Scrisoare de intenţie



"Omenirea este un amestec ciudat de sori şi pietre de o varietate atât de infinită încât nu mai ştim unde un om încetează să mai fie piatra şi devine soare. Nu ştim nici măcar dacă sorii au fost creaţi pentru nevoia pietrelor de a fi încălzite sau pietrele pentru nevoia sorilor de a răspândi căldură. Ştim numai că, sori ori pietre, suntem cu toţii fără rost în lume de îndată ce rămânem unii fără ceilalţi." (Panait Istrate)

Stimată doamnă, stimate domnule, dragi prieteni,

O Zi bună să vă dea Dumnezeu, cer înalt şi idealuri pe măsura Cerului Cristalin!

ARTA-TRANSFORMĂRII este felul lui Dumnezeu de a se descoperii omului, în jocul Lui cu cerul şi cu oamenii, şi Primul Principiu din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei eoni distincţi primordiali: Existenţa-Forma-Beatitudinea (PP-EFB). Aceasta este de altfel prima triadă, care poate fi transformată în următoarele triade: materie-energie-informaţie; creaţie-procreaţie-casă; sănătate-dragoste-bani. Căci acestea sunt cele trei fericiri. Şi în toate trei există Dumnezeu.
PUTEREA DE REZONANŢĂ a artei de a trăi şi a iubi nu poate dobândi viaţă publică fără susţinerea unor admirabili prieteni, care să-şi apropie darul lor într-o aspiraţie unică: aceea ca VALORILE UNIVERSALE ale religiei, artei şi ştiinţei româneşti şi europene să vibreze cu demnitate în lume, în armonie deplină cu OAMENII, Cerul Cristalin şi DUMNEZEU.
Simbolic, pentru a apăra VALORILE UMANE - IUBIREA, VISUL, ARTA, PACEA, LIBERTATEA, DREPTATEA şi ADEVĂRUL CREAŢIEI - vă solicit un sprijin financiar pentru a crea şi dezvolta o platformă online, site “TERRA MIRABILIS HABITAT – Comunitate autosustenabilă – PROCESSIO PER CONVERSIO – Ediţie Solară – Prietenii aurice şi proteice în artă şi ştiinţă”, în cadrul căreia să publicăm împreună la o Editură Virtuală o serie de articole şi cărţi cu tematica mai sus amintită, printre acestea cartea “semnal” – “Agonia Uniunii Europene – O sută de ani sub sabia psihotronică” (360 de pagini în trei volume ilustrate cu imagini din sculpturile lui CSM) Primul volum este deja publicat, începând cu 9 decembrie 2013, pe revista Confluenţe literare, în opt “Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X”. Iar următoarele două volume urmează să le public, în coautorat, sau chiar cvadriautorat, semnate de mai mulţi colaboratori şi prieteni ai Artei-transformării PP-EFB.
Dacă am văzut că de şapte ani criza financiară mondială nu încetează, ba chiar se amplifică, ca la comunişti, în “cincinale”, am decis ca începând cu data de 19 februarie 2015 să trec pe blog contul meu în lei şi în valută.
La urma urmei, conştiinţa şi recunoaşterea valorilor sunt pietrele de temeile pentru fiecare familie, comunitate şi naţiune, fără de care omenirea nu poate supraveţui.
Vă mulţumesc pentru interesul acordat acestui proiect cultural european pe care sper să-l pot merita în întregime sau măcar într-o oarecare măsură.
Cu prietenie şi admiraţie, al dumneavoastră Constantin Sandu Milea
Tel: 0744994454

Cont curent la Banca Română de Dezvoltare BRD Grupe Societe Generale, pe numele Sandu-Milea Constantin: în lei: RO58BRDE080SV45322990800; şi euro în valută: RO16BRDE080SV36875130800

duminică, 4 decembrie 2011

Amintiri din Satul Planetar cu Scut antiatomic si alti morti electrici

      Coloana prizonierelor neantului divin ( din lemn de stejar - 1992) , Sfantul Soare ( lemn de cires) si Coloana soarelui de vis ( bronz aurit) - la orizontul misterului

   Am primit pe wall - facebook articolul „ Transformarea alchimica datorita emisiilor solare”, semnat de o autoare care se ocupa intens de copiii supradotati cu abilitati inalte, dar si de „ adultii de Indigo si de Cristal” . Am citit articolul cu atentie, interesant de altfel fundamentat cu informatii de stiinta, sperand ca ma voi regasi intr-un fel in „destinele” pe care le-am numit mai sus, de care se ocupa autoarea. Intr-unul din subtitlurile articolului, numit „Restul vietii voastra”, aflu ca: „ Noi suntem prima generatie -  cei dintre noi care au acum peste 40 de ani -  care nu s-a bucurat de beneficiile unui serviciu pe viata , ale casatoriilor care sa dureze multe decenii, sau ale unei vieti intregi de stabilitate si predictabilitate, ca parintii nostri...”  
   O prima observatie ar fi aceea ca autoarea articolului vorbeste despre „Restul vietii voastre”, adica numai a noastra, nu si viata ei, ea probabil s-a separat de viata de pe planeta si a plecat putin din viata noastra undeva pe Luna cu satelitul sau s-a transformat deja alchimic datorita emisiilor solare si traieste acum intens ca un inger sau ca un demon pe un alt nivel de constiinta, ascunsa undeva dupa fatza  nevazuta a Lunii sau poate intr-o alta zona a cosmosului la care noi muritorii de rand nu avem acces. Apoi, autoarea, uita se mai precizeaze in articol si despre ce fel de casatorii ( „proletare”) este vorba, sau despre ce fel de stabilitate si „serviciu pe viata” este vorba: probabil, de SRI - serviciu roman de informatii, cel intern, sau de SIE, cel extern si international ? Si, mai ales, uita sa ne spuna despre care viata este vorba in „ serviciu pe viata ”: despre o viata de om liber sau despre o viata de sclav, provenita din cele doua aristocratii muncitoresti: comunista si capitalista.)  
   Articolul continua chiar asa: „ Cateodata asta este un lucru bun, alteori poate fi destul de inspaimantator. Multi dintre adultii de Indigo si Cristal pe care ii cunosc simt ca nu sunt pregatiti financiar pentru pensionare, isi creaza noi cariere si ocazii de dezvoltare profesionala in jurul varstei de 40 – 50 de ani si nici macar nu se gandesc sa se opreasca la 50 sau 60 de ani, sau chiar la o varsta mai inaintata..” Iarasi, autoarea uita sa faca vreo referinta la oamenii din asa zisele caste superioare care dupa revolutia din 1989  au fost scosi la pensie intre 40-50 de ani, fara precedent in Europa, primind mari benificii si recompense si acele „ pensii nesimtite”, si ne vorbeste doar despre „ omuletii verzi” , pe care ii cunoaste ea, ne vorbeste de „adultii de Indigo”, probabil, astia sunt cei de la SRI, si de „ ceilalti” , mai adulti, de Cristal de la SIE  ) ...Suntem, in acelasi timp, nesiguri in ceea ce priveste modul in care vor evolua aceste domenii, pentru ca suntem prima generatie care are practic oportunitati nelimitate de a alege ce va face cu restul vietii...etc.”, mai spune autoarea in articol.

   La randul meu, ma simt determinat sa ma limitez de articolul autoarei in cauza (care se pare ca serveste doar „cauza” in „ serviciu pe viata” al copiilor lui Marx, fie ei si adulti de Indigo si Cristal ) si, pastrandu-mi doar „ restul meu de viata”, continui doar pe ideia „ liberului arbitru” spunand ca : Noi suntem  in acelasi timp si prima generatie al universului tehnologic prin care vom fi eliberati catre nimic. Caci universul tehnologic este un angrenaj diabolic in care suntem prinsi toti acum, dar absolut toti, si din comunism si din capitalism, pentru a fi eliberati catre nimic. Estimarile cele mai pesimiste ale oamenilor de stiinta spun ca nu vor trece nici cinci ani si, pe pamant, vor fi sute de milioane de someri si pensionari care vor tanji dupa lucru si pensi si nu le vor mai gasi nicaieri. Astfel, oamenii de stiinta isi fac o datorie de onoare si ii avertizeaza pe politicienii care conduc omenirea ca exista riscul distrugerii iminente a Planetei. Dar politicienii nu-i cred pentru ca, la fel ca si noi, se afla inca inchisi in Bariera atomilor multimii, probabil, pentru alte experimente periculoase la limita mortii sau in afara corpului, pe care urmeaza sa le faca cineva anume cu noi, cu restul vietilor noastre...
   Tot pe internet, aflu  ca s-au gasit, in sfarsit, cele cinci pagini care lipseau din finalul  cartii Capitalul lui Marx, ( unde le-au gasit, eu nu stiu, poate ma ajutati voi si imi trimiteti si mie un link ) , iar in acele pagini se spune despre cum va fi programat sfarsitul capitalismului. Karl Popper, un filozof englez, ( despre care I.P.Culianu spunea ca este un imbecil ) a scris inainte de al doilea razboi mondial cartea „ Societatea deschisa si dusmanii ei „ ( KP a fost de altfel si mentorul lui George Soros, se pare ca Soros si-a scris cartile lui cu ideile mentorului ) KP spune in carte cu pricina ca aceasta doctrina a capitalismului, asa cum il descrie Marx, nu a existat niciodata. Este doar o inventie sterila, o nascocire diabolica, prin care s-a incercat sa se creeze un „om nou” ( pentru cei care ati trecut de 40 de ani, va suna familial „ omul nou” , nu-i asa ? )  numit „ muncitorul social”, o alta forma de sclavie moderna. Si ca orice inventie, si inventia „ omului social” trebuie inlocuita acum cu o alta inventie, mult mai moderna si mai sofisticata.  
   Marx explica in ultimile file ale Capitalului ( care au fost cenzurate si tinute in secret) ca in final vor fi prinsi integral in acest angrenaj diabolic atat pe capitalisti cat si pe  muncitori, iar ei nu pot face altceva decat ii obliga mecanismul, adica, vor provoca o deteriorare tot mai grava a umanitatii. Partea cea mai secreta spune ca „ un capitalist bogat face multi morti „ - asta era una din formulele sale secrete, intrucat Marx credea ca in final vor ramane  foarte putini capitalisti, iar cvasi-totalitatea oamenilor le va reveni rolul de victime ale acestui proces diabolic, fara precedent in istorie.
   In final, spune chiar Marx, capitalismul nu poate fi reformat sub nici o forma, poate doar fi distrus; aspiratia catre o societate mai buna inseamna sa-l distrugi. Cum sa-l distrugi ? Si unde ?  Filozofii stiu, ar fi cazul sa stim si noi : In Occident, adica pe „locul fara de loc” intr-un „ topos atopos”, acolo unde se-ndeplineste „ uciderea soarelui” prin „ moarte integrala”...care vine la comanda, cu „ sangele proaspat”, (care e chiar „ capitalul strain”) de la marginile lumii spre toate centrele de putere religioasa si politica din lume... Probabil, criza mondiala financiare declansata in 2007 este doar prima faza de pierdere a acestui „ capital strain” , dupa care striga toti capitalistii din toate Camerelele  Reprezentantilor Lumii, inclusiv Lumea a Treia din care facem parte si noi, romanii, cu minoritati cu tot, dupa care vom intra in faza finala de sfarsit programat al democratiilor de pe tot globul.
   Exista, totusi, multe idei noi de creatie si de inovatie tehnologica prin care ne putem salva de aceste en’ crize care ne macina la nesfarsit, insa cineva anume care continua sa practice utopia Paradisului prin distrugere ne castraza ideile prin genocid cultural si ne cenzureaza toate aceste creatii si inovatii benefice oamenilor. Lucrul acesta dovedeste ca inca traim amputati si suspendati in aer, prinsi acum toti intr-o „plasa electrica” si navigand pe o „Carabie a sufletelor virtuale” intr-un singur ocean de „eter-aer-foc-apa”, la confluenta dintre plasma solara si magnetismul biotopului nostru terestru... Primul pas ar fi sa aflam, in sfarsit, spre care tzarm ne mai putem ancora privirea, unde ar mai putea fi construit noul Templul al „cerului-pamantesc”, si ce se intampla cu „biotopul” nostru terestru, sa aflam daca intr-adevar exista „ Pamantul gol ” si cele doua intrari de la Poli,  sau cine mai stie cate alte intrari si iesiri din Pamantul pe care locuim, pe un minim de spatiu, intr-un maxmum de continut, care se invarte in jurul Axei sale, Axa care este in acelasi timp si Axa celor noua ceruri... Un Pamant aflat acum sub controlul universului tehnologic, dar inca plin ce mistere si de istorii insolite, care are o viata din ce in ce mai scumpa, dar care inca duce pe el, intr-o calatorie gratuita in fiecare an in jurul Soarelui, sapte miliarde de oameni

    …Suparat pe pe criza asta mondiala care ne macina de vreo patru ani, am tot incercat sa scriu niste articole despre Arta-transformarii, despre noua constructie a Uniunii Europeane, dar si despre fenomenul de globalizare a lucrurilor si de tribalizare a persoanelor in cea mai periculoasa utopia a unui singur Guvern Mondial, sperand ca voi gasi solutii de ameliorare a umanitatii, dupa  comunism si capitalism. Marturisesc ca formula de Sat Planetar imi place, dar nu ma impac nici cum cu utopia Guvernului Mondial. Deci, pana la urma tot de administratie este vorba, despre responsabilii si administratorii acestui Pamant pe care lucuiesc sapte miliarde de oameni.

   ( In paranteza, vreau sa mai spun ca eu am citit Capitalul lui Marx inca din clasa a VIII-a , cand am descoperit in Biblioteca comunala din comuna mea natala din Agas un perete intreg cu carti mari si groase, cu coperti rosii, negre si albastre, imi amintesc ca am intrebat pe doamna ( tovarasa ) bibliotecara: ce sunt aceste carti si ce se afla in ele ? Si am rugat-o sa-mi recomande spre lectura din tot peretele acela de carti o carte importanta. Raspunsul  doamnei a fost neasteptat la vreamea acceea, mi-a zis asa: cartile rosii sunt despre Lenin si despre comunism, etc…iar cele albastre si negre sunt despre capitalism, o lume pe care noi nu o cunoastem…imediat am cerut sa-mi dea cartea cea mai importanta despre capitalism, si mi-a dat Capitalul lui Marx. Pentru varsta mea, era o carte prea grea, insa nu m-am lasat pana nu am citit toata carte, chiar de mai multe ori, sperand ca voi gasi in cartea aceea pe cei care conduc lumea, caci lumea spre care eu porneam in viata la vremea aceea nu era deloc buna. Dupa aceea, cred ca am ramas oarecum influentat de ideile lui Marx, caci in urmatorii ani am tot incercat sa aprofundez manualul de “Materialism dialectic si istoric”, pana cand mi-am dat seama ca tot ce scria in cartile acelea rosii, negre si albastre era de fapt o mare fictiune stufoasa si cenzurata…Nu mi-au trebuit multi ani sa abandonez repede toate acele carti cenzurate, negre, albastre si rosii  si sa hotarasc sa incep pe socoteala mea inca de foarte tanar o cercetare a lumii prin desen si arte plastice…

   Recent, am gasit pe net un articol foarte interesant –  Cat de suverana e Europa ?  - postat pe www.gandeste.org, la comentarii, de Prof. Dr. Eberhart Hamer, de origine germana dar care traieste in Elvetia. Am considerat ca este bine sa-l fac cunoscut si altor cautatori de adevar si mi-am permis sa-l fac public pe blogul meu: http://coloanasoareluidevis.blogspot.com/ . Iata si  raspunsul meu la acest articol:

   Sa fim seriosi, domnilor profesori, doctori si consuli generali, in “serviciu pe viata”, intern si international, fara o noua religie, o Constitutie universala a drepturilor omului si o noua Lege a casatoriilor mixte dintre caste, nimeni nu mai e suvern acum pe pamant… nici macar Suveranul pontif sau mai stiu eu ce ingeri si demoni care traiesc in planurile cosmice la nivele superioare de constiinta, ori nebunii  acestia de evrei, israeliti si sefarzi, despre care se tot spune ca ei conduc lumea, ca se bat intre ei in Talmuduri si in Cabale si in tot felul de stele cu cinci si cu sase colturi, si se elimina intre ei de aproape  6000 de ani…Acum, fara modestie, am si eu o “Stea arzatoare cu opt raze”, construita pe socoteala mea, cu 64 de colturi si cu vreo 64 la puterea 64 de aripi, prin  care incerc sa reconstruiesc octomorfoza AND-lui primordial al creatie ce se perpetueaza prin codul nostru genetic, si nu ma bat cu nimeni si nici nu omor pe cineva cu aceasta Stea...Zeii mei solari imi spun ca e loc suficient pentru toti oamenii de pe Planeta Pamant. Teoretic: pentru simplu fapt ca suntem programati genetic la un numar limita de “ cruci-multiple-inclinate “. Si practic: pentru ca, depasindu-ne limita Hayflic ( la femeile speciale nu e cazul, pentru ca celula acestora se divide la infinit) , intram intr-o stare modificata a constiintei prin care, avad acces la intelectul-activ, Sursa a intuitiilor intelectuale prime conceput ca fiind Suflet viu, parte din sufletul lui Dumnezeu, putem deveni nemuritori…

   Dar, in sfarsit, asta e o alta poveste de iubire si de moarte din dragoste primita ca un semn de lumina ce intrece toate luminile, dintr-o alta Civilizatie a Iubirii, pe care de mult imi doresc sa o uit si nu mai pot…Lucian Blaga spunea atat de frumos, in limbaj mioritic, ca “ vesnicia s-a nascut la sat. “. Blaga, in Trilogia cunoasterii, se referea, probabil, in acest caz de constiinta cosmica la vesnicia taranului roman, care traieste de mii de ani in vecinatate lui Dumnezeu, si pe care nici o doctrina politica sau vreo dogma religioasa nu-l mai poate schimba in structura lui interioara, in AND-ul lui primordial… Si totusi universul tehnologic in care traim acum, intr-un singur Sat Planetar,  a pus stapanire si pe ultimul asa zis “ colt de rai” . Cum ? Prin harti topografice in imagini facute cu tehnologie in sistem GPS-uri prin satelit, prin internet si  telefonie celulara, prin  telecomanda prin care poti schimba asa cum doresti Televiziunea Globala, care functioneaza acum cu sute de programe, si prin tot felul de alte telefoane sofisticate, cum sunt i-Fonurile si i-Padurile prin care poti sa vorbesti sau sa canti (sau sa nu mai canti) in 64 de octave….pe un portativ pe care tu singur il compui in fractali si corzi de stringuri pe un “Contrabas” care e numai al tau si care iti canta cand vrei si cand nu vrei o usiasa Simfonie a Durerii si Fericirii umane…

   Dar, haideti sa stam o clipa in spatiul curbat dintre corzile a doua inimi, si din “ fereastra in feresastra ” sa incercam sa vedem cum gandeste acum primul taran roman din Satul planetar ( al lui Papura Voda casatorit cu trestia ganditoare din Delta Dunarii, vecin cu Vlad Tepes din Dracula Park  si var primar cu ciupercile din Bucura-Dumbrava, via Sfinxul - Babele si Varful Omul cu Coloana Soarelui de vis din “ fortareata carpatica “ ) atunci cand, de exemplu, i se taie curentul electric in satul lui planetar... Prima data, merge taranul nostru la vecin de vis-à-vis sa vada daca vecinul are curent, daca n-are, amandoi spun: “ nu e de la noi, e de la judet”…se intorc acasa, aprind taranii nostri fericiti opaiturile si isi vad de treburile lor… Cei de la judet spun si ei : “ nu e de la noi, e de la Bucuresti ”…isi aprind si ei, nostalgici,  lanternele si suna la Bucuresti... Cei de la Bucuresti, tarani si ei,  spun: “ Nu e de la noi, e de la Bruxelles…” si, speriati, nevoie mare, suna pe mobilul secret la rusi …si le raspunde Bruxelles… Cei de la Bruxelles, ciobani si ei,  raporteaza inapoi la Bucuresti si spun ca: “ Nu e de la noi, e de la oile americane…” ca doar ei au facut Uniunea Europeana  si ne-au omorat toti ciobanii din Europa… Nu in strunga de oi ne-au omorat ciobanii nostri “, zice Becali, si nici in dosul stanii, ca sa nu-I mai auda cainii - care latra la Luna dupa Caravana care nu mai vine sa ne-o ia odata pe Minunata doamna a lunii arginti, pe numele ei adevarat Diana-Luna-Hecate, - i-au ingropat pe toti ciobanii intr-un singur Sat planetar cu Scut antiatomic, care va ploua in curand cu “foc stelar” si cu “morti electrici” …“ . Suparat pe Focul negru de manie care vine acum din cer, Obama raspunde ca nu e adevarat, ca moarte nu vine de la americani, si nici macar de la rusi nu vine… ca e de la everii care se bat intre ei… israelitii cu evreii sefarzi, si evreii sefarzi cu dracul mai stiu ce extraterestii…si ca , probabil, din gresala au doborat vreun OZN sau vreun satelit planetar de-al lor si asa s-a intrerupt curentul electric pe jumatate de Planeta...dar, fiti linistiti, zice Obama, ca tot ei il repara… Care Ei ? Extraterestii fascisti sau evreii israeliti si sefarzi, intreb eu…


   Dracul mai stie acum…Uite, mie, zice Obama, acum vreo doua luni mi-au distrus in state doua baze militare subterane, mari cat doua orase, pe care le-am construit timp de 50 de ani cu toate rezervele in aur ale Americii, cica,  acum  mi-au amorat vreo 60 de mii de oameni...caci dupa cum scrie in agenda mea, aici erau cate 30000 in fiecare dintre aceste doua baze subterane…acum, cine mai stie cine au fost acolo inchisi de 50 de ani, ce teste draiv mai faceau cu OZN-urile lor si ce clone mai ieseau din laboratoarele lor genetice… Dar bine ca i-au omorat, ca altfel nebunii astia de nazisti, sefarzi sau israeliti, habar n-am care dintre ei, dupa ce am fost si eu in vizita la chinezi, asa de curtoazie, sa fac si eu cu chinezii un G2, cand m-am intors m-au pus sa semnez ca sunt de acord sa bombardam nuclear Iranul.. si Doamne fereste, daca loveam Iranul in octombrie, se declansa un razboi mondial nuclear in care erau programati sa  moara 90% din omenire, si va dati seama ca vreo 70 %  din omenire ar fi murit primii, fratii mei, negrii….asa ca fiti linistiti, de data asta am scapat usor…va dati seama… 60.000 de oameni e cam putin la cati suntem noi, vreo 270.000 000 de americani…ganditi-va ca pana la 1% din Restul Lumii a Treia din sapte miliarde, din cei 1% care detin acum toate bogatiile acestei lumii mai avem de omorat destui pana la 70.000.000 de mandatari care vand si tranzactioneaza active de stat si corabii de pe cinci continente, din vreo 400  de tari…chiar am semnat recent o alianta cu vreo 80 de tari nealiniate Noii Ordini Mondiale…insa e cam putin, fata de alte vreo 300 de tari pline de mercenari care tranzactioneaza droguri, arme, petrol si hrana din hidrocarburi… ne luptam cu ei sa-i oprim cumva prin noul Codex Alimetarius…insa e foarte greu sa le impunem sa manance numai alimente standard, pentru ca n-am anticipat ca tinerii, disperati ca nu mai au nici un viitor, au inceput sa “ manance” numai plante din etnobotanice…am dat ordin sa le inchidem toate magazinele de etnobotanice, dar degeaba, si-au facut deja alte retele si mananca tot ce vor ei… solutia nu e alta decat sa le asiguram un viitor, sa le dam in prima faza o protectie sociala minima, si imediat sa elaboram o Constitutie universala a drepturilor omului, si o noua lege a casatoriilor dintre caste, altfel cu tehnologiile astea moderne, nici un razboi  economic nu mai e posibil acum, si tinerii astia nu glumesc ei chiar pregatesc deja cea mai mare si periculoasa revolutie a starilor de constiintei care a exista vreodata pe pamant…

 ( acum, fara gluma, ce s-a intamplat acolo, in SUA, in august a.c., cu cele doua “cutremure”, puteti gasi pe site-ul personal al prof. Ioan Coja in articolul: “ Despre iminenta prapusire a asa-zisei elite mondiale  “ )

   Bine, veti spune, dar se poate trai si fara curent electric centralizat, exista si energie neconventionala, care functioneaza cu forta vantului, sau cu “ pila karpen”, etc… Ei, si ce daca ai “ vant si pile karpen ”… au si Ei acum o tehnologie Haarp care functioneaza cu laser si fac cu ea cutremure de pamant si schimba vremea cum vor ei acum… doboara Japonia, scufunda America si o scoate iar la nevoie de sub apa, fac sa lesine Franta, sa rastoarna toata Asia cu maruntaile-n sus… si dupa cum se vede traba de la Bruxelles si de la New York, nu se lasa nebunii astia pana nu cade toata Troia asta de carton din Grecia anitica, cu toate “elitele” lor cu suflet de plumb… nu stiu ce au nebunii astia, ca nu se mai satura de atata aur si platina, acum vor si plutoniu si poloniu si volfram, cica, altfel, nu le merge instalatia lor cu aceasta noua tehnologie Haarp...

   In anii ’60 cred ca tot nebunii astia de evrei sefarzi au colaborat cu rusii, cand au ajuns in Cuba cu torpila lui Andrei Saharov, de au umplut cu bombe de hidrogen toate coastele Americii de Nord, au ratat atunci sa arunce America in aer…acum au ratat sa o bage iar in pamant, vezi Doamne, crezand ca o mai scot si adoua oara, asa cum au “ scos-o de sub apa” Cristofor Columb la 1492 si i-au facut-o cadou Reginei Isabela a Spaniei…Cica, au pica mare si sunt gelosi foc pe Regina asta latina, au descoperit ei ca Ea acum ar putea fi nucleul cel mai fecund al latinitatii… dar, ca sa omoare aceasta celula latina care se divide la infinit, mai intai trebuie sa-i ingenuncheze pe greci, s-o innmoaie pe I-greca si s-o imparta din doi in doi, apoi sa faca iar flotari si lupte greco-romane cu etruscii si cu italiencele din peninsula, si gimnastica aerobica regala cu aero-soli si cu spanioli din Granada…iar pe noi, romanii, ne-au lasat mai la urma urmei de zenit, cica vor sa ne tina asa culcati la pamant, in “stand by “, adica fara respiratie, sau, ma rog, pe  adultii de Cristal  cu fata in sus si cu crucea pe piept, pe alti adulti paranormali cu fata in jos si cu sula-n coasta lui Adama de Indigo, iar “ceilalti” mai putin adulti cu fata-n genunchi pe intunericul asta de vorbe si minciuni… stiti de ce, cred ca nu mai e nevoie sa va spun ca noi romanii nu suntem numai romanii curati, noi suntem si ingeri si demoni, adica si daci si ramani, apoi mai suntem si trei sferturi greci si doar un sfert ardeleni dupa cea de-a treia mama… caci primele doua cu siguranta au fost doua zeite barbare, exotice si ireductibile, venite din cer, pline de senzualitate de bogatie si mister…

   Da, da , asa sa stiti ca nu-I de glumit cu noi, romanii, caci mai inainte de greci am fost hyperboreeni din stirpea lui Pelasgos si al Larisei, o stiti pe Larisa al lui Pelasgos, cica a fost fiica si sotie in acelasi timp al lui Pelasgos, pe cand erau doua Lune pe cer, iar cand au venit Titanii si Titanidele pe Pamant i-au luat-o si au mancat-o si pe Fiica lui Pelasgos, asa cum l-au mancat de altfel si pe Dinysos-copil… asta, Pelasgos, suparat foc pe titani, s-a dus la Polul Nord, si-a facut acolo o fabrica de ingeri si demoni din superconductori din gheata si a tras o ghiulea de a dat o Luna jos pe Pamant, si din Ea s-a facut repede o cohorta de Diane-Lune si Hecate, de au umplut tot pamantul ce ele, si aici a ramas toate nebunele asta, asa de mult le-au placut la noi pe meleagurile astea mioritice si pline de ciobani care umblau in transhumanta cu oile pe cer ca n-au mai vrut sa plece nebunele asta de Hecate… au zis Ielele ca nu ne mai intoarcem in exil Acasa la Mama noastra, adica dupa fatza nevazuta a Lunii la Minunata doamna a lunii argintii, pana nu ne imprastiem toate prin lume si facem un Guvern Mondial, ca sa putem guverna cu guvernantele noastre pe toti ciobanii intr-un singur Sat planetar…de ce vor sa faca treaba asta, guvernantele astea de Diane si de Lune si de  Hecate, eu nu stiu ? dar Ielele cu siguranta stiu, cica e o treaba foarte serioasa de inginerie genetica pe care numai Ielele stiu sa o faca cel mai bine…Ielele stiu cum se leaga si dezleaga, cum se otraveste si vindeca lumea asta, si tot Ielele se ocupa acum de tot felul de tescuiri-innobilari-purificari si simplificari a Corpului Spiritual dupa moartea noastra fizica…In sfarsit, cand au vazut evreii ca dupa 945 de ani de la marea schisma dintre biserica catolica si cea ortodoxa un papa catolic a venit la noi in Terra Mirabilis si a ingenunchiat si a sarutat pamantul binecuvantand pe Maica Domnului, si-au adus aminte repede, sefarzii de Diana-Luna-Hecate, iar israelitii de Isus, pe care l-au vandut pe arginti, l-au rastignit pe cruce si l-au omorat…s-au certat ei cu ei putin intre ei, sefarzii cu israelitii, si dupa ce s-au inteles in Ziua Iertarii asupra unui juramant la Cina cea de taina, pe care numai ei il stiu, au zis: Nu ! pe astia, adica pe noi, romanii, ii lasam la urma, le cumparam doar tzara si ii pastram in planul cosmic de rezerva, cine mai stie, poate ca suntem chiar compatibil cu zeii lor, prin “ numarul fiarei 666”, caci e numar de om, cine are minte sa-l socoteasca…pana venim noi la ei…deci, o vreme ii mai “ fierbem in suc propriu ” la focul negru al lui Obama si al Mamei Omida”, pana ce le pregatim bine din noul Codex Alimentarius o supa standard din stringuri, un castron din fractali si apoi cu lingura noastra de aur din Rosia Montana ii vom servi drept “ Hrana zeilor “ fara grija in Ziua Ieratarii la noua noastra Cina de taina din Miercurea cenusii din volframul si poloniul Ofeliei lui Hamlet, impreuna cu Horatiu si cu Regele Leru-I Lir si cu toate Dianele din Europa Printului Charles… !

   Asa cum va spuneam, cica, sunt tare gelosi acum pe Diana-Luna-Hecate, pe Diana- Artemis- Bendis, cea thracica si pe Regina asta latina, pe Ea chiar  vor s-o omoare, pntru ca ei nu-I recunos decat Capul de regina taiat prin toate casele regale…nu-I recunosc si inima si sangele si  Regatul pierdut…stiti, povestea aceea cu “ testamentul latin”: cand o fi sa mor, taiati-mi capul, el nu e din lumea aceasta, el e din cu totul si cu totul alte lume…Ei nu recunosc acum decat testamentul lui Sara si Agar, pecetluit cu Fatza-de-Luna si Vapaia-de-Jar, si acestea patru femei , eventual, amestecate cu o “ tacana” mare si bine macinata de vreo 20.000 de Diane universale si vreo 50.000 de codosi globalisti si globalizati care lucreaza acum pentru Ei in Guvernul Mondial…

   PS: Voi reveni cu alte detalii despre Pelasgos si Larisa pe cand lucrau la “ Fabrica de ingeri din superconductori din gheata de la Polul Nord ”, ( o proza scurta scrisa prin ‘83 ) si despre cat de suverana este acum pe pamant Europa si Diana-Luna-Hecate.
  
  

luni, 21 noiembrie 2011

Va doresc cer inalt si idealuri pe masura

                                           Vanatorul stelelor  ( lemn de tei )
   
        Va doresc cer inalt si idealuri pe masura 
 De fapt, daca stau, in spatiul curbat dintre doua inimi, sau intre inima si ratiune, si ma gandesc bine, la cate prizoniere ale neantului  voi fi ducand si eu in spinare, eu nici macar n-am avut parte pana acum sa iubesc cu adevarat o femeie reala, sa iubesc androginul perfect. Cred ca am iubit toata viata doar Ideia de Coloana infinita pe care Tatal Zeilor a pus-o in Femeie dinainte de Facerea Lumii. Si mai cred ca am iubit constant doar „ Imaginea-Regina „ , sculptata de mine prin cicluri de 12 Geneze, de 12 Regine si opt „Coloane ale prizonierelor neantului divin” asamblate la o „Stea arzatoare cu opt raze” - Poarta  stelara, pe colturile careia eu i-am fixata cate o Coloana Luminoasa, spre a-si stabili echilibrul intre cer si pamnt - din mijlocul caruia tzasneste, ca un stalp de lumina, Coloana Soarelui de vis.

   De unde rezulta ca fara Regina viata pe pamant e o eroare, o gresala a naturii, un accident fatal, care in orce clipa poate avea urmari catastrofale... De unde rezulta si urarea mea tot mai obsedanta pe care v-o adresez mereu : „ Va doresc cer inalt si idealuri pe masura „...adica, pe masura Cerului Cristalin cazut in cap... In Coloanele infinite si in ciclul reginelor am incercata sa reprezint geometric afirmatia lui Dante Alighieri potrivit caruia Cerul Cristalin se afle in mintea divina...”Va doresc cer inalt si idealuri pe masura cerului din mintea divina„...adica, pe masura liniei conturului ce urmareste frumusetea omeneasca, dar si pe masura liniei continua a cerului care desparte trupul de barbat de trupul de femeie, si cerul de pamant la orizontul misterului...a Misterului in Unu, a Misterului in Doi si a Misterului in Trei. Si ma opresc aici cu seria misterelor, ca altfel iar imi da Dumnezeu peste deste...„

   Am fost intrebat mereu ce reperezinta aceste trei Mistere...Pentru mine, Misterul in Unu este Unitatea Esentiala in expansiune infinita. Mister in Doi este echilibrul intre cele doua forte, ale androginului perfetc. Iar Misterul in Trei este chiar expansiunea infinita a materiei primordiala a creatiei ce se perpetueaza prin codul nostru genetic. Asa incat, sunt indreptatit sa afirm, cu mana pe inima si cu degetul la tampla, ca, daca  Iubirea exista dinaintea Facerii Lumii, Ea nu poate fi decat Femeia din capul meu si Fecioara din inima mea. Ea nu poate fi decat o Femeia Pasare venita din cer, plina de senzualitate, de bogatie si mister. Si o Fecioara de Lumina care se urca la cer, prin puterea ingerilor de lumina.  

   Caci nu degeaba simt eu ca samanta mea e creier, e memorie unniversala... si in extazul meu sexual simt limpede cum toata Inteligenta luminoasa e stoarsa si pompata in cea mai misterioasa instalatie erotica dintre coapsele tale. Prin urmare, tu esti iubirea, iar eu sunt doar samanta sufletului care te iubeste, te mananca, plange... Te iubeste si plange...Plange, dupa ce ? Plange dupa samanta care moare , incolteste si se naste omul... Si iarasi moare si se naste din nou. Si nu va inceta nicidata sa moara si sa renasca din nou, pentru ca moarte e o minciuna. Adevarul este Renasterea. Iar renasterea este moartea barbatului intr-o femeie care plange dupa mama lui care l-a condamnat la moartea din dragoste de arta lunga si viata grea.

   Vorba poetului Nichita Stanescu: „ Poti tu sa-mi smulgi din umar bratul drept ? E mama mea care m-a condamnat la moarte. Poti cu sa faci din mine un intelept ? E mama mea care m-a condamnat la moarte. Crezi tu ca fericit ma poti tu face ? E mama mea care m-a condamnat la moarte... „

   Acum urmeaza intrebarea legitima si obligatorie, pentru noi toti. La care moarte suntem condamnati noi, acum ? La moarte care vine la comanda, prin inplantul uterin si prin inplantul pe creierul bicameral ? Sau la moartea primita din dragoste ca pe un semn de lumina ce intrece toate luminile in toate sensurile posibile ? Oare, chiar asa sa fie ? Stiinta genetica ar trebuie sa ne dea raspunsuri exacte, in baza unor Date de Unde genetice a Universului tehnologic in care traim. Noua stiinta a viului, ar trebui sa ne dea raspunsuri exacte despre functia hologramele energetice si a rezonatoarele biofotonice, daca  dorim cu adevarat sa obtinem mantuirea prin frumusete, adevar si Iubire. Adica, mai bine zis, sa obtinem mantuirea prin Arte-transformarii Primului Principiu din care s-au ivit in zorii umanitatii cei trei eoni distincti: existenta, forma si beatitudine.

   Sa fiu eu, oare, doar  sufletul, scanteia si Ideia de adevar din Grecia antica ? Sau doar „ Copilul care joaca Dame „ , in sfarsitul istoria unei mari inselatorii umane ? Exista un mit dualist creat in jurul lui Dionysos-copil, mostenitor al puterii tatalui sau, Zeus, si sfasiat in bucati de Titanii invidiosi, Zeus l-a reinviat pe Dionysos sjujindu-se de inima lui, salvata si adusa de zeita Athena. Dar partea cea mai ingrozitoare din crima saversita de Titani abia acum urmeaza sa fie cunoscuta: dupa ce l-au omorat pe copilul Dinysos, Titanii au mancat din carnea lui. Zeus, plin de furie in fata acestei nelegiuiri, si-a repezit fulgerele asupra lor si i-a ars cu razele Soarelui urias, iar din ramasitele lor fumegande a iesit o rasa necunoscuta pana atunci, rasa oamenilor muritori...

   Rasa oamenilor muritori sau doar o Femeia care naste una din cealalta acelasi copil: un copil cu o fatza de soare in doua maini, din care se naste, chiar in clipa aceasta, un alt copil cu o Dubla-fatza, divina si umana, una de soare iar cealalta de Luna intorasa mereu spre o Simpla Coloana a soarelui de vis ? A fi sau a nu fi, aceasta-i intrebrea. Sa mori, sa dormi, ori poate sa visezi... Sa visezi la ce ? La felul cum Dumnezeu se descopera omului in Jocul Lui cu cerul, cu oamenii si cu moartea din dragoste primita ca un semn de lumina ce intrece toate luminile... Sau la dragostea care misca soarele si celelalte Stele arzatoare cu opt raze, la confluenta dintre plasma solara si magnetismul biotopului nostru terestru ? Sa visezi la o arta care face parte din familia sacrului camuflat in profan...si la profanul camuflat in sacru, nu e dat oricui.

   Astfel, parcurcand de-a lungul timpului cele sapte-zece carti sacre, prin de-reificare secretelor, vom intelege pana la urma de ce beneficim astazi de doua forumuri stiintifice: unul oficial, academic, si un altul ascuns si cenzurat. Din fericire, tribuna stiintei necenzurate funcţionează inca pe internet, dar nu mult timp, probabil inca vreo cinci, maxim zece ani, dupa care va dispare, pentru a intra intr-un nou ciclu de rescriere a cartilor sacre.. De aceea trebuie sa facem acum un efort mare ca sa scoatem sacru din prpfan si profanul din sacru. Adica, sa scoatem stiinta din relativitatea generala, cultura din subordinea lumii materiale si religia si armata de sub tutela statului.

   In sfarsitul istoriei unei mari inselatorii umane e greu de spus daca ar putea sa reziste mai bine un general gol decat o femeia in general, sau o femeie fatala intre doi generali… dar, in orice caz, in fata unui copil care moare de foame, n-ar trebuie sa reziste nici o femeie in general… fie ea femeie fatala, Doamna de Bine, Doamna in roz,  femeie de servici, intern si international, tarfa universala a FMI-ului, sau mai stiu eu ce minunata doamna a lunii arginti, pe numele ei adevarat Diana-Luna-Hetate. Mai inainte de toate, trebuie sa rezolvam din punct de vedere genetic problema mamelor care nasc una din cealalta acelasi copil, si a mamelor rase prin “implant uterin” din universul tehnologic in care traim, asa cum au fost rase Marele Mame de crestinism la confluenta dintre civilizatie si barbarie.

    Mai inante de a decodifica genomul uman, trebuie sa redefinim sfletul purtator de informatie de unda genetica replicativa, printr-o  noua stiinta a viului. Sa redefinim bolile de intuneric si bolile de lumina, care genereaza toate celelalte maladii ale creatiei umane de mii de ani. Trebuie sa redefinim radiatia biofotonica, fenomenul de bioluminiscenta, aura fiintelor si a lucrurilor, si biocomunicarea dintre acestea, prin ceea ce noi consideram a fi “ lumina care lumineaza in intuneric”, lumina ce intrece toate luminile, sau lumina din lumina. Exista ceva in structura noastra interioara si exterioara care are capacitatea de-a  scoca aceasta “lumina din lumina”, aceasta energie biofotonica, foarte benefica pentru celula vie care e  inepuizabila.

   Noi nu suntem doar niste banale conducte prin care intra si iese hrana din hidrocarburi, in noi exista un superconductor special prin care trece o unda genetica luminoasa care poate fi transmisa la distanta intre doua fiinte luminoase.  De aceea putem spune ca razele corpului nostru luminos cresc si descresc odata cu spatiul curbat care sta intre doua inimi, intre noi si un alt corp luminos, cum e luna sau soarele sau o alta fiinta luminoasa. Dar felul cu cresc si descresc intre noi aceste raze luminoase, din fereastra in fereastra intre doua inimi, tine doar de interferenta dintre plasma solara si magnetismul biotopului nostru terestru, pe care noi o numim fregventa, unda si vibratie.

   Observati ca aceste trei cuvinte, fregventa, unda si vibratia, pot fi unite intr-un singur cuvant magic, bunaoara, intr-o singura miscare, pe care eu o numesc o  “ miscare feminista universala “, a carui nucleu cel mai fecund ar putea fi testamentul lui Sara si Agar, pecetluit cu Fatza-de-Luna si Vapaia-de-jar, iar acestea patru unite intr-un nou “ testament latin” , intr-o singura Regina Mama a tuturor popoarelor de pe Pamant. Exista trei miscari, miscarea ondulatorie, miscarea corpusculara si miscarea vibratorie de oscilatie mare in sens trigonometric, de sine statatoare. Insa cand aceste trei miscari se unesc intr-una singura, apare Unda genetica replicativa de energeie biofotonica. Captarea acestei unde genetice replicative, prin “ trei miscari unite intr-una singura”, este cea mai spectaculoasa descoperire facuta pana acum.

   Insa partea cea mai dramatica abia acum incepe, caci in noi exista acum un superconductor de lumina care poate fi manipula si influentat de radiatia electromagnetica. Cum ? Printr-un “ cip biologic” complicat, a carui functie este de a cumunica atat cu mediul inconjurator cat si plasma solara si cu biotopul nostru terestru, la mare distanta in spatii intergalactice. De aceea orice organism uman are nevoie de doua ( sau trei ) programe genetice: unul geometric si schematic, care ne arata exact cum apare fiinta noastra energetica, biofotonica; al doilea program este un text  informational, care functioneaza in baza unor “ cuvinte de cod” pe principiul afirmatie ( + 1 ) indoiala ( 0 ) si negatie ( - 1 ) ; iar al treilea este chiar entitatea divina dintre doua fiinte de lumina, o entitate care ar trebui defapt recunoascuta de toti locuitorii planetei.

   Noi, acum, ar trebui sa avem mare atentie la buna folosinta a razelor corpului nostru luminos si a cuvintele, caci exista  raze si “ cuvinte de cod “ care pot sa-ti zdruncine sufletul mai rau decat orice boala. Care boala ? Boala de lumina si boala de intuneric, despre care vorbeam mai sus. De accea “ cipul biologic “ este complicat, pentru ca biocomputerul nostru citeste aceste videobenzi de lumina,  de intuneric si de sunet, in functie de aceste “ cuvinte de cod “ pe care le inregistraza instantaneu. Iar cand organismul noastru acumuleaza si inregistreaza eroari de program genetic, el se imbolnaveste, imbatraneste, degenereaza si moare.

  Exista totusi in organismul nostru niste celule foarte curioase care comunica intre ele printr-o retea speciala care nu este afectata de factorul timp sau distanta, iar acestea pot intra in rezonanta cu niste “Holograme energetice” , la care ne putem conecta fiecare dintre noi, acum. Bineinteles, se pot conecta doar acele fiinte de lumina care au perceptia sanatoasa a  “celululelor mame”, purtatoare de unda genetica de celula stem. Prin aceste celule, rezistenta la bolile de lumina si la bolile de intuneric poate fi crescuta semnificativ, fiind constant ancorat prin “ transferul de personalitate” la ecuatia : “ sentiment pozitive+gandire negativa= sentiment negativ+gandire pozitiva.

  Asa se explica de ce persoanele antrenate intr-o dragoste profunda, sau artistii care fac o arta din familia sacrului, sunt in masura chiar sa-si modifice forma ADN-lui, prin simplu fapt ca ajund singuri sa-si cunoasca AND-ul primordial. Printre aceste persoane, cu voia dvs. ma numar si eu. Iar demonstratia practica, vizuala, o puteti vedea prin ceea ce sculptez: coloane cuantice infinite si inlantuite, formate din goluri si plinuri echivalente, printr-o succesiune de verigi ale fiintelor formate din “ cruci-multiple-inclinate”, sau alte modele de Cruci cosmice, Porti stelare si Stele arzatoare cu opt raze, etc.

   Deasemenea, puteti vedea in sculptura Vanatorul stelelor cum am incercat sa unesc “ trei miscari intr-una singura” din care am abservat ca apare un fel de pulsatie si de unda energetica cosmica, foarte benefica pentru celula umana. Exista, cred eu, in toate sculpturile mele o conotatie genetica, prin care undele genetice pot fi stocate sau transmise la mare distanta intre spatii intergalactice.  Ceea ce sculptez eu este doar un experiment prin care vreau sa arat lumii procesiunile care au loc in expansiune infinita pe “ scara creaturala” in asa zisul Pom al Vietii.

   Din pacate, cu noi se petrec o mare pierdere de oameni, de energie si de timp, in istoria unei mari inselatorii pe care o traim acum.  Dar este, totodata, si o mare pierdere ca lumea nu ia in serios,  in medicina alternativa,  acest procedeu de vindecare a bolilor de lumina si a bolilor de intuneric,  prin ceea ce eu numesc “ terapie printr-o arta care face parte din familia sacrului “; o arta care reuseste sa faca marea trecere, in sens invers, din universul tehnologic ( prin care suntem eliberati catre nimic ) in evolutia naturala a viului, prin creatie de idei din care se nasc niste fiinte luminoase. , biofotonice.

  Am fost intrebat adeseori de ce taie sculptorul materia. Am raspuns: ca sa elibereze spiritul din materie, ca sa dea un sens vietii, astfel incat se se poata produce schimbul dinamic de energie si informatie genetica intre organismul fizic si energia informationala. Fiecare sculptura are un cod informational de comanda, care face mediare energetica intre cer si pamant, intre oameni si zei, intre demoni si ingeri, si nu in ultimul rand intre piramidele soarelui si celelate obeliscuri energetice existente in lume. De aceea aceste sculpturi au si o valoare de intrebuintare cosmica, avad functia de a programa organizarea spatio- temporala a fiintelor umane in universul creatiei.

  Coloanele infinite, de exemplu, prin forma lor sugestiva si erotica, arata acea coerenta cuantica speciala a fiintelor de lumina inlantuite intr-o libertate fara efort, pe un minim de spatiu intr-un maximum de continut. Arta de valoare, care face parte din familia sacrului, este chiar felul lui Dumnezeu de a se descoperii omului in jocul lui serios cu cerul si cu oamenii, cu dragostea care mista soarele si celelalte Stele arzatoare cu opt raze, stele care suntem chiar noi, oamenii. Arta sacra nu se refera in ultima instanta decat la segregarea genetica facuta de zei in diferite programe pe Tarra Mirabilis, prin salturi cuantice, prin homozigotare, prin simplitate si puritate genetica.

   De aceea se spune ca lucrurile cele mai simple sunt si cele mai greu de facut. Sau: se mai spune ca lucrurile nu sunt greu de facut, ceea ce este greu este sa te pui in starea de a le face, in starea materiei. Nu tai materia inainte de a fi tu insuti in starea materiei, pentru a elibera propriul tau spirit din forma noua creata. Adica, cu alte cuvinte, tai in propria ta materie, pentru ati elibra propriul spirit din materia primordiala a creatiei ce se perpetueaza prin propriul tau cod genetic. De aceea se mai spuna ca sculptorii sunt contempoarani cu constructia Portilor stelare, cu constructia Portii Soarelui si cu alte constructii megalitice si transcendentale, insensibile la razboaiele atomice in informationale.

   Realitatea, Fiinta, Adevar, Bunatate, Frumusete, Simplitate, Noblete, toate acestea, ne spune Platon , sunt “in inaltul cerului”. Iar noi suntem cat se poate de jos, un amestec de fiinte si experiente monstruase, dar si miraculoase, venite din alte zone ale cosmosului printre plante si animale. Exilati dintr-un taram mai inalt intr-unul inferior. Santem asemenea unor arbori de carne rasturnati pe o corabie a sufletului ce pluteste pe un ocean de eter-aer-foc-apa-vie.

   Capul, datorita creierului bicameral, reprezinta partea prin care noi, oamenii, ne avem radacinile in cerul stelelor fixe si al cerului cristalin, care se afla in mintea divina, iar cele doua jumatati ale corpului nostru, de “androgin perfect”, de barbat-femei si de femeie-barbat, sunt cuplate invers la cele doua emisfere ale creierului bicameral, astfel ca emisfera stanga sa poata comanda jumatatea dreapta a corpului si viceversa. Cu exceptia narilor prin care reusim sa respiram “corpul gol al inaltimilor”, sau, daca vreti, ingerul sau demonul celuilalt din cele 12 ceruri care inconjoara pamantul.

   Va doresc cer inalt si idealuri pe masura…

Scrisoare de tranzitie din universul tehnologic - in care suntem eliberati catre nimic - in evolutia naturala a creatiei prin "Arta - transformarii"

Scrisoare de tranzitie din universul tehnologic - in care suntem eliberati catre nimic - in evolutia naturala a creatiei prin "Arta - transformarii"

       Draga doamna Elena,
    Da ! aveti dreptate, Maria a fost doar mama lui Isus, nu si mama lui D-zeu…si totusi, odata am stiut sa zbor…imi aduc aminte ! dovada este sculptura Vanatorul stelelor, prin care am incercat sa unesc trei miscari intr-una singura, din care apare unda genetica replicativa…insa la prima “ aselenizare” am constatat ca de fapt realizasem un “ zbor” fara aripi, asemenea celor 49 de “pasari” ale lui Brancusi…apoi am incercat sa-i construiesc  Vanatorului “ aripi” ( am un rucsac cu studii de aripi in acest sens, pe care il port cu mine in toate peregrinarile mele de trubadur ) insa mai imi lipseste un “ element”, probabil, un instrument de pornire/ oprire/ , si, bineinteles, un „ bilet” - la un spectacol al cerului - de intrare/ iesire –  “ jucat “ fara intoarcere. Jocul cu cerul si cu oamenii este al meu… si cred ca de aceea ma simt vinovat ca in orice clipa pot sari in aer, si ca in urma mea ar putea ramane doar o planeta locuita de fantome si libarci…

   De aceea am decis sa mai raman inca cinci ani in spatiul curbat dintre doua inimi, in cubul dumnezelui biblic desfasurat, spart, si cu dublul lant genetic rupt acum in bucati…( ne de mine, ci de dr. Marker – al meu e inca intreg ) pentru a schimba sensul evolutiei, in sens invers acelor de ceasornic, adica, din universul tehnologic ( in care  suntem eliberati acum catre nimic – desi ma repet, ma simt obligat sa reamintesc: nu vor trece nici cinci ani si, pe pamant, vor fi sute de milioane de someri si pensionari care vor tanji dupa lucru si pensi si nu le vor mai gasi nicaieri ) in evolutia naturala a viului…a noilor creatii de mame genetice din seminte de Inteligenta Luminoasa din care rezulta o noua specie de fiinte de lumina, cu rezonante biofotonice…

   Rolul meu este de a ma ocupa de sensul Axei pamantului, care este in acelasi timp si Axa celor noua ceruri care infasoara pamantul… din primul cer, unde se bat acum cu inversunare ingerii cu demonii, pana in Cerul Cristalin, care se afla in mintea divina. La prima vedere, asa cum se vede lumea din CC, ar putea fi chiar simplu sa scoti acum sacrul din profan si profanul din sacru, avem toate instrumentele genetice si “chivotul”  pentru a realiza lucrul acesta, dar exista o mica problema. Lucrurile simple sunt cel mai greu de facut, iar ca sa te pui in starea de a le face, trebuie mai intai sa intri in “ starea modificata a constiintei”, apoi sa traiesti o “ experienta la limita mortii”, din care se naste o noua “ experienta in afara corpului”.

    Ori, aceste trei mari experiente nu le pot realiza acum oamenii decat in proportie de aprox. 0,5 % din cei sapte miliarde de pamanteni…( iar daca ii mai punem la socoteala si pe “nepamanteni” si pe stramosii nostrii ingropati in “ pamantul gol” - care au rolul de baterii solare si lunare, uni ingropati pe axa Nord-Sud, iar “ceilalti “ pe axa Est-Vest in invers proportional cu patratul distantei dintre spatiul sublunar si spatiul supralunar)  Intrebarea este: cum sa-I mai trezim pe “ceilalti” oameni, care sunt foarte multi, care au acces acum la cea mai mare baza de Date a Universului tehnologic, si care nu sunt nici macar pregatiti sa intre in “ starea modificata a constiintei cosmice”.

   Ei, in acest moment greu, al sfarsitului istorie a unei mari inselatorii umane, sunt mai degraba predispusi sa intre intr-o “ experienta la limita mortii”… am trecut cu totii deja prin astfel de experiente la limita mortii, recent chiar in 2011, in catastrofa ecologica din Japonia, si in cele doua “cutremure” din SUA , care, zic uni ca de fapt au fost doua explozii nucleare in doua orase “experimet” construite de americani inca din anii ’60 din toate” rezervele” lor strategice in aur, platina, plutoniu si volfram, pregatite pentru urmatorii 40 de ani. Ce s-a intamplat acolo se poate doar intui chiar prin pregatirile care se fac acum pe internet pentru anticiparea oamenilor viitorului. Detalii despre ce s-a intamplat, de fapt, in SUA in august  ac. Le puteti gasi si pe site-ul personal al prof.Ion Coja.

   Cred ca de aceea avem inca aces la cele doua forumuri stiintifice, unul academic si conservator, celalalt inca liber si cu o mare deschidere spre o noua reconsiderare a stiintei viului…si a redefinirii bolilor de lumina si a bolilor de intuneric, din care se nasc toate maladiile creatiei si toate dogmele si doctrinele acestei lumi…

   PS: Apropo de vinovatie, eu ma simt  “ vinovat ”  pentru ca stiu deja ce se petrece in mintile, in inimile si in sufletele noastre purtatoare de unda genetica replicativa de celula “Stem” (  si tot incerc sa ma salvazi prin Arta-transformarii Primului Principiu din care s-au ivit in zorii umanitatii cei trei eoni distincti “ Existenta, Forma si Beatitudinea …dar ce ne facem cu “ceilalti “ care nu numai ca sunt vinovati, dar acestia continua sa practice in nestiinta utopia “Paradisului prin distrugerea” omenirii prin genocid cultural…Cum ? Prin accesul la niste “coduri “si  “testamente secrete” prin care se tranzactioneaza de vreo doua sute de ani corabii, tari si zeci de mii de active de stat din peste 400 de tari de catre niste asa zisi “ mandatari” globalisti si globalizati…

   Altfel nu pot sa-mi explic de ce, de exemplu, ( in cazul nostru de arta universala romaneasca ) a fost refuzata opera universalului Brancusi de reprezentantii poporului roman, ( prin cel care a fost cel mai mare critic literar din vremea aceea  - George Calinescu – in “Scrinul negru”, necenzurat, cred ca sunt acolo toate detaliile acestei curioase tranzactii cu mostenirea operei lui Brancusi ) nu pot sa inteleg cum “ testamentul lui Brancusi “ ar fi ajuns pana la urma la …Milita Petrascu ( o artista extrem de controversata, pe care Brancusi a tinut-o “ confidenta” multi ani in atelierul lui la Paris -  aflu abia acum ca aceasta artista la 16 ani cunoaste pe primul ei barbat in persoana lui Pierre Curie ( viitorul sot al celebrei poloneze Marie Curie, care a cucerit America cu un gram de uraniu ) ca fregventa Cabaretul Voltaire din Zurich si ca traia in mare intimitate intr-un cerc de evrei israeliti si sefarzi, printre care era si Marcel Iancu Tristan Tzara si Lenin, acesta din urma ajuns mai tarziu stapanul Rusiei comuniste…

    Nu pot sa-mi explic cum, tot Milita Petrascu, posesoare, probabil, a unor “coduri” si “testamente secrete”, ramane in atelierul ei din Bucuresti ( unde lucra, de altfel, si Brancusi de cate ori venea in tara de la Paris, pana la trecerea in nefiinta a artistului in 1957) …pana la varsta de 85 de ani, cand in anul 1978 trece MP in nefiinta, cum in acesti ani il are ca elev la scoala de arta pe Adrian Costea, curuia ii devine mentor, pe care il initiaza in arta-moderna si, transmitandu-i “ secretele” succesului artei lui Brancusi , il trimite apoi, prin anii ’70, cu “ scrisoare de recomandare” la Tel Aviv, la Marcel Iancu, apoi prin anii ’77 tot cu “ scrisoare de recomandare” la New York, la cel mai mare “ samsar” de artisti, la Leo Castelli…etc…. si astfel incepe cariera celui mai controversat personaj din Romania comunista si post comunista…Adrian Costea.

   De ce spun asta ? Pentru ca aflam tot acum chiar de la Adrian Costea ca el este intiatorul si finantatorul celor sase campanii electorale prezidentiale post decembriste, si consilier personal la toti presedintii pe care i-a votat romanii…ca tot el a spart si dezintegrat PSD-ul…si, surpriza, aproape de neinchipuit, citez din AC: ” si toate acestea fara sa imprumut vreo suma de bani, fara sa am datorii si fara sa ma asociez cu cineva in vreo afacere”, ne marturiseste Adrian Costea in interviu cu Miron Manega…etc. Ce face A C ?  Probabil, tot prin aceste “ scrisori de recomandare “ ajunge in 1999 manadar, in madatul ex.pres.Constantinescu,  la cele 3500 de active de stat, practic la toate activele Romaniei, pe care le vinde cu sute de miliarde de euro unor globalisti globalizati din Guvernul Mondial…

   Ulterior, printr-un telefon anonim, dat in timpul mandatului  ex.pres.Constantinescu, AC este denuntat din Romania, cercetat de statul francez, scapa de toate procesele, supravetuieste dupa 18 operatii de cancer si se intoarce recent in Romania exact in locul de unde a plecat la Paris, pe cand avea doar 21 de  ani, cu “ scrisorile de recomandare” si, probabil, cu toate “codurile” Romaniei de la acea vreme…(  in paranteza fie spus, ca sa afle tot romanul: daca Lenin a fost “stapanul” Rusiei comuniste, pe AC, inainte de al considera “ urmasul si precursorul lui Brancusi”, asa cum il numeste criticul de arta Pavel Susara,  il putem suspecta de faptul ca a fost  mandatarul nr.1 al Romaniei comuniste si post comuniste, si initiatorul si finatatorul a sase campanii electorale prezidentiale… “ fara sa imprumute o suma de bani, fara sa aiba datorii si fara sa se asocieze cu cineva”, asa cum afirma chiar AC )

    Iata de ce cred in celebrul aforism al universalului Brancusi unde spune ca: “  Nu este nevoie ca forma sa fie o moneda acceptata de toata lumea. Forma (in arta ) este o moneda ( de schimb)  pe care fiecare om de geniu o bate cu efigia sa. Cand moneda reuseste sa circule ( pe piata mondiala) , scopul artistului a fost atins; insa cand acceptarea este impusa de catre oficialitati, atunci nu mai are nici o valoare; si se ajunge la inflatie, asa cum se intampla cu oricare opera de arta, care si-a castigat scrisorile de acreditare…” ( banuiesc ca si cu “ scrisorile de recomandare” lasate si primite, mai mult sau mai putin, de la confidenta lui - Milita Petrascu, si de MP lui AC )…

   Iata de ce incep sa cred serios ca este posibil ca toate aceste “ coduri” si “ testamente secrete”, care guverneaza si conduc omenirea, ar putea fi incifrate prin marile opera de arta aflate deja in patrimoniul umanitatii…despre ele vorbesc, de fapt, si Eliade, si Umberto Eco si Dan Brown si ultimul dintre marii romantici care a iubit fara masura lumea aceasta, Ioan Petru Culianu, care, voit, sau probabil din naivitatea lui, pentru ca a deconspirat cateva dintre aceste “coduri secrete ”, oculta mondiala l-au asasinat in modul cel mai bestial, impuscandu-l in miezul zilei , in 21 mai 1991, in cap chiar in weceul celei mai mari universitati de istoria religiilor din lume in SUA…( .alte detalii despre controversatul Adrian Costea, mandatar pe toate activele Romaniei si sculptor,  care  - spune presa - vinde cu sute de milioane de euro la toata “elita” mondiala niste “ instalatii” facute din tevi de inox, argintate si aurite, luate drept sculpturi in stilul lui Brancusi, le gasiti pe blogul lui Miron Manega )

   ( .Dar nu trebuie sa ne fie frica de nimic, caci universul tehnologic este cu adevarat un angrenaj diabolic, in care suntem acum prinsi cu totii, si prin care vom fi eliberati catre nimic…vor veni mereu alti invadatori, mereu alti oameni imbracati in “ fier negru din cer”, vor stapani si vor ucide, dar vor ramane doar cei care nu si-au vandut capul cu pretul inimii si inima cu pretul capului…pentru ca ce este scris in cele sapte-zece carti sacre se va intampla in curant…timpul lucreaza pentru noi acum, si disparitia noastra nu mai este posibila, pentru ca suntem compatibil cu lumea stiintei si cu lumea zeilor inlantuiti in Marele Timp…codul “ 666” este singurul cod compatibil cu poporul Israel, care asa cum se stie deja au facut un salt cuantic prin homozigotare, prin simplitate si puritate genetica…( despre acest cod si despre codul bibliei gasiti detalii pe blogul dr. Toni Victor Moldovan ) …

   Ei sunt deja aici, iar noi suntem pretutindeni si nicaieri…adica in acelasi timp in cer si pe pamant…adica, din raiul sangelui in raiul nimanui si din iadul deznadejdii in iadul smereniei…smerit sunt eu pe un “ loc fara de loc” sau intr-un “ topos atopos “, la confluenta dintre plasma solara si magnetismul biotopului nostru terestru… Sau: cum zice Maica Tereza de Calcuta: “ daca ai ochi , sa vezi. In fiecare loc, oriunde ai merge, vei gasi oameni nedoriti, neiubiti, neingrijiti, respinsi de societate, complet uitati, complet ramasi singuri. Aceasta este cea mai mare saracie a tarilor bogate. De aceea tu trebuie sa fi sfant in pozitia in care te afli, iar eu trebuie sa fiu sfanta in pozitia in care m-a pus Dumnezeu. Asa incat nu e nimic extraordinar sa fi sfant. Sfintenia nu e luxul catorva. Sfintenie este o simpla obligatie pentru mine si pentru tine. Noi am fost creati pentru aceasta. “

   Ave Maria, grazie plena ! arte e amore mio ! Arta- transformarii…

  PS2: Sunt interesat de parerea dvs. despre arta mea sculpturala.  Si, daca aveti bunavointa, va rog sa ma recomandati la cineva in cercul dvs. de prieteni, pentru a tranzactiona aceste lucrari pe piata de arta romaneasca, si nu numai.
  Va multumesc pentru interesul acordat artei mele si pe care sper sa-l pot merita in intregime sau macar intr-o oarecare masura.
 Cu respect si admiratie, constantin milea sandu
 Tel : 0744994454.

vineri, 18 noiembrie 2011

O pagina trista din Jurnal de atelier. 2011 Cine ne asasineaza fiinta. Sau cum se sfarma o constiinta.

O pagina trista din Jurnal de atelier. 2011 Cine  ne asasineaza  fiinta. Sau cum se sfarma o constiinta.
Raspunsul meu  la comentariul lui Liviu Balan la articolul “ Despre revolutia constiintei cosmice “, puplicat in revista electronica: www.confluenteromanesti.ro.
Liviu Balan · Academia creierului afumat: comentariu articol:
Mai fratioare, ai probleme cu exprimarea coerenta? Stalcesti intentionat limba asta romaneasca pe care eu o iubesc ? Esti ancalcit la CEREBEL si nu te poti coordona ? Vrei sa arati ca esti cult?  SUNTETI SUB ORICE CRITICA, DRAGA DOMNULE ! “
 Iata si raspunsurile mele la intrebarile lui LB:
LB: Mai fratioare, ai probleme cu exprimarea coerenta ?
Re: Da, recunosc. Am probleme cu exprimarea coerenta in limba romana. Si de aceea scriu. Incerc sa fac un fel de tarapie prin scris. M-am hotarat sa-mi fac viata publica. Si sa public, spontan, niste articole pe internet despre UE si sa intru in dialog spiritual cu Dvs. pe orice tema doriti:  religie, arta, stiinta, politica sau filozofie. Sperand, in singuratatea mea, ca voi reusi sa socializez si cu alte neamuri.
LB: Stalcesti intentionat limba asta romaneasca pe care eu o iubesc ?
Re: Nu, Doamne fereste, cum sa o stalcesc intentionat, ca doar si eu iubesc de sapte ori limba roamana, caci alta limba demult nu mai stiu sa vorbesc. O stalcesc doar involuntar. Si explicatia nu poate fi decat urmatoarea: dupa mama, Dumnezeu sa-I binecuvinteze numele, sunt de nationalitate maghiara,  nascut intr-un sat de romani, si , probabil, nedorit de tata. Chiar si nasterea mea a fost o problema, nu vroiam sa ies pe lume asta, pe un “ loc fara de loc “ intr-un topos atopos “, a trebuit sa vina acasa in sat o moasa comunala, o evreica, care sa ma scoata cu greu din pantecele mamei. Apoi, mama imi povestea ca pana la varsta de doi ani plangeam continuu si nu mai ma opream din plans pana ce nu ma scotea mama afara la Luna si-mi arata Luna plina. Apoi tot mama imi povestea ca tata, fiind contabil si un pic bolnav cu nervii, influentat de surorile lui care i-ar fi spus in secret ca nu as fi fiul lui, ma batea si ma trantea in leagan pana ce cred ca adormeam traumatizat de frica. Pana la varsta de sase ani, mama a incercat, pe ascuns, sa ne invete limba ei materna, maghiara, pe care o vorbeam doar in casa, cu mama. In satul unde m-am nascut eu, la vreamea aceea,  era o mare pigoana si era interzis sa vorbim limba maghiara. Acum urmeaza partea cea mai dramatica a adevarului: opt ani de zile, incepand din clasa intaia pana in clasa a opta ( dupa care am plecat la Sibiu ),  am fost insultat si batut la scoala, numai pentru simplu fapt ca eram de alta nationalitate. Eu pentru ei nu eram decat un “ bozgor “ , si trebuia sa fiu scuipat, insultat si batut de niste copii de tarani, care nu aveau alta educatie decat sa scuipe , sa fure si sa se bata. Orice incercare a mea de a socializa cu ei se termina cu insulte si in final cu bataie. Culmea e ca dupa ce veneam batut de la scoala, fara caciula si de multe ori fara haine, caci era o bataie bestiala, imi rupeau hainele de pe mine si ma calcau in picioare, acasa, nici nu apucam sa-i spun lui tata ce am patit, caci ma lua si tata la bataie. Asa era atunci. Cica, bataia ar fi fost rupta din rai. Si trebuia sa fim batuti si acasa si la scoala. Asa incat in primul an de scoala au reusit bastiile comuniste sa-mi scoata prima data limba maghiara din cap. Adica, mai bine spus, sa-mi asasineze fiinta. Dar nu numai eu luam bataie, o bateau si pe mama. Imi amintesc doua intamplari extrem de dramatice. Odata, dupa ce mama a fost batuta de surorile lui tata si de alte vecine din sat, mama de spaima ne-a luat pe toti trei copiii si a plecat cu noi in padure cu gandul sa nu se mai intoarca in sat. Cred ca aveam pe atunci doar cinci ani, sora cea mai mare avea sase ani iar cea mai mica doar trei ani, ne-am ascuns cu mama in padure, si seara tarziu noi copiii o intrebam pe mama de ce nu ne intoarcem acasa, mama plangea in sufletul ei , tarziu ne-a gasit in padure bunicul din partea tatalui, care avea vreo 80 de ani, si ne-a intors cu greu in sat. A doua intamplare pe care mi-o amintesc este mult mai dramatica. S-a petrecut in clasa a cincea. Deci, va repet, fara nici o exagerare, atata bataie am luat in cap la scoala si acasa, incat, probabil, incepusem sa-mi pierd judecata, atata cat era la un copil de 11 ani. Imi amintesc ca in clasa intaia am luat premiul intai, iar celelalte trei clase care au urmat, la scoala de patru ani din sat, am luat doar premiul doi, lucrul de care tata era total dezamagit, caci el nu concepea ca baiatul lui sa ia numai premiul doi, el la randul lui fiind premiant la scoala si cel mai bun la matematica. Acum, trebuia sa va spun, ca o paranteza, insa nu stiu cat adevar exista aici, am luat doar premiul doi in clasele a doua, a treia si a patra, doar pentru ca  premiul intai “ trebuia “ sa-l ia baiatul timplarului din sat, care era de fapt si el de alta nationalitate, era bulgar, si tatal lui incepuse sa-i construiasca casa invatatorului Corbu, constructie care a durat vreo patru ani. Dar, in sfarsit, sa ma intorc la drama petrecuta in clasa a cincea. Tata, ingrijorat ca nu mai iau premiul intai, incepuse el insusi sa faca niste lectii de matematica cu mine, dar fara metoda, ci asa, taraneste, cum stia el, cu bataia si cu forta. Lucrul pe care eu nu-l intelegeam, incepusem sa descoper geometria la scoala si la clasa a cincea vedeam deja o altfel de matematica. Am avut parte de o profesoara de matematica care era licentiata si intelegea ce se petrace cu mine de fapt, dar tata nu avea de unde sa inteleaga ca eu vad o altfel de matematica decat aceea pe care o  invatase el la scoala. Dupa o discutie cu profesoara, tata a luat pozitie si a zis ca ma invata el matematica acasa, asa cum stie el. Si atata m-a “ invatat “ si m-a batut, pana ce mi-a scos si matematica din cap. Deci, daca pana la varsta de sase ani incepusem sa vorbesc in familie limba maghiara, iar cand am ajuns la scoala, cu bataie si insulte, in mai putin de un an au reusit bestiile din sat sa-mi scoata din cap limba materna  -  limba care era de fapt locul de adapost al fiintei mele -  pana la varsta de 11 ani au reusit tot bestiile comuniste sa-mi scoata din cap si “ matematica formelor “. Dupa o bataie mare , pe care am luat-o de la tata, pentru ca eu il contraziceam la lectiile pe care el mi le facea cu forta la matematica, am suferit un soc, probabil un atac cerebral, si dupa ce mi s-au blocat coardele vocale n-am mai putut sa vorbesc deloc. Deci, pur si simplu imi pierdusem graiul, iar cand am ajuns la scoala a doua zi, toata clasa a cincea au incepu sa rada de mine, si asa am devenit din “ bozgor “, si balbaitul scolii, caci acum eram si balbait. Vreo trei saptamani n-am mai putut vorbi normal, nu ma puteam exprima prin cuvine, insasi scoala devenise o problema, caci fara sa vorbesti era aproape inutil sa mai inveti ceva. Norocul meu era ca stiam bine sa desenez si sa lucrez cu acorelele, si aici gasisem un adevarat refugiu in singuratatea mea de copil, maltratat bestial de niste tarani inculti, care in saracia lor needucata nu aveau de unde sa stie ca este posibil sa existe si altfel de copii dotati cu un alt fel de talent decat al copiilor lor. Mama, singura, cred ca intelegea ce se petrece cu mine, ar fi vrut sa ma duca la un doctor, dar de unde doctor in sat la vremea accea, reusise doar sa stea de vorba cu profesoara de matematica, si dupa ce i-a spus ce bataie am luat de la tata, m-a luat doamna profesoara in atentia ei, si, dupa ce m-a invatat cum sa tin niste pietricele in gura, ca printr-un miracol am inceput din nou sa vorbesc.  Cred ca de atunci  am ramas eu , asa cum ziceti dumneavoastra, “ incalcit la CEREBEL “ si inca nu ma pot  “ coordona”, domnule  Liviu Balan. Trist si adevarat. Este trist, prin ceea ce am povestit mai sus, Si adevarat pentru ca ati contribuit si dvs. la starea aceasta.
 LB: Vrei să arăti că eşti cult?
 Re: Nu vreau sa arat ca sunt cult. Vreau sa arat ca sunt om, si mai inainte de toate sunt o fiinta umana. Vreau sa arat lumii adevarul: ce sunt, cine sunt, de unde vin si unde merg.
 LB: SUNTETI SUB ORICE CRITICA, DRAGA DOMNULE !
 Re: Da, domnule Liviu Balan, sunt sub orice critica. Cred ca si dvs. ati contribuit la starea asta. Desigur, nu veti recunoaste lucrul acesta, pentru ca, dupa cum se vede din profilul dumneavoastra, ati studiat la  “ Academia creierul afumat “ si inca va tineti profilul la secret. Oricum, eu va multumesc, dupa atatia amar de ani, ca ma considerati totusi a fi “ mai fratioasre” si “ draga domnule “.  E si lucrul acesta un prim pas in constiinta dvs., un mic salt cuantic pentru a ajunge in exilul constiintei universale. La urma urmei, vom afla cu toti ca inconstienta este o tara, o patrie, constiinta, un exil. La care nu toti au acces, pentru ca nu toti ajung la Statia finala: Sfantul Soare.
Cu respect si consideratie, sculptor Constantin Milea Sandu.
 PS: Ma gandeam acum la  Van Gogh care facea cate 12 greseli de ortografie pe pagina in celebrele scrisori adresate fratelui sau Theo. Si cu toate astea scrisorile lui au ramas in patrimoniul umanitatii. Bineinteles, dupa ce au fost corectate de un editor special.

Ramaneti flamanzi. Ramaneti nebuni

Ramaneti flamanzi. Ramaneti nebuni 
   Iubeste cu toata puterea credintei, forteaza Mana Destinului cat poti, incearca sa faci tranzactii de orice fel, foloseste-ti talentul, toate mijloacele stiintei, tot farmecul  si toate fantasmele pentru a putea lua banii de la cei bogati si a-i da celor saraci, Oprindu-ti, bineinteles, partea ta care ti se cuvine, dar nu mai mult decat limita decenta, daca vrei sa nu fi calcat in picioare si omorat de hoardele de popoare inlantuite si infometate, care abia am coborat din trenul istoriei unei mari inselatorii umane, si care se indreapta acum cu toata forta spre tine.
   De la marginile lumii spre toate centrele de putere. De la periferie spre centru. Si din centrul de putere spre nicaieri.  Adica din raiul inimii in raiul nimanui. Si din iadul smereniei in iadul desnadejdii. Adica din raiul sangelui in raiul Americii. Dar cand sangele se da drept inima, apar toate razboaiele si revolutiile, doamnelor, domnisoarelor si domnilor… consuli generali, senatori si deputati, asa sa stiti !
   De ce credeti ca Printesa Daiana a fost atat de iubita de atatea popoare ?  Evident, pentru ca ales sa-i slujeasca pe cei slabi si saraci . Aceasta este cea mai marea minune a credintei  crestine: “lumina din lumina” prin care cel puternic s-a hotarat sa-l slujeasca pe cel slab.
    Va implor, sjujiti-I pe cei slabi si flamanzi ! Caci a lor va fi imparatia sufletelor de lumina fara de sfarsit. Aceasta este misiunea cea mai nobila a noastra in lumea de azi, in istoria unei mari inselatorii umane.  “ Ramaneti flamanzi. Ramaneti nebuni “ . Moarte lui Steve Jobs ar trebui sa ne dea de gandit la toti.
  Da stiu, este foarte greu, aproape imposibil, mai ales acum pe timp de criza mondiala, sa le mai luam banii de la cei 1 % care au acumulat toata bogatia acestei lumi. Dar alta sansa nu exista in acest moment greu al istoriei, pentru a mai diminua putin prapastia dintre bogati si saraci, din groapa mizeriei comune spre care se indreapta acum toata omenirea.  De fapt, nu mai e nici un secret ca omenirea a intrat in cel mai crunt razboi intre fortele infernala si cele ceresti. Un razboi intre ingeri si demoni, care se petrece chiar acum in mintile, in inimile si in sufletele noastre purtatoare de informatii de unda genetica replicativa.
    In mod sigur, omenirea va suferi in scurt timp cele mai mari transformari din istoria sa. Universul tehnologic in care suntem acum toti, dar absolut toti, angrenati este un mecanism diabolic de nestapanit. Universul tehnologic este de fapt o eliberare a omului catre nimic: nu va trece nici cinci ani si veti vedea sute de milioane de someri si pensionari care vor tanji dupa munca si pensii si nu le vor mai gasi nicaieri. Trist, dar adevarat.

Despre o Constitutie universala a drepturilor omului

 Despre o Constitutie universala a drepturilor omului

  Vreau sa cercetez daca in lumea de azi, dupa comunism si capitalism,  este posibil, pentru prima data in istorie, sa alcatuim o Constitutie universala a drepturilor omului. Aceasta ne-ar putea ajuta sa depasim aceste mari crize prin care trece omenirea, sa evitam alte razboaie economice si fratricide, si in cele din urma sa reusim  impreuna sa facem Marea Trecere, in sens invers, de la evolutia universului tehnologic - in care suntem toti prinsi acum, si barbatii si femeile si copiii,  cu viii si cu „mortii electrici” laolalta, ca intr-o panza de paianjan - la evolutia naturala a viului si a creatiei de fiinte de lumina, cu rezonante biofotonice. Adica, mai bine spus, vreau sa cercetez cum s-ar putea face Marea Trecere in universul Artei-transformarii Primului Principiu din care s-au ivit in copilaria umanitatii cei trei eoni distincti: existenta, forma si beatitudinea.

    Este, oare, posibil acum, dupa infrangerea comunismului si capitalismului, sa alcatuim pentru prima data in istorie o Constitutie universala a drepturilor omului ?  Si cine ar trebui sa alcatuiasca o astfel de Constitutie universala, care sa ne ajute in viitorul apropiat sa facem impreuna marea trecerea din triada: materie-stelara, informatie-genetica, energie-cuantica, in triada: creatie-de-idei, procreatie-genetica si casa-casatoriilor dintre caste ?  Da, chiar asa, avem nevoie de o noua Lege a casatoriilor dintre cele trei caste. Caci acestea sunt cele trei fericiri pe care le cauta tot omul din lumea de azi: creatia, procreatia si casa. Si in toate trei, fara nici un fel de indoiala, exista Dumnezeu. Sunt intrebari legitime si obligatorii acum pentru fiecare locuitor al Planetei Terra, care vrea si doreste cu adevarat sa devina un om liber si fericit.

   Acum, sa fim seriosi, ori ne bucuram toti de aceste libertati si drepturi fundamentale ale omului, pentru a creea un singur Sat Planetar, ori pana la urma nu se mai bucura nimeni pe pamant, si oprim acest proces extrem de dureros de globalizare a lucrurilor si de tribalizare a persoanelor intr-un singur Guvern Mondial. Cu alte cuvinte, conform principiului Hologramei energetice, ori intram cu toti in constiinta amaratului astuia de Continent secret ( sau Continenta Integrala ) euro-afro-asia-america-australia, prin cei doi Poli magnetici al Terrei, sau prin mai stiu eu ce alte intrari si iesiri prin Cerul Cristalin, la confluenta dintre plasma solara si magnetismul biotopului nostru terestru; ori murim toti gramada, prin foame, frig, frica, intuneric si negatie, pe un pamant care in orice clipa poate sari in aer.
   Voi fi intrebat, desigur: sunt eu vreun pintz, ori vreun zeu-inger sau demon legiuitor, ca sa scriu despre constiinta si politica ? Raspund ca nu, si tocmai de aceea  scriu despre constiinta cosmica si politica mondiala. Daca as fi printz sau demon-legiuitor nu mi-as mai pierde timpul acum sa va spun ce trebuie sa faceti voi ( care va aflati deja in paradisul Guvernului Mondial si guvernati lumea prin utopia Paradisul prin distrugerea omenirii prin genocid cultural ), as face pur si simplu o Constitutie universala a drepturilor omului, sau mi-as da demisia si as lasa pe alti Profeti sa faca Legi care sa conduca lumea aceasta, care se afla pe pamant fara centru iar in cer intr-un razboi al focului stelar.

   Ideia pe care vreau sa o prezint acum este de fapt simpla si veche de cand lumea. O gasiti in legislatia lui Licurg, in Cartea legii lui Manu si in  ideia de adevar din Grecia antica. Aceasta Ideie se cheama Aletheia. Si este, daca vreti, adevarul care nu se vede de orice muritor. Dar cum lucrurile simple sunt greu de facut, ar trebui acum sa ne reinventam noi zei si zeite solare care sa dea legi noi oamenilor. Se pare ca acum  dreptatea, adevarul si iubirea vine de la Dumnezeu prin zeii-ingeri solari al fiecarui popor compatibili genetic cu lumea stiintei, artei si religiei, iar minciuna si ura vine prin zeii-demoni sublunari si razboinici, guvernatori  al  popoarelor inghitite deja in sfera de putere a Guvernului Mondial.

    Eu cred cu taria ca adevarul si iubirea va invinge minciuna si ura. Si ca in viitorul apropiat vom declansa cea mai periculoasa revolutie spirituala a constiintei cosmice care a existat vreodata pe pamant. Acum e momentul sa intram in Jocul serios al adevarului din cele sapte-zece Carti sacre, si prin de-reificare secretelor din aceste Carti sa putem scoate stiinta din relativitatea generala, cultura universala din subordinea lumii materiale si religia si armata de sub tutela statului. E tarziu, dar trebuie sa reforma cu orice pret „ statul leviatan „ din temelie si sa reconstruim in intregime genomul uman, pentru a afla ce suntem, cine suntem, de unde venim si unde mergem.

   Iata de ce este imperios necesar alcatuirea unor legi noi care sa guverneze existenta, lumea, planeta si cele doua universuri in care traim acum cu totii, cu viii si cu „ mortii electrici „ laolalta. Este vorba de cele doua universuri: unul al Artei-transformarii, iar celalalt este universul tehnologic prin care suntem eliberati catre nimic. Caci eliberarea tehnologica este o eliberare catre nimic: nu va trece nici cinci ani si vor fi, pe pamant, sute de milioane de someri si pensionari care vor tanji dupa munca si pensi si nu le vor mai gasi nicaieri. Fara o Constitutie universala a drepturilor omului, lumea de maine va arata mai rea decat visele cele mai negre al profetilor. Din fericire, datorita internetului, oamenii au inceput deja sa vada aceste  profetii. Dar nu cred in ele, pentru ca exista o bariera a Marii Ignorantei peste care atomii multimii nu pot trece in acest moment greu al sfarsitului istoriei unei mari inselatorii umane.
 
   Acum, pentru ca inca mai plutim in ceata Uniunii Europene pe axa Londra- Washington, si continuam sa orbecaim prin intuneric intre Occident si Orient, iar eu v-am plictisit destul cu metafizica mea intoarsa pe dos, voi incerca in finalul acestui articol sa fac cateva propuneri concrete de legi pentru ameliorarea umanitatii. Alcatuirea lor va fi, fara indoiala, facuta de acei magistrati cu vocatie juridica in sensul dorit. Dorit nu de atomii multimii, ci de acele femei speciale care au deja o constiinta avansata. Primul pas ar fi sa alcatuim cat mai repede o Constitutie universala a drepturilor omului, aplicabila prin ONU, care sa prevada o redistribuire, pe cat posibil egala, a bogatiilor materiale pentru toate tarile de pe glob.

   Al doilea pas ar putea fi alcatuirea unei legi de protectie sociala, minima, pentru toti locuitorii de pe glob, distribuita pe calculatorul electronic prin noile retele de socializare, pentru a incheia definitiv procesul diabolic de sclavie si de xploatare a omului de catre om. Al treilea pas ar puta fi o noua lege a casatoriilor mixte dintre cele trei caste, dupa modelul Cartii Legii lui Manu, cu modificarile de rigoare, bineinteles, cu noile paturi genetice si mai stiu eu ce alte geneze prin implant si geneze prin interferente, prin implanturi uterien si alte implanturi pe creierul bicameral... etc.

   Si nu in ultimul rand, poate cea mai importanta dintre legi, ar fi o lege a guvernamintelor mixte, prin care fiecare natiune sa-si formeze adevarate femei vizionare, legislatoare si profesioniste, pe care sa le trimita, la cerere, in misiune diplomatica in alte tari pentru a forma acolo guverne mixte, pentru a alcatui legi noi si a reforma in intregime statele degenerate in celula LNH –lui acestora. Iar atunci cand PIB-ul unei tari nu va creste pana la nivelul mediu al clasei mijlocii la nivel mondial, sa fie imediat schimbati legislatorii si reprezentantii guvernamantului mixt trimisi in tara respectiva.

   Astfel, toate conflictele dintre familii, clanuri si natiuni s-ar putea rezolva in cel mai scurt timp, dezechilibrele dintre PIB-urile tarilor sarace si PIB-urile tarilor bogate, asa cum se intampla acum in UE intre Grecia si Germania, s-ar echilibra si natiunile ar reveni la stare de normalitate.
Orasele din Grecia antica si republicele moderne din perioada renasterii Italiei si-au facut un obicei de a lasa alcatuirea legilor si a guvernelor in seama strainilor, si rezultatele au fost foarte bune la timpul respectiv. Este cunoscut faptul in istorie ca, atunci cand se reunesc in aceleasi persoane masculine autoritatea legislativa si puterea suverana, toate republicele, monarhiile si imperiile au decazut pana in faza finala de declansare a razboaielor mondiale, de inginerie si epurare genetica.

   In prima faza, la noi in tara, Ion Tiriac ar putea fi cel mai in masura sa alcatuiasca un astfel de guvernamant mixt format din reprezentanti straini. De altfel, domnul Ion Tiriac intr-un interviu recent a si spus acest lucru: „  daca ar fi sa primesc functia de prim-ministru  asi alcatui guvernul din japonezi, nemti, englezi, olandezi, suedezi, poate si cativa asiatici, si cu acestia as rezolva criza din Romania. „ Partea legislativa, nu stiu de ce, de data asta, intuitia imi spune ca ar fi mai bine sa o lasam femeilor, pentru ca in urmatorii 40 de ani puterea de decizie va apartine in in proportie de 90%  femeilor.

    Sa faca femeile legea casatoriilor dintre caste, si legea casei comune europene pentru toata lumea, si alte coduri penale si civile, care sa sape intr-atat de adanc in inimile oamenilor incat sa poata sa raspunda nevoilor imediate ale acestor popoare, inlantuite genetic si amestecate de-a lungul istoriei unei mari inselatorii umane, apoi zdrobite, tescuite, macinate, rupte in bucati si divizate in oameni de la zei, in oameni crestini, in oameni din oameni si in oameni fara destin. Toti,  ratacitori acum, cu zeii lor in spinare, intr-un intuneric care nu se mai sfarseste, cautand o lume noua pe un pamant fara centru iar in cer intr-un razboi al focului stelar.

   Personal, consider ca numai o astfel de Constitutie Universala a drepturilor omului ar putea sa vindece omenirea de toate nevrozele, de toate spaimele si de toate conflictele dintre familii, clanuri si natiuni.
Nu stiu ce mai asteptam, probabil, un teatru de razboi al focului stelar, in Balcani, prin scutul planetar recent instalat in Europa de americani. Sau asteptam sa ne explodeze toate stelele in cap, ca sa vada si sa simta odata tot romanul cum se fixeaza calciul in oase la moartea unei Stele, cand cineva iti rasuceste cutitul drep in inima. Caci nu mai e mult pana cand vom vedem cu totii cerul rasturnat si deasupra alte stele, precum focurile altor oameni-zei  locuind in cer - ca sa putem porni si noi odata la drum cu zeii nostri in spinare spre Statia finala – Sfantul Soare – fara bilet de intoarcere.