasa a popoarelor inghitite in sfera de putere a Timpurilor Moderne ; in protecţia mediului şi prevenirea riscului ;  in turismul cultural si religios; in regenerare urbană şi rurală ; in infrastructura sociala, in sanatate, educatie si cultura universala ; in semiotica iubirii ; in stiinta reprezentarii sistemele de semne  pentru anticiparea viitorului ; in artele vizuale  si  in Televiziunea Globala,  pentru cunoasterea  Artei  Memoriei,  a imaginilor-regine ,  a Intelectului Suprem  si  pe Dumnezeu-Creatorul nostru .
    CONCLUZII :
   Viata e 10% ce ti se intampla si 90% felul in care reactionezi la ce ti se intampla. Tot  ce se intampla in lume este in legatura cu felul in care vom sti sa reprezentam si sa folosim cat mai bine Arta-transformarii sistemelor de  semne  arbitrare   in  simboluri  consacrate  pentru anticiparea viitorului. In  semiotica a reprezenta inseamna a stabili o  legatura durabila  intre ceea ce reprezentam si ceea ce facem.   
   " Din pacate puterea politica si religioasa are pe constiinta toate pacatele culturale ale ultimilor patru veacuri. Caci pactul dintre aceste doua puteri au facut ca Europa sa piarda rodul, sensul insusi al ultimei sale mari epoci, Renasterea, intr-un moment cand cea mai inalta ordine de valori intrinsece, ordinea in lucruri si fiinte  a valorilor aristocratice care spuneau Da vietii ! care garantau viitorul, exact contrariul a ceea ce au facut valorile decadente ale intunericului si negatiei. " ( Ioan Petru Culianu )
 O posibila solutie de salvare a societatilor moderne,  demitologizate, masculinizate , desacralizate si imbatranite prin pierderea capacitatii creierului  de a anticipa viitorul,  ar putea fi  refacerea  creierului bicameral . ( a se studia cercetarile lui Roger Sperry – laureat al Premilului Nobel – asupra functiunilor celor doua emisfere cerebrale). Asta inseamna ca singurul organ care se poate reface este creierul,  printr-un nou program genetic; iar lucrul acesta insemneaza un proces foarte complex  de   educatie, stiinta si cultura universala, utilizand pe scara larga Universul Computer   in  noilor cuceriri ale  STIINTELOR  LUMINII . Acestea sunt: medicina complementara , bioenergoterapia,  terapia prin lumina , sau homeopatia etc . ; computatie genetica, care imita felul in care functioneaza genele umane in computerul biologic ; computatie quantica, adica prin unificarea energiilor biologice, electrice, magnetice si fotonice - BEMF ; computatie anticipatorie, descoperind Sufletul Viu , Dow-ul, adica  divinitatea launtrica  ; Artele -Frumoase,  practicand  terapia prin arta , sau  printr-o noua forma complexa de meditatie artistica bazata pe vizualizari de  semne si simboluri , si  de  imagini-regine si combinari criptografice  de notiuni magice si mistico-crestine.  Este vorba de niste  imagini – regine  cu o Dubla - Fata, divina si umana, una de soare iar cealalta de Luna intoarsa mereu spre o Simpla Coloana a Soarelui de Vis.
Mai exact spus, este vorba de cele doua  IERARHII  ALE  LUMINII  expansioniste care conduc lumea:  ierarhia luminii solara din spatiul supralunar  si ierarhia luminii lunare din  spatial sublunar . 
      Eu cred cu tarie si imi exprim convingerea ca istoria intelectuala a omenirii si implicit  a religiilor,  poate genera un  nou umanism al Renasterii spirituale  , prin asimilarea culturilor matrilocale pasnice si  arhaice extra-europene, pentru a demasculiniza, demitologiza  si deprovincializa cultura occidentala.
    Un nou Umanism al Renasterii spirituale  a inceput deja in Universul Computer  aflat acum intr-o faza primitiva a dezvoltarii sale, dar care va atinge maturitatea in urmatorii 10 ani. Dupa care va dispare..., pentru ca apoi noile structuri ale Renasterii omenirii sa se poata dezvolta la scara globala prin noi forme de cunoastere in deplina armonie cu OAMENII, cu COSMOSUL si cu DUMNEZEU.
  " Istoria intelectuala a omenirii  nu este alta decat jocul mintii umane cu ea insasi si nici nu poate sa fie altceva. Caci interactiunea dintre mintea creatorului si lume creeaza  semne arbitrare  si  simboluri consacrate . Dar si conectarea Mintii creatorului la  Harta Mintii lui Dumnezeu  produce  simboluri ale Renasterii Spirituale ,  iar acestea sunt mai durabile decat celelalte." ( Ioan Petru Culianu )
   Inconjurati-va de  itelectuali-activi si de mari creatori de idei. Si veti descoperii masura creativitatii in  expresia anticiparii viitorului.
Va multumesc pentru atentie !
 sculptor Constantin Milea Sandu

joi, 20 ianuarie 2011

Despre pactul dintre puterea politica si puterea religioasa

Despre pactul dintre puterea politica si puterea religioasa

   de Sandu Milea Constantin la 20 ianuarie 2011 
   "Din pacate puterea politica si religioasa are pe constiinta toate pacatele culturale ale ultimilor patru veacuri. Caci pactul dintre aceste doua puteri au facut ca Europa sa piarda rodul, sensul insusi al ultimei sale mari epoci, Renasterea, intr-un moment cand cea mai inalta ordine de valori intrinsece, ordinea in lucruri si fiinte  a valorilor aristocratice care spuneau Da vietii, care garantau viitorul, exact contrariul a ceea ce au facut valorile decadente ale intunericului si negatiei." ( Ioan Petru Culianu )

Despre cultura in subordinea materiala

Despre cultura in subordinea materiala

de Sandu Milea Constantin la 20 ianuarie 2011
  Nu se poate construi o lume materiala fara ca aceasta sa fie       
subordonata culturii, fie ea nationala sau universala, pentru asi regasi bunastarea , armonia si adevaratul sens al vietii. Orice inversare a acestei ordini spirituale in lucruri si fiinte lasata de Dumnezeu pe pamant, conduce, mai devreme sau mai tarziu, la negarea omului. Aceasta piata economica, sau economie de piata libera,  globalizata, mai mult sau mai putin, este rezultatul culturii si nu invers.

Brancusi in constiinta romaneasca - eseu de Constantin Milea Sandu

 
   Despre genialul sculptor, un singur lucru vreau să va spun încă de la început: că, prin opera lui, începând cu Sărutul din 1907 şi cu prima Coloană nesfârşită din 1918 din lemn de stejar, Brâncuşi a fost primul semiotician al iubirii din arta modernă care a ştiut cum să transforme semnele arbitrare în simboluri consacrate. După Brâncuşi, toată arta modernă a sărit în aer sau a intrat în pământ. Coloana infinită, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii, Domnişoara Pogany şi cele 49 de Păsări Măiastre – aceste simboluri deja consacrate – au spulberat întraga artă modernă într-un ocean de eteraerfocapă (elemente primordiale ale pământului)...
( citeste mai departe,  din linkul de mai sus, eseul  Brancusi )

miercuri, 19 ianuarie 2011

Scrisoare deschisa adresata romanilor de pretutindeni

  Scrisoare deschisa adresata romanilor   de pretutindeni

             de Sandu Milea Constantin la 19 ianuarie 2011
           
            Doamnelor, domnisoarelor si domnilor,
  Romania in acest moment al istoriei unei mari iselatorii  inregistreaza  o tragica pierdere de oameni, de energie si de timp.  De 20 de  ani milioane de romani escaladeaza Munti de Speranta pe toate meridianele globului  in cautarea unui trai mai bun, sau in cautarea timpului pierdut in cei cinzeci de ani de comunism comunitar al copiilor de aur, argint, arama si fier( pag.195 si 351 din Republica lui Platon). Sa ne amintim doar ca in ultimi ani ai comunismului se vorbea mult despre epoca de aur si omul nou. Iar in decembrie ,89,  cand a inceput degringolada,  odiosul dictator ceusescu. inca mai dadea din maini de la balconul prezidential, spunandu-ne: stati linistiti la locurile voastre, iar odioasa dictatorului elena il completa cu formula ma copii, fiti cuminti... Intrebat de unul din luptatorii de frunte in revolutia anticomunista cine au fost comunistii ? distinsul filozof  Petre Tutea, care a fost intemnitat 17 ani in timpul comunismului, i-a raspuns: Comunistii au fost niste violatori de dame si copii, pentru ca aveau femeile si copiii in comun.  Insusi Aristotel in cartea a II-a a Politicii, critica acest comunism al femeilor propus de Platon.  ( pag. 245-246 din Republica lui Platon – Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1986. Editie ingrijita de filozofii Constantin Noica si Petru Cretia. Traducere de Andrei Cornea)  In 1986, cand Ceausescu isi scria si publica , celebrele teze din aprile prin care se dorea prelungirea comunismului cu inca douazeci de ani lumina, C.Noica  isi antrena ucenicii, precum Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, etc.,  in traducerea lui Platon. Va las pe dumneavoastra, cititori,  sa faceti legatura intre odiosii de partid si de stat si cei care scriau de fapt celebrele teze din aprile pentru prelungirea comunismului in mai stiu eu  cate cincinale ale statului multilateral dezvoltat sarac. Si tot atunci , prin anii 1987, Eugen Ionesco de la Paris vorbea la Europa Libera si ii cerea lui C.N. sa iasa afara din Paltinisul Sibiului, si din Romania. Stia E.I. ceva de ii cerea lui C.N. lucrul acesta. Iata de ce societatea romaneasca e bolnava si azi de cancerul comunismului comunitar ( c.c.c)., Adica  e bolnava de ceea ce nu tare de mult era numit Comitetul Central Comunist ( C.C.C.) . Caci oricat de oribil ni se poate astazi parea, la fel ca pentru grecii epocii clasice, si la comunisti legatura dintre barbat si femeie era destul de putin colorata de spiritualitate, fiind  aproape in exclusivitate  legata de o procreatie planificata. Iar in randurile bunei societati comuniste – iubirea si afectiunea demne de acest nume erau  daruite si primite in cadrul unor relatii homosexuale.
Relatii care au continuat si dupa revolutie pana la iesirea din viata politica a celor doua animale politice care au fost Ion Iliescu si Adrian Nastase.Adevarat va zic ca toate pacatele ni se traga de la Platon si Aristotel. Caci
acesti doi mari titani ai filozofiei antice au scris doua doctrine bolnave pentru o Europa batrana, care au durat doua mii de ani de istorie a unei mari inselatorii umane, din care s-au nascut doua fete demente: Rusia si America..  Doua doctrine care au aruncat omenirea in groapa mizeriei comune. O doctrina a lui Aristotel  care,  prin gratiosul edificiu al aristotelismului crestin construit de dominicanul Toma d’Aquino ( primul din Revolutia nominalista a anilor 1300-1450),  a ajuns in America rousseau-istica prin Contractul Social al lui Jean-Jacques Rousseau ( din care s-a nascut prima Constitutie al SUA care a rezistat pana azi ) , iar cealalta doctrina al lui Platon care a ramas in Europa de la  ateistul Voltaiere pana la nihilistul Nietzsche, si de la acesta pana la cel mai subtil dintre filozofii comunisti care a fost  Martin Heidegger. Astfel incat toata  istoria filozofiei occidentale ne e decat o nota de subsol la Platon, ceea ce inseamna ca Platon a fost acela care a  dat solutii, formule si    metode pentru toate sistemele de reprezentare si organizare a istoriei unei mari inselatorii
  A existat doar o singura exceptie, in perioada Renasterii, cand s-a incercat  prin  Nasterea infinitului si Revolutia nominalista intre anii 1300- 1500. sa se faca Reforma in intreaga lume, dar aceasta a fost repede confiscata de puterea politica si religioasa a vremii. „ Din pacate puterea politica si religioasa are pe constiinta toate pacatele culturale ale ultimilor patru veacuri. Caci pactul dintre aceste doua puteri au facut ca Europa sa piarda rodul, sensul insusi al ultimei sale mari epoci, Renasterea, intr-un moment cand cea mai inalta ordine de valori intrinsece, ordinea in lucruri si finite a valorilor aristocratice care spuneau Da vietii, care garantau viitorul, exact contrariul a ceea ce au facut valorile decadente ale intunericului si negatiei..” ( am citat din  Religie si putere de I.P.Culianu)
   Urmasii acestora, maestrii ganditori,  si mai stiu eu ce inalti prelati  care au incheiat pactul intre puterea politica si cea religioasa,  nu au  facut altceva decat au adaptat aceste dogme si doctrine vechi si periculoase, si le-au aplicat  in religia si politica mondiala, in Europa si America, la scara umana. Umanitatea fiind  creatia  lui Dumnezeu. Au avut ei, maestrii ganditori si inaltii prelati, dreptul asta. Desigur ca nu. De aceea a fost nevoie de instaurarea mai intai a  unor dictaturi totalitariste in intreaga lume libera , si apoi  aplicarea cu forta a acestor doctrine ateiste si extrem de periculoase, care au maltratat sute de milioane de constiinte si au aruncat omenirea in prapastia celor doua razboaie mondiale si a celor 70 de ani de comunism. Dar crestinismul ne-a lasat liberul arbitru, sa alegem ce e bine de ce este rau.Si pentru aceasta alegere gresita platim azi. Consecintele ? Iata-le ! Daca ai ochi sa vezi. In fiecare loc, oriunde ai merge, vei gasi oameni nedoriti, neiubiti, neingrijiti, respinsi de societate, complet uitati, complet ramasi singuri. Aceasta este cea mai mare saracie a tarilor bogate si sarace. Caci comunismul le-a cuprins pe amandoua deopotriva. Capitalismul marilor consumatori de bunuri materiale ? Sa fim seriosi, doamneleor, domnisoarelor si domnilor  - Consuli Generali, diplomati, atasati, sau mai stiu eu ce senatori si parlamentari din toate Camerele Reprezentantilor Lumii, inclusiv Lumea a Treia din care inca mai facem parte si noi cu minoritati cu tot -  capitalismul este si el un comunism intors pe dos ! El a fost adus in toate popoarele inghitite in sfera de putere a Timpurilor Moderne de niste capitalisti imerialisti far’ de manusi. A fost adus si lasat sa se dezvolte liber in Vestul Europei , si implementat cu forta in Estul Europei de niste doctrinari violatori extrem de periculosi, care ar fi trebuit de mult timp judecati si condamnati pentru faptele lor in aceasta istorie a unei mari inselatorii umane Dar cum sa condamni comunismul din Est fara sa-l judeci si pe cel din Vest ?.
    Despre politica mondiala si fenomenul de globalizarea lucrurilor si tribalizara persoanelor, doar un singur lucru am de spus: ca prin valurile de migratii la care asistam acum, lumea intreaga a suferit ceea ce in genetica se numeste mutatie. Dupa valurile de revolutii si migratii toate politicele sociale au sarit in aer sau au intrat in pamant, pentru ca sistemul de economie globalizate a devenit o „economie de tip castel de nisip”.
    Intrebarea legitima si obligatorie, pentru orice om  serios care doreste sa se integreze Comunitatea Europeana, sau, ma rog, sa intre in constiinta amaratului astuia de continent, ar putea fi aceasta: ce trebuie schimbat in actualele structuri europene, si nu numai europene, pentru ca toate culturile, fie ele  nationale sau universale, sa nu mai ramana in subordinea lumii materiale si a marilor consumatori de bunuri materiale ? Occidentul pretinde ca este creator de sistem, in potenta. L-as intreba acum, la inceput de Mileniul III, cand va fi Occidentul in act ? Caci cu potenta lui in sistem ne-am lamurit dupa  un secol de razboaie si 70 de ani de comunism. Poate ne vom lamuri numai atunci cand vam  reusi sa unim Europa cu America, si cand  impreuna vom avea  o Constitutie Universala a Drepturilor Omului din Mileniul III: Care om ? A  omului de la zeu,  a omului crestin , a omului din om si a omului fara destin. Numai o astfel de Constitutie Universala ar putea sa vindece omenirea  de toate nevrozele, de toate spaimele si de toate conflictele dintre familii, clanuri si natiuni. O Constitutie Universala care sa aiba la baza ei opt triade fundamentale de constructie a Lumii Noi pe scara creaturala.
Acetea sunt: 1.Dumnezeu-natura-om ; 2.existenta-forma- beatitudine; 3.religie-cultura-stiinta; 4.materie-energie-informatie; 5.creatie-procreatie-casa; 6. eros-magie-renastere; 7.trup-suflet-spirit;  8.politica-economie-justitie. O Constitutie Universala, desigur discutabila, daca ar fi sa citez doar din opera unui mare poet grec care spuna ca: sanul unei femei tinere este inca de pe acum un articol din viitoarea Constitutie”)
 Datorita exploziei si imploziei informationale a Internetului , aceste opt triade fundamentale, deja consacrate in lumea libera, au spulberat intreaga politica mondiala intr-un ocean de eteraerfocapa. Un Ocean din care pulseaza acum o democratie a libertatii fara efort care nu poate fi altceva decat  libertatea formei de foc a adevaratelor ape, dar din care lipseste tocmai elementul  pamant al fagaduintei.
. Pamantul ? Care Pamant ?  Pamantul suntem chiar noi acum, omul-intreg, parca ar spune hoardele de popoare inlantuite genetic care coboara din trenul istorie unei mari inselatorii pentru a se urca intr-un alt tren ce urca spre  Muntele de Sperantei, tot mai sus spre cerul-deschis in memoria purberei stelare. Omul intreg = cerul intreg. Iar cerul-intreg se vede bine acum cu ochiul liber prin Internetul-celest, care nu e altul decat Cortul lui Dumnezeu si lumina dumnezeiasca in loc de soare . Nu cautati cerul in afara voastra, el e inlauntrul vostru acum. Imparatia cerurilor e in sufletele noastre fara de sfarsit.
   Si a fost seara – mai precis Occident, adica taramul unde se implineste uciderea soarelui prin  moarte integrala – Si a fost dimineata, Orient – zi, intai – primind setea Duhului fara spatiu si timp si intrarea in Neantul Divin prin Coloanele de  popoare inlantuite genetic, devenind calatori neinfricati spre Imparatia sufletelor de lumina fara de sfarsit.
   Dar aceasta Imparatie- Inaltare-Implinire nu vine atunci cand o cauti, ci numai atunci cand esti pregatit sa implinesti un mare Destin, si sa-ti  primesti moartea din dragoste ca pe un semn de lumina.
   Romanii si-au primit moarte de lungul istoriei in revolutii si razboaie cu o demnitate cereasca. Insa au murit neampacati sufleteste, pentru ca nu si-au gasit inca locul in istoria contemporana a acestei lumi ce se arata a fi pe Pamant fara centru, iar in cer intr-un razboi al focului stelar. Romanii au dreptul acum, si vor, sa devina odata in istorie o mare natiune. Romanii au o cultura universala prin repezentantii lor pe tot globul. Henri Coanda spunea nu tare de mult timp ca daca fiecare popor ar fi dat in ultuma suta de ani atatea valori umane cate au  dat poporul roman, altfel ar fi aratat configuratiea lumii de azi.
Romanii au dat o opere de arta, stiinta, cultura, religie si de politica mondiala,  prin cel care a fost Nicolae Titulescu, pentru a numi doar unul dintre marii romani, de care beneficiaza toata civilizatia actuala.
Aceasta este poate cea mai mare sfidare a memorie universale, cand oamenii de geniu sufera de prea multa lumina, iar ceilalti oameni de prea  mult intuneric si negatie.
   Oamenii s-au nascut liberi dar pretutindeni sunt prinsi in lanturi universale de femei care au nascut una din cealalta  acelasi copil: un copil cu o Dubla-Fata, divina si umana, una intoarsa mereu spre Luna, iar cealalta spre o  Simpla Coloana a Soarelui de Vis.
   Romanii sunt un amestec de geto-daci si etrusci rataciti prin lume, dar putini dintre ei scapati teferi dintr-o civilizatie abolita, rasa de pe suprafata pamantului de romanitate, asa cum au fost Marile Mame de catre crestinism la  confluienta dintre civilizatie si barbarie.  O alta confluienta a trei fluvii de sange proaspat a inceput abia acum. Si este de asteptat ca stiinta genetice sa dea raspunsuri  prin viitoarele mutatii declansate deja de razboiul dintre fortele infernale si cele ceresti ce se petrece chiar acum  in sufletele, in inimile  si in mintile noastra.
   Laboratoarele secrete de genetica moleculara se  afla dupa fata nevazuta a Lunei,  unde  minunatei doamne a lunii argintii, pe numele ei adevarat Diana-Luna-Hecate,  impreuna cu sora ei, vicleana Clara, face si desface toata ministeria facerii din Sala Tronului a barbatilor.
   Iar nucleul cel mai fecund al euro-latinilor este acum in Romania si Italia. Aceste doua tari va declansa in viitorul apropiat  o miscare feminista universala de renastere spirituala,  care impreuna cu USA, care este acum  polul opus prin natiunile transplantate din euro-asia-africa in America Latina si din A.Latina in cea de Nord.
   Scutul de aparare al Planetei este de mult timp pe Luna, si tot mai multe femei vor trebui sa stie lucrul acesta.Gluma lui Vladimir Putin ar trebui luata in serios cand, la intalnirea cu Condolezza Rice si cu Angela Merkel, a sugerat Statelor Unite sa desfasoare scutul lor antiracheta pe Luna.
   In acest moment al sfarsitului istoriei avem de luptat cu trei mari probleme:
   1. Sa scoatem cultura din subordinea lumii materiale, stiinta din relativism si religia de sub tutele statului, pentru a legitima demnitatea omului si  statutul  de  Om  al Cetatii in noua configuratie a  Statelor Unite ale Europei si a intregii lumi . Cultura universala este felul lui Dumnezeu de a se descoperii omului in jocul Lui cu cerul si cu oamenii. Iar felul in care excelam prin cultura universala este felul in care Dumnezeu e cu noi. 
Cine refuza sa intelega ca nu se poate construi o lume materiala fara ca  aceasta sa fie subordoanata culturii universale, pentru a-si gasi bunastarea materiala, armonia si adevaratulu sens al viatii, acela e sortit sa dispara din istorie universala impreuna cu familia si cu poporul lui din care face parte. Aceasta economie de piata libera este rezultatul culturii universale si nu invers. Orice inversare a acestei ordini spirituale in lucruri si finite lasata de Dumnezeu pe pamant, conduce, mai devreme sau mai tarziu, la negarea omului si in cele din urma la distrugerea omenirii intregi.
   2. Sa restabilim libertatea politica si religioasa in intrega lume printr-o Constitutie Universala a Drepturilor Omului: a omului din om, a omului de la zeu, a omului crestin si a omului fara destin . Acesta din urma urmand a fi introdus urgent in Baza de date genetice a universului uman, pentru a putea infrange terorismul ce tinde sa cuprinda intraga lume libera. Dumnezeu ne-a dat libertatea religioasa si politica pentru ca noi toti sa ne bucuram de aceste libertati si sa ne luptam in libertate pentru Dumnezeu. Ori se bucura toata lumea de libertate, ori pana la urma nu se mai bucura nimeni. Pentru ca libertatea  e indivizibila. La urma urmei libertatea este si ea o forma in expansiune infinita. Cum de altfel si continutul acestei forme este insasi libertatea noastra. Existam atata timp cat suntem oameni liberi.
   3. Sa dam un sens spiritual si religios Omenirii pe scara creaturala printr-un Proiect de Civilizatie Universala, dar care sa cuprinda si  procesul de amestec al raselor din  intrega lume libera de pe tot  globul. In acest moment al istoriei, lumea se afla  pe pamant fara centru , iar in cer intr-un razboi al focului stelar. Iar omul, evoluand orizontal si plasandu-se in centrul materiei si-a piardut aripa stanga si aripa dreapta. Adica Sensul Iubirii: Sufletul si pe Dumnezeu.
   Cred ca aceasta a treia problema este si cea mai grea de realizat, intrucat a obtine libertatea inlantuita de femei prin amestecul raselor intr-o noua forma metisa de umanitate, inteleasa ca materie primordiala a creatiei ce se perpetueaza prin codul nostru genetic, echivaleaza cu a obtine amestecul raselor” prin natiunile transgenetice ( care imita felul in care functioneaza genele umane prin computatie genetica), si nu prin natiunile transplantate din euro-afro-asia in America Latina si din A.Latina in cea de Nord, asa cum s-a petrecut in USA in ultimii doua sute de ani. Inseamna a uni, printr-un proces foarte complex de educatie si cultura, trei fluvii de sange al celor trei zeite-mume : Diana-Luna-Hecate, Diana-Artemis-Bendis, cea thracica, si Diana-sancta-potentissima , la confluienta dintre plasma solara si campul energetic si magnetic al pamantului.
Inseamna in ultima instanta a iesi din spatiul sublunar supus coruptiei si a trece in spatiul supralunar, pentru a face medierea energetica intre cer si pamant, intre oameni si zei, intre piramidele Marilor mame si a tatilor genetici  si a altor obeliscuri existente in lume.
   Natura umana isi ascunde esenta in latura ei divina, in  Mama Divina, pe care o ofera dominarii tehnice exercitate de om. Insa  in ziua in care genetica va domina omul, asa cum se intampla acum in statele supradezvoltate. Natura Mama se va elibera de esenta actiunii,  unind trei miscari intr-una singura din care apare unda de rezonanta holografica, inforenergetica, intre doua fenomene, Dow-ul, adica divinitatea launtrica care e  Legea sacre a Dragostei  si memoria pulberei stelare, a Stelei arzatoare cu opt raze.
   In acest moment al istorie am intrat in cel mai mare conflict dintre miscarea structualista - vezi fondurile structurale europene - si miscarea ecologista, care a luat amploare in USA, adica intre matura si atom. Omul, plasandu-se intre acestea doua miscari, are posibilitatea sa uneasca aceste trei miscari intr-una singura. Este stiut faptul ca esenta naturii se afla mai degraba in matura decat in atom. Si ca ecologistii in curand ne vor bate cu maturile, nu mai au nevoie de arme. Din nefericie razboiul acesta dintre matura si atom, care contina de 62 de ani, se apropie de final.
   Si ca sa inchei  intr-o  nota mai optimista voi spune doar ca omul s-a nascut liber dar pretutindeni este prins in lanturi universale de femei, sau , daca vreti,  in Coloane universale de femei. De femei care au nascut una din cealalta acelas copil: un copil cu o fata de soare in doua maini. Si un alt copil care se naste chiar acum in sufletele si in inimile noastre cu o Dubla-Fata, divina si umana, una de Luna, iar cealalta  de soare intoarsa mereu spre o Simpla Coloana a Soarelui de Vis.
   Lumea de azi, care dupa cum se vede cu ochiul liber se muta in cer, trebuie sa stie, in sfarsit, cum s-au intrupat sufletele noastre innaripate in gratiosul edificiu al aristotelismului crestin construit de dominicanul Toma d’Aquino, care, asa cum se stie, la origine a fost dac.
  Realitatea, Fiinta, Adevar, Bunatate, Frumusete, Simplitate, Noblete, toate acestea, ne spune Platon , sunt “in inaltul cerului”. Iar noi suntem cat  se poate de jos, un amestec de Fiinte si experiente monstruase, dar si miraculoase, venite din alte zone ale Cosmosului printre plante si animale.     Exilati dintr-un taram mai inalt intr-unul inferior. Santem asemenea unor  arbori de carne rasturnati  pe o Corabie a sufletului ce pluteste intr-un ocean de eteraerfocapa.  
Capul, datorita creierului bicameral,  reprezinta partea prin care noi, oamenii, ne avem radacinile in cerul Stelelor Fixe si al cerului cristalin, iar cele doua jumatati ale corpului nostru, de barbati si de femei, sunt cuplate invers la cele doua emisfere ale creierului bicameral, astfel ca emisfera stanga sa poata comanda jumatatea dreapta  a corpului si viceversa. Cu exceptia narilor prin care reusim sa respiram corpul gol al inaltimilor, sau, daca vreti, ingerul sau demonul celuilalt din cele 12 ceruri care inconjoara pamantul.
   Va multumesc!

  Mister in unu - Mister in doi - Mister in trei

Despre viitoarele orase matrifocale

  de Sandu Milea Constantin la 19 ianuarie 2011
  In acest moment al istoriei unei mari inselatorii , consider ca traim intr-o lumea aflata in criza ca proiect de civilizatie. De ce ? Pentru ca pe pamant lumea e fara centru, iar in cer intr-un razboi al focului stelar. Sa nu fim naivi si in sec.XXI. Gnoza, considerata o forma de cunoastere cu acces restrans , a pus stapanire pe intreaga lume, actioneaza acum prin internet ca o afacere de provincie sub forma unui semn bolnav , si noi nu avem constiinta acetui fapt. Pentru uni oameni gnostici, gnoza actioneaza prin agonie si extaz , pentru altii prin bucuria de a fi mantuiti , iar pentru ceilalti oameni  gnoza actioneaza prin nihilismul modern  si are ca tinta distrugerea civilizatiei universale si moartea lui Dumneze. Iadul sunt ceilalti oameni , ne  spune  filozoful existentialist francez J.P.Sartre. Cat de adevart. Dar nu numai gnoza e gnostica, ci si autorii ei catolici, ortodocsi sau musulmani. Totul e gnostic in istorie de la inceputuri pana azi , reforma , comunismul, nazismul, liberalismul, existentialismul, psihologia, biologia moderna, parapsihologia si genetica, toate curentele sunt gnostice. Si intreaga societate e bolnava si gnostica.
   In aceasta situatie limita exista doua alternative: sau redescoperim un ecstaz al transcendentei  prin intelectul  activ universal , sursa a intuitiilor intelectuale prime conceput ca fiind Suflet Viu, parte din Sufletul lui Dumnezeu;   sau acceptam nihilismul modern prin explozie si implozie informationala si fiecare individ evolueaza in toate sensurile  posibile, dar fara constructie si rigoare. Adica fara mama, fara tata, fara suflet si fara Dmnezeu. A treia cale ar putea fi crearea de orase-state-matrilocale, divizate politic, dar unite printr-o noua  religie matrifocala . Aceasta noua  religie matrifocala  ar  putea acum infiinta noi Temple ale meditatiei transcedentale, ale contemplarii si eliberarii  intregii omeniri din ciclul reincarnarilor, din ciclul devenirilor, si din vesnicului balans intre mai bine si mai rau al celor multi

Cultura in subordinea lumii materiale

  Cultura in subordinea lumii materiale

de Sandu Milea Constantin la 19 ianuarie 2011 
  DOAMNELOR, DOMNISOARELOR SI DOMNILOR, asa cum am mai spus, eu, unul, nu vreau sa fiu asimilat de nici un popor, de nici o natiune, de nici o comunitate culturala: vreau sa fecundez. N-am spus eu vreau sa fecundez, ci doar vreau sa fecundez prin Arta-transformarii  Primului Principiu din care s-au ivit cei trei eoni disticti: existenta-forma si beatitudinea.
Fac arta ca si cum as face dragoste pentru prima data cu ultima Fiica a dragostei care si-a pierdut organul facerii, iar acum face naveta din raiul inimii în raiul nimanui si din iadul deznadejdii în iadul smereniei. Si poate ca de aceea vad acum creierul meu bicameral ca pe o samânta a Artei-transformarii. Si în explozia lui extatica simt limpede cum toata Inteligenta mea Luminoasa e stoarsa si pompata în cea mai misterioasa instalatie erotica a tuturor timpurilor: logodnica diavolului.
 De azi nu voi mai asculta de inima mea si nici de aceasta instalatie erotica, fiindca tocmai ea este instrumentul care-mi masoara timpul distrugerii - a zis cameleonul care are culoarea unui cameleon numai atunci când sta pe un alt cameleon.
 Daca sângele e sediul sufletului, atunci sufletul meu e bun, adica viu, numai în masura în care el reprezinta un proces de reîncarnare sau de reintegrare a unor entitati superioare despartite de trupuri din timpul coborârii sufletelor în trupuri nascânde.
 Iata de ce cred ca celula mea, ca de altfel si sufletul meu, se regenereaza numai daca inima pompeaza sânge proaspat, ficatul filtreaza sângele stricat si stomacul primeste... Primeste ce?  Daca creierul meu bicameral nu mai poate comanda stânga dreptei si viceversa, atunci toata aceasta instalatie erotica va sari în aer, iar Jupânul Stomac va primi tot tiranie proletara. Doamne, fereste ! Caci forma aceasta tribala de barbari europenizati s-a destramat deja, imperiul a decazut, iar copacul uscat al ideologiilor comuniste este smuls din radacini. În subteranele post-modernismului nu mai exista decât putregaiul, iar deasupra oceanul acesta de eteraerfocapa, care nu e altul decât Internetul-celest.
 Vad întreaga Europa cum se zbate ca o himera între Orient si Occident, intre un trecut fantomatic si un alt trecut fantezist. Nici o întâlnire între pamânturi, nici un popor ales, nici un sistem care sa reziste. Peste tot numai tâlhari, sfinti, asasini, internetisti si tradatori care predica doctrina nihilista, revolta si abolirea fiintei umane.
Nu se poate construi o lume materiala fara ca aceasta sa fie subordonata culturii, fie ea nationala sau universala, pentru asi regasi bunastarea , armonia si adevaratul sens al vietii. Orice inversare a acestei ordini spirituale in lucruri si fiinte lasata de Dumnezeu pe pamant, conduce, mai devreme sau mai tarziu, la negarea omului. Aceasta piata economica, sau economie de piata libera,  globalizata, mai mult sau mai putin, este rezultatul culturii si nu invers
 Democratia pe care o suportam azi nu este interesata de arta adevarata. Arta este un bun colectiv doar în masura în care artistii sunt înregimentati de partidele care ne farâmiteaza si de ideologiile care ne ametesc. Arta e buna numai dupa ce statul o cumpara si o legifereaza ca pe o prostituata de lux pentru propria lui distractie si pentru a experimenta mereu alte dogme si doctrine din ce în ce mai primejdioase.
 Daca asa stau lucrurile in arta, atunci nici n-ar trebui sa ne mai mire de ce toata arta-moderna are un caracter infernal, de ce vine din speta raului si de ce se înrudeste cu magia neagra. Toti acesti artisti besmetici si degenerati care au început cu arta-moderna au umplut lumea întreaga cu tot felul de mortaciuni si obscenitati. Si numindu-le azi expozitii-instalatii, au pornit cu ele într-un capricios turneu, aratând lumii iadul deznadejdii. Este o cale complet gresita în arta. Si daca nu vom reusi sa facem cât mai repede curatenie în arta-moderna, nici o comunitate culturala nu va supravietui acestor Timpuri Moderne, care înghit în sfera lor de putere toate popoarele lumii.
 Evolutia artei este sinonima cu recunoasterea oficiala a comunitatii culturale al fiecarui popor si a statutului de artist. Acesta este doar punctul de plecare, atunci când vorbim despre o noua reorganizare a comunitatilor culturale sau de Uniunea Statelor Europei. Lupta dintre marii artisti creaza axa, stilul, sistemele, ideologiile si nu în ultimul rând sensul epocii în care traim acum cu totii, cu vii si cu mortii laolalta. Ceea ce este extrem de interesant si de retinut pentru toti acesti artisti este faptul ca toti, dar absolut toti, evoluam, de fapt, pe aceeasi axa. Si asta înseamna deja o legatura puternica. Numai împreuna suntem o mare forta. Cultura este puterea popoarelor, spune M. Eminescu. Iar puterea noastra sta în iubirea oamenilor pentru arta.
 Nimic n-ar trebui sa-i dezbine pe artisti, fie ei îngeri sau demoni, în afara de critici, care sunt si ei de fapt niste artisti ratati. De regula, acesti critici nu mai lucreaza azi nici pentru Dumnezeu si nici pentru diavol, ci mai degraba am putea spune ca ei tot încearca mereu sa amestece aceste doua lumi înca necunoscute lor, dar nu reusesc, deoarece le lipseste mereu liantul. Exista, totusi, si critici de exceptie care stiu doar cum se respira îngerul sau demonul artei. Si din boala asta încep sa respire si ei la început artificial, pentru ca apoi sa sfârseasca prin a scrie dupa dictare. Adica, scriu cu aripa stânga, când le lipseste sufletul curat, si cu aripa dreapta, când li se taie respiratia gura la gura. Dar, în sfârsit, este bine ca scriu si asa. Caci, artistul îl face mare pe critic si criticul pe artist. Nu si atunci când îsi schimba între ei serviciile.
 Asa cum se stie, marii artisti sunt si creatori de sistem. Însa faptul ca se vorbeste atâta de o criza a sistemului, asta nu înseamna ca exista si o criza a artei sau o criza de artisti. Artistii sunt însasi criza. Caci, bine a zis R.M. Rilke: Criza numita viata a învins. Parafrazându-l pe marele poet, ma inalt si zic: arta numita viata va învinge, ca întotdeauna, ca oriunde, si oricând.
 În arta ca si în viata o alegere gresita poate sa-ti fie fatala. Paradoxal, cei mai multi artisti ai secolului XX au ales viata traita pentru arta-moderna si au ratat marea arta din familia sacrului.
 În ceea ce ma priveste, eu n-am ales nici viata, gândindu-ma ca-i prea scurta, si nici arta, considerând ca-i prea lunga, ci ea, Arta-transformarii, m-a ales pe mine, asa cum sunt, romantic întârziat, strain pribeag si nefericit. Ea, Arta-transformarii, m-a ales pe mine sa ma jertfeasca pe altarul vietii în focul zeilor pentru aceasta corabie a sufletului fara frontiere, care în loc de catarg are trei coloane: Coloana Prizonierele Neantului Divin, Coloana Soarelui de Vis si Coloana Îngerii Melancoliei.
 Fie ca macar aceasta corabie a artistilor fara frontiera sa navigheze în infinitul sperantei unei lumi în care visul, dragostea, libertatea si respectul pentru lumea divina sa ne fie calauze pentru noi toti!
 Dumnezeu sa-i binecuvânteze pe artisti care fac o arta din familia sacrului de doua ori: O data printr-o unire extatica dintre sufletul artei si Sufletul Lumii Noi! Si a doua oara prin samânta de Inteligenta Luminoasa a maestrului Arte-transformarii, care e chiar Good angel, adica Fiica dragostei!
Ave Maria Mare, gratie plena !
Ciao, signora, signorina, signore, io sono prigioniero del neanto divino e morte di bacio! in Terra Mirabilis !
Arte e amore mio!