Prinţesa X ( bronz ); autor: Constantin Milea Sandu
“Dacă
vreţi să mă gasiţi, căutaţi-mă în soarele din piept numit suflet. Dacă nu mă
veţi găsi, nu disperaţi, căutaţi-mă în statuile fotonice. Şi dacă nici în
aceste statui al memoriei nu mă veţi găsi, căutaţi-mă în memoria pulberei
stelare; acolo locuiesc eu, într-o “Stea arzătoare cu opt raze”
(SMC- Jurnal de Atelier, 2012)
Doamnelor, domnişoarelor
şi domnilor,
Dragi prieteni, de pe facebook şi de
pretutindeni, o zi bună să vă dea Dumnezeu, cer înalt şi idealuri pe măsura
Cerului Cristalin! Daţi-mi voie să vă mărturisesc, cu mâinile pe soarele din piept
numit suflet, cât de mult m-a
impresionat corespondenţă cu dumneavoastră pe reţelele de socializare de pe
internet, şi cât de recunoscător le sunt tuturor zeilor şi zeiţelor care au
făcut posibilă întâlnirea noastră cu începutul Eonului mesianic în acest spaţiu
virtual al Internetului-celest. În acest sens, ţin să vă mulţumesc foarte mult
Domniilor Voastre, şi în mod special zeiţelor solare venite din cer, pline de
senzualitate, de bogăţie şi de mister, pentru că au facut posibilă, prin Lumina
Caldă, întâlnirea noastră virtuală pe Cerul Cristalin.
Astăzi, când din nefericire trăim într-o
lume ce se arată, din păcate, pe pământ fără centru iar în cer într-un război
al focului stelar, trimit în eter spre Excelenţelor şi Domniilor Voastre a două
Scrisoare, şi poate ultima din corolarul meu de „144 de Scrisori din Mileniul
III către Prinţesa X”, prin care doresc, printre altele, o colaborare cu dumneavoastră:
un contract privind licenţa
de fabricare a unei Troiţe, patent românesc, având funcţia de Rezonator stelar
de bioluminiscenţă solară. Detalii despre acest proiect de Troiţă - RSB le
puteţi găsi pe albumul meu de sculptură, distribuit pe reţeaua de socializare
Facebook.
Pe scurt, este vorba de un aparat de rezonanţă
magnetică ( portabil, foarte benefic pentru celula vie) şi dispozitiv de
protecţie asupra radiaţiilor nocive, asupra cipului RFID, sau a altor
implanturi uterine sau implanturi pe creierul bicameral, pe care Noua Ordine
Mondială ( NWO ) împreună cu Monsanto le implantează şi implementează acum, la
nivel social-planetar, prin noul Codex Alimentarius, Etc. Gândesc că este spre
binele nostru să ne unim eforturile pentru a salva sănătatea economică şi
culturală a planetei, şi să prevenim împreună o catasfrofă demografică şi
ecologică cu zece ani mai devreme, decât să ne închidem unul altuia porţile
către cer, sau să ne săpăm singuri groapa mizeriei comune spre care se
îndreaptă acum întraga omenire, şi în final să ajungem toţi, din neştiinţă, să uităm de Creatorul nostru bunul
Dumnezeu, Atotputernicul, care ne-a dat toate bunele experienţe, bogăţii
materiale şi spirituale, şi puteri de a construi şi organiza împreună cu
ştiinţă şi talent întreaga noastră planetă Pământ pentru a face din aceasta cel
mai frumos Sat Planetar admirat şi iubit de toţi prietenii de pretutindeni.
„Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor? Dacă mă
sfarm? (îţi sunt ulcior) Dacă mă stric (şi băutură-ţi sunt) Sunt meşteşugul tău
şi-al tău veşmânt, cu mine rostul tău
dispare.” se întreba retoric exact în urmă cu 100 de ani, într-una din elegiile
duineze, poetul austric Rainer Maria Rilke. După o sută de ani de singurătate,
la această întrebare transcendentală şi existenţială, cei mai mulţi dintre noi
răspund, desigur, cu afirmaţia nihilistă şi vulgară de genul: „Cine scapă,
scapă, cine nu, îl ia Mama Dracului! Şi gata, nu-i aşa?! Lumea nu se termină cu
noi şi nici fără noi...lumea merge înainte!”, vor afirma cu supunera şi
neruşinare cei mai mulţi dintre cumuniştii orbi şi capitaliştii gregari,
nihilişti puri şi vulgari, din seminţia lui Abel şi Cain. Trecut şi eu printre
voi, trăitor cu ziua în această lume la margini de imperii, dar într-o lume
care ne aparţine acum, deopotrivă, în egală măsură, afirm cu tărie, cu credinţa
şi cu toată ştiinţa Artei-transformării în dotare că de data această, oricare
ar fi „soluţia finală” din formula „Cine scapă, scapă, cine nu, îl ia Mama
Dracului”, nu mai scapă nici Mama şi nici Dracul.
Fără o schimbare profundă a imaginaţiei
umane, trecând printr-o stare modificată a conştiinţei, care să transforme
radical puterea politică mondială şi puterea religioasă pe nouă axă zamolxiano-atlantico-lemuriano-cristică,
în războiul dintre forţele infernale şi cele cereşti ce se petrece, în chiar
clipa aceasta, în sufletele, în inimile şi în miniţile noastre, nu mai scapă
absolut nimeni! Fară Dumnezeu, Atotputernicul, Creatorul programului nostru din
Terra Mirabilis - Creator adevărat din Dumnezeu adevărat, care ni se descoperă
nouă prin soarele din piept numit suflet - lumea va rămâne pe Pământ fără
Stâlpul Central - Templu Regenerator de putere „sono-atomică”, iar în cer
într-un razboi al „focului stelar”. Din nefericire, în acest moment greu al
istoriei, în toată Uniunea Europeană, la fel ca si în SUA, întraga populaţie
este angrenată puternic într-un sistem infernal creat special pentru a ne spăla
creierele bicamerale şi a ne maltrata inimile noastre solare. Toti oamenii
politici, globalişti şi globalizaţi, sunt orientaţi doar în sfera de putere şi interes
a comisarilor trimişi de Noua Ordine Mondială (NWO) în fiecare ţără, ca să le
comandă guvernelor marionetă ce să facă şi cum să gândească.
Se cunoaşte deja cazul guvernului
Ponta, cât de umil şi obedient s-a comportat la Referednumul pentru demiterea
preşedintelui României (T.Basescu) din 29 iulie 2012, când 7,4 milioane de
români, respectiv 87% din cei 8,5 milioane prezenţi le vot, au votat pentru
demiterea preşedintelui, iar preşedintele Consiliului Europei (L.M.Barroso) împreună cu comisarul american (P.Gordon), care
a venit urgent la Bucureşti, au intervenit în forţă, schimbând regula de bază a
democraţiei, cu alte reguli transmise urgent printr-o scrisoare primului
ministru Ponta în 12 directive, prin care s-a ordonat exact ce decizie să ia CCR,
şi ce să facă primul ministru cu electoratul român, astfel încât prezidentul TB
să rămână în funcţie supremă în stat. Aşa încât, cel puţin noi, românii, începând
cu anul de „graţie cosmică” 2012, care s-a încheiat cu anul de „disgraţie
politică” în 29 iulie 2012, la cinci ani de la Anul integrării României în UE -
2007, putem să spunem, definitiv: Adio, UE! Adio libertate şi democraţie!
Apocalipsa acum, în chiar clipa
aceasta, stă să se nască în UE din chiar trupurile noastre „născânde” sub
semnul revelaţiei la Kilometru O – România, printr-o nouă revoluţie! Pentru această mare înşelătorie umană, petrecută la Referendumul din 29
iulie 2012, România, UE şi SUA vor plăti scump. Căci nu vor trece nici trei ani
şi noi, românii, vom ieşi din UE şi din NATO. Noua Ordine Mondială ( NWO ) are control
total asupra economiei fiecărei tări, asupra sistemului politic, din armată,
din scoli, din finanţe si chiar din sferele de preocupari extraprofesionale. Cu
alte cuvinte, peste 90% din populaţia lumii habar nu are ce se întâmplă cu ea
în următorii 5-10 ani la nivelul de comandă informaţional-energetic, şi la
nivelul de comandă politică, datorită nerespectării democraţiei , prin
declanşarea “Conflictelor programelor” de “deprogramare” a tuturor statelor
lumii. Noua
Ordine Mondiala face acum jocul extrem de periculos extremiştilor politici şi extratereştrilor
si asta nu ca ar dori-o sau ar face-o cu placere, ci pentru ca este obligată sa
execute ordinul chiar la comanda ET-X-Y-Z. EI – fiinţele extratrestre care
trăiesc printre noi - au fost si sunt mereu în culisele istoriei celei mai mari
înşelătorii umane.
Toti cei denumiţi generic NWO
cunosc doar o parte din program guvernului mondial, G1 şi G2. Există planul A,
planul B şi întoarcerea, prin “soluţia finală” nazistă, la vechiul plan C (CCC,
va sună familial, nu-i aşa?) Planul C este o formă arhaică de “comunism al
femeilor”, concepută în urmă cu 2500 de ani de Platon într-un tratat de
“Republică Universală” în Grecia antică. (În finalul acestei Scrisori voi
încerca să spun ce este această aşa zisă “Republică Universală”). Sunt sigur ca
Monsanto nu produce de capul ei substanţe toxice, pe care Ei le numesc acum,
paradoxal, noile “culturi agricole ecologice” pentru noul Codex Alimentarius,
au fost obligaţi de ET-GMO să producă aceste culturi modificate genetic şi
medicamente otrăvite în concernele farmaceutice şi să le scoată pe piaţa
mondială pentru a “adormi” cu “opioide” şi “medicamentele” lor anestezice - GMO
toată omenirea, ca să o poată guverna, sau, mai grav, pentru a sacrifica 99%
din omenire în 2-3 generaţii. Daca ar putea, maine ar fi toată planeta cultivată cu
produse GMO marca Monsanto şi cam în două generaţii am fi cu toţii dispăruţi.
Iată de ce doresc să vă spun cu toată responsabilitatea că, prin punerea
în circulaţie şi valorificare a acestui nou aparat de rezonanţă magnetică şi
dispozitiv de protecţie asupra radiaţiilor nocive, pe care eu l-am numit
„Troiţă – Rezonator stelar de bioluminiscenţă solară”, păstrătoare a focului
sacru, a focului lui Dumnezeu, a luminii solare, am putea opri acest proces de
globalizare forţată a lucrurilor şi de îmbolnăvire şi tribalizare a
persoanelor; un proces extrem de periculos, condus acum de ET- GMO prin NWO.
Aşadar, alegerea vă aparţine acum Domniilor Voastre. Începeţi procesarea şi construcţia
Troiţei-RSB şi puneţi-o cât mai repede în circulaţie şi valorificare pe tot
globul. Schiţele şi documentaţia le puteţi găsi pe albumul meu de sculptură de
pe facebook.
Din câte ştiu eu, din sursă sigură
de la un român dr.genetician (MB )care a participat la „Proiectul de
decodificare a celor 10.000 de gene”, s-a reuşit spargerea dublul lanţ genetic
uman încă din anul 1994, iar acum se încearcă să se reconstruiască în întregime
genomul umane pe alte criteri de structură umană. Uni zic că va fi un genom
complet nou, asemenea genomului primordial cu 12 lanţuri de spiarale ADN; alţi
savanţi ne spun că nu va fi deloc aşa, ci vom intra cu toţii întru cu totul şi
cu totul alta stare modificată a conştiinţei extinsă. Eu, mai retrograd decât
orice pasăre zburătoare şi mai neliniştit decât orice animal zburător, precum
„Apollon - Vânătorul stelelor”, nu pot să vă spun decât că, în cel mai fericit
caz, vom deveni, probabil, nişte „oameni fotonici” într-o călătorie atemporală,
cosmică, sprea Staţia finală – Sfântul Soare...şi de pe SS mai departe spre
alte planete galactice şi extragalactice, în expansiunea infinită a ADN –ului
primordial de ordinul divin şi mărimea 8 la puterea 64 de „Stele arzătoare cu
opt raze”.
Practic, s-a demonstrat deja
ştiinţiific, şi lumea ar trebui să ştie, că întreg Universul este conştiinţă în
expansiune infinită. Cum altfel ar putea expansiona în imensitatea
variaţiunilor de ritm cosmic şi istoric, fără conştiinţa noastră solară, întregul
Univers al Artei-transformării Primului Principiu, de pe axa Pământului pe axa
Cerului Cristalin, în aliniament cu axa Soarelui nostru galactic şi cu axa
extragalactică a Soarelui uriaş din Pleiade? A Universului Artei-transformării
Primului Principiu, spuneam, din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei
trei Eoni distincţi, primordiali: Existenţa, Forma şi Beatitudinea (EFB). Ce...,
Doamne iartă-mă! aşi mai putea să fiu eu altceva, decât o conştiinţă în
expansiune infinită, născut dintr-o Femeie care naşte una din cealaltă acelaşi
Copil cu o faţă de soare în două mâini, din care se naşte, în chiar clipa
aceasta, un alt Copil (EFB) cu o dublă-faţă, divină şi umană, una de soare iar
cealaltă de Lună întoarsă mereu spre o simplă „Coloană a soarelui de vis”?
Omenirea a gasit un remediu
împotriva morţii, şi leacuri pentru vindecarea cancerului, şi multe alte
invenţii şi inovaţii în domeniul energetic, dar Stăpânii Lumii nu doresc să le
pună în circulaţie.
Extratereştrii ET-Y-GMO-Monsanto
au gasit o otravă pentru întreaga omenire şi au pus-o deja în circulaţie, prin
noul Codex Alimentarius, care acţionează acum prin Noua Ordine Mondială (NWO).
Spuneţi NU universului tehnologic,
care operează cu sisteme moarte şi reci, prin medicamente otrăvite şi culturi
agricole modificate genetic (GMO)!
Spuneţi DA universului
Artei-transformării, care ne va ajuta să parcurgem Marea Trecere, în sens
invers, din universul tehnologic - care ne va elibera catre nimic - în evoluţia
naturală a ştiinţei viului.
Spuneţi NU morţii colectiv, ca să
putem opri războiul dintre forţele infernale şi cele cereşti ce se petrece, în
chiar clipa aceasta, în sufletele, în inimile şi în minţile noastre.
Moartea este un NU spus vieţii;
dar şi viaţa este un Nu spus morţii.
Aveţi curajul de a spune NU şi
veţi învia a treia zi – A treia zi după
cea mai lungă Noapte de Cristal - „Noapte de 72 de ore”. Cine are urechi să
audă. Şi ochi să vadă. Să vadă cu ochiul stâng în ochiul drept, soarele din
piept numit suflet, şi globul de lumină ce întrece toate luminile, cu cel de-al
treilea Ochi, care vede totul!
Dacă în programul corpului nostru
somatic ceasul biologic al acestui Copil solar (EFB) a fost, parţial, spart, în
plan metafizic, se pare că şi Ceasul Cosmic ( ET-X-Y-Z ) a suferit o spărtură
în membrana Centurii de radiaţii Van Aleen, începănd cu anul 1986. Surse care au lucrat în Consiliul Superior al
Înţelepţilor Lumii (CSÎL) spun că extratereştrii din Pleiade afirma că Soarele
nostru galactic a intrat în Centura fotonică pentru trei zile în 1986 pentru a
o întâlni acolo pe Fiica Regelui Soare, Alcyone. Apoi, în 1987, au intrat
Mesagerii soarelui, pentru a primi Pecetea peceţilor. Dar că, din 11 august 1999,
după eclipsa totală a Soarele nostru galactic, al cincilea soare – soarele
mişcării, cel ce are ghiare şi se hrăneşte cu inimi omeneşti, pentru că vrea
sângele şi regatul de aur pierdut – a intra în plin în Centură fotonică, iar
acum suntem în consonanţă deplină cu Soarele uriaş. Se afirmă că, după ce Terra
Mirabilis va intra în Centura fotonică începând cu data de 21 decembrie 2012, adică,
peste exact 31de zile, pe planeta Pământ se vor întoarce Fiii şi Fiicele
Soarelui din Pleiade!
În finalul aceastei Scrisori,
pecetluită de „Troiţa – RSB”, doresc să confirm Escelenţelor şi Domniilor
Voastre începutul Eonului mesianic şi felul cum se vor întoarce Fiii şi Fiicele
Soarelui uriaş din Pleiade în Gradina Maicii Domnului din Terra Mirabilis. Trei
Mesageri ai luminii, a luninii stelare, urmează să vină dinspre Răsărit, cu
zeii lor în spinare, care bat acum în Poarta de metal (Ocidentul), ca să
deschidă „Marea cu Porţi, cand s-a aruncat din pântecele Mamei sale”( Cartea
lui Iov). Un Mesager a luminii s-a întors din Apus şi este deja la noi, în
Tarra Mirabilis, împreună cu cele cinci Fiice a Regelui Soare, frate cu Soarele
nostru Atlant - Venusianul Alcyon (AVA) din Fortăreaţa Carpatică...!
...Dragi
prieteni, toată lumea a aflat că în data de 21.12.2012 se încheie Anul galactic de
26.000 de ani, şi că vom începe al cincilea ciclu de existenţă umană, şi
ultimul, de „terraformatare”. Dar nimeni nu ştie exact ce se va întâmpla cu
noi, românii, după acest unic fenomen cosmic, în „Programul de terraformatare”
a celor două Coroane Regale, una Sus, în Cerul Cristalin, iar cealaltă jos,
aici, pe planeta Pământ, şi care comunică între ele prin „Stâlpul Central de
bioluminiscenţă solară”, pe care eu l-am sculptat şi construit cu mâinile mele,
pe socoteala mea, şi pe care l-am numit „Coloana soarelui de vis”. Ei bine,
uite că cineva ştie! Şi e timpul să ştie toţi romanii de pretitindeni! Astfel
încât întregul poporul, cu inimile libere de orice nelinişte, la adăpost de
oboseală şi mizerie, să fie pregătit, între anii 2012-2024, pentru această Mare
Trecere, din universul tehnologic (care ne va elibera către nimic) în evouţia
naturală a ştiinţei viului.
Un lucru, însă, trebuie ştiut
clar de la început de către toţi românii de pretutindeni: Aceasta Mare Trecere,
întru Înălţarea-Împlinirea şi Împărăţia sufletelor de lumină fără de sfârşit,
nu vine atunci când o cauţi, ci numai atunci cânt eşti pregătit să-ţi primeşti
„cea de-a doua moarte” ca pe un semn de lumină din lumina ce întrece toate
luminile. Aceasta este chiar starea modificată a conştiinţei extinse ce are loc
prin separarea luminii din bioluminiscenţa noastră solară, la confluenţa dintre
plasma Soaelui uriaş din Pleiade şi a Soarelui Galactic cu magnetismul
biotopului nostru din Terra Mirabilis.
Astfel, „Când Luceafărul vestitor
(n.n: AVA) va apare, în sfârşit, pe cer în ţara verde numită de toţi
comentatorii antichităţii Terra Mirabilis, toţi românii de pretutindeni se vor
îmbrăţişa şi vor dansa; iar apoi, spune cartea sfântă, Soarele se va ridica pe
cer ca un om...” ( n.n: adică, se va înălţa pe Cerul Cristalin ca „noul om” – acesta este „om fotonic”.)
„...Din chiar clipa aceea, mai
spune cartea sfântă, oamenii se grăbesc, la sfârşitul fiecărei Nopţi, să
primească Luceafărul de Ziuă şi să vadă Soarele înălţăndu-se pe Cerul
Cristalin. Când Soarele stă să se nască pe „cerul cel nou”, Ei vor spune:
- De
acolo venim noi! „
(n.n: adică din neamul Fiilor şi
Fiicelor Soarelui uriaş
Pentru cine are ochi de văzut, să
vadă! Să vadă, aşa cum vă spuneam, cu ochiul stâng în ochiul drept, soarele din
piept numit suflet (AVA), şi prin Ochiul acestui al cincilea soare, să vadă
Soare uriaş din Pleiade, care vine spre noi cu viteza luminii ce întrece toate
luminile...Să vadă acest timp care se comprimă şi acest „spaţiul curbat” care
se extinde în expansiune infinită, prin conştiinţa ierarhică binară – Ierarhia luminii
solară şi Ierarhia razelor lunare - de pe axa Pământului pe axa Cerului
Cristalin, care se află în mintea divină.
Iată! Clipa cea mare se apropie şi bate cu
Aripa de aur a Timpului Sacru în cele două Porţi de metal, dinspre Răsărit şi
dinspre Apus. Aici este vorba de „Marele Porţi” din placi de metal (cu conţinut
mare de „fier negru din cer” în amestec cu un aliaj din aur, argint, cupru şi
în mod special wolfram) care au închis „Oceanul primordial care înconjoară
lumea”, ca să nu se arunce „Marea cea mare din pântecele Mamei sale”( Cartea
lui Iov) – două dintre ceste placi de
metal se află chiar aici la noi în Tarra Mirabilis; una descoperită în 1974 în
Roşia Montana, împreună cu relicva unui Atlant gigant de 12 metri. De accea, spuneam
că noi, românii, intraţi deja în Noaptea cea mai lungă de Cristal, vom fi
mediatorii şi mesagerii luminii, între două lumi, Orient şi Occident, care deşi
se zice că sunt două lumi diferite, la origine au acelaşi Dumnezeu – Sfântul
Soare uriaş, fie numele lui binecuvântat.
E târziu, dar va trebui să
formatăm şi să „terraformatăm” totul cu orice preţ, pentru reconstruţia din
temelie a lumii noi şi a planetei Pământ - Terra Mirabilis. E prea târziu să
mai spui acum „clipei cea repede”: Opreşte-te, Clipă, din bătaia de Aripi a
Ceasului Cosmic şi mai măsoară odată linia conturului ce urmăreşte frumuseţea
omenească! Şi totuşi, eu cred că există o frumuseţe mântuitoare de lumi, pe un
Pământ Viu care se învârte şi expansionează întreg Universul, pentru că aşa vrea
bunul Dumnezeu şi Maica Domnului, care lucrează prin Fiii şi Fiicele Sfântului
Soare!
...Mi-ar place ca în acest nou
ciclu de existenţă, al cincilea ciclu de existenţă umană şi de
„terraformatare”, după acest unic fenomen cosmic, de aliniere a planetelor din
sistemul nostru solar, să avem în Terra Mirabilis o Noapte de 72 de ore. Şi o
Zi mare cât Cerul Cristalin. Cer care potrivit afirmaţiei lui Dante Alighieri
din Divina Comedie se află în chiar mintea noastră divină. Mi-ar place,
spuneam, şi mi-ar fi drag şi mie...chiar dacă viaţa printre crini adie...”Întoarce-te
şi-ascultă, grăi, - Beatrice către Dante şi Orpheus - că rai nu-i doar în ochii
mei!” ...Vedeţi, numai ce-am amintit de Dante, şi Beatrice ne şi trimite versuri
orificilor protejaţi de zeul Apollon din Cerul Cristalin...
Să ne trezim, aşadar, pentru totdeuna, din cântecul
acesta ameţitor şi bolnav, cântat în sunete de timpane, de sirene cu 62 de
Octave. Şi să cântâm împreună un nou Cântec solar şi divin, cu 64 de Octave...Să
cântăm, aşadar, din „chimvale şi din alăute”, împreună cu zeiţe noastre solare,
venite din cer, pline de sezualitate, de bogăţie şi de mister, înfăşurate într-o
Lumină Caldă...Să ne trezim odată din zăpăciala asta de carne rece şi moartă,
să venerăm cultul Vieţii, nu cultul Morţii. Ca să nu mai căutăm, ca hienele, încă
o mie de ani, asemenea lui Dante Alighieri din Divina Comedie, „versuri prin
morminte”. Sau să-l răstignim încă odată cu bestialitate pe noul Iisus pe aceeaşi
Cruce de lemn, însângerată mereu prin jertfa celor şapte miliarde de oameni, câţi
suntem noi acum pe această planetă Pământ, care e Vie şi abia ne mai rabdă pe
toţi...
Să ne trezim din somnul
cel de moarte prin „anamnezies”, ca să ştie toată lumea că în mintea, în inima
şi în soarele din pieptul nostru numit suflet, există o scânteie divină, ca
parte întreagă din Holograma cosmică ce aparţie de Sufletul şi de Harta Minţii
lui Dumnezeu, Creatorul programului nostru genetic, Creator adevărat din
Dumnezeu adevărat. Mi-ar place, spuneam, ca fiecare barbat de stat şi femeie,
mamă de popoare, să înteleagă că, atunci când două celule umane se unesc, tot
atunci vine şi Dumnezeu şi pune scănteia divină! Tot astfel ar trebui să se întâmple şi când se unesc popoarele din
UE.
...Lumea fizică, în care trăim noi, sau ni se pare că trăim acum în plan
virtual, este proiectată de o conştiinţă cosmică solară pe un sferoid planetar
Viu; un sferoid desprins, la origine, dintr-o „Stea arzătoare cu opt raze” de
formă lenticulară, apoi „terraformatat” într-un glob de bioluminiscenţă solară,
încărcat la nivel informaţional-energetic de Soarele Galactic ce se roteşte pe orbita sa cu
106.000 km pe oră, în consonanţă cu Soarele uriaş din Pleiade, în expansiunea
infinită, şi permanent în legătură cu explozia şi implozia ADN-ului nostru
primordial, de ordinul divin şi de mărimea
8 la puterea 64 de “Raze arzătoare cu opt raze”.
Mai mult, spuneam că pentru stabilirea
echilibrului dintre forţele infernale şi cele cereşti, noi, pământenii, suntem
permanent impregnaţi de Dumnezeu din spaţiul Cosmic cu un cântec de aprigă
Slavă, cântat aici jos, în Bisericile şi Catedralele Luminoase cu 62 de Octave,
iar acolo, Sus, în Cerul Cristalin, cu un alt cântec divin, cântat „din alăute
şi din chimvale”, cu 64 de Octave. Astfel, încât noi nu suntem altceva decât
„nişte note muzicale în imensitatea
variaţiunilor de ritmuri şi vibraţii cosmice, într-o uriaşă Simfonie a Durerii
şi Fericirii umane”. Am citat, din memorie, din opera lui Vasile Pârvan, un savant
român, genial, preocupat îndeosebi de arheologie, preistorie şi istoria civilizaţiei
greco-romane, care moare răpus de o moarte stupidă, la varsta de doar 45 de
ani, într-o banală operaţie de apendicită.
Aşadar, să ne trezim odata cu toţii din
ameţeala asta de manipulare genetică, a istoriei celei mai mari înşelătorii
umane, prin „programul” de „deprogramare” al popoarelor (PIG). Şi să intram şi
noi odată în linie dreaptă, în linie ondulatorie şi în „linia continuă”, a
Cerului Cristalin, care uneşte „trei mişcări într-una singură”(eu le-am unit în
sculptura „Apollon -Vânătorul stelelor”), din care apare unda genetică
replicativă, de celulă Stem. Spuneam deci că apare unda genetică replicativă,
care, spun geneticienii, dacă o captezi acum la nivelul de comandă energetic-informaţională
şi o transpui de pe embrionul de broască pe embrionul de crocodil, poţi face
din crocodil o broască testoasă şi din broasca testoasă un nou crocodil, ori
poate chiar un dinozaur sau un leviatan (ca acela din Carte lui Iov) sau un
lamantin, acesta a fost în urmă cu milioane de ani strămoşul Atlanţilor din Carpaţi.
De aceea, poate că este bine să ştim fiecare
dintre noi acum chiar şi de ce toţi politicienii noştri, globalisti şi
globalizaţi, au culoare unui camelion. Pentru că, potrivit geneticii moleculare,
văzută prin prisma genealogiei umane, preistorică, „camelionul are culoare unui
camelion numai atunci când stă pe un alt camelion”, spune un proverb anonim. Aştept Clipa cea mare când vom învăţa cu toţii
respiraţia holotropică de conştiinţă estinsă solare, ca să putem trăi împreună
şi fără frică alături de toţi aceşti politicieni globalişti şi camelioni, care
descind chiar din strămoşii noştri dinozauri, leviatani şi lamantini atlantici.
Descind de fapt, antropologic, din toate speciile şi din toate neamurile şi
rasele de pământeni şi de nepământeni, galactici şi extragalactici, şi
amestecaţi acum între ei, că nici un ghicitor în pietre, ca acelea din „Deşertul
ICA”, nu le-ar mai putea afla originea.
Analizând însă serios, cu ştiinţă,
problema originilor, din punct de vedere genetic ar trebui acum, cu ştiinţa în
dotare, şi la purtător, să scăpăm odată pentru totdeuna de handicapul asta
genetic, că „toţi suntem egali şi fricoşi în faţa lui Dumnezeu, dar există uni
mai egali şi mai fricoşi decât alţii”. Acum, ţoţi suntem Unul şi Unul suntem
toţi. Căci nu există o egalitate mai neghioabă decât egalitatea comunistă şi o frică
mai mare decât frica de moartea capitalistă ( că veţi rămâne în curând fără
bani şi pensii). Aceasta este, azi, cea mai mare sărăcie, materială şi
spirituală, a ţărilor bogate, din UE, din SUA, din Lumea a Treia şi din Restul
Lumii... Vestul şi Restul, nu-i aşa? Căci nu există altă moarte decât moartea
spirituală şi nu există un păcat mai mare decât păcatul împotriva Marelui Spirit,
a Marelui Sfânt şi a Sfântului Soare – Dumnezeu, Atotputernicul.
Dragi prieteni, în continuare, pentru a ne trezi
cât mai repede din somnul cel de moarte
prin „anamnezis”, şi din fricile păcatului împotriva spiritului (Atenţie! Am
spus doar din fricile păcatului împotriva spiritului, nu şi din frica de
Dumnezeu, Atotputernicul), voi încerca să vă scriu acum şi câteva mici
fragmente din profeţiile pământenilor noştri şi în mod special din profeţiile
vechilor popoare solare ale Americii Centrale. Iată ce ne spune o profeţie
astecă:
„Tristă va fi faţa
soarelui...Scurtă va fi bucuria vieţii, a anunţat nevăzutul, cel care are mamă,
dar nu are început: Oameni îmbrăcaţi (n.n: „în fier negru din cer”) vor veni
peste noi, vor stăpâni pământurile noastre şi ne vor ucide...Când rasa aceasta
ciudată va termina de ţesut pânza de păianjăn (n.n: Internetul), ne vor închide
în case cenuşii şi pătrate, pe un pământ sterp, şi în acela case vom muri de
foame, frig, frică şi întuneric...Nimeni nu va avea scăpare...Multă mizerie va
fi în anii în care va domni lăcomia. Oamenii vor deveni scalvi. (n.n: pe
pământurile lui Mamona Monsanto). Lumea se va goli de oameni, se va micşora şi
va fi complet umilită şi nimicită...”
Acum,
iată şi o profeţie mai pământeană, contemporană cu noi:
„Dacă ai ochi, să vezi. Peste tot,
ori unde ai merge, vei gasi tot mai mulţi oameni nedoriţi, neiubiţi,
neîngrijiţi, respinşi de societate, complet uitaţi, coplet rămaşi singuri.
Aceasta este cea mai mare sărăcie a ţărilor bogate”, ne avertiza prin 1986
Maica Tereza de Calcuta, de origine albaneză, trezită de mesagerii luminii cu o
sută de ani mai devreme decât noi.
„ Tu trebuie să fi sfant în poziţia în care te
afli, iar eu trebuie să fiu sfântă în poziţia în care m-a pus Dumnezeu. Aşa
încât nu e nimic extraordinar să fi sfânt. Sfinţenia nu e luxul câtorva.
Sfinţenia este o obligaţie pentru mine şi pentru tine. Noi am fost creaţi
pentru aceasta.” ( am citat tot din inepuizabila Maica Tereza )
Cu riscul de a deveni acum în
ochii dumneavoastră un sculptor nebun după „Coloane infinite, Imagini-Regine, Coroane
regale şi alte Stele arzătoare cu opt raze”, mă declar un monarhist absolut,
convins prin descendenţa spirituală a
Cârmuitorilor Eonici. Căci după o cercetare a formelor sculpturale vreme de
peste 40 de ani, am descoperit singur că sunt şi eu doar unul dintre voi. Daţi-mi
voie, aşadar, să mă ofer mai întâi în rolul de emisar paleo-creştin, ca să le
sting „paleoconservatorilor” „lampa lui Lenin”, care, din neştiinţă, încă mai
pâlpâie în fitilul lui Karl Popper. Apoi, cu voia dumneavoastră, să mă fac
interpretul unei profeţii revelatoare, de monarhiei absolută, eonică, mesianică
şi stelară, ca să vă pot spune ceea ce urmează:
„...Departe, în adâncimile cerului un Soare
uriaş se naşte acum. Forma, căldura, lumina şi energia lui iradiantă şi tot mai
puternică o veţi vedea în curând în Stâlpul Central, numit „Coloana soarelui de
vis”. Roiuri de popoare, înghiţite în sfera de puterea a Timpurilor Moderne şi a
tehnologiilor ultramoderne, vor veni să vadă această minune a lumii noi. Şi tot
mai mult această nebuloasă umană se va transforma, prin această „Coloană a
soarelui de vis”, în „oameni fotonici”, printr-un nou proces de separare a luminii
din bioluminiscenţa soară. Din nefericire, în marele momente de afirmare a
formei, existenţei şi beatitudinii, doar sufletul apolinic s-ar părea că e
pregătit să absoarbă ca pe o băutură divină această bioluminiscenţă solară şi idealul
de frumuseţe umană măntuitoare de lumi.”
...Oameni buni, vă mărturisesc, cu mâinile pe
soarele din piept numit suflet, că eu vă iubesc pe toţi, cu sufletul la gură!
Dar, pentru numele lui Dumnezeu, treziţi-vă şi voi odată din somnul cel de
moarte prin „anamnezis”, ca să puteţi, mai întâi, să vă stingeţi unul altuia „Lampa
lui Lenin”, apoi să puteţi vedea cu adevărat, în visele voastre cele mai
intime, prin Stâlpul Central, cum această „Coloana a soarelui de vis” adună
razele şi împrăştie lumina din lumină, prin bioluniniscenţa ei creatoare de
lumi noi! Vă implor, dar ce...Doamne
iartă-mă, mai pot eu găsi în mama voastră, dacă nu ieşiţi odată afară din sistemul acesta globalist şi
globalizat şi corupt până-n măduva oaselor, care vă ţine captivi şi orbi, surzi
şi ologi în singurătatea „sono-atomică” prin negarea negaţiei ! Opriţi Istoria
cele mai mari înşelătorii umane, care v-a castrat eonul imaginaţiei, ca să
puteţi coborâ la Prima şi Ultima Staţie finală – Sfântul Soare! Alungaţi
negurile istoriei din ghearele „Ultimului Soare negru de ură, înainte de 2081”,
ce se hrăneşte, în chiar clipa aceasta, cu inimi omeneşti ascunse acum în
piepturile voastre de aramă şi de plumb, în „Ultima Noapte de dragoste, Întâia
Noapte de război” - ca să vă puteţi scoate unul altuia (în „Noaptea de 72 de
ore”), plumbul din suflet şi arama lămurită în „focul stelar”!
Oameni buni, vă implor, dar credeţi-mă şi pe
mine când vă spun, că nu mai pot să ţin prelata nesfârşită a cerului desfăşurat
în toate sensurile posibile...e grea ca lutul, cortina şi prelata asta neagră
şi nocturnă şi roasă toată de molii...cănd văd cum trec prin gaurile ei
concentrice toate fantomele văzduhului, dezlănţuite în Noaptea cea mai
lungă...când văd cum cad şi trec prin ea cohorte întregi de îngeri şi de
demoni, de barbari şi demoniţe, de zei şi de zeiţe ale pământului...când văd şi
ştiu cum cad şi trec din spaţiul sublunar, supus corupţiei, în spaţiul
supralunar, şi invers proporţional cu pătratul distanţei dintre Pământ şi faţa
nevăzută a Lunii...când văd cum cad Îngerii de lumină din Cerul Hyperboreei
într-un Cosmos demonizat...cad în sus şi în jos si în toate părţile deodată...şi
credeti-mă şi pe mine că nici eu nu mă simt prea bine...
Dar mai bine...mai bine să-mi
„terraformatez” căderea din Hyperboreea verde-albastră şi argintie de cristal,
în Gradina Maicii Domnului, în Creasta Anilor din Hardeal...Ca să nu se mai spargă
odată Bolta de Cristal, ori să cadă iar Coroana aceea roşie şi colţuroasă peste
Palatul Vulturilor de clestar...Cer, aşadar, Excelenţelor şi Domniilor Voastre,
să vă căutaţi fiecare în sângele vostru pe Femeia care naşte una din cealaltă
acelaşi copil cu o faţă de soare în două mâini, din care se naşte, în chiar
clipa aceasta, un alt Copil, cu o Dublă-Faţă, divină şi umană, una de Soare iar
cealaltă de Lună întoarsă mereu spre o Simplă Coloană şi Coroană Cristalină a
Soarelui de vis! Da, asta cer eu acum Domniilor Voastre, să o căutaţi pe Lilith...şi
pe Maria Magdalena din Dinastia Merovingiană...şi pe Femeia aceea venită din
cer, numită Pasăre Măiastră...Dar mai bine...mai bine să o căutăm cu toţii în
inima noastră pe Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, cea care a împreunat
pe Dumnezeu cu oamenii de lumină şi s-a înalţăt la cer prin puterea îngerilor
de bioluminiscenţă solară fără de sfârşit!
Ave Maria, graţie plena!
Cer
Domniilor Voastre, aşa cum de altfel v-am cerut mereu prin toate articolele şi
scrisorile mele, să vă creaţi singuri, prin noile Culturi matrifocale paşnice,
solare, propria dumneavoastră Hologramă cosmică, apoi să vă conectaţi prin
„Bila de memorie” la universul social-planetar şi galactic-universal, în
aliniament cu Centru galaxiei noastre solare şi cu cel de-al doilea Soare uriaş
din cel de-al doilea Centru extragalactic din Pleiade. Faceţi lucrul acesta şi
veţi vedea minunea cea mare. Veţi vedea cum pogoară Maica Domnului înapoi pe planeta
Pământ, prin Stâlpul Central de Lumină, şi prin „Coloana soarelui de vis, în
Grădina Măririi din Creasta Anilor din Terra Mirabilis !
Astfel, vom reuşi împreună să contemplăm Templul
Soarelui, care nu e altul decât cerul-pământesc. Şi singurul nostru Templu Divin care ne-a mai rămas de
explorat acum: Templu Dragostei, al Meditaţiei, al Contemplării şi al
Eliberării (TDMCE)! Al eliberării noastre definitive - prin cel de-al cincilea soare, soarele
mişcării – al eliberării din cele cinci cicluri al devenirilor ( fizice, chimice, genetice,
biologice şi informaţionale ), din ciclul reîncarnărilor (minerale, vegetale,
animale, umane şi spirituale) şi din veşnicul balans între mai bine şi mai rău
a celor mulţi...Da, cam prea mulţi, şapte miliarde de oameni, pentru un singur
Sat Planetar, într-un singur Stup. Dar veţi vedea că se poate, dacă Stupul va
fi Eonic, transparent şi solar.
De aceea, cer Excelenţelor şi
Domniilor Voastre, să Ieşiţi afară, în chiar clipa aceasta, din „spaţiul
sublunar”, să Intraţi în „spaţiul supralunar”,
de origine solară...şi apoi, de acolo, de Sus, să porunciţi Soarelui uriaş să-şi
trimită din adâmcimile cerului Fiii şi Fiicele soarelui pe planeata Pământ, ca să ne lumineze Calea,
Adevărul şi Viaţa, drumul orbilor şi singurătatea „sono-atomică” în care suntem
angrenaţi toţi acum, dar absolut toţi, cu viii şi cu „morţii electrici”
laolaltă!
Cer înalt şi idealuri pe măsura
Cerului Cristalin, asta cer vă eu acum, Excelenţelor şi Domniilor Voastre! Să Contemplaţi
soarele din piept numit suflet, suprapus peste Soarele Central din inima
voastră luminată cu o lumină verde-albastră, de bioluminiscenţă solară şi stelară.
Şi să vă rugaţi aşa: „O, Soare, văzător
singuratic, fiul lui Prajapati şi frate cu Fiul Soarelui uriaş din Pleiade, Tu,
care controlezi totul în Cer şi pe Pământ, împrăştie-ţi razele de
bioluminiscenţă solară peste noi, adună-ţi lumina din lumina sufletelor de
lumină fără de sfârşit, ca să putem vedea în Coroana de Lumină cea mai nobilă
formă a Ta...acolo, Sus, acele persoane care colcăie de fiinţe înnaripate, şi aici,
jos, acele fiinţe de lumină din lumina care întrece toate luminile, care suntem
noi, Atlanţii din Carpaţi !”
...Oameni buni, solari şi mistici
şi bătuţi în cap cu leauca şi cu scara creaturală, şi veniţi dintr-un neam
mândru şi ars...mândru, pentru că ştim din ce sânge şi din ce amestec de fiare
şi de zei solari ne tragem...şi arşi, pentru că în urmă cu 26.000 de ani am
fost şi noi arşi în „Holocaustul Amazoanelor”...am fost arşi-macinaţi-tescuţi
şi purificaţi de Lemurieni şi apoi înnobilaţi de Zeii noştri Atlanţi uriaşi
veniţi din Pleiade, şi apoi iarăşi spălaţi în toţi aceşti ani în apele Celor
două Lune, una care a fost pe cer în vremea regelui Pelasgos şi a reginei
Larisa, dar care acum nu mai este, iar cealaltă este chiar Luna actuală şi sora
Ei mai mică, „blocată mareic” de Luna lui Saturn, care încă ne mai scaldă şi
acum în apele memoriei şi al uitării ( în „Scăldătoarea Bethseda”), prin
Minunata doamnă a lunii arginti, pe numele Ei adevărat, Diana-Luna-Hecate! Şi
totuşi, eu cred că noi toţi, la origine, am fost, suntem şi vom fi mereu Copiii
Soarelui ! Noi toţi suntem veniţi în lume din Soarele uriaş din Pleiade, de
peste 26.000 de ani. Şi dacă o fi să cadem de pe lume în „Noaptea asta de 72 de
ore”, vom cădea exact aşa cum am venit în lume, pentru că pe noi nimeni nu ne mai poate schimba acum, suntem
nemuritori şi indestructibili.
Dragi prieteni, Anul galactic se încheie în data
de 21.12.2012! Peste exact 31 de zile, după o Noapte de Cristal de 72 de ore - o Noapte, desigur, simbolic consacrată Cerului
Cristalin; consacrată doar pentru cine are ochi de văzut semnele arbitrare şi
simbolurile consacrate - vom parcurge împreună, începând cu această Noapte de
Cristal, Marea Trecere, în sens invers, din universul tehnologic (care ne va
elibera către nimic) în universul Artei-transformării, în evoluţia naturală a
ştiinţei viului, cu toată ştiinţa genetică în dotare, cu armele şi cu sufletul
viu la purtător...Şi tot atunci, în chiar Noaptea asta de Cristal, care va să
vie în inimile noastre, după Voinţa fiecăruia dintre noi, tot atunci, spuneam, se
vor întoarce pe Pământ Fiii şi Fiicele Soarelui din Pleiade în Cetăţile noastre
solare din Terra Mirabilis. Aceştia vor purta cu ei un toiag de aur ce se
termină în partea de sus cu o „Troiţă - Rezonator stelar de bioluminiscenţă solară”, înfăşurată
în steagul tricolor românesc...
”...Când Porţile Cetăţilor solare
se vor deschide, de către soarele din piept numit suflet, în locul acela unde
va Voii să înfigă toiagul de aur din prima lovitură, urmează să se întemeieze,
în chiar locul acela, noul Regat de Aur!...”, spune cartea sfântă.
„...Urcaţi pe tronul regal al
României din Terra Mirabilis, Regele Soare Mihai I al României, Regina Ana a României,
Principesa Moştenitoare Margareta a României şi a Terrei Mirabilis, Principele
Consort Radu de România şi Principele Nicolae al României, aceştia vor Voii să
se poarte asemenea tatălui lor, fratele geamăn Regele Soare Atlant din
Fortăreaţa Carpatică întors din Pleiade, care prin Voinţa sănătoasă a acestuia
ne vor da lumină, limpezime şi căldură, vor alunga ploaia şi burniţa (n.n: otrăvite
de GMO Monsanto şi provocată artificial cu tehnologia Haarp), vor ajuta
culturile naturale să înflorească din nou, vor înmulţii turmele sănătoase şi nu
vor lăsa să treacă nici o zi fără să viziteze lumea din noul Regat de Aur al
României – Terra Mirabilis..., mai spune cartea sfântă”.
„ ...Şi unde nu vor încerca să
înfigă toiagul de aur, (n.n: având drept simbol această Troiţă-RSB) ! Pământul
nu-i va primi, iar Ei vor căuta mai departe în lumea nouă, spune cartea sfântă...!”
„...Se vor căţăra prin sate
îndepărtate şi prin ţancuri (n.n: ţancuri=zgomote ascuţite şi asurzitoare, cu
rezonanţă metalică), vor traversa podişuri şi munţi şi vor trece prin ape
vijelioase şi tulburi. Şi tot ce vor atinge cu picioarele lor marea Familie Regală se va schimba în aur, (n.n: prin
aceasta Troiţă – RSB): pământurile aride vor deveni mănoase, mlaştinile vor
seca, iar vadurile se vor umple de ape limpezi şi de peşti. În zori vor fi
însoţiţi de gâştele sălbatice, iar la asfinţit de condori...”
„...În sfarşit - în apropierea
Muntelui Sacru Kogaionu din Munţii Piatra Craiului şi a Muntele Sfânt din
Creasta Anilor din Grădina Măririi, acolo unde în Stâlpul Central octogonal va
fi adăpostit în Templul Soarelui Chivotul sfânt, iar în Chivot Codexul Razelor
Atlanţilor din Carpaţi şi Inima Reginei şi a tuturor „Reginelor Amazoanelor”
din toate timpurile - când Fiii şi Fiicele batrânului Rege Soare Atlant vor
înfige toiagul de aur, Pământul îl va înghiţi şi un Curcubeu mare cu zece
culori se va arăta pe Cerul ce nou. Acest Curcubeu va fi simbolul consacrat al
noului nostru Legământ cu Dumnezeu, cu Soarele uriaş din adâncimile cerului, cu
Coroana Regală din Cerul Cristalin şi cu noii oamenii solari din Terra
Mirabilis...”
„...Si tot atunci, în chiar clipa
aceea, primul dintre români va spune surorii şi femeii lui:
-
Să adunam lumea şi pe toţi românii de pretutindeni!”
„...Între lanţul muntos din
Fortăreaţa Carpatică şi podişurile Transilvaniei, se vor aduna lume multă şi
români de pretutindeni. Toţi vor urma pe batrânul Rege Soare Mihai I al României.
Toţi vor crede în Marea Familie Regală, unită şi puternică. Căci strălucirea
cuvintelor şi a ochilor batrânului nostru Rege Soare ne-a spus de cănd s-a
întors în ţără că Fiii şi Fiice Regelul Soare nu mint niciodată, că ceea ce
trebuia să se întâmple s-a întâmplat, şi că ceea ce se întâmplă acum, în chiar
clipa aceasta, este scris să se întâmple. Toţi românii de bună credinţă îi vom
însoţiti aşadar până în locurile unde ne aşteptă, nenăscut încă (n.n: adică, în
plan virtual, noua Casă Comună Europeană Virtuală), nemuritorul Oraş Sacru - ATLANTISUL - ORAŞUL COROANELOR din Terra
Mirabils!, mai spune cartea sfântă.”
„Traiască Regele Soare !
Traiască Familia Regală !
Trăiască România Mare !
Trăiască Terra Mirabilis !
Trăiască Atlanţii din Carpaţi!
Românii să trăiască !
La Multi ani, Majestate !”
Dragi prieteni, Om fi noi, românii, cea mai
săracă ţară din Uniunea Europeană acum...săraci şi mistici şi veniţi dintr-un
neam mândru şi ars...mândri, pentru că ştim din ce sânge şi din ce amestec de
fiare şi de zei solari ne tragem...şi arşi, pentru că am fost şi noi arşi în
„Holocaustul Amazoanelor”...arşi-macinaţi-tescuţi şi purificaţi de Lemurieni,
apoi înnobilaţi de Zeii noştri Atlanţi, uriaşi, veniţi din Pleiade, şi apoi spălaţi
în apele Lunii de Minunata doamnă a lunii arginti, pe numele Ei adevărat
Diana-Luna-Hecate...Om fi noi, românii, un amestec de paleo-creştini mistici cu
un păgânism apolinic şi dionisiac...Dar ce mare noroc să te naşti român, cu aşa
mari strămoşi şi strămoaşe, într-o ţară verde numită de toţi comentatorii
antichităţii Terra Mirabilis! Dar ce mare noroc, spuneam, să te naşti român,
solar, şi să mai ai şi un Rege şi o Regină în ţară! Un rege ajuns la onorabilă vârstă
de 91 de ani, trecut ca un Leu prin foc şi sabie, un Atlant solar şi venusian, care
a negociat cu Responsabilii Pământului, a stat la masă cu Stăpânii Lumii şi a traversat
cu demnitate istoria celei mai mari înşelătorii umane. Orice s-ar spune despre
faptele istorice petrecute în trecut, Regele Mihai este Regele nostru, al
românilor.
Cine ar putea să ne demonstreze nouă,
românilor, că generalul acela care a condus armata română peste graniţele ţării
şi a luptat pe ambele fronturi, şi care până la urmă s-a dovedit că era de
origine evreiască, ar fi fost, vezi Doamne, mai bun decât Regele nostru, Mihai
I al României? Să fim serioşi, domnilor! La urma urmei „urmei de zenit”, un
general valorează exact cât un general şi nimic mai mult. Iar un Rege valorează
cât un popor de regi şi de regine biologice, peste care guvernează Regele şi
Regina în Stup. Guvernează în Stup, şi chiar şi deasupra Stupului, prin
externalizare, prin hipercomunicarea ADN-ului primordial al Regelui solar şi a
Reginei solare cu ADN-ul poporului său solar.
Dar s-a demonstrat şi ştiinţific,
domnilor, lucrul acesta acum. Dacă, de exemplu, externalizezi regina dintr-un
stup, la o anumită distanţă de acesta, albinele-lucrătoare îşi continuă lucrarea
în stup, datorită reginei-matcă, care continuă să le dirijeze activitatea albinelelor,
prin inducţia electromagnetică transmisă albinelor în chiar hipercomunicarea
ADN-ului lor. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Regele nostru Mihai şi Regina
Ana, au fost externalizaţi forţat de regimul comunist, scoşi afară din Stupul
lor. Dar lucrul nedrept şi strigător la cer, este faptul ca au fost
externalizaţi mult prea mult timp, 50 de ani de exil, vă daţi seama, ceea ce a
determinat cea mai grea suferinţă umană, în egală măsură, atât pentru Rege şi
Regină, cât şi pentru poporul româ. De aceea consider că, tocmai datorită aceastei
mari suferinţe umane, pricinuită în egală masură, atât Familiei regale cât şi
poporului român, se cuvine să considerăm acum întreaga Familie Regală românească
o Familie Regală solară şi martiră, iar poporul român un popor regal, solar şi
martir.
Regele este Rege! El rămâne veşnic, Unsul
Divinităţii, al Cârmuitorilor Eonici. În comuniune permanentă cu sufletul
poporului său, El este reprezentantul Sfântului Soare pe pământ şi chipul
Coroanei din cel de-al noulea cer, Cerul Cristalin, care se află în mintea
divină. Înţelepţii şi marii artişti care iubesc fără măsură lumea aceasta au
pătruns acest simbol consacrat. Căci numai Soarele din piept numit suflet are
entităţi de selecţie. Sunt convins că Ceasul Cosmic al istoriei noastre milenare
e aproape şi lucrează pentru noi acum. În curând, prin Voinţa bunului Dumnezeu
şi al iubitei noastre Familii Regale, vom deveni o mare naţiune pe harta lumii
noi, alături de Marea Familie Regală a viitoarelor State Unite ale Europei !
În
Anul galactic 2012 – anul de „graţie cosmică”, dar în acelaşi timp şi anul de „(dis)graţie
politică”, pe care îl traversăm acum, în acest moment greu al istoriei, la
limita suportabilităţii existenţei popoarelor din UE - pentru a crea un echilibru dintre forţe, în
războiul declanşat deja între forţele infernale şi cele cereşti ce se petrece,
în chiar clipa aceasta, în sufletele, în inimile şi în minţile noastre, dar şi pentru
a creea o bună stabilitatea geopolitică în UE şi întreaga lume, aflată în criză
de Proiect-pilot de nouă Civilizaţie umană, se cuvine să medităm cu toată
responsabilitatea la cele două mari modele de civilizaţie umană: Monarhia şi
Republica.
Poate că ar fi bine ca USA să renunţe la
„paleoconservatorismul” ei de faţadă, o moştenire grea, de familie anglo-saxonă,
ocultată sau condamnată la o sclavie perpetuă, prin dezumanizarea
constituţională, mai întâi a negrilor, prin segregare, apoi a întregii Americi,
şi se întoarcă definitiv la vecheile ei tradiţii solare, la perechea
primordială Adam-Eva, ocultată în urmă cu cinci sute de ani. Iar Europa să redevină
prin noua întregirea a statelor ei, ceea ce a fost dintotdeuna – Leagăn al
Civilizaţiilor Lumii - Şi o Monarhie absolută, condusă de o Cultură Matrifocală
paşnică, solară, din vechea Europă, prin perechea primordială Zemora-Zamolxis
& Eve-Nor-Leukipe & kleitho-Poseidon. Şi să terminăm odată pentru
totdeuna cu republica asta aşa zisă „Republică Universală”, care funcţionează
după o formă arhaică de „comunism al femeilor”(de origine lunară (D3+DLH) după
modelul de Republică a lui Platon din Grecia antică, care de 2500 de ani ne-a
adus numai războaie fratricide şi mari necazuri în toate statele lumii.
Republica lui Platon, care, aşa cum se ştie, a fost transformată apoi în cele
mai periculoase experimente şi utopii politice, care îşi au esenţa în
„Paradisul prin distrugerea omenirii”, sub forma comunismului, fascismului şi
capitalismului, nihilist, pur şi vulgar, din seminţia al lui Abel şi Cain, şi care
operează prin genocid economic şi cultural, la nivel social-planetar.
Dragi prieteni,
v-am scris această scrisoare adresată Excelenţelor şi
Domniilor Voastre, cu 31de zile înainte de Marea Trecere din 21.12.2012, ca să nu am
mustrări de conştiinţă că nu contribui la măreţia omului cu umilele mele forţe
şi arme artistice, sau că nu ajut umanitatea şi Familia Regală românească, căruia
îi aparţin prin sămânţa Artei-transformării. V-am scris această scrisoare, poate ultima din corolarul meu de “144 de Scrisori
din Mileniul III catre Prinţesa X”, ca să nu mai trăim în viitor ca nişte
bărbaţi rataţi şi rătăcitori prin lume, ori ca nişte mame de popoare vândute şi
sacrificate genetic prin ţări străine. Rataţi sunt toţi acei oameni care
acţionează conform unui program politic în care nu mai crede nimeni. Şi vânduţi
sunt toţi oamenii care şi-au vândut capul cu preţul inimii şi inima cu preţul
capului. De aceea, orice obiecte, lucruri sau fiinţe vândute îşi pierd jumătate
din valoare. Numai valoarea soarelui din piept numit suflet viu, nu se poate
înjumătăţii.
V-am scris, spuneam, această ultimă Scrisoare
cu speranţa că, în final, vom reuşi împreună să instituim Civilizaţia Iubirii
pe pământ, cu sentimentul dragostei de Adevăr şi Dreptate, între Dumnezeu şi
neamul nostru românesc. Căci Dumnezeu e Dumnezeu pentru toate neamurile şi
popoarele din lume, nu numai pentru unul singur. Vă reamintesc, ce v-am scris
de altfel şi în Scrisoarea nr.143, că Dumnezeu e Marele Eon din care îşi trag
seva, existenţa, forma şi beatitudine toate neamurile şi popoarele din lume.
Iar Arta-transformării este chiar felul în care Dumnezeu se descoperă omului în
jocul Lui serios - “Iocari serio” - cu Cosmosul, cu Cerul Cristalin şi cu
oamenii, prin amestecul celor două sămânţe divine de lumină din lumina ce
întrece toate luminile. Adică prin amestecul celor două celule din perechea
primordială Adam-Eva & Zemora-Zamolxis,
care atunci când se unesc într-o singură celulă, vine Dumnezeu şi pune Scânteia
divină, pentru a rămâne veşnic unite prin Good angel cu Fiica dragostei în
Terra Mirabilis. Cine are urechi să audă! Şi Ochi să vadă!
Mulţumesc Domniilor Voastre pentru interesul
acordat operelor mele de sculptură şi acestor Scrisori, pe care sper să-l pot
merita în întregime sau măcar într-o oarecare măsură.
Cu sinceritate şi admiraţie, sculptor,
Constantin Milea Sandu
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu