(eseu teatrologic - manifest feminist în
şapte părţi) - fragment
Personajele:
Bărbatul
travestit
Femeile
de serviciu: sunt trei la număr, deşi prezenţa lor e mai mult decorativă,
ele au totuşi un comportament suspect, manifestând la un moment dat ciudate
libertăţi mentale.
Doamnele
de bine: un grup de doamne provenite din Estul europei, dar şi din Lumea a
Treia.
Doamnele
în roz: un grup de doamne din Vestul europei, reprezentantele Occidentului.
Doamnele
doamnelor: un grup de doamne din ţările bogate, provenite în general din
America de Nord.
Preşedintele
femeilor: sunt cinci la număr, prezenţa lor fiind vizibilă în sala
congresului datorită unor pălării mari de culoare albă, neagră, galbenă, roşie
şi mov.
O
matroană impozantă cu părul gri: fără identitate
O
doamnă blondă şi grasă
Sarica
Distinsa doamna din loja oficială: alteţa regală
Negresa-blondă
Un
grup de prostituate de lux
Minunata doamnă a lunii arginţi
Clara
O
bătrânică mică şi uscată ca o smochină
Diana-Luna-Hecate
Hoaşca cea bătrână şi zbârcită
Agar
Faţa-de-lună
Văpaia-de-jar
O
fecioară cu coroniţă de aur pe cap
O
fecioară isterică, geloasă şi răzbunătoare
Un
grup de Fecioare-miss
Mai
multe doamne ce aparţin unor Grupuri de conştiinţă de gradul I, II şi III.
Alte doamne venite la congres
PARTEA CINCEA
-
Doamnelor şi domnişoarelor, eu văd bine ca
cineva dintre d-voastră doreşte al naibii de tare să plecaţi cu orice preţ de
pe planeta Pământ şi să vă întoarceţi fiecare pe planeta de unde aţi venit: pe
Venus, pe Saturn, pe Jupiter, pe Neptun sau mai ştiu eu unde...Iar doamna
aceea, care va incită acum la tot felul de aşa zise “crime perfecte” prin
meditaţie transcedentală, ar putea să fie susţinută de către Frăţia mistică -
în mod special de fracţiunea catolică indo-europeană - sau poate la fel de
bine, să fie împiedicată de către Frăţiile musulmane. Zise Minunata doamnă a
lunii argintii, apărută incognito printre doamne, îmbrăcată, de data asta,
într-o frumoasă rochie albastră-argintie din pânză topită, transparentă,
acoperită sumar cu tot felul de franjuri şi eşarfe de mătase colorate. În
picioare purta nişte opincuţe curioase în formă de bărcuţe cu canafi şi
pinteni, de ziceai că nu atinge cu ele pământul, ci mai degrabă pluteşte în aer
pe valuri. Iar pe cap, peste părul ei lung, roşu, creţ, despletit şi înfoiat,
purta o şăpcuţă roşie cu cozoroc, întoarsă invers şi legată pe frunte cu o floare
de orhidee neagră, cu ramura-n sus.
-
Mă simt obligată să
intervin. Afirmaţia d-voastră este deja un atac la persoană. Or, noi am venit
la Congresul Internaţional al Femeilor pentru o dezbatere raţională a
problemelor fundamentale cu care se confruntă omenirea, cum ar fi vindecare
economică şi culturală, nu le mai numesc şi pe celelalte probleme de crize de
toate felurile, căci deja le ştie toată lumea. Sub nici o formă, nu este vorba
de nici un fel de susţinere din partea Frăţiei mistice, sau de vreo împiedicare
din partea Frăţiilor musulmane. Aşa încât, vă cer explicaţii şi dovezi în acest
sens şi, bineînţeles, scuzele de rigoare. Am revenit eu în forţă, pentru a
lămuri câteva principii creştine esenţiale.
-
Dacă d-voastră consideraţi
un “atac la persoană” doar o simplă referire la două structuri fundamentale
care conduc omenirea, vă cer scuze! N-am afirmat că “sunteţi susţinută” de
Frăţia mistică şi împiedicată de Frăţiile musulmane, ci doar că “aţi putea fii
susţinută...”, sunt, totuşi, două nuanţe diferite. Dacă aşi fi afirmat că
“sunteţi susţinută”, lucrul acesta ar fi însemnat să vă aduc dovezi clare. Din
nefericire, dovezi sunt acum de găsit peste tot: inteligenţe superioare au
început deja experimentele de inginerie genetică, superioare stadiului nostru
actual. Există însă şi mărturii despre folosirea celor Doi Poli ai Pământului
în scopuri foarte clare. De exemplu, călătoriile selenare netehnologizate de
tip conştiinţă-cosmică-temporală. Nu vorbesc neapărat de noduri energetice sau
mai ştiu eu ce energii telurice, ci de acel curios “fir de argint” al planetei.
Este vorba de un cordon ombilical roşu, care facilitează “legătura legăturilor”
primejdioase cu alte lumi vii, fie ele organice sau anorganice, de pe Pământ,
Lună, Soare şi alte planete, chiar şi extragalactice. Mai concret, pentru că
mi-aţi cerut şi explicaţii, cu voia d-voastră, voi detalia puţin câteva
aspecte: captarea energiilor telurice se face pentru a găsi şi controla trei
axe energetice din Axis Mundi – prin care pogoară sau pleacă de pe planetă
entităţile divine. Al doilea aspect, exista o pleiadă de genii şi de artişti
care iubesc fără măsură lumea şi planeta aceasta şi care, cu preţul vieţii lor,
fac tot posibilul să-I menţină pulsaţia şi vibraţia înaltă. De o parte
importantă din aceasta pleiadă mă ocup chiar eu. Din nefericire, aşa cum vă
spuneam mai înainte, în acest moment greu al istoriei, există cineva care
conduce o cohortă de demoni sublunari, care, culmea aberaţiei, pretind că sunt
acum şi proprietari pe Lună. Nimic mai fals decât această afirmaţie insidioasă.
Luna nu poate fi decât proprietatea Dianei-Luna-Hecate, care are ca
reprezentantă pe Pământ pe Minunata doamnă a lunii arginti. Aceşti mici demoni
sublunari nu fac altceva decât să culeagă în mare grabă acum informaţii
preţioase despre ce s-a întâmplat în urmă cu 30.000 de ani între două mari
civilizaţii care au dispărut în urma unei deflagraţii nucleare, în urma căruia
uni au intrat în Pământul Gol, alţii au ajuns pe Lună, iar 1% dintre ei au
supravieţuit pe pământ. Printre aceşti supravieţuitori se afla şi câţiva demoni
cu pretenţii absurde de a controla Planeta Albastră, sau de a manipula oamenii
în modul cel mai pervers, obligându-i mereu să tragă la galere şi oferindu-le
în schimb pâine, circ şi sex cât cuprinde. Doamnelor şi domnişoarelor, vă
asigur că, începând cu 21 decembrie 2012, aceasta istorie tristă nu se va mai
repeta niciodată. Pentru simplul fapt că, adevărata istorie universală este ştiinţa
faptelor care nu se repetă. Or, faptele noastre trebuie să intre pe făgaşul
normal, al creaţiei. Pentru că faptele noastre vin de la zeii şi de la zeiţele
noastre sapienţiale, care creează, conduc şi distrug universul, viaţa, spaţiul
şi timpul, după bunul lor plac, după propriul lor cod moral sau după legi prestabilite.
Eu sunt aici, trimisă special de pe Lună, pentru a vă ajuta să ajungeţi acolo
unde va cere inima şi să mergeţi acolo unde aveţi chemarea cea mai mare. De aceea,
vă spuneam ca şi bătrâna noastră Luna, de exemplu, este o şansă pentru femeilor
care doresc să plece de pe Planeta Albastră şi să locuiască un timp pe Lună. Nu
numai bătrânul vostru Okeanos, sau mai ştiu eu ce rege din rădăcina lui Prajapatis,
cu şapte fii al lui Manu pe Pământ şi alţi şapte fii pe Lună, pe care îi tot
invocaţi atâta cu ardoare... Aşa cum vă spuneam, la prima mea apariţie, exista
acolo, după faţa nevăzută a Lunii, o Comună ecologică matrifocală, un fel de
Insula a Preafericiţilor, dacă vreţi neapărat să-i spuneţi şi aşa, unde fiecare
femeia care visează câte un Zeu Număr Înlănţuit în Marele Timp îşi poate găsi
iubitul, Moşul sau, mă rog, Preafericitul, cum bine l-aţi numit chiar d-voastră
la început.
-
Până aici sunt perfect de-acord cu discursul d-voastră, doamnă! Vă primesc
scuzele. Zic eu, apropiindu-mă încet şi cu respect de Minunata doamnă a lunii
arginti. Cu o singură condiţie: să unim mai întâi ramura cu rădăcina, ca să
vadă toată lumea cu ochii minţii şi să creadă, în sfârşit, cum că Luna nu e
numai Luna, ea e fereastra cărui Ziua-i zicem Soare - Soarele mişcării, cel ce
are ghiare şi se hrăneşte cu inimi omeneşti! Eu cred că, abia după ce vom reuşi
să unim ramura cu rădăcina din Floarea Lunii vom putea pregăti cu adevărat A
doua aselenizare, cu vehicule biologice de esenţa feminină, compatibile
energetic cu Razele de Luna. E doar părerea mea. Când privirea ochilor noştri
scânteietori s-au intersectat cu Raza Ra, ca două lasere descărcate în patru
conuri de lumină puse cap la cap, cu o reverenţă regală, ca să scap de umbra de
care-am fost atinsă, i-am mărturisit: “O femeie frumoasă e o fereastră deschisă
spre Paradis, doamnă! Şi, poate, cel mai bun canal energetic prin care poate
călători un vehicul biologic pe Lună! Ca să-l faci compatibil e de-ajuns doar
să-i întinzi Mâna Destinului.
- Cu o singură condiţie: mai întâi să ştim, ori să învăţăm bine, în ce
sens deschizi fereastra sufletului femeii şi din care Paradis ne bate Vântul
solar în Vortexul magnetismului biotopului nostru terestru sau extraterestru!
Mai trist e pentru cei ce nu-I ştiu sensul şi din neştiinţă îi sparg fereastra.
Veni răspunsul neîntârziat de la Minunata doamnă a lunii arginti, săltând şi
plutind uşor de pe un picior pe altul şi arătându-ne discret cât de magnetice
sunt opincuţele ei curioase şi ce biocurenţi de unde Tetta trec prin “bărcuţele
“ei cu canafi de mătase şi pinteni din creastă de cocoşei de aur.
- Exact! Zic eu. Dacă femeia e cu adevărat frumoasă şi la minte şi la
trup, fără îndoială că ferestrele sufletului ei nu se pot deschide decât în
sensul Iubirii necondiţionate a Mamei Divine! Pentru că Iubirea există
dinaintea Facerii Lumii. De aceea, numai Iubirea leagă şi dezleagă un nou
jurământ, în Jocul Ei serios cu cerul şi cu oamenii, cu Luna şi cu Dragoste
care mişca Soarele şi celelalte Stele arzătoare cu opt raze. Aici am vrut să
ajung, trimisă la voi, în Terra Mirabilis, să-l caut pe El în Munţi de
speranţă, ca pe Adam de lumină. Să mă strig pe mine, zeiţa pământului venită
din cer, plină de senzualitate, de bogăţie şi mister... şi să mă audă Eve-Nor
şi Sol-El... şi zeii mei zdrenţuroşi şi teribili din Munţii fabuloşi ai
Destinului...Să mă strig pe mine din Telus (oraşul Atlanţilor) şi să mă audă Ei
din Posid (oraşul Lemurienilor), mirându-mă de propria mea umbră pe care o văd
pe cer şi întrebându-i pe Ei: unde este Ea, Adama mea verde cu ochii de
smarald? Unde sunt Ei, Divinul Adamas şi Eve-Nor? De ce sufletul meu nu vă mai
vede şi va caută plângând? Unde sunteţi voi, Cei Doi Gemeni Zamolixis – Apollon
şi Artemis?
- Eu, adică Tu, înainte de Facerea Lumii! Interveni Minunata doamnă a
lunii arginti, preluându-mi ideea biotopului nostru terestru şi schimbând
sensul discuţiei. Întrebarea legitimă şi obligatorie pe care mi-o pun eu azi nu
mai este: Cum pot să scap de umbra mea? Sau cum pot să scap de umbra umbrei de
zenit, de care am fost atinsă atunci când am venit eu aici la voi, de pe prima
Lună pe Pământ, când m-am despărţit de Regele Pelasgos? Ar trebui mai degrabă
să mă întreb: Cum aş putea să-i fac pe pământeni să coabiteze cu umbra lor fără
ca de aici să rezulte un şir de accidente cromozomiale, cum e cazul nefericit
al Femeilor 47, XXX, cu trei cromozomi X, care zac prin spitale de înapoiaţi
mintali, sau al Bărbaţilor delicvenţi, 47, XYY, dintre care 10% dintre ei au
depăşit mult peste doi metri, care se pare că ne caută acum cu ardoare prin
Israel? Şi din câte am aflat eu, recent, au ajuns şi pe la noi, în Terra
Mirabilis, în Grădina Maicii Domnului...O fi ştiind ei ceva, de o tot caută pe
Maica lor de vreo 2000 de ani, zise Minunata doamnă a lunii arginti.
- Corect! Zic eu. Observaţia d-voastră asupra accidentelor cromozomiale,
prin care se experimentează acum tot felul de experienţe la limita morţii (ELM)
şi alte experienţe în afara corpului (EAC), este perfect justificată. Însă,
exista o mică problemă: aceste experienţe genetice nu sunt recunoscute oficial
de forumul academic mondial, mulţi geneticieni, psihologi şi jurişti cer ca
aceste descoperiri să rămână un secret medical. Şi fără o atestare ştiinţifică
corectă, poate s-o caute Ei pe Maica noastră peste tot, că nu o vor găsi
nicăieri, nici pe Maica Glia, nici pe Eve-Nor, nici pe K-Leitho şi Po-Seidon şi
nici pe Cei Doi Gemeni Zamolxis împreună cu Zemora lor. Ştiţi ce îmi doresc eu
acum cel mai mult, doamnă: Să găsesc un singur femur din spiţa aceea a zeilor
uriaşi, a Nefilimilor sau Rafaimilor îngropaţi aici, la noi, în Fortăreaţa
Carpatică şi să le sparg cu el toate ferestrele de la toate academiile de
antropologie culturală din lume! Aşa, ca să nu mor că proastă, degeaba, închisă
aici, pe Pământ, în închisoare lor de lut. Eu nu sunt făcută din lutul lor şi
nici măcar din noroiul verde biomolecular al uriaşilor, doamnă! Eu sunt făcută
din cu totul şi cu totul altceva, doamnă! Sunt făcută din praf de stele şi din
pulberea stelară a unei Stele arzătoare cu opt raze, pe a cărui colturi eu i-am
fixat câte o Coloană Luminoasă spre a putea călători atemporal în expansiune
infinită, dintr-o galaxie într-alta. Cu adevărat sunt venită de pe altă
Planetă, însă, uneori, simt în mine o forţă uriaşă care aparţine, cred eu, unei
planete extragalactice. Şi de aceea vreau să ştie odată toată lumea: ce suntem,
cine suntem, de unde venim şi încotro merge noi toţi acum...Toţi, dar absolut
toţi, cu viii şi cu morţii electrici laolaltă. Să nu mai facem naveta încă două
mii de ani din Raiul inimii în Raiul nimănui şi din Raiul Americii în Iadul
deznădejdii. Şi să umplem mereu lumea cu miliarde de imigranţi...Cu imigranţi
care coboară şi urcă din/în Trenul istoriei celei mai mari înşelătorii umane.
Asta îmi doresc eu, acum: să găsesc un femur de uriaş, unul singur, să-l ducem
la analiza genetică şi să lămurim povestea asta mocirloasă cu genele şi cu
Jocul lui Dumnezeu cu cerul şi cu oamenii de la zei, cu oamenii creştini, cu
oamenii din oameni, cu oamenii fără destin şi nu în ultimul rând cu Oamenii
îngeri şi cu Oamenii demoni, care conduc acum Planeta Pământ!
- “Ai grijă ce îţi doreşti, Omule de la zeu”, zice un proverb latin, “că
s-ar putea să se îndeplinească dorinţa ta”, zise Minunata doamnă a lunii arginti.
Ştiţi cum se mai spune pe la noi, la Atena: “Numai ce n-ai dorit destul, nu
se-ndeplineşte. Dar când îţi doreşti ceva cu ardoare din toată inima, întreg
universul conspiră la dorinţa ta.”
- Dar de ce mi-aţi spus Omule de la zeu? Ca eu mă simt mai mult zeiţă,
decât zeu. Ştiţi doar ca la Atlanţi, Soarele este zeiţă, iar Luna – zeu! Nu
ştiu dacă şi la Lemurieni e la fel, poate îmi spuneţi d-voastră.
- Pentru că vă suspectez că aveţi ceva din “Androginul perfect” al Celor
Doi Zamolxis - Artemis şi Apollon! Şi pentru că ştiu că veţi fi iubită de toată
lumea. Acum, însă, vreau să mă adresez la toate doamnele din toată sala
congresului şi nu numai, căci sper să fim auzite în curând şi la Televiziunea Globală.
Doresc să vă spun următoarele: Doamnelor şi domnişoarelor, după cum vedeţi
fiecare cu ochii d-voastră - cu ochii minţii, cu ochii bionici şi cu Cel de-al
treilea ochi - doresc să vă spun şi să vă anunţ oficial despre posibilităţile
pământenilor de a locui un timp pe suprafaţa nevăzută a Lunii, mă simt obligată
să vă spun şi vă rog să mă credeţi şi pe mine, că de-acolo vin eu acum: există,
acolo, aşa cum v-am mai spus, o Comună ecologică matrifocală, exotică,
pregătită special pentru voi. Şi o Insulă verde a Preafericiţilor, pentru
celelalte doamne, unde fiecare dintre voi poate să-şi găsească fericitul, sau,
mă rog, Preafericita, în funcţie preferinţele d-voastră...Că multe sunteţi acum
Androgine, Bela-Gine, Preotese ale soarelui şi Amazoane - o grămadă! Dar,
atenţie mare! Lăsaţi mândria acuma un pic deoparte, căci mândria e sămânţa
morţii din omul din om şi din omul fără destin! Şi pregătiţi-vă serios de
această lungă Călătorie Selenară. Vă rog, totodată, să nu uitaţi de accidentele
cromozomiale, care se petrec aici la voi, pe pământ, chiar în aceste momente
grele. Căci aceste accidente vor aduce între voi “moarte integrală “şi moarte
sigură, prin eliminarea a cel puţin două miliarde de oameni, în prima etapă...Şi
dacă se poate, să vă grăbiţi puţin, ca timpul nu mai are răbdare cu voi acum.
Vă cer să faceţi mai întâi trei liste private. Şi să vă treceţi pe ele fiecare,
în funcţie de culoare, rasă şi sex. Eu atât vă mai cer. De restul analizelor,
genetice şi energetice, mă voi ocupa eu. Speranţa noastră cea mai aproape de
noi acum este Luna. Care după cum vedeţi, fiecare cu ochii d-voastră, Ea se
apropie tot mult de Mama ei, de Pământul Gol, în care am intrat eu recent, în
oraşele Telus şi Posid! Iar eu sunt aici, special venită pentru voi, ca să vă
ajut. Aşadar, grăbiţi-vă, cât mai sunt locuri libere pentru această Călătorie
selenară privată!
Apoi, înconjurată de tot felul de doamne sofisticate care mai de care
mai curioase de această Călătorie selenară, în modul cât mai direct şi practic,
Minunata doamnă a lunii arginti împreună cu Clara, mâna ei dreaptă, începuseră
să scoată din poşetele lor Louis Vuitton şi să împartă la toate doamnele
teancuri de fluturaşi cu cele două simboluri specifice, respectiv Comună
ecologică matrifocală, via Telus-Posid şi Insula Preafericiţilor, via
Agartha-Shambalah. Făceau lucrul acesta cu o mândrie şi cu o priză magnetică la
femei de ai fi crezut că scopul Congresului Internaţional al Femeilor nu era
altul decât să ne bage pe toate în Pământul Gol şi de acolo, pe la Poli
magnetici, să ne transporte mai departe de pe Pământ pe faţa nevăzută a Lunii,
pe ultimul drum, cu orice preţ. Tot atunci, ca să-i pun mândria la încercare,
i-am spus chiar aşa:
-
Da! Acum ştiu, în sfârşit,
despre ce fel de Călătorie selenară privată este vorba: Deci şi Lună poate fi o
şansă de a locui pe ea: îi faci o “gaură neagră”, intri ea, te adăposteşti o
vreme, apoi îi spargi fereastra de lumină, după care anunţi fără milă că sări
mai departe... Sari de pe ea şi praful şi pulberea de fier negru din cer se
alege de Luna, nu-i aşa? Am întrebat eu pe Minunata doamnă a lunii arginţi.
-
Mai departe de Luna, unde? M-a întrebat
curioasa a doua Femeie de serviciu, îmbrăcată într-o robă neagră, strânsă în
talie cu un cordon roşu plin cu pietre de diamant şi de obsidian. O văzusem mai
înainte altfel îmbrăcată, dar acum, după ce fusese anunţată oficial misterioasa
Călătorie selenară, doamna îşi schimbase deja ţinuta şi toată recuzită. Avea
nişte ochelari 3D, pe cap purta o capă albă, iar în poşeta deschisă observasem
din întâmplare fără să vreau un aparat misterios ce părea a fi un mini-scanner
sau mai degrabă un Rezonator biofotonic, după desenul iconului pe care l-am
zărit pe el.
-
Într-un loc foarte aproape şi foarte departe,
în acelaşi timp în cer şi pe pământ, sub un Cer nou pe un Pământ nou,
deocamdată numai de mine ştiut! I-am răspuns eu Femeii de serviciu.
Între timp Minunata doamnă a lunii arginti, împreună cu cele două femei
de serviciu, dispăruseră misterios din faţa mea aproape fără să observ “locul
fără de loc “unde s-au ascuns, într-un “topos atopos “. Apariţia şi dispariţia
Minunatei doamne a lunii arginti nu făcea altceva, decât să le schimbe
opţiunile doamnelor şi să nu mai ştie nimeni scopul pentru care au venit la
congres: alegerea noilor Preşedinte ale femeilor şi încoronarea Celor Cinci
Regine care urmau să deţină controlul întregii Planete Pământ pentru următorii
1000 de ani. Acesta era, cred eu, poate cel mai misterios lucrul ce se petrecea
în sală, pana în acel moment. La afirmaţia mea despre “praful şi pulberea de
Lună”, toate doamnele de la Congres au tăcut suspect şi o clipă nu s-a mai
auzit decât muscă şi o vibraţie specială de unde oscilante de nedescris în
cuvinte. Apoi una dintre ele – se pare că o chema Donna Clara (nu Clara, să nu
se facă confuzie, Clara era doar clona ei şi mâna dreaptă a Minunatei doamne a
lunii arginti ) Donna Clara era fiica unui medic divin, descendent din
supranumitul Genethilos (Zămislitorul), aceasta era o brunetă superbă şi
curioasă, îmbrăcată cu o rochie verde de smarald mulată pe trup, avea părul
lung roşu-castaniu cu şuviţe blonde - s-a apropiat de mine, am lăsat-o să se
apropie nepermis de mult, pentru că aflasem deja că săraca fată era şi puţin
surdă, adică surdă-surdă, dar frumoasă foc. Şi cu o voce neobişnuită mi-a
şoptit, delicat, la ureche:
-
Unde sari, tu, nebuno?
Ca să văd ce sămânţa de moarte mai are în ea - de moartea din dragoste
primită ca un semn de lumina - i-am răspuns:
-
Fără milă, sar pe Luna, scumpa mea! Vino şi tu, dacă vrei?! Te iau cu mine, că
văd că eşti mândră tare! N-auzi tu bine dar le potriveşti. Hai, vino lângă
mine, să-ţi povestesc cu ce vehicule biologice ajungem noi acolo, pe Lună! Şi
apoi să vezi ce frumos e în Comună aceea ecologică matrifocală şi nocturnă pe
Insula Preafericiţilor, după faţa nevăzută a Lunii! Şi după ce mi-a transmis
telepatic o vibraţie înalta de Atlantidă frumoasă şi nebună din ramura lui
Genethilos, tot atunci, acoperindu-ne feţele sub părul ei lung şi întunecat,
sperând că astfel nu vom mai fi văzute, ne-am îmbrăţişat cu o dragoste dulce,
tristă şi fierbinte în Focul-Iubirii al Venerei. Apoi am început să-i povestesc
la ureche ei delicată şi clară cum s-a înălţat Fecioara de lumină la cer prin
puterea îngerilor într-o aprigă slavă stelară: „Atunci când iubiţii noştri
părinţi, atlantul Genethilos (Zămislitorul din Posid) şi atlantida Mnemosyne
din Telos, au gustat din viaţă, au fost hrăniţi cu lapte pur, au fost îmbătaţi
de fericire din substanţă albă şi s-au îmbrăţişat în patul nostru (genetic),
atunci au conceput pe Copilul Lunii şi pe Copilul Soarelui, care s-au ridicat
deasupra tuturor rudelor sale de pe Pământ. Iată cum s-a întâmplat: Şi tot
atunci când iubitul tău va bea din mormântul roşu săpat în stânca neagră şi va
gusta din izvorul mamei noastre, se va însoţi cu ea (cu zeiţa-mumă), se va
îmbăta împreună cu noi (mama-zeiţă este cea care îţi vorbeşte acum) de vinul
nostru roşu, va împărţi cu noi aşternutul şi, în timp ce noi ne vom iubi, după
ce sperma lui de Inteligenţă Luminoasă va pătrunde în celulele tale, atunci se
va petrece concepţia angelică, tu vei fi însărcinată şi vei naşte când îţi va
sosi timpul un Fiu puternic şi luminat care va domni şi stăpâni peste toţi
regii şi principii Pământului, încoronat cu coroana de aur a biruinţei întru
toate de către Înaltul Dumnezeu, care trăieşte şi stăpâneşte în veci vecilor!
Eu sunt Coroana de spini cu care este încoronat iubitul tău, Genethilos, iar tu
vei fi Vehiculul iubirii, încoronată cu lumina din Cerul Cristalin! Vino, să ne
încoronăm! Să ne iubim! Să sporim Natura-Mamă! Au mai încercat şi alte nebune
frumoase ca noi şi au reuşit performanţa asta: să-şi împartă groaznica lumină,
din care e făcută şi Luna, din două în două şi din doi în doi! Uite aşa, zic
eu, numără şi tu odată cu mine! Să număram, amândoi: Una, da! Două, nu! Trei,
da! Patru, nu! Cinci, da! Şase, nu! Şapte, da! Opt, nu! Nouă, da! Zece din Cele
999 de Sophii din Galaxia noastră sunt ascunse după faţa nevăzută a Lunii...Două
s-au întors pe Pământ cu Prinţul Spermin, a treia urmează să sosească chiar
acum împreună cu alte două fecioare încoronate şi, împreună, toate cinci, la
confluenţa celor cinci fluvii de sânge, nu peste mult timp, cu o Secure-Dublă
vor doborî Copacul abundenţei. Şi după ce a priceput Donna Clara despre ce fel
de vehicul biologic este vorba şi cum se împarte groaznica lumină, din care e
făcută şi Luna, din doi în doi şi din două în 999 de Sophii, spre surprindere
întregii asistentei s-a îndreptat spre tribună oficială şi într-o linişte
ancestrală a recitat această frumoasă poezie: “Mama” de Nichita Stănescu. În
final primind admiraţia şi aplauzele binemeritate din partea tuturor doamnelor:
-
“Şapte-s mamele din cer/Şase nu-s la fel...
/Cinci sunt mamele din cer... /Patru nu-s la fel... /Trei sunt mamele din
cer/Doua nu-s la fel... /Una este mama mea! /Şi nici una nu-i ca ea! „. Apoi a
venit în lângă mine şi n-a mai plecat. Obţinusem, în sfârşit, modelul, în
detrimentul copiei, prin care urma să aflu Codul de intrare cu vehiculul
biologic dincolo de Bariera atomilor mulţimii, pentru a trece de Centura de
radio nuclizi Van Allen, de Centura de asteroizi, şi în cele din urmă să intru
în plin cu Carul de foc al Venerei în Centura fotonică, în Noaptea cea mai
lungă, la Solstiţiul de iarnă din 21
decembrie 2012.
-
Auzi dragă, nebunele astea
chiar vor să sară pe Lună, amândouă? Or şti ele ceva despre Panspermia asta
stelară, ceea ce noi nu ştim? Întreba Sarica curioasă, ori poate chiar puţin
geloasă, pe una din Doamnele în roz.
-
Lasă-le dragă în pace! Să
se iubească amândouă fierbinte şi conjuncţional: ca două stele spermatice,
pulsând osmotic. Şi să-şi împartă lumina cum vor ele, astral: din două în două
şi din doi în doi, bezmetic! Şi să sară pe Lună şi de pe Lună mai departe pe
alte stele, pe unde vor, că ştiu ele ce fac. Interveni Negresa-blondă. S-a
săturat şi ea, săraca, să tot stea degeaba ca fată mare la poartă, între viaţă
şi moarte, lipsită de vlagă, pe un pământ sterp, ca într-un colaps biologic,
sperând că o să-i cadă vreodată vreun extraterestru din Lună. Şi nici că o experienţă
la limita morţii nu mai rezista biata femeia, îşi pierde memoria, se
imbecilizează, apoi înnebuneşte ori se sinucide, nu-i aşa, doamnelor? Întreba
Negresa blondă întreaga asistenţă. Oricum am face, doamnelor, e nevoie acum de
o dragoste liberă pentru a aduce sângele proaspăt în casele noastre, pentru a
forma o nouă familie mare, puternică şi unită. Adică, capital străin, despre
care se tot vorbeşte atâta. Căci noi suntem acum sângele proaspăt după care
strigă toţi capitaliştii din toate Camerele Reprezentanţilor Lumii, inclusiv
Lumea a Treia din care facem parte şi noi acum, cu minorităţi cu tot. Mai ales
casta asta blestemată, de sudra, din rasa ţiganilor. Şi din rasa vrăjitoarelor
Voodoo din India, din Asia şi din Europa, care au umplut toată lumea acum,
de-au ajuns chiar în prima linie genetică, îşi încheie intervenţia scurt şi la
obiect Negresa-blondă.
-
Toate sunteţi nişte nebune
frumoase şi fanatice, una mai lunatică decât cealaltă! Interveni de la tribună
oficială Preşedinta femeilor cu pălărie galbenă. Şi vreţi şi voi acum să vă
ascundeţi tradiţia şi obiceiurile populare după faţa nevăzută a Lunii. Când
vedeţi bine că nimic nu se mai poate ascunde acum şi ca omenirea se îndreaptă
cu paşi repezi spre punctul terminus al cunoaşterii genelor noastre feminine şi
implicit al cunoaşterii scânteilor divine şi al adevăratului Dumnezeu creatorul
nostru...Câte scântei or mai fi pe la noi, numai Dumnezeu ştie, noi nu ştim a
le număra! Noi doar ştim că, atunci când două celule se unesc vine Dumnezeu şi
pune scânteia...
-
Dar de ce nu mai vine
odată, doamnă? Vino, Doamne! Vino, Iisuse, să vezi ce-a mai rămas din femeia
care naşte de două mii de ani una din cealaltă acelaşi copil! Vino, Maica
Domnului, să vezi ce-a mai rămas din Copilul tău cu o fată de soare în două
mâini! Am intervenit eu, invocându-I pe Fiul lui Dumnezeu şi pe Maica Domnului.
Vino, Doamne, cu scânteia aceea de suflet şi cu gramul acela de iubire, să vezi
cea mai rămas din oameni, că tare rău mai stăm acum, pe criză asta mondială,
economică şi culturală. Vă spun eu că, între viaţă şi moarte stăm toţi acum: şi
bărbaţii şi femeile şi copiii. Stăm toţi cu viii şi cu morţii electrici
laolaltă, pe un pământ sterp a cărui proprietate nu se mai ştie azi cui
aparţine: a pământenilor? A demonilor din spaţiul sublunar, supus corupţiei,
care pretind că au în proprietate şi Pământul şi Luna? Sau a extratereştrilor,
care se pare că ne vizitează tot mai des? Unde să mai pleci acum pe Luna? Să
fim serioase, doamnelor! Să vină ei mai întâi să stea de vorbă cu noi, să ne
spună clar ce mai e pe-acolo, pe Luna, ori în Baldachinul lor din Shamballah şi
Posid. Şi apoi plecăm şi noi pe Lana bătrânului Pitecantropul antropos şi
Genethilos.
-
Plecam, dar până plecăm
noi pe Luna arogantului Domn al Melcilor, să facem puţină curăţenie ecologică
de vehicule biologice stricate pe Pământ: sunt prea multe popoare de iepuri,
prea mulţi Zei Sifilitici purulenţi, cocoşaţi şi şchiopi; şi prea multe vulpi
care se plâng ca strugurii sunt acri. Să ne pregătim mai întâi Securea-Dublă cu
care vom doborî Copacul abundenţei şi apoi Teascul în care să-i stoarcem şi
să-i presăm la rece până ce li se usucă de tot intelectul activ. Şi abia după
aceea să organizăm această Călătorie selenară privată, cosmico-atemporală, cu
vehicule biologice sănătoase şi netehnologizate. Zise Preşedinta femeilor cu
pălărie mov-deschis, deschizând campuri cuantice numai de ea ştiute, făcând
cercuri concentrice cu bastonul ei din lemn preţios de abanos negru cu măciulie
de argint. Deocamdată trăim ca vai de lume şi stăm toate acum pe Pământ în
nişte case cenuşii şi pătrate, puse una peste alta şi încălzite de Soarele de
ura şi de Noaptea de dragoste, scufundate în Teascul Bătrânei Europei cu Leul
verde care înghite Soarele din Baia lui Mercur cu patru feţe şi o mie de nume
de zei şi de zeiţe fără chip! Un singur pas greşit şi ne dezintegram în atomi
de uraniu îmbunătăţit şi sărăcit de ultimul Soare negru, pana în 2081, ca atât
ne-a mai rămas de trăit pe lumea asta, doamnelor! Iar noi, femeile astea
levantine, din Balcani, ne-am obişnuit deja să stăm, aşa, de-a moaca, ca
într-un incubator de producţie, în care în loc de ouă sunt puse nişte sărmane
femei ca noi, ca să scoatem pui: pui de oameni, ori pui de hibrizi clonaţi,
fără scântei. Sau numai pui de sclavi? Nu se ştie încă soarta noastră în
mâinile cărui Dumnezeu sta acum. Însă ceea ce sigur se ştie acum, este ca
producţia noastră e mereu planificata genetic de nişte inteligenţe superioare
stadiului nostru actual. Adică, cât mai puţini oameni întregi la minte şi la
trup şi în rest numai sclavi şi hibrizi clonaţi. Dar, slava Domnului, ca în
curând vom şti cu toţii ca unii sunt născuţi predestinaţi, pentru ca poartă în
ei Inteligenta Luminoasă, adică scântei ale minţii lui Dumnezeu creatorul
nostru, iar ceilalţi oameni sunt făcuţi doar ca nişte canale prin care intră şi
iese hrană din hidrocarburi. Aceştia din urmă, clonaţi şi săraci cu duhul, îi
putem numi deja Automate ale morţii colective. Căci aceştia poartă deja în
sistemul lor nervos o “glandă” ce posedă o informaţie genetică replicativă,
care de regulă funcţionează pe formula: “spune-mi pe cine să ucid? “Omul fără suflet,
adică fără destin, îi dă formula şi informaţia genetică mai departe şi aşa
încep execuţiile în masă. Acesta este de fapt războiul dintre forţele infernale
şi cele cereşti care se petrece chiar acum în minţile, în sufletele şi în
inimile noastre, bântuite de îndoială şi de misterul asupra sufletelor noastre
purtătoare de informaţii de unde genetice replicative Iar deasupra noastră,
doamnelor şi domnişoarelor, nu e numai Luna, acest astru nocturn, şi Regină a
Nopţii cu o dublă-faţă, divină şi umană, întoarsa mereu spre o Simplă Coloana
soarelui de vis. Bătrâna Luna, cea care ne-a ajutat până acum şi încă ne mai
ajută la creşterea şi formarea copiilor noştri, cu suflet bun şi inima curată.
Acolo, Sus, dincolo de Centura de radiaţii Van Allen, dincolo de Centura de
asteroizi şi de radio nuclizi, sunt şi alţi sateliţi şi alte rachete. Acolo,
Sus, locuiesc alte specii de oameni, de Oameni îngeri şi de Oameni demoni, din
neamul strămoşilor pitri ce locuiesc, acolo, pe Câmpiile Elizee, după faţa
nevăzută a Lunii, împreună cu Minunata doamnă a lunii arginti, cu Clara şi cu
mai ştiu eu ce alte doamne îmbrăcate în salopete de protecţie solară, cu şapte
feluri de lasere biologice: membranale, celulare, nucleare, sociale, planetare,
galactice şi universale. Acolo, Sus, sunt Oameni cu suflete din aceste lasere
care umblă prin cer acum de Mama-focului! Sus, dincolo de Bariera de asteroizi
a început un cumplit război al stelelor galbene. Căci nu numai noi vrem să
intrăm odată în Centura fotonică, ci şi Ei vor să ne-o scufunde pe Venera în
Baia lui Mercur, iar Focul negru de mânie al lui Marte Genethilos-ul n-o lasă
nici cum pe Venera noastră din Grecia antică...Sus e plin cerul de găuri negre
şi mai ştiu ce găuri de vierme, iar aici jos, pe pământ, e vai de mama noastră
natură!
Doamna cu pălărie mov-deschis ar mai fi vrut
să le amintească femeilor venite la Congres ca: oricât de scumpă este viaţa
noastră pe pământ, ea implică o călătorie gratuită în fiecare an în jurul
Soarelui. Şi că fiecare ne putem bucura cu adevărate de această călătorie
gratuită în jurul Soarelui în fiecare an, fără să ne mai amăgim acum că, acolo,
pe Lună, vezi Doamne, în mai ştiu eu ce Colonie ecologică matrifocală paşnică,
sau pe Insula Preafericiţilor, se trăieşte ca-n Raiul lui Adam. Dar Rai avem şi
noi pe pământ, numai să ştim să-l păzim şi să-l curăţăm de păcatele noastre.
Ori unde ar merge omul, pe pământ şi în cer, poate să facă din Rai Iad şi din
Iad Raiul pe pământ. Alegerea ne aparţine nou, avem Liberul arbitru, dat de
bunul Dumnezeu. Doar dacă vom şti cum să ne reconectăm acum la Discul-solar,
printr-o Simplă Coloana a soarelui de vis, racordată la Steaua arzătoare cu opt
raze...Însă vocea ei nu mai putea fi auzită la microfon, din cauza unor
simulatoare de haos sonor, manevrate din culise de Clara, de Minunata doamnă a
lunii arginti şi de mai ştiu eu ce matroană asexuată şi suspectă venită şi ea
la Congresul Internaţional al Femeilor. În acest timp, ca să mascheze
aparenţele, panica şi rumoarea pe care o stârni aceasta Preşedintă a femeilor
cu pălărie mov-deschis, lângă tribuna oficială apăru parcă din altă lume o
bătrânică mică, cocoşata până la pământ şi uscată ca o smochină, însă în mod
curios purta şi ea nişte ochelari mari, ovali şi negri, care le spuse:
-
Treburile din cer nu mai
sunt ca cele de pe pământ, maică! Iar noi ne rugăm la “Tatăl nostru, Care eşti
în ceruri...” Şi-I zicem: “Sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta...” Şi-I
tot cerem zi şi noapte: “Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ “...
Ne rugăm şi nu ştim la cine ne rugam, cerem şi nu ştim ce-I cerem. Şi atâta
cerem şi atâta ne rugăm la Tatăl nostru din ceruri, până ce bunul Dumnezeu ne
aude şi ne şi da... Şi când ni se da nu mai ştim ce să facem cu ce ni s-a dat,
că avem prea mult, nu-i aşa, maică? Întreba bătrânica pe una din frumoasele
Preşedinte ale femeilor care purta o pălărie mare albă, plină cu flori roz.
Nimeni nu mai are azi timp şi pentru noi, maică! Zise bătrânică, apoi plecă şi
se risipi în umbră, fără să ştie nimeni locul său văgăuna de unde apăruse şi ea
la congres.
-
E timpul femeilor din ţară
bărbaţilor, maică! Am intervenit eu în urma bătrânei. Dar ea nu mai m-a auzit,
intrase deja într-o zonă verde să mai culeagă nişte plante medicinale şi alte
fructe de pădure.
-
E vai de mama noastră
natură! Şi mai suntem şi în criza de timp, zise o alta doamnă singură, rătăcită
şi ea din întâmplare la congres.
-
Natura suntem noi! Se auzi o voce gravă de la
balconul congresului.
-
Dar natura nu ştie nimic
de timp, doamnă! Am intervenit eu. Timpul naturii, dacă există, e mereu
circular. Iar criză asta mondială şi criza de timp sunt doar nişte invenţii
liniare a oamenilor bogaţi, pentru a-i manipula din umbra pe cei săraci,
oferindu-le doar pâine şi circ, crezând că oamenii aceştia vor mai trage la
galere şi în Mileniul III. Deşi se ştie bine acum ca toţi evoluam de fapt pe o
singură axa magnetică: Axis Mundi. Şi lucrul acesta pare se fie legătura cea
mai puternică între toate femeile. Eu alta axa decât Axis Mundi, prelungită de
pe axa Pământului pe axa Cerului Cristalin, nu cunosc acum. Am adăugat eu.
-
Tocmai de aceea, pentru că
natura nu ştie nimic de timpul nostru liniar, istoric, iar noi, femeile, evoluăm
circular doar pe o singură axa - ce bine ar fi să fie doar o singură axă, dar
tare mă tem că sunt mai multe axe acum decât ne imaginăm noi - Acum va trebui
să ne apărăm cu orice preţ axa noastră feminina de pe Pământ, care este de fapt
chiar Coloana AND-ului nostru primordial, din materia pozitivă, zise distinsa
doamnă de la balcon. Să nu-i lăsăm să ne altereze acum celulele noastre
sanguine. Căci atunci când două celule se unesc, tot atunci vine Dumnezeu şi
pune scânteia divină Ca să vezi, toate femeile ştiu că vine Dumnezeu pe Pământ,
dar nu L-a văzut nimeni până acum. Iar atunci când vine sufletul de la
Dumnezeu, tot atunci vine şi îngerul nostru păzitor...Ei bine, asta cu îngerul
păzitor care vine, cu Good angel, începe să-mi placă şi mie. Dacă vine Good
angel cu Fiica dragostei înseamnă că suntem pe drumul cel bun. De aceea, încep
să cred tot mai mult ca, fiecare dintre noi poartă în ea o Coloană a îngerilor
melancoliei, de când am fost aduse pe Planeta Albastră. Iată de ce cred că
natura suntem noi, femeile, cu tot ce are Mama Natură mai bun şi mai frumos în
ea, încheie distinsa doamnă intervenţia ei de la balcon.
-
Care natură, doamnă? Interveni în forţa
matroana impozantă cu părul gri, care tocmai ieşise furioasă din culise
îmbrăcată acum într-un salopetă veritabilă de general. Avem adăposturi
antiatomice şi tot felul de buncăre pline cu seminţe şi mai ştiu eu ce culturi
de celule Stem. Avem şi bănci de spermă şi de ovule la Paris, la Moscova, la
Washington şi mai ştiu eu unde în China şi Japonia. Ce ne mai trebuie nouă acum
atâta natură şi melancoliei acum. Avem stocată în memoria calculatorului
selenar toată Inteligenţa Luminoasă pentru cel puţin o mie de ani de pace şi
progres şi suntem gata pregătite acum pentru orice fel de mutaţii genetice,
pentru orice fel de războaie de epurare genetică sau mai ştiu eu ce explozie şi
implozie pe pământ şi în cer. Eu nu ştiu ce mai aşteptăm... Şi de ce nu
scufundam noi acum America în Baia din Atlantida lui Poseidon? Să vedem dacă o
mai scoate odată de sub apă macaronarul ăla de Cristofor Columbo cu Isabella
Castiliei, cu noile hărţi GPS şi cu Haarp-ul lui Obama, să o împartă iar între
ei cum vor.
-
E prea multă lume pe pământ şi suntem în criză
de timp, interveni în forţă şi Negresa-blondă. Voi nu vedeţi ca timpul trece ca
Păianjenul Hermion şi întunericul nu se mai sfârşeşte? Voi nu vedeţi ca spaţiul
nostru se tot comprimă cu fiecare dezastru ecologic şi cu fiecare explozie şi
implozie, care se fac acum cu tot felul de arme scalare şi cu Haarp
Mindcontrol? Voi nu vedeţi că plutim toate acum ca nişte larve dezorientate
într-o apă tot mai tulbure? Voi nu vedeţi că e plină lumea de tâlhari, sfinţi,
asasini şi de tot felul de mortăciuni şi de obscenităţi...Şi de arhonţi
răpitori de trupuri, gata pregătiţi să ne pescuiască numai pe noi din apele
cele mai tulburi, pentru experienţele lor periculoase. Peste tot unde te duci
acum, auzi numai de o experienţă la limita morţii şi de experienţă în afara
corpului. Aud mai nou acum ca prin toate laboratoarele secrete se întâmplă cu
noi tot felul de Stări modificate ale conştiinţei (SMC) de toate gradele de
conştiinţă, pe care nu le mai înţelege nimeni acum. Suntem inconştiente,
doamnelor, aşa să ştiţi! Inconştientă este o ţară, o patrie, conştiinţa, un
exil. De aceea noi trebuie să ne hotărâm acum. Testamentele noastre există. Şi
toate pământurile noastre, împărţite de noi, atunci, există! Sunt la noi, acum:
ori ne luam patria înapoi, sângele şi regatul pierdut, ori plecăm înapoi în
exil, pe planetele de unde am venit fiecare. Căci fără o cunoaştere ştiinţifică
a genelor, a sufletelor noastre şi a creierelor şi fără o reevaluare a sexelor
noastre slabe, noi nu suntem altceva decât nişte cadavre de laborator, dacă nu
şi mai rău, suntem nişte mate înlănţuite pline de fecale, intre un creier şi un
sex...un sex-blond, din păcate tot mai externalizat acum şi pe cale de
dispariţie. Suntem în mare pericol, doamnelor! Poate că numai o mutaţie
genetică arbitrară sau vreun Război al stelelor, ori mai ştiu eu ce Panspermie
stelară de ploi galbene cu polen din flori de prun, de caise şi de gutui ne mai
poate salva acum...În Noaptea asta cea mai lungă vom cădea de pe lume, în
şaptezeci şi două de ore! – Anunţă cu o revoltată romantică Negresa blondă.
-
Adăpost antiatomic, culturi de celule Stem,
bănci de spermă şi de Panspermie stelară şi alte ploi galbene şi acide? Asta
sună a Apocalipsă mai mult ca sigur, zise Sarica. O mutaţie genetică arbitrară
este posibilă acum, dar să nu fie, Doamne fereşte, darvinistă. Sau mai bine un
alt război al stelelor fixe, cu noua tehnologie Haarpp şi mai ştiu eu eu ce
arme scalare pentru alte Turnuri gemene?! Se întreba mirată, Sarica, rămasa cam
de mult timp undeva într-un con de umbră în sala Congresului.
Dorinţa ei cea mare era să se găsească, în sfârşit, o soluţie de salvare
şi pentru ea. Căci de aceea venise ea din SUA la Congresul Internaţional al
Femeilor, însoţită de Doamnele doamnelor. Dar, degeaba! Parcă niciodată nu se
simţea mai singură şi mai neîmplinită ca acum. Se uita în dreapta, se uita în
stânga, se uita în Sus şi în jos şi în toate părţile deodată şi constată cu
stupoare că de fapt nu vine nimeni din cer, nici măcar un singur Zeu Număr Înlănţuit
în Marele Timp mayaş...Şi nici nu ştie, nu cunoaşte, să fi plecat vreodată
cineva de pe această minunată Împărăţie numită Planeta Pământ. O umbră de
tristeţe, parcă numai de ea văzută şi simţită ce atârna acum de zidurile înalte
în sala Congresului, îi şopti cu amărăciune că totul era în zadar. Că nu mai
exista de fapt nici o soluţie şi ca sfârşitul ei era pe-aproape, după atâtea
operaţii estetice şi atâtea tratamente naturiste cu Herba life, pe care le
făcuse din neştiinţă. Şi totuşi, aşa, deodată, o forţă dumnezeiasca venită de
Sus o făcu să izbucnească în râsu-plânsu. Apoi un gând bun, ascuns, o fulgeră
drept în inima şi zise femeilor:
-
Să fim serioase, doamnelor şi domnişoarelor,
poate că pe Planeta Marte sau pe Planeta Venus sau mai ştiu eu unde după faţa
nevăzută a Lunii, dacă o mai fi vreun adăpost şi pentru câteva dintre noi
pe-acolo...Căci după războiul acesta de epurare genetică care vine, vine, vine
peste noi! Vine şi o să ne găsească pe toate în colaps biologic, doamnelor, aşa
să ştiţi! O să ne găsească pe toate lipsite de vlagă, fără memorie, fără forţă,
tot mai slabe, imbecile şi înnebunite de tristeţe şi singurătate atomică.
Adică, ce mai, total nepregătite. Suntem neîmplinite şi nefericite, doamnelor!
Uite aşa sunt eu, acum! Zise Sarica, izbucnind într-un hohot de plâns. Apoi
îngenunche în faţa sălii Congresului, semn ca o mare nelinişte metafizică
pusese din senin stăpânire pe sufletul ei şi începu să se roage la Dumnezeu şi
la Maica Domnului în şoaptă. Când Sarica văzu ca între timp se adunase în jurul
ei mai multe doamne colorate, se lumină la faţă şi zise:
-
Maica Domnului, Născătoare
de Dumnezeu-Fecioară, Stăpâna Îngerilor; cea care ai împreunat pe Dumnezeu cu
oamenii, bucuria celor necăjiţi şi ajutorul străinilor trimişi în Grădina ta;
Ajută-ne să prindem şi noi roiul noilor generaţii de pământeni!
-
De pământeni, de
nepământeni sau de ce or mai fi ei acum, numai să prindem şi noi nişte
internetişti crepusculari sau poate chiar nişte artişti care fac o artă din
familia sacrului! Zise Preşedinta femeilor cu pălărie roşie.
-
Adevărat, adevărat vă zic
vouă, ca numai Ei ne mai pot salva acum de la iminenta noastră autodistrugere!
Afirma cu tărie Preşedinta femeilor cu pălărie galbenă.
-
Dumnezeu să ne binecuvânteze de două ori:
Odată prin unirea extatică a Sufletului viu cu Sufletul Lumii Noi! Şi a doua
oară prin sămânţa de Inteligenţa Luminoasă a maestrului Artei-transformării
Primului Principiu din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei eoni
distincţi: existenţa, forma şi beatitudinea! Binecuvântă Sarica întrega
asistenţă.
-
Ave Maria! Ave Maria! Ave
Maria! – Primi Sarica binecuvântarea din partea Doamnelor doamnelor, care se
minunau de cele auzite de la Sarica.
-
Ave Maria, grazie plena!
Primi Sarica binecuvântarea şi de la Doamnelor în roz.
-
Ave Maria Mare! Grazie Maria
Mică! Se auzi o voce suspectă din grupul Doamnelor de bine.
În
jurul lui Sarica se adunaseră tot mai multe doamne acum, care spontan
începuseră să cânte un cântec de aprigă Slavă: “Ave Maria, graţie plena/Dominis
tecum/Benedicta tu în mulieribus/Et benedictus/Fructus ventris tui Iesus! “.
Dar nici nu începuseră bine cântecul miluitele doamne, căci la un semn discret
al Matroanei cu părul gri, Doamnele de bine se şi adunaseră într-un colţ în
sala Congresului. Aflată în mijlocul lor, Matroana impozantă cu părul gri
îmbrăcată în costum de general, le tot sporovăia de zori cum să facă să dezbine
cât mai repede roiul acela de femei care continuau să cânte în jurul Saricai.
Astfel că din mijlocul Doamnelor de bine ieşi o ciudată femeie închipuită cu
mai multe pălării mari pe cap puse una peste alta, pline toate cu tot felul de
pene lungi şi colorate. Şi după ce se îndreptă grăbită şi intra chiar în
mijlocul lor, cu o voce absolut pătrunzătoare le zise:
-
Degeaba! De-acum e prea
târziu să mai ridicaţi Slava lui Dumnezeu! Pentru că aţi încălcat Jurământul de
sărăcie, castitate şi supunere oarbă, toate căile Domnului sunt închise acum
pentru voi! Şi nu mai exista nici o ieşire prin cer pentru voi, de aici! Nici
măcar pentru sufletul vostru. Zarurile au fost aruncate!
-
E prea târziu la tine-n
gând, nu şi la noi în suflet! Zise Sarica, ridicându-se dintre femei.
-
La tine-n gând e numai
noapte, Diana-Luna-Hecate, pentru ca tu deţi puterea de a ne ucide pe toţi cu
lumina ascunsă din ochii tăi într-un joc al umbrelor, am intervenit eu în
apărarea miluitelor doamne.
-
La noi în suflet e Împărăţie de lumina fără
de sfârşit şi o Coloană de lumina a soarelui de vis care poate să luminează
încă miliarde de suflete într-un alt joc serios al dragostei de Dumnezeu
Creatorul nostru! Afirma cu tărie Preşedinta femeilor cu pălărie mov.
-
Da, ştiu! Interveni femeia
închipuită. Vă cunosc eu bine pe voi, româncele, cât sunteţi de balcanice, căci
şi eu dintre voi am plecat în exil. Voi aparţineţi unui popor vegetal, de
natură solară, provenit dintr-o rasă pură. Sunteţi asemenea Pietrelor preţioase
de ametist extrase din apa tulbure a iraţionalului în care ne scăldam acum
toate popoarele înghiţite în sfera de putere a Timpurilor Moderne. Şi poate că
de aceea aveţi voi vocaţia prizonierelor neantului divin, moştenită de la
Platon şi Aristotel. De fapt, voi nici măcar nu trăiţi cu adevărat, ci doar vi
se pare că trăiţi cu viii şi cu morţii electrici laolaltă...Da, ştiu, voi
trăiţi între Dumnezeu şi neamul vostru, la intersecţia dintre tragedia
destinului şi cea libertăţii fără efort, dorind cu o mare disperare să primiţi
şi voi setea Duhului fără spaţiu şi timp şi intrarea în neantul divin. Dar
aceasta Împărăţie Înălţare Împlinire a sufletelor de lumina fără de sfârşit nu
vine atunci când o căutaţi, ci numai atunci când sunteţi pregătite să vă
primiţi propria voastră moarte din dragoste ca pe un semn de lumină. Cel puţin
pentru un destin pecetluit, ca acela al românilor, de pildă – zise femeia
închipuită. Apoi plecă într-o direcţie necunoscută, undeva în culisele
Congresului, urmată îndeaproape de Matroana impozantă cu părul gri şi de
Doamnele de bine, lăsând în urma lor o dâră groasă de praf suspect, alb şi
strălucitor din care se ridică apoi nişte nori galbeni şi sulfuroşi,
amestecaţi, ziceau unele, cu polen din flori de prun, de caişi şi de cireş în
toată sala Congresului.
-
“Şi a fost seară – mai precis
Occident – Abendland! Adică tărâmul unde se-ndeplineşte uciderea Soarelui prin
moarte integrală – Şi a fost dimineaţă – Orient – Morgendland! Adică zi întâi!
– Se auzi o voce gravă de bărbat de la balcon, la un microfon, cu un ecou
îndepărtat, venit parcă din alt cer.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu