Coloana soarelui de vis: Jurnal de Atelier I – Scrisoare deschisă adresată “generaţiei optzeciste” şi românilor de pretutindeni. (1-5) Fragment din 144 de Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X

Foto: “Labirynt I” şi “Labirynt II” (ulei pe carton) 1997

Făurar 2014, Şirnea – “Groapa Hyperboreanului”

LABIRYNT

"Iată Soarele negru, sufletul de violetă, minunata doamnă a lunii argintii şi cele şapte singurătăţi ţinute în cea de-a opta mâna oarba a Coloanei Soarelui de Vis!

Iată caii negri ai iubirii, erosul înaripat prins în Marele Cerc al unei singure evoluţii creatoare!

Iată Floarea-de-foc, Floarea Florilor, umbra vieţii, sentimentul tragic al fiinţei şi tratatul de anatomie al unei poezii electrice neanunţate!

Iată noua romanitate spălată în "sânge proaspat", în sânge negru şi în sânge indian!

Iată fantasma ekpyrozei care ne bântuie spiritele pentru a vedea, în sfârşit, cum răsare din acest "foc negru" o Împăraţie de Lumină fără de sfârşit!

Iată "Steaua magilor" cu coadă, atârnată de cel de-al doilea Centru al unei galaxii supragalactice!"

"Această Stea Magică, prin jocul ei cu cerul şi cu oamenii, va dezvălui lumii cel de-al treilea secret al Înalţării Fecioarei la Cer prin puterea Îngerilor. Şi, mai mult, le poate oferi oamenilor ieşirea din lume prin cer. Ea, “Steaua arzătoare cu opt raze”, învaţă omul cum să intre şi cum să iasă din Labirynt." (Fragment din Jurnal de atelier, 29 mai 1997 - Terra Mirabilis)

DRAGI PRIETENI,

pământeni şi nepământeni de pe „continentul secret” Facebook şi de oriunde vă aflaţi la orizontul Misterului în Unu!... în Doi!... şi în Trei!...în cinci...şi în 8 la puterea şi ordinul divin 64 de “Stele arzătoare cu opt raze”, într-o uriaşă Simfonie a Durerii şi Fericirii umane, cu 64 de Octave...Sus, în acorduri de alăute şi chimvale... jos, în corzi şi stringuri în sunete de timpane cu glasul spart - O Zi bună să vă dea Dumnezeu!...(...)

...Şi o Noapte de 72 de ore comprimate în trei ore de “vis pur şi surâs mătăsos”, într-o călătorie atemporală şi astrală pe vârful Muntelui Purgatoriu...(...), ca să puteţi vedea şi domniile voastre Paradisul Terestru...(...) şi pe Matelda, Giovanna şi Beatrice...sub chipul Florei – posedând Floarea Florilor, non-terestră ce nu se mai supune fizicii sublunare - negociind la “sânge” cu Electra, Ifigenia şi Elena din Troia...(...) la Masa Tăcerii la Cina cea de taină şi la Cina din Miercurea Cenuşii...să vedeţi, dar, şi Bolta cerului înalt...Bolta aceea de Sus, roasă, găurită şi plină toată de molii... şi deasupra alte Stele precum focurile altor oameni locuind în Cerul cristalin!

“Se poate ca bolta de sus să se spargă,

Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,

Să văd cerul negru că lumile-şi cerne

Ca prăzi TRECĂTĂTOARE a morţii ETERNE...

(Mortua Est! –Mihai Eminescu)

...Azi Noapte, pe semne, am văzut iar prin Stâlpul Central sau “Coloana soarelui de vis” venind şi trecând dintr-o sferă în alta la orizontul misterului două stoluri de vulturi, unul mare, altul mic înaintând în faţă condus de un Vultur bicefal (cu capete de om – “Yig and Yang”) pornit la drum lung... “prin dragoste, în lume, dincolo de lume spre un alt cer...”

Nu m-am înfricoşat de mărimea lor, treceau doar pe deasupra Munţilor Piatra Craiului din Nord în Sud spre gurile Dunării, iar în urma lor apăru sub Boltă neagră proaspăt colorată cu albastru de Prusia un nor roşu-cenuşiu, din care au ieşit Cinci bouri mari şi roşii argintii ce păreau a fi nişte zimbri blânzi cu ochii scânteietori, doar că mărimea capetelor lor înfăşurate în blănuri de culoare roşie ca focul şi felul cum înotau pe cer în oceanul de eter-aer-foc-apă, m-a înspăimântat şi m-am trezit brusc cu acest tablou straniu în faţa ochilor, extrem de viu şi de suprarealist, ca o pictură de Dali.

Am rămas aşa un timp în stare de veghe în camera întunecoasă, privind pe fereastră “cerul cel nou” la orizontul misterului, încercând să dezleg marea taină a apariţiei şi dispariţie celor Cinci zimbri pe cer deasupra „Gropii Hyperboreanului” şi am conchis că, unghi de incidenţă de 36 de grade, dintre planul cosmic şi planul uman, prin stratificarea Coloanei în contextul “teoriei bifurcaţiei”, este iar închis de pe axa Cerului cristalin pe axa Pământului, diametral-opus-romboidal-semisferic, la 23 de grade, până în cele două Centre de putere şi control din Piramidă Puterilor Tripartite – Rusia, UE şi SUA...

Şi că această stranie apariţie a celor “Cinci zimbri” nu poate să aibe legătură decât cu Actul de formare al unui neam ales din Dacia, în jocul sorţii cu cele Cinci testamente: “Testament Atlant-solar”, “Testament latin”, “Sara”, “Agar” şi “Testamentul Lemurian”, care, probabil, se pun în discuţie, în chiar clipa aceasta, între Stăpânii Lumii, Aristocraţia neagră şi Responsabilii Pământului, cu privire la împărţirea, regionalizarea şi fracturarea Grădinii Maicii Domnului din „fortăreaţa carpatică”, din ţara verde numită de toţi comentatorii antichităţii Terra Mirabilis!

Spre dimineaţă, când Sfântul Soare apăru la fereastră, în timp ce-mi sorbeam cafeaua fierbinte în “temniţa îngerilor”, mă gândeam cât de uşor pot să ucidă arabii, fără bucurie şi fără întristare, cu sânge rece..., în comparaţie cu grecii care ucid mult mai groaznic decât barbarii, urmărind moartea cuiva, nu ideea de moarte...

Şi când te gândeşti că toate aceste ucideri între două religii, între două culturi şi două civilizaţii până la urmă, există doar pentru că între doi străini stă mereu o Vânzătoare de Corăbii, negre şi albe, pe care le tranzacţionează doar în schimbul sângelui ei roşu, pe care îl vinde cu “linguriţa”, sperând că, cine-i va cumpăra sângele ei “proaspăt”, va deţine toate corăbiile sufletelor albe din lume...

Ciudată tranzacţie!... În afară de Ulise – ucigaşul cu corăbiile sale negre -, şi “căţeaua neruşinată” Elena din Troia de carton, împreună cu gaşca lor de mercenari şi de politicieni hibridizaţi, aflaţi în comă tehnică şi politică la nivel social-planetar, credeţi că mai şovăie azi cineva la această curioasă tranzacţie cu “conştiinţele murdare” şi alte otrăvuri şi e-uri oţelite de NOW prin OMG-Monsanto?...

Şi totuşi, dacă exist (existăm) prin sângele Electrei şi a Elenei din Troia şi gândesc (cugetăm) cu Inteligenţa luminoasă a Madonei Ifigeniei s-ar părea că această “Vânzătoare de Corăbii” să nu aibe dreptate şi să câştige Inteligenţa Luminoasă a materiei - a zeiţei Ifigenia, care se jertfeşte pentru Aletheia, pentru neaşteptata aletheie de dedesuptul formelor. Căci iată ce spune această frumoasă zeiţă a Adevărului Creaţiei, venită din cer, plină de senzualitate, de bogăţie şi mister:

Dar iată ce spune Ifigenia lui M. Eliade:

    „IPHIGENIA (Întorcând capul spre mare): Într-adevăr, a apus soarele. Ce puţin a luminat astăzi... Sunt prea tânără ca să mor!... Ce repede s-a făcut seară... Nu sunt încă pregătită să mor...”
   AGAMEMNON (tremurând): Şi mie mi-e frig... Şi eu simt moartea cum dă târcoale... Curând are să se lase întunericul de-a binelea... Curând tu vei muri şi criminalul sunt eu...
   IPHIHENIA (trezindu-se parcă dintr-o reverie): Dar soarele are să răsară din nou, mâine, în zori, pentru tine, tată, şi pentru voi toţi... De ce trebuie să mor numai eu, iar voi de ce trebuie să trăiţi?...
   Aruncă priviri speriate către armata numeroasă (de “automate ale morţii”) care o înconjoară şi cu care nu poate comunica afectiv şi spiritual. Cântecul jalnic al corului o afundă în transă:

„De unde a izvorât muzica aceasta nefirească şi tristă? “

Vede sângele, simbol al vieţii, şi se îngrozeşte; lui Achile îi cere paloşul pătat de sânge şi i-l şterge pentru a rămâne curat, aşa cum şi-a dorit ea să fie întotdeauna Achile, curat în faţa dragostei şi a morţii.
Convinsă că se jertfeşte pentru binele Heladei şi al fratelui ei - Oreste Regele Sunetelor –, “tare ca piatra, iute ca săgeata” - Iphigenia este de acord cu sacrificiul; în schimb urcarea treptelor pe Altarului Adevărului Creaţiei, spre Rugul aprins, este anevoioasă, devenind cu atât mai dificilă cu cât atmosfera din jurul ei este mai apăsătoare. Toţi au feţele livide şi triste, de parcă ar fi înmormântarea ultimei lor Mame, pe când ea ar dori ca ei să cânte melodii de nuntă şi să danseze la ambele nunţi: Sus, în cer în acorduri de alăute şi chimvale; jos, pe pământ, în corzi şi stringuri în sunete de timpane cu glasul spart.

Iphigenia trăieşte o uriaşă Simfonie a Durerii şi Fericirii umane, cu măsura şi ordinul divin de 8 la puterea 64 de “Stele arzătoare cu opt raze”, cu 64 de Octave, şi aceasta se revarsă asupra naturii, chiar fără ca ea să vrea şi împotriva voinţei ei.

Sunetul apelor aduce vântul care, prin vibraţia şi clătinarea frunzelor, face să cadă razele luceafărului pe Pământ. Şi toată această vibraţie primordială a creaţiei ce se perpetuează prin codul nostru genetic, participă la suferinţa Ifigeniei şi devin într-un anumit sens o prelungire a corpului ei prin Stâlpul Central sau “Coloana soarelui de vis”, de pe axa Pământului pe axa Cerului cristalin, creând astfel noua “scară creaturală”.

Monologul Iphigeniei, asemănător cu cel al ciobănaşului din Mioriţa, e preluat cu ştiinţă şi fineţe de M. Eliade.

Mircea Eliade, şi mai târziu I. P. Culianu, în “Oreste Regele Sunetelor”, spre deosebire de Euripide, a transformat sunetul apelor şi vântul, care se refuză grecilor dacă Iphigenia nu va fi jertfită, într-un personaj, încât s-ar părea că interesul major al ambelor piese (Ifigenia lui M. Eliade şi “Oreste Regele Sunetelor” de I.P. Culianu) nu-l mai constituie pericolul în care se află Iphigenia şi Electra (care se identifică cu Terra Mirabilis), ci cuvântul şi sunetul care creează muzica sferelor.

În “ORESTE REGELE SUNETELOR”, Ifigenia ne vorbeşte prin Electra, o altă Mare Zeiţă, una din fiicele lui Okeanos şi ale lui Tethis şi mama lui Iris – mesagera zeilor şi a harpiilor - Una din cele şapte pleiade, denumită după tatăl ei şi Atlantida.

“ELECTRA: Nu se poate! Oreste nu există! Dacă ar fi fost unul dintre munţii care se află în altă parte, blestemele mele l-ar fi smuls din loc! Dacă Oreste era marea, iubirea mea m-ar fi atras către patul moale de alge iar îmbrăţişarea noastră ar fi fost liniştitoare ca el! Oreste – cerul s-ar fi spart în bucăţi ca o anforă! Oreste nu e...

ORESTE: Oreste sunt eu.

ELECTRA: Glumeşti străine, glumeşti (se dă înapoi înspăimântată)... Străinul acesta nu ştie ce-i frica... Nu aşa se spune, o, Zeus, nu aşa se spune... Străinul glumeşte neştiind că Electra îi va smulge unghiile pentru jocul acesta, neştiind cum sfâşie Eletra pe cei ce o batjocoresc... Oreste nu există... (ţipă)... Zei! Oreste... (cade în genunchi).

ORESTE: Electra, într-adevăr, Oreste nu are nici un chip. Şi totuşi sunt eu.

ELECTRA (înălţându-se): Străine, vei plăti cu viaţa dacă nu eşti Oreste. Vei plăti cu viaţa dacă eşti Oreste. (Răguşită:) Pleacă, îţi vând amintirea că pe o barcă albă...

ORESTE: Electra, eu sunt însăşi amintirea mea...”

Blestemele Ifigenie şi ale Electrei continuă până azi, prin reconversia vorbelor golite de sens ale fiinţei vide, transformate într-o altă procesiune a sunetelor răsculate care lovesc toate în acelaşi timp, fără formă, fără ordine, fără poruncă.

“Mai vrei să fii Oreste, străine?” întreabă Electra.

“Nu-ţi bate joc, Oreste, de Sunete!” îl avertizează Electra.

Oreste, grec şi “tozgrec”, îşi cheamă oştile, care vin cu întreaga Orchestră de sunete împreună cu mama lui, Clitemnestra, şi printr-o lovitură de graţie, aplică Legea Dreptăţii: îşi predă mama (ucigaşa tatălui său, Regele, recăsătorită cu unchiul său Egist) şi pe tatăl vitreg pe mâna soldaţilor armatei de sunete. Şi, după ce mulţumeşte duhului sonor cu aripi de liră pe un trunchi de păianjen, pe o muzică macabră, TE DEUM LAUDAMUS răstălmăcită în “Simfonia fantastică”, declanşează un război la nivel social-planetar între Regele Sunetelor şi Regina Sunetelor, din care iese triumfătoare Vânzătoarea de Corăbii.

Urmarea piesei “Oreste Regele Sunetelor” de I.P. Culianu este cutremurătoare. Vă las domniilor voastre curiozitatea să citiţi piesă în întregime.

Dar această procesiune se întâmplă doar prin deschiderea unghiului de incidenţă dintre planul cosmic şi planul uman, prin ştiinţa viului, al Ifigeniei şi ale Electrei; ştiinţă care devine chiar jertfa acestor Mari Zeiţe pe Altarul Adevărului Creaţiei şi al Artei-transformării.

Căci în plan creştin, altfel stau lucrurile: Prin Hristos-copil noi toţi suntem fiii lui Dumnezeu, deci liberi faţă de Lege. Iar Agar şi Sara sunt icoanele celor două testamente. Însă, cu privire la Grădina Maicii Domnului voi puncta doar cu o singură observaţie şi anume că Sara se plasează acum între cele două triunghiuri de civilizaţie: în “triunghiul civilizator” Ierusalim-Atena-Roma (în Armagheddonul Templului lui Solomon ce se construieşte acum) şi în “Triunghiul sociologic” Paris-Londra-Washington.

Ce înseamnă aceasta? Înseamnă exact ceea ce scrie în Biblie în Epistola către Gălăteni a Sfântului Apostol Pavel.

“Spuneţi-mi voi, dar, care voiţi să fiţi sub Lege, n-ascultaţi (nu auziţi) voi Legea?

Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă şi altul din femeia liberă.

Dar cel din roabă s-a născut în mod firesc după trup, iar cel din femeia liberă s-a născut prin făgăduinţă (n.n: prin “implant uterin”).

Lucrurile aceste au un sens simbolic, un legământ de mare însemnare (n.n: în codul numeric al mărcilor genetice 666 & 664), căci acestea două femei sunt cele două (n.n: din cele cinci) testamente: Unul de la Muntele Sinai, care naşte pentru robie şi care este Agar, (căci Agar este Muntele Sinai din Arabia) şi corespunde Ierusalimului de acum, care zace în robie împreună cu copiii săi.

Dar Ierusalimul cel de Sus este liber şi el este mama noastră”. (Gălăteni, 4; 21-26)

Adică, în noul Ierusalim cel de Sus din Grădina Maicii Domnului, din Creasta Anilor din “fortăreaţa carpatică”, unde locuieşte Sfânta Mamă a lui Dumnezeu, Diana Sancta Potentisima, Cristos-copil şi Sfântul Duh.

“Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt. (Sfântul Soare)

Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul şi apă şi sângele, şi aceşti trei mărturisesc la fel”. (Întâia Epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 5;7-8)

În supercivilizaţia Atlanţilor din Carpaţi – din ”Atlantida” şi din Dacia preistorică participarea femeilor – a Preoteselor Soarelui la Jocul sorţii (“Iocari serio”) se făcea prin Moarte, sau Glorie şi Onoare.

Dar aceasta e o altă poveste de dragoste, de Lege sacră şi de Iubire Divină care există dinaintea Facerii Lumii, primită ca un semn de lumină, din alte timpuri ontice şi din altă istorie solară şi insolită din Dacia preistorică, pe care de multe ori îmi doresc s-o uit şi nu mai pot. Şi pe care o voi povesti, poate, altădată.

PS: Pentru a şti despre ce Prinţesă X este vorba, public această legendă mai jos:

Legenda: Prinţesa X = creştinism (MD-MM + cele trei Diana D3, respectiv Maica Domnului, Maria Magdalena, Diana-Luna-Hecate, Diana-Artemis-Bendis, Diana Sancta Potentisima) + islamism (F3 Fatima + cele 72 de Fecioare) + new age & satanism (Marea Zeiţă, înfăţişată adeseori sub aspectul teribil de regină a Morţilor + Lilith, Isis, Kali, Shakti, Eurynomes, Mnemosynes, Iele, Valkirii, etc.)

* * *

Jurnal de Atelier I – Scrisoare deschisă adresată “generaţiei optzeciste” şi românilor de pretutindeni (2)

Fragment din 144 de Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X - (39)

Foto: Atelier sculptură, Braşov, 2004

Făurar 2014, Şirnea – “Groapa Hyperboreanului”

Dragi prieteni,

am fost criticat de uni că scriu degeaba despre o “generaţie pierdută” şi că trăiesc în “trecut” (în“timpurile idilice”), de alţii că scriu numai despre “idealuri înalte” ale nepământenilor (care nu există, zic ei) şi că nu trăiesc în “prezent”.

Aşa este, îmi însuşesc critica lor. De vreo trei ani însă (timp în care am scris peste 1300 de pagini de jurnal) eu nu mai trăiesc ci doar mi se pare că trăiesc, uneori uit şi de ce mai scriu, dar nu uit să “trăiesc în viitor” şi să scriu despre sfârşitul istoriei celei mai mari înşelătorii umane.

Uneori cred că trăiesc doar prin “Coloana soarelui de vis”, într-un dublu-personaj, unul real, pe pământ, în Munţii Piatra Craiului închis în “temniţa îngerilor”, altul fictiv, la orizontul Misterului în Unu...în Doi...în Trei...şi în 8 la puterea şi ordinul divin 64 de “Stele arzătoare cu opt raze”...într-o uriaşă Simfonie a Durerii şi Fericirii umane...

Ziua scriu, în loc să sculptez...O, Doamne, de ce m-ai pedepsit să nu mai sculpteză, ca să trăiesc la limita limitei şi să scriu de la stânga la dreaptă doar până la capătul rândului?... Dimineaţa scriu, la amiază corectez, seara mai postez din când în când pe blog şi pe revista Confluenţe literare, iar noaptea...Noaptea vine îngerul şi după ce mă loveşte cu aripa în spinare, mamă, nu sub forma plăcerii, ci sub forma durerii - mă întreabă:

“Tu, care vrei să vii la noi pe Staţia finală – Sfântul Soare -, dar te-ai pierdut singur pe drum şi nu mai şti nici staţie spre care să te îndrepţi, spre Staţia Cubului dumnezeului biblic sau spre Staţia Solară “SAR” - şti că eşti înger? Ştiu. De unde şti? Nu ştiu. Te simţi “stea în stea” sau “cruce în cruce”? Mă simt şi una şi alta, dar încă nu ştiu cine sunt...

Pentru că tot sculptând la Geneze, la Ciclul reginelor, la Cruci “multiple înclinate” şi la Coloane infinite...şi tot tăind în materie cu măsura propriei mele fiinţe, într-o zi am greşit unghiul “Coloanei Femeia-îngerul melancoliei”(cu doar două grade) – unghiul de incidenţă dintre planul cosmic şi planul uman - “unghiul solstiţial” de 36 de grade de pe axa Pământului pe axa Cerului cristalin - şi Dumnezeu mi-a dat peste deşte... şi o vreme era să mă damblagesc aproape de tot.

Acum ştiu doar că sunt o “Stea arzătoare cu opt raze”... De unde şti? Nu ştiu. Şti că exişti doar practicând o formă de ascensiune cu n-dimensiuni? Ştiu! Şi de aceea tot mă lupt să construiesc din această “Stea” o Troiţă RSB (Rezonator stelar de bioluminiscenţă solară) şi apoi un Car Ceresc cu care să pornesc cu el direct în soare...

“Construişte-ţi mai întâi vehicului sufletului şi apoi Carul Ceresc, căci dacă nu vei şti cu ce frecvenţă funcţionează sufletul viu în “maşinuţa biologică”, nu vei cunoaşte nici cum funcţionează Carul Ceresc”, mi-a mai zis îngerul, care mergea înaintea mea călare pe un Cal uriaş, roşu- argintiu, cu stea în frunte şi cu copite de aur, străjuit de doi Străjeri ai Sfântului Graal...Povestea continuă dar o voi spune în altă scrisoare...

Azi voi scrie, aşadar, despre lucruri mai pământene. Bunăoară, ieri am avut o discuţie prin telefon cu fiul meu cel mare, Alexandru, din care mi-a confirmat, ceea ce de altfel bănuiam, dar nu-mi venea să cred, că e apolitic şi „apatrid”, dar încărcat cu o spiritualitate încă puternică. În ultimul sms îmi scrie:”Puterea iubirii e mare, primeşte Iubirea şi Lumina de la Creatorul universului şi aşa te întăreşti! Ai Puterea în tine. Tot ce trebuie să facem este să Iubim!” Cât de adevărat!

Că el o iubeşte acum pe Elena din Troia de carton în defavoarea Ifigeniei, sau viceversa, nu mai are importanţă, pentru că mai devreme sau mai târziu va ridica sabia pentru una dintre acestea, când va sosi clipa aflării identităţii acestor două fiinţe feminine, cu descendenţă solară sau lunară, atlanteeană şi lemuriană.

Că e „apolitic” nu ar fi o acuză prea mare, apoliticul se poate compensa în Marea Trecere din universul tehnologic - care în mod sigur ne va elibera către nimic – în evoluţia naturală în ştiinţa viului, prin implicare în sfera cunoaşterii “celeilalte ştiinţe” – ştiinţa alternativă, aplicată prin teoria laserilor biofotonici şi a “generatoarelor stelare de bioluminiscenţă solară”.

Mai grav este faptul că, deşi ştiam cu ani în urmă că îşi iubeşte ţara (inconştienţa este o ţară, o patrie; conştiinţa, un exil perpetuum), acum îmi dau seama că devine „apatrid” prin neimplicarea şi participarea la jocul sorţii, în structurile de putere politică naţională sau în cele de pe scara Puterii bruxelleze din UE. Aşa cum spuneam, implicare şi participare la jocul sorţii, începând din Iliada lui Homer din Grecia antică până în zorii Timpurilor Moderne, se făcea prin Moarte, sau Glorie şi Onoare.

Azi, dacă numai 0,02% din omenire (ştim noi cine) se implică în realitatea politică - pe de o parte în programul de “deprogramare” a popoarelor, prin eugenie umană (în Programul Terra PIG prin NOW şi ONG-Monsanto), pe de altă parte în programul Terra Mirabilis (în “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”), iar Restul lumii e absentă, pentru că acceptăm doar ca nişte păpuşari codoşi, globalişti şi globalizaţi, lipsiţi de viziune, să ne jefuiască băncile şi popoarele, să ne “spele” şi ne “cip-uiască” - “creierele bicamerale” - înseamnă că ne merităm soarta.

Am stat puţin de vorbă cu el şi mi-a spus că nu mai este interesat de niciun fel de politică şi că nici măcar nu mai votează. Mă îngrijorează acest fapt nu atât pentru el (ca inginer horticultor, sunt convins că în cele din urmă îşi va găsi liniştea în lucrarea pământului, bucurându-se de bogăţia şi roadele acestuia), cât mai ales pentru o generaţie pierdută (a câta?) în care nu se mai regăseşte nici el, nici eu.

Deci nu e numai „apolitic” şi „apatrid”, e şi „eurosceptic”, şi la un pas de a deveni un „anarhist” înverşunat (aşa cum am devenit eu între timp, un “anarhist islamist de centru-stânga” şi un moderator Occidental de centru-dreapta) sau chiar anti-elitist, care se poate oricând ralia unor diverse extremisme, manifestând indiferenţă şi dispreţ pentru politică, sub pretextul că politica e treaba „bătrânilor”, sau dacă, în viitor, va fi doar treaba „femeilor”, cu atât mai bine pentru bărbaţi, aceştia urmând a se ocupa cu agricultură ecologică şi alte invenţii ciber-, nano-, bio-, practicând în viziunea sa – “permacultura” - ştiinţa alternativă la agricultura ultramodernă OMG-Monsanto, renunţând definitiv la sistemele moarte şi reci.

Ceea ce nu-i deloc rău, ba chiar e foarte trendy (era să zic “dandy”) să ai asemenea idealuri înalte, cu o singură condiţie: să deţii 5-10 hectare de pământ care să-ţi asigure o stabilitate economică în limita decenţei şi, bineînţeles, să nu te deranjeze preceptorul trimestrial cu 150 de taxe pe an, inclusiv taxa pe “eter-aer-foc-apă” (elemente fundamentale ale pământului) ce se preconizează acum a le taxa şi pe acestea.

Din păcate, numai aplicând această ştiinţă alternativă prin puterea spirituală la „scara creaturală”, nu te mai scoate azi nimeni la liman din sfârşitul istoriei cele mai mari înşelătorii umane, ba chiar dacă nu te hibridizează şi te bagă de tot în comă tehnică şi politică, această istorie insolită te lasă să te îngropi singur în Munţi de Speranţă cât eşti tânăr, pentru ca, ajuns la 40 de ani, să devii un „paria” pe un pământ desfigurat, lovit, otrăvit. În cazul nostru, otrăvit cu lacuri de cianuri mari cât Monaco, prin vinderea a 70% din suprafaţa ţării străinilor, pentru exploatarea “gazele de şist” prin fracturări hidraulice, care ne vor găuri întreaga ţară şi ne vor otrăvi toate apele.

Dintr-o discuţie online cu o nobilă doamnă din Paris (C. Maria - jurist şi doctorand în drept la Sorbona) - prin care îi sugeram, printre altele, să facă tot ce se poate, ca să modificăm legea vânzării pământului, astfel încât să se vândă numai prin căsătorie -, între timp doamna s-a decis să-şi depună candidatura (Independentă) la cea mai înaltă funcţie în stat - am concluzionat că toată clasa politică românească este compromisă iremediabil, că toate partidele sunt nişte „haite de lupi”, cu politicieni obedienţi, îmbrăcaţi în piei de oaie.

Şi că numai o implicare a femeilor în proporţie de 80% în parlamentul UE şi în politica de pe malul Dâmboviţei ar mai putea salva această ţară verde, aflată la margini de imperii, pe “Scutul” americanilor, între două culturi şi două religii (creştinismul, care e o religie a “iubirii”, şi islamul coranic, care e o religie a urii), care, deşi sunt diametral opuse, Orient - Occident, la origine au acelaşi Dumnezeu, cel puţin până în urmă cu 1444 de ani, când cultul zeilor tribali respinsese pe ultimul plan vechea religie astrală a Soarelui, a Lunii şi a lui Venus.

Recent am citit o scrisoare deschisă, foarte critică, scrisă de senatorul Valer Marian, exclus din PSD, scrisoare în care senatorul îi pune premierului Victor Ponta (cel mai tânăr premier (39 de ani) al României post decembriste (era să zic post „loviluţie”din‘89) 22 de întrebări, acuzându-l de homosexualitate, adulter, uciderea tatălui şi colaborarea cu serviciile secrete.

Numai aceste întrebări şi acuze grave, care vin din partea unui senator (care îşi încheie scrisoarea cu „În rest, nu-mi mai inspiraţi niciun respect şi în niciun caz vreo frică”) şi e de-ajuns să-ţi dai seamă în ce hal a ajuns clasă politică românească şi pe ce mâini criminale e acum administraţia ţării. Dar mai bine să citiţi scrisoarea senatorului, ca să vă convingeţi singuri de mascarada acestui fanfaron.

În concluzie, cel mai grav lucru în ţara noastră, dar eu zic că e grav în toate cele 28 de state din UE aşa zis „unite şi integrate” într-o piaţă „unică” de peste cinci sute de milioane de oameni (locul trei în lume după China şi India), este faptul că, în lipsa unei Constituţii europene care să ne coaguleze osmotic vechile tradiţii şi cultura europeană (care a fost cândva leagănul civilizaţiilor lumii), paradoxal, au năvălit în lume o armată de păpuşarii demenţi şi lipsiţi de viziune, globalişti şi globalizaţi, care împreună cu păpuşile de lux şi caricatura politică Maculistă din UE la care asistăm de un sfert de veac, ne devastează şi degradează bătrâna Europă, lăsând în urma ei o generaţie de apolitici, apatrizi şi eurosceptici.

Lipsa de patrie naşte monştrii roşii şi oameni fără destin, care devin un Destin închis al Lumii, al înstrăinării şi îndepărtării de esenţa fiinţei. Când limba nu mai e locul de adăpost al fiinţei, iar fiinţa ajunge o ficţiune vidă, e semn că patria dispare nu numai din “n-topografia carpato-dunăreană”, ci şi din inima ta, ori unde te-ai afla pe Terra PIG sau pe Terra Mirabilis.

Iată cum am ajuns azi să trăim într-o generaţia de analfabeţi culturali, în mare parte născută după revoluţia din 1989, confruntată cu n-crize şi cu măsuri drastice de Austeritate, aplicată de Germania. O generaţie “second-hand” care, după înfrângerea comunismului şi a capitalismului, nu i-a mai rămas decât internetul şi opţiunea pentru noua alfabetizare (cu copi/past) sau nouă anarhie a hipsterilor (manipulată de noua nomenclatura „nomadă” şi alogenă); sau, mai grav, să devină amorală şi să se sinucidă, că personajele din nuvelele şi romanele lui Mircea Eliade.

PS: Pentru a şti despre ce Prinţesă X este vorba, public această legendă mai jos:

* * *

Jurnal de Atelier I – Scrisoare deschisă adresată “generaţiei optzeciste” şi românilor de pretutindeni (3)

Fragment din 144 de Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X- (38)

Foto: Afiş expoziţie 2007- Anul integrării României în UE

Făurar 2014, Şirnea – “Groapa Hyperboreanului”

DRAGI PRIETENI,

azi voi scrie despre “Postmodernismul românesc” – o carte grea ca o “piatră de moară spartă” legată de gâtul “generaţiei optzeciste” ce a tras după ea (şi încă mai trage) o generaţie pierdută în “cazanul cu smoală” al lui M. Cărtărescu, aspirant la Premiul Nobel pentru literatură.

De la început, doresc să fac o precizare, un preambul: Acest text este un avertisment, un cuvânt prevenitor sau, dacă vreţi, o observaţie asupra “generaţiei optzeciste”, venită din viziunea unui sculptor care taie în materie cu măsura propriei lui fiinţe.

E dreptul meu să sfarm toţi idolii materiei şi să pun întrebări zeului şi demonilor sublunari căzuţi din Cerul Hiperboreei într-un Cosmosul demonizat. E dreptul meu să pun întrebări zeiţelor-mume ale pământului venite din cer, pline de senzualitate, de bogăţie şi mister. Şi nu oricum ci cu dalta şi ciocanul. De ce? Fiindcă aşa măsor eu fiinţa umană, cu măsura şi ordinul divin de 8 la puterea 64 de “Stele arzătoare cu opt raze”.

Şi dacă zeul şi zeiţele-mume din “spaţiul supralunar”, solar, răspund, iar demonii din “spaţiul sublunar”, supus corupţiei, din neştiinţă, tac, nu există un TE DEUM LAUDAMUS mai macabru şi mai înălţător răstălmăcit în această uriaşă Simfonie fantastică a miliardelor de biosfere ce se ciocnesc cu “fecvenţa geniu” în acest “jazz cuantic” a sunetelor binecunoscute în ştiinţă viului, care prin Regele Sunetelor şi prin Regina Sunetelor răsculate lovesc toate în acelaşi timp, în toate direcţiile posibile, prin explozie şi implozie, fără formă, fără ordine, fără poruncă, sfarmă şi ucid toţi demonii hâzi întâlniţi în cale, ca să se poată deschide toate cerurilor şi în final Poarta Soarelui.

Să ne înţelegem, dar: este vorba de ştiinţa viului, a sufletelor vii parte din Sufletul lui Dumnezeu, a celor şapte miliarde de fiinţe umane în ceasul acesta, care acţionează printr-o muzică a organismului viu cu o întreagă Orchestră de sunete şi frecvenţe într-o uriaşă Simfonie a Durerii şi Fericirii umane, cu 64 de Octave. Şi care poate în orice clipă să schimbe sensul forţei (F5) de pe axa Pământului pe axa Cerului cristalin şi să răstoarne, în chiar clipa aceasta, Piramida Puterii condusă de doar 0,002% din populaţia Lumii.

Aşadar, acest text ce urmează să-l scriu acum, nu are pretenţia să îl critice pe autorul M. Cărtărescu. Sau să explice, să corecteze şi să completeze “generaţia optzecistă” sau alte generaţii pierdute prin atâtea războaie şi tot atâtea experimente de eugenie umană sau de inginerie genetică prin Programul Terra PIG.

Vor veni în mod sigur noile “voci” ale criticii literare şi de artă care să o facă cu vocaţie, mai bine decât mine, să sfarme acel model impus de 60 de ani de un spirit critic tradiţional; acela de “formă fixă” în literatură şi artă, care ţin de o mentalitate “tribală”.

Ceea ce urmăresc în acest eseu este degajarea ideii de “Postmodernitate ca experienţă ontologică, epistemologică şi istorică “slabă” (sau“tare”) şi a metodei de lucru pe care şi-o face M. Cărtărescu despre “generaţia optzecistă” şi anume că, există o gândire “tare” în perspectiva “sfârşitului artelor” şi un nou început în “postmodernism”, care uzează de deconstrucţie în scopul descoperirii de repere, pentru a (se) putea reconstrui; şi o gândire “slabă” a “postmodernităţii” care nu ar ucide reperele culturale, ci doar le interrelaţionează, prin imaginaţie, păstrându-le rolul în noua societate ultramodernă (ciber-, nano-, bio-, etc).

Ceea ce este total fals. Pentru că în primul rând M. Cărtărescu nu face distincţia dintre imaginaţie, imaginar şi imaginal*.

Imaginaţia şi imaginarul nu pot fi decât faldurile individuale sau colective ale unei singure realităţi. Şi de aceea această imaginaţie e, uneori, “castrată”, pentru că defineşte fiinţa umană vidă, înlănţuită doar pe un singur nivel de realitate, aşa cum se întâmplă în “Postmodernismul românesc” la M. Cărtărescu şi în “omul recent” definit de H.R. Patapievici. (amândoi scriitori nu lipsiţi de talent, cu o erudiţie metalică, dar mutilaţi sufleteşte, deformaţi profesional şi “castraţi” în imaginaţie, lipsiţi de o viziune solară şi de adevărata inspiraţie ştiinţifică şi artistică în ştiinţa viului. Şi de aceea operează doar cu sisteme moarte şi reci).

În timp ce imaginalul desem-nează imaginarul adevărat, solar, creator, vizionar, esenţial, fondator; imaginalul e chiar “imaginea-regină” care cucereşte lumea prin “răsaduri de fantasme”; fantasme care au întâietate absolută asupra cuvintelor şi definesc cel puţin trei niveluri de realitate, într-o transformare cuantică, prin Arta-transformării. A transformării Primului Principiu din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei eoni disticţi, primordiali: Existenţa, Forma şi Beatitudinea.

Imaginalul permite contemplarea “imaginilor-regine”, cunoaşterea fără intermediar, “faţă către faţă”, şi identifică lumea sacră camuflată în profan şi lumea profană camuflată în sacru. Or, tocmai această lume mediană şi mediatoare între lumea inteligibilă şi cea sensibilă este ignorată în “Postmodernismul românesc”.

Şi cu asta intru direct în spiritul materiei fără să mai fac dovada importanţei subiectului meu.

O înţelepciune veche românească ne spune că: “nu-i importantă apa care trece ci apa care loveşte în paleţii morii tale”.

O astfel de moară din “pietre sparte” şi “apă de plaie”a încercat să-şi făcă M. Cărtărescu din “Postmodernismul românesc”, la care de vreo douăzeci de ani tot încearcă să macine “generaţia optzecistă” la această “moară socială de măcinat indivizi”. Indivizi hibridizaţi, aflaţi de ani de zile în comă tehnică, politică şi culturală, ”castraţi” de ceea ce eu numesc “imaginalul creator”. Şi care, din neştiinţă, se “măcelăresc” şi azi între ei.

Atât de dezbinaţi au ajuns scriitorii şi artiştii şi atât de îndoctrinaţi de utopiile idologiilor marxiste, încât nici nu mai reuşesc azi să se împartă măcar în două tabere, una solară, alta lunară. Lucru ce ar putea să le definească într-o primă fază doctrina.

“Dacă şi proştii ar fi de mâncare n-ar mai fi aşa coadă mare la măcelăriile de intelectuali”, ne avertiza în urmă cu un sfert de veac, într-o poezie inspirată, poetul Mircea Dinescu. Un poet modernist autentic, solar şi insolit în acelaşi timp, trezit încă din tinereţe şi ieşit din “spaţiul sublunar”, supus corupţiei. De aceea a şi fost numit de M. Cărtărescu “un optzecist de unul singur”.

Au existat desigur şi alţi poeţi şi scriitori solari din “generaţia optzecistă”, care ori au refuzat să pactizeze cu securitatea şi să se integreze în sistemul socialist “prolet-cultist”, ori nu au fost acceptaţi de canonul criticii literare din epocă şi s-au pierdut în anonimat. Dar asta e un alt subiect care nu face parte din eseul meu.

Vreau doar să subliniez că, irumperea modernităţii prin „Postmodernismul românesc” (Humanitas, 1999) al lui M. Cărtărescu, cu aşa-zisa “experienţa ontologică, epistemologică şi istorică “slabă”, anunţând “sfârşitul artelor”, a scindat generaţia lui I.P. Culianu (1950-1991).

Această carte critică cu pretenţii de “monografie“ – la origine o teză de doctorat –, scrisă cu scopul de a face “curăţenie generală” în literatura română contemporană, de a îndoctrina şi otrăvii generaţiile viitoare şi de a se instala pe sine (M.C) pe soclul “generaţiei optzeciste”, a declasat valorile şi a rupt „scara creaturală”, îndepărtând noua generaţie de esenţa fiinţei, situând-o într-o sferă întunecată a valorilor culturale, care nu mai e azi de nici o culoare politică, economică şi culturală, ba chiar se poate spune că a dat tonul generaţiei de n-crize, devenită azi anistorică, contra-culturală, antipolitică şi eurosceptică.

“Postmodernismul românesc”, aşa cum l-a “postulat” Cărtărescu, construit pe sisteme moarte şi reci şi pe “relaţii de grup” şi nu pe o structură organică (cu repere, pe “Stâlpii societăţii”), nu a creat valori autentice, a continuat doar să mai translateze o altă Lespede neagră peste Placa şi aşa groasă a Modernismului, la care a pus umărul din greu “surorile gemene”, Înţelepciunea Vremilor şi Fata Corupţiei, a capitalistului Abel (care încă n-a murit de tot) şi a comunistului Cain, pecetluind (a câta oară?) Mormântul umanităţii.

“Postmodernismul românesc”, uzând de deconstrucţie a destructurat marea aristocraţie a Spiritului Adevărului Creaţiei umane, alternativă la Istoria ideilor şi credinţelor religioase.

“Postmodernismul” lui Cărtărescu continuă şi azi să distrugă ce a mai rămas din aristocraţie românească (era să zic “muncitorească”) şi europeană a spiritului şi a sângelui, din marea aristocraţie a Renaşterii, care avea principii creştine şi valori perene, tradiţionale, care spunea Da vieţii şi garanta viitorul popoarelor.

Acreditând “Postmodernismul românesc”, critica de specialitate (N. Manolescu şi Paul Cornea (membru fondator GDS şi vechi profesor de marxism-stalinism care i-a scris postfaţa) nu a făcut decât să parcurgă drumul invers în procesul de reconversie pe “scara creaturală”, a îndepărtat generaţia de esenţa fiinţei, promovând partea cea mai proastă a teologiei şi filozofiei care practică cultul morţii şi “fiinţa pentru moarte”, de stânga şi de dreapta heideggeriană, ambele extreme nihiliste şi marxiste, naziste şi vulgare. Aşa s-a format prin deformare şi “deprogramare” aşa-zisa “elită” românească, care de un sfert de veac, lipsită de o viziune solară şi ocupând poziţiile cheie în sistem, dă azi cele mai ciudate roade.

Această falsă elită amestecată cu o nomenclatură “nomadă” şi alogenă, care, deşi pretinde că e de centru-dreapta, de fapt e lipsită de o viziune solară, încă nu are lideri de performanţă care să conferenţieze despre curente şi tendinţe în artă la nivel social-planetar. Dar, cel mai grav lucru, încă mai crede şi azi că mărul Occidentului e putred, iar viermele e un zeu splendid care, distrugându-l şi apoi îngropându-i sămânţa alterată “genetic” la rădăcina Arborelui Vieţii, îi împlineşte destinul, crezând că va mai creşte din el un alt copac al ideologiilor comuniste şi capitaliste şi un alt Copac al Abundenţei, după modelul “Mărului de lângă drum” de Mihai Beniuc.

Când de fapt copacul idiologiilor comuniste şi capitaliste e smuls din rădăcini, iar Copacul Abundenţei e deja tăiat, fracturat şi prin programul genetic al ADN-ului nostru e spart zilnic prin Programul Terra PIG coordonat de NOW şi OMG-Monsanto. Iar patrimoniu geniului uman e încă cenzurat, ţinut la secret, criptat electronic, are interdicţii de acces naţional şi internaţional, pentru că încă nu avem o Constituţie europeană sau o Constituţie Universală a Drepturilor Omului, care să ne apere demnitatea, egalitatea de şanse, libertatea şi drepturile fundamentale.

Iată cum această aşa-zisă “elită” românească a reuşit să pună în umbră - “cealaltă ştiinţă” – ştiinţa viului, erosul înaripat, magia albă, Renaşterea, reforma şi adevărata revoluţie culturală, care abia se întrezărea la orizontul cunoaşterii, anticipată şi postulată încă din 1981 de I.P. Culianu, în carta sa “Eros şi magie în Renaştere 1484” (cu o prefaţă de M. Eliade) prin - noua ştiinţă universală – ştiinţa viului, contrastând cu vechile sisteme moarte şi reci, implicând o întreaga concepţie a lumii şi un anume comportament uman, pe care I.P. Culianu îl numea „o nouă formă de „programare” a oamenilor viitorului”.

Astfel, “Postmodernismul românesc” al lui Cărtărescu a promovat de 20 ani numai sisteme moarte şi reci prin care a distrus o generaţie, pentru ca în locul ei să se instaleze această nouă aristocraţie hibridizată, aflată azi în comă tehnică şi politică la nivel social-planetar, aservită puterilor oculte de o altă nomenclatură „nomadă” şi alogenă, a “banului virtual”, pe un „loc fără de loc” într-un „topos atopos”. Aceasta este caracteristica noii generaţii de n-crize şi de n-anti, etc.

Dar, ca să nu cad şi eu în capcana „agnosticului”, voi puncta doar prin a spune că tocmai această generaţie de n-crize şi n-anti, fuzionând osmotic cu inima caldă prin Arta-transformării şi fisionând la rece prin transformarea cuantică cu generaţia ciber-, nano-, bio-, (deci unind focul cu gheaţa), are toate şansele să surprindă funcţionarea lumii, de la început până la sfârşit, pentru a şti apoi cum să conducă omenirea cu ştiinţa viului.

Însă, atâta timp cât cercetarea ştiinţifică asupra psihologiei poporului român şi înţelegerii acestuia până în cele mai fine detalii a specificului naţional şi al comunităţilor etno-geografice din spaţiul carpato-dunărean se face sub “patent” străin (de sioniştii din Moscova şi din New York, sau de legionarii din Paris, Londra, Washington, Atena şi Roma), românii nu vor avea niciun viitor şi niciun fel de stabilitate în matrice lor stilistică, politică şi economică.

Numai un nou “Consiliu Superior al Înţelepţilor Lumii” cu un nucleu “iniţiatic” al Atlanţilor din Carpaţi în “fortăreaţa carpatică” ar mai putea salva acum România şi Europa, aflate între civilizaţie şi barbarie, între Orient şi Occident, în cel mai crunt război declanşat între forţele infernale şi cele cereşti, ce se petrece, în chiar clipa aceasta, în sufletele, în inimile şi în minţile noastre. Fără acest Consiliu Secret al Înţelepţilor Lumii nu vom scăpa de linşajul public, mediatic, politic şi cultural. Şi vom oscila mereu între soluţia violentă a revoluţiilor sau “soluţia finală” a războaielor fratricide şi genocidare.

Ca o curiozitate pentru lumea literară, ca să vedeţi de cât cinism şi lipsă de profesionalism a dat dovadă M. Cărtărescu în cartea sa “Postmodernismul românesc” (de 555 de pagini), la Indice de nume, din 700 de nume, invocate şi citate, Mircea Eliade este amintit de patru ori doar cu numele, unde îi critică romanul Maitreyi, acuzându-l pe Eliade de un fel “plagiator”, ba chiar “autoplagiat”.

Dacă pentru Perpessicius, romanul Maitreyi, este o carte în care iubirea alcătuieşte „textura de aur şi de argint a unui cuplu edenic “, pentru M. Cărtărescu, citez: “Maitreyi este construit ca o confesiune având la bază un jurnal cu zece ani mai vechi decât timpul naraţiunii principale, jurnal “autentic”, din care se citează îndelung, confirmat, dar mai cu seamă infirmat de narator” (“Postmodernismul românesc”, Humanitas, 1999, pag.290) Despre celelalte cărţi ale lui Eliade, nici un cuvânt.

Cât despre I.P. Culianu - pe care îl vizitează încă din anii ’90 la Chicago şi face cunoştinţă cu opera acestuia - numele lui pur şi simplu nu există în cartea “Postmodernismul românesc”. Acreditat de critică de specialitate, acest “curent optzecist-postmodernist “, începând din 1999 a scindat, rupt şi sfărmat literatura română, fapt ce a creat consecinţe incalculabile în realitatea politică şi socială.

În apărarea valorilor literare autentice româneşti, voi puncta doar punând accentul pe patru cazuri de conştiinţă şi o singură observaţie şi anume că, “Postmodernismul românesc” aşa cum a fost “postulat” de M. Cărtărescu e nul şi neavenit din următorul raţionament:

Talentul nativ fără ştiinţa viului e ca marea fără peşti sau ca o haldă de steril din grămada de petriş şi bolovani a umanităţii din care vrei cu orice preţ să scoţi aur, smirnă şi tămâie, inconştient că în urma ta vor rămâne doar nişte fiinţe monstruoase aflate în competiţie cu nişte “automate ale morţii”, care nu mai au altă menire decât să sape lacuri de cianuri mari cât Monaco şi să muncească din greu ca nişte sclavi hibridizaţi pe un pământ fracturat hidraulic, desfigurat, lovit şi otrăvit de OMG- Monsanto.

În acest caz – M. Cărtărescu (de conştiinţă? Sau inconştienţă? Inconştienţa este o ţară, o patrie; conştiinţa, un exil perpetuum) -, mai poţi tu să mergi înainte la arăt prin literatura română, ca ciobanul-plugar Abel, însoţit de “surorile gemene”, Înţelepciunea Vremilor şi Fata Corupţiei, într-o Uniune Europeană capitalistă şi Maculistă în care Abel încă n-a murit de tot? Sau ca excepţie, omorând o altă generaţie pierdută (a câta oară?) E posibil un al treilea caz, ca dezertor..., că tot te plângi atâta că generaţia “Postmodernismului românesc” ne te recunoaşte şi nu te mai acceptă ca lider al ei. Primul caz de conştiinţă.

Eşti un adevărat scriitor, capabil să călăuzeşti o “generaţie ruptă-n coate şi în blugi”? Sau nu eşti decât un comediant cabotin, frustrat şi disperat? Un reprezentant al păpuşarilor codoşi, globalişti şi globalizaţi, lipsiţi de viziune, gata să-şi sugrume târfa de lux doar pentru a-i aduce tot câştigul ei, fiindcă asta e tot ceea ce-i poate ea da?

Când, de fapt, tu şti bine că, în secret, codoşul ăsta imbecil şi rudimentar, acest Prinţ negru al lumii, nu îi doreşte decât moartea târfei sale. Până la urmă nu eşti nimic altceva decât un saltimbanc silit... sub presiunea forţelor oculte, să-ţi recunoşti înfrângerea într-un “Levant” chinuit la margini de imperii, la intersecţia dintre tragedia destinului şi cea a libertăţii... Al doilea caz de conştiinţă.

Deziluzionatul M. Cărtărescu ne vorbeşte de pe treptele propriului său soclu înălţat pe “Postmodernismul românesc. – Am căutat mari oameni pe tot pământul, din Levantul Crudului Iaurta al Valahiei eterne până în Chicago lui Ioan Petru Culianu din America lui Amerigo Vespuccio şi nu am găsit niciodată decât mercenari şi piraţi – ucigaşi de popoare cu corăbiile lor negre, jefuind şi aducând moarte prin perfidie în toate locurile în care ajungeau...

Şi am fost silit în cele din urmă să închei o afacere de provincie cu cel mai mare troian dintre ei, cu B. Chiorul şi cu amanta lui – “căţeaua neruşinată” – Elena din Troia de carton: eu să le vând lor nişte “corăbii albe” din “generaţia optzecistă” şi câteva “fregate” din flota Marioarei Crudului Iaurta, inclusiv pe Ifigenia, stăpâna grădinilor lui Tozgrec din Grădina Maicii Domnului, iar ei să mă finanţeze din banii publici ai “popolu-lui” de ţerani românaşi şi să-mi sprijine candidatura la Premiul Nobel pentru literatură.

Dragă prietene - din “generaţia optzecistă” şi din generaţia Facebook al acestui “continent secret”, pe care după cum chiar tu afirmi că te lupţi cu toate puterile ca ”să intri în conştiinţa amărâtului ăstuia de continent - Europa” -, după ce ai scris în 1999 “Postmodernismul românesc” – teza ta de doctorat în literatura română groasă de 555 de pagini -, pe care tot în anul acela, după ce a fost “acreditată” de o parte a “elitei” româneşti, ai şi publicat-o la Humanitas, acum spune-ne şi nouă (restului de scriitori şi artişti care tastăm şi rimăm frazele istoriei celei mai mari înşelătorii umane pe cerul deschis acum în toate sensurile posibile), de la înălţimea soclului pe care ţi l-ai înălţat prin “relaţii de grup”: eşti tu un şef-asistent de generaţie?

Sau ai curajul să pui mâna pe altă carte a istoriei literaturii române şi să îţi rescrii în întregime sistemul formal, axiomatic, teologic, filozofic şi cultural-ştiinţific? Sau eşti şi tu doar unul dintre acei piraţi din flota lui Ulise – ucigaşul cu corăbiile sale negre, care privesc în altă parte, peste Baltă, şi îşi văd de drum, aspirând doar la Premiul Nobel pe care vrei să-l obţii cu orice preţ?... Al treilea caz de conştiinţă.

Dragă prietene, eu sincer îţi recunosc talentul, ieşit din comun, ba chiar depăşind de multe ori cu imaginaţia (nu şi cu “imaginalul”) cele mai abracadabrante “idiosincrazii” imaginate vreodată de un scriitor, însă, în afară de “Levantul” (epopeea poeziei româneşti) “Nostalgia” şi “Travesti”, nu ai încă o operă completă, cu o structură organică, teologică şi filozofică, vie, care să ajungă, în chiar clipa aceasta, la sufletul, la inima şi la mintea românului, solar prin descendenţă, care nu se mai lasă aşa uşor mângâiat pe creştet doar cu “trei petece” rupte dintr-o zdreanţă de zeu zdrenţuros şi teribil din Munţii fabuloşi ai Destinului, sau dintr-un “vis pur şi un surâs mătăsos”.

Românul simte şi ştie că vine dintr-un neam ales, mândru şi ars: mândru pentru că ştie din ce sânge şi din ce amestec de fiare şi de zei atlanţi se trage; şi ars, pentru că simte că e ars de razele Soarelui uriaş şi spălat în apele Lunii de “minunata doamnă a lunii argintii”, pe numele ei adevărat Diana-Luna-Hecate.

Aşa, încât, dragă prietene, şi pretins şef de generaţie ruptă-n coate şi în blugi, nu-mi rămâne decât să te mai întreb odată: Vrei să însoţeşti cu adevărat o generaţie? Sau să mergi singur înaintea ei, uitând de bunul Dumnezeu Creatorul Universului? Sau vrei doar să te duci unde ai chef, ca să-ţi atingi doar scopul tău, nu şi idealul înalt al poporului român?...Trebuie să ştii ce vrei de la generaţia pe care vrei să o conduci. Şi că vrei cu adevărat să o conduci, pe drumul Soarelui, nu pe linii prestabilite de alţi demoni şi arhonţi din “spaţiul sublunar, supus corupţiei!... Al patrulea caz de conştiinţă.

Dragă prietene, nu pot să te iert pentru că, atunci când te-ai întâlnit în anii ’90 la Chicago cu fratele I.P. Culianu şi ai făcut cunoştinţă cu opera lui, nu ai avut înţelepciunea după aceea să scri un Cuvânt de întâmpinare despre opera lui I.P. Culianu în teza ta de doctorat de 555 de pagini – “Postmodernismul românesc”.

Păi, se poate, maestre! O mai mare ignoranţă asupra literaturii române şi universale nici că mai există, să nu scri tu un Cuvânt prevenitor despre operă literară şi ştiinţifică al lui Ioan Petru Culianu. Ca să-ţi speli această pată ruşinoasă de pe conştiinţă, te pedepsesc să nu mori până ce nu scri cinci ani despre M. Eliade şi tot restul vieţii cât ţi-a mai rămas de trăit numai despre I.P. Culianu.

M. Cărtărescu, te blestem să nu mori până ce nu ţii un Symposion despre aceşti doi mari cărturari de geniu, ca să înţelegi alternanţa dintre “Catastrofă şi mesianism”, dintre eonul Dracului şi începutul Eonului mesianic, şi necesitatea schimbării sensului forţei pe axa Pământului şi pe “scara creaturală”, pentru a transforma cuantic, prin Arta-transformării, catastrofă în mesianism, şi a face cunoscut întregii Lumii începutul Eonului mesianic.

Şi te asigur că, dacă vei continua “Itinerarul spiritual” al acestor doi mari mesageri înaintemergători, Atlanţi din Carpaţi şi Cârmuitori Eonici, vei lua nu numai Premiul Nobel pentru literatură, ci vei ajunge, cu talentul tău ieşit din comun, nepotul marelui şef divin al generaţiei de aur din viitoarele State Unite ale Europei.

Iată de ce ai ajuns azi tot mai singur, de trei ori “Orbitor”! Încă nu e o “trilogie”, maestre, îi mai lipseşte un trunchi şi o cracă, doar şti şi tu acum că, rescriind-o pe un alt Arbore al Vieţii, poate să devină o trilogie, sau, dacă vrei, o “trilogie tozgreacă!”.

Iată de ce ai ajuns un naufragiat pe “port-avionul” tău cu “trupul spart şi aripile frânte”, navigând ca Ulise – ucigaşul cu corăbiile sale negre, cu o barcă de salvare în mijlocul unui ocean de moluşte, morule, blastrule şi gastrule iradiate şi desfigurate în “Levantul” Valahiei eterne din “eternă şi fascinanta Românie”, tot mai schizoidă, întrebându-te şi azi cu “Nostalgia” lui Dionisos-copil cu capul spart şi mâncat de Titani (nu şi de titanide – ai grijă, maestre!) într-un alt ocean de eter-aer-foc-apă: “De ce iubim femeile?!”...Femeile sau păpuşile de lux?

Când, de fapt, în secret, codoşul ăsta păpuşar şi dement, acest Prinţ negru al Lumii, pentru că a înţeles principiul câştigătorului, acela că trebuie să-şi exploateze păpuşa de lux până ce îi va aduce tot câştigul, nu îi doreşte decât moarte păpuşii sale.

Iar păpuşica – fiind “prost crescută, ochi căscaţi şi gură mută”, ori că zâna cea mai nătângă dintre toate poveştile cu Feţi frumoşi şi cu Ilene Cosânzene, Elene din Troia de carton şi alte Iele păcătoase ajunse acum în matriarhatul Walkirilor Angelei Merkel şi în Bastionul Walhallei, unde se împerechează toate la grămadă cu Diavolul prin ambele părţi în zăpăceala lor de carne - neştiind ce să-ţi mai răspundă, la Fantasmagoria ta, maestre, ce să facă şi ea, săraca, frustată, se autofecundează prin “implant uterin”, ca să nască numai “gemeni heterozigoţi”, tripleţi şi valeţi sub control privat în economia Creştinătăţii, nu-i aşa?

Iar tu, zăpăcit şi băgat până-n gât în epopeea poeziei româneşti din Valahia eternă, din neştiinţă, şi în alianţă cu maestrul N. Manolescu şi în cârdăşie cu B. Chiorul (ucigaşul cu corăbiile sale negre) te bate “mila” acum să aspiri de ani buni la banii “popolu-lui” de ţerani săraci şi lipiţi pământului şi, după ce îţi promovezi opera ta din bani publici publicată în sute de mii de exemplare împrăştiate în vreo 50 de ţări (grăbindu-te, ca să mai otrăveşti cu “port-avionul” tău “Orbitor” şi alte generaţii pierdute), sub protecţia şi acoperirea lui N. Manolescu şi B. Chiorul, ai decis, care va să zică, virgulă, că e timpul, nu-i aşa, să-ţi depui candidatura la Premiul Nobel pentru literatură? Greşeală fatală, maestre!

Mai schimbă şi tu morula, canonul, sensul şi gastrula de pe axa Pământului pe axa Cerului cristalin - că văd că şti ceva despre această axă, de vreme ce tot scri în “Orbitor” că, “de fapt, toţi locuim pe o singură axă şi asta înseamnă deja o legătură foarte puternică” – dacă vrei nu doar să candidezi ci să şi iei Premiul Nobel pentru literatură.

Păi, dragă prietene, Axa asta a Pământului (prelungită de un alt “Brâncuşi rămas în ţară” de pe axa Pământului pe axa Cerului cristalin), ca să fie cu adevărat puternică trebuie să-i schimbi în primul rând sensul forţei pe axă (F5) şi pe “scara creaturală”, dacă nu ştiai, nerodule!

Altfel, cum Dumnezeu cu milă să mai evoluăm noi şi să facem Marea Trecere din universul tehnologic – care în mod sigur ne va elibera către nimic – în evoluţia naturală în ştiinţa viului?...

Adu-ţi aminte, când ne-am întâlnit prima dată prin anii ’91 în Bucureşti la “Târgul de Oale sparte” în mijlocul Pieţii Universităţii, atunci ţi-am dat primul meu catalog de sculptură, ca să vezi axa Pământului prelungită pe axa Cerului cristalin...Apoi ne-am întâlnit a doua oară la Târgul de carte în Braşov în 2004, când mi-ai acordat autograful pe “Levantul 2” – cu dedicaţie, “Sculptorului C.M.S...”, şi tot atunci, ţi-am dăruit al doilea catalog de sculptură, de care ai fost surprins şi chiar păreai interesat de “Coloană prizonierelor neantului divin” (din stejar bătrân), de “Coloană soarelui de vis” (din bronz şlefuit) şi “Coloana Femeia-îngerul melancoliei” (din cireş), de Geneză (din cupru) şi de zeiţele-mume ale pământului, ba chiar apucasem să-ţi arăt şi pe “Apollon-Vânătorul stelelor” şi “Steaua arzătoare cu opt raze” şi alte Cruci cosmice, dar tot atunci apăru cu nuş’ce dojană stăpână-ta consoarta ocrotitoarea şi mi te luă din vizor...

Ori matale crezi că eu am sculptat, ştejarizat, cireşizat şi salcâmizat şi apoi turnat în bronz Coloane infinite, Geneze şi zeiţe-mume ale pământului, degeaba, pe socoteala mea ? Matale crezi că degeaba am sculptat şi eternizat aceste entităţi feminine intra şi extra mundane, galactice şi extragalactice, unind toate formele într-o “Coloană a soarelui de vis” ce pulsează ca un stâlp de foc deasupra neamurilor, scoţând din ea Stele arzătoare cu opt raze?...

Bre, ciocoflenderule cu mustaţă pseudo-dualistă de bogomilici turcalit, ai promis atunci că vei scrie ceva despre aceste sculpturi, dar între timp ai uitat, nu-i aşa? Şi catalogul meu de sculptură, cine mai ştie pe unde l-ai uitat şi înstrăinat şi pe acesta... Uita-ţi-ăi capul în locul picioarelor şi picioarele în locul capului tău gol, plin doar cu morule, blastrule, gastrule şi cu ochi numai din “bile negre”, pe un “loc fără de loc” într-un “topos atopos” - dacă n-ai ştiut să vezi nici măcar în 2004 Genezele şi ascensiunea cu n-dimensiuni din Coloanele mele infinite - nerodule!...

Ca să te înveţi minte şi tu odată că, odată în viaţă te întâlneşti cu un alt “Brâncuşi rămas în ţară”, care schimbă sensul forţei pe axă, ca să-ţi prelungească ţie, şi neamului întreg, Axa, de pe axa Pământului pe axa Cerului cristalin!... scribălău neghiob şi poet cu talent ieşit din comun!...Dar, degeaba!... Dacă nu e şlefuit de cine trebuie, cum să vezi tu aurul strălucind în grămada de bolovani şi steril a umanităţii, poet neisprăvit?!...

Alunga-te-ar toţi Platonii din Cetatea Valahiei eterne!... Pe care nu o meriţi încă, cum nu ai meritat-o nici până acum, Manoile, tată!...

Manoile!... Manoile!... Românaş-bulgăraş din hoarda lui Bogomiloiu adus cu traista din Bulgaria şi din Bosnia lui Vasile şi Cosma Preotul (care respingeau Legea şi Profeţii, botezul, eucharistia, icoanele, cultul crucii şi cultul Fecioarei)...adus cu monta şi făcut cu pompa din morule, blastrule şi gastrule... în timpul episcopiatului şi episcopului cathar lombardul Nazarie din Concorezzo (pe la 1190)...

Cum să mai vezi tu acum, Manoile, tată, liniile de orientare în Itinerariu spiritual din opera lui M. Eliade?...

Cum să mai vezi tu exegeza, ştiinţa universală şi începutul Eonului mesianic din opera lui I.P. Culianu?...

Sau ciclul “imaginilor-regine” solare, “Crucea cosmică”, “Coloana soarelui de vis” a Omului cu Coloana din “fortăreaţa carpatică”, alias Constantin Milea Sandu?...

Cum să mai vezi tu acum Geneza, (“mitoza şi meioza”) cu opt, şaisprezece, treizeci şi două şi şaizeci şi patru de “Stele arzătoare cu opt raze”, care ascensionează cu n-dimensiuni prin n-topografia carpato-dunăreană, cu mărime şi ordinul divin de 8 la puterea 64 de Stele arzătoare cu opt raze, într-o uriaşă Simfonie a Durerii şi Fericirii umane, cu 64 de Octave?...

Umfla-te-ar Crudu Iaurta cu laptele smuls din ţâţa copilului mort, al lui Marioara şi Cruduţa lui Zotalis, prăpădit prin alte revoluţii şi războaie cosmice de epurare genetică din Programul de “deprogramare” Terra PIG, via OMG- Monsanto, Albinosule şi hibridizatule Fra Armando!...

Mai schimbă şi matale canonul, jurământul şi blazonul, provenit de la Prinţul Întunericului, Orbitorule!...

Mai schimbă şi tu pe eonul Dracului cu începutul Eonului mesianic şi vezi ce faci cu axioma aceea inversă de cogito al lui Descartes!

Ca eu am obosit de când stau pe Scut şi tot ţin în spate Stâlpul Central sau “Coloana soarelui de vis” pe axa pământului, ca să nu îţi cadă în cap Cortina asta neagră şi grea ca plumbul şi roasă de molii şi plină toată de găuri concentrice – bogomilule encretit, dualist şi hoinar, cu pretenţii de arhonte literar, făcut peste noapte din bani publici, pe spinarea poporului, şi ajuns acum din Piticul din grădina de vară urmaşul lui Mircea cel Mare al lui Michaiu Bravu!... Revouţie!... Trădare!... Maşinaţie!... Complot!..., ai?

Ca să vezi, în ce cap pătrat de beizadea zac acum “concepţii geniale”!...

Dar mai rosteşte şi matale odată fiinţa asta ajunsă acum o ficţiune vidă, dacă tot te crezi poet, Manoile, tată! -

Cum altă-dată cogito-se-s-a la curtea reginei Christina a Suediei (1626-1689), în ultimul său an de viaţă franţuzul Rene Descartes (1596-1650): Când regină îi tot spunea că mai întâi “Exist, ca să gândesc!” – Descartes o admonesta prin labilul “deci”: “Cuget deci exist!”... Până ce tânăra regină protectoare, incitată de infatuarea lui “Cogito ergo sum”, i-a suprimat de tot “sum-ul” şi “Îndoială metodică” al lui Descartes, la doar 46 de ani...

De ce nu am fost eu Descartes, la curtea tinerei regine, că “nebun” cum sunt după “Coloana soarelui de vis”, zeiţe-mume şi alte regine, o lămuream pe regina Christina cu un “fyngyang” fierbinte de EFB-ul – “Exist prin formă şi beatitudine!”... Căci oricine preferă să existe mai întâi şi apoi să gândească, prin formă şi beatitudine. Argumentându-i că: Existenţa poate fi degajată de gândire, nu şi gândirea de existenţă. Prin simplu fapt că Universul întreg e conştiinţă (în sensul de spirit) în expansiune infinită pentru lumea aceasta. Şi lumea aceasta există pentru Universul acesta întreg, nu schizoid. Căci cel ce gândeşte înainte să existe nu poate fii şi nici nu mai poate avea decât un suflet schizoid.

Dar, ce să fac, dacă mi-a luat-o Descartes înainte. Şi viitoarea regină Margareta încă nu dă semne că ar fi interesată să devină protectoarea unui artist sculptor român căzut din Cerul Hiperboreei într-un cosmos demonizat...(deşi i-am scris anul trecut Alteţei Sale Regale Principele Consort Radu al României şi am cerut un sprijin în acest sens). Şi mă bate “existenţă” să-I mai “cuget” odată o altă Epistolă în care să cer protecţie, de data asta deschisă adresată online Reginei Ana şi Principesei Moştenitoare a României Margareta.

Dacă am avut puterea şi inspiraţia să sculptez “Genezele”, “Ciclul-Reginelor” şi “Coloana soarelui de vis”, ca agent şi instrument de cunoaştere şi ascensiune celestă cu n-dimensiuni, acum nu mi-a mai rămas decât să transform, prin Arta-transformării, Carbon 12 în Carbon 7 şi să făuresc (fie şi pe cale “telepatică”) un Copil din soare, cu Iubirea care există dinaintea Facerii Lumii şi cu măsura şi ordinul divine de 8 la puterea 64 de “Stele arzătoare cu opt raze”, într-o uriaşă Simfonie a Durerii şi Fericirii umane, cu 64 de Octave, Sus, în acorduri de alăute şi chimvale, iar jos în corzi şi stringuri din sunete de timpane cu glasul spart, dacă mai stau mult în “temniţa îngerilor” din “Groapa Hiperboreanului”, via Sfinxul-Babele şi Vârful Omul din “fortăreaţa carpatică”.

Căci degeaba mi-am construit eu, pe socoteala mea, Sus în Cerul cristalin, un Car Ceresc din “Stea arzătoare cu opt raze”, din aur pur, topit şi transparent, cu lumină şi căldură proprie, şi aici jos pe pământ, o macheta a Templului solar, dacă nu-l vede nimeni, şi care-l vede îl sfarmă sau trece pe lângă el ignorând această artă sacră şi Adevărul creaţiei, alternativă la istoria ideilor şi credinţelor religioase..

O, cât de săracă poate să fie această lume tristă şi adulterată, când ar putea să adune în această “Coloană a soarelui de vis” (înălţată la măcar 64 de metri) toate visele colective ale popoarelor şi a generaţiilor viitoare (hibridizate deja şi aflate în comă tehnică şi politică la nivel social-planetar.)

Orice poveste de Iubire din ashramul Stâlpului Central sau “Coloana soarelui de vis” care dăinuie e că sămânţa în care doarme un copac gigantic şi solar. Acest copac va creşte în visele noastre cele mai intime şi va da roade bune în memoria noastră universală numai dacă în sămânţă luminoasă a Reginei Madonna Inteligenţa se uneşte Good angel cu Fiica dragostei!
Dar uite cum mă furară iar “imaginile-regine” şi mă răpiră iar la cer zeiţele-mume ale pământului venite din cer, pline de senzualitate, de bogăţie şi mister... şi cum uitai de agentul de anemie Manoil-ul bogomil zis Mircea cel Mare din Bucureşciul lui Michaiu Bravu..

Ia zii şi matale, Monoile, tată, cum zis-a tizul tău, poetul şi boierul Mircea Dinescu - “etic şi cinstit” şi “optzecist de unul singur”, aşa cum l-ai catalogat în teza ta de doctorat de 555 de pagini – în “Postmodernismul românesc”:

” Sunt tânăr, doamnă, tânăr, de aceea nu te cred, orice mi-ai spune, timpul nu îşi ascunde ghiara, deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped săgeţile vestirii, sunt tânăr, bună seara!”

Să vezi cum Capsula timpului tău încremenit într-o durată profană se sparge şi se face ţăndări de argint din “Fantasmagoria” ta lunară – dar numai ţăndări...nu şi scântei de “Stele arzătoare cu opt raze” aurite de Soarele uriaş...

Să vezi atunci cum se naşte în capul tău o altă Capsulă a timpului ontologic ce îţi va spune mereu: Stai blând şi trimbulind în baldachinul tău de poet bolând, bogomilule, că mai ai timp să candidez la un alt Premiul Nobel pentru altă literatură. Şi mai puţin “nenobil” precum metalul vulgar la care candidează acum toţi arhonţii laureaţi ai Premiului Nobel pentru aşa-zisa “Pace”.

Când de fapt trăim toţi camuflaţi în cel mai crunt război biologic de eugenie umană mascată şi de epurare genetică prin Programul Terra PIG de “deprogramare” a popoarelor, înghiţite deja într-o altă sferă de putere a Timpurilor Ultramoderne şi profane.

Eşti încă tânăr, mic şi schizoid, dragă Mircea cel Mare! Şi doar şti bine cât de greu se rosteşte acum fiinţa vidă, neagră sau metisă şi gravidă prin “implant uterin”, când te îndepărtezi de Electra şi de Ifigenia, de Sara şi de regină Atlantida Ana şi trăieşti doar cu puşlamaua roabă al lui Agar...Sau când alegi doar “Mărul de lângă drum”, otrăvit, al lui M. Beniuc, sau mărul putred al Occidentului din stânga heideggeriană şi viermele zeificat de tine din dreapta utopică şi heideggeriană, dar tot pseudo-dualistă, bogomilă şi orientală.

Văd că eşti obsedat să scri cu orice preţ o nouă trilogie, postmodernistă, asta este de apreciat. Însă, atunci când în centrul mitului nu se mai regăseşte Omul întreg=cerul întreg, trilogia se transformă într-o “dracologie”, sau în cel mai nefericit caz într-o exo-tragedie sau tragi-comedie umană lipsită de chiar esenţa şi substanţa umanităţii.

Dacă Marea Zeiţă nu îşi face apariţia şi nu coboară pe pământ în Cetatea eternă, împreună cu Regina şi cele trei zeiţe-mume, pentru a dezlega o situaţie inextricabilă şi incalculabilă, aceea dintre Electra, Ifigenia şi Elena din Troia, orice viitoare trilogie e sortită eşecului.

După părerea mea, fără o structură asemănătoarea aş spune cu cea “ecleziastică” care să cuprindă întregul corp mitologic, de la încet până la sfârşit, sub formă de jertfă ritualică, nu se mai poate azi naşte o trilogie modernă sau, dacă vrei, o “trilogie tozgreacă”.

I.P. Culianu era foarte aproape de această realizare artistică, începută în “Fuga XIV: Oreste Regele Sunetelor” – act tragic şi epilog -, dar care n-a mai apucat s-o scrie, pentru că, în urma unui complot al neolegionarilor din Chicago şi a “intelectualilor postmodernişti” din Bucureşti, extremişti de stânga şi de dreapta heideggeriană, una din zeiţele pământului l-a împins “în afara acestei lumi”.

Şi apoi marea operă se poate scrie şi după 60 de ani, maestre, dacă nu ştiai!...

Să fi luat milioane de dolari din bani publici pe timpul comunismului - când toţi eram “legaţi cu lanţul” pe “lesa” perechii prezidenţiale al lui nea Puiu şi a “căţelei neruşinate” Elena din Troia de “beton armat” şi de carton negru, diavolesc şi bituminos din cazemata lui “peşte prăjit” la Palatul Mogoşoaia cu “icre de Manciuria” - mai treacă-meargă!...

Dar să-ţi promovezi “operă literară” din bani publici, luaţi prin fraudă şi şantaj politic, şi să te înfrupţi chiar din economia capitalistă postdecembristă a Creştinătăţii, asta da impostură, arivism şi jaf în dragoste – pe centură – la Drumul Mare, pe Autostrada neagră a informaţiei, care la noi, în “eternă şi fascinanta Românie”, are tot o singură bandă şi un singur sens, pe linii prestabilite de GDS, FDSC şi ICR, nu-i aşa că îţi sună familial, dragă Mircea cel Mare?...

Cu alte cuvinte, din “generaţia optzecistă”, după “Acreditarea postmodernismului românesc” s-a ales praful şi pulberea de pe toba lui M. Cărtărescu, iar starea de sărăcie culturală şi politică în care a ajuns România în ultimul sfert de veac a impus o povară psihică şi culturală asemănătoare cu a pierde 16 puncte din IQ-ul românesc - din “lăţimea de bandă mentală” - sau comparabilă cu diferenţa de cunoaştere şi percepţie, care se poate observa, de exemplu, între oameni normali şi oamenii anormali, hibridizaţi deja, aflaţi în comă tehnică şi politică la nivel social-planetar.

Dar literatura autentică, dragă prietene, nu s-a născut odată cu această “generaţie optzecistă”. Şi nici nu poate fi cuprinsă într-o singură carte, numită “Postmodernismul românesc” - “postulată” de tine pe “relaţii de grup” şi nu pe o structură organică, pe un construct cu stâlpi de rezistenţă, cu repere precum Stâlpii societăţii şi cu o abordare psihosociologică – la origine o teză de doctorat, scrisă de un Ianus Bifros, instalat pe un soclu de doar de 14 ani, care poate fi demolat azi uşor, pentru că tot ce e construit pe sisteme moarte şi reci şi pe nisipuri mişcătoare e sortit eşecului.

Şi după cum se vede treaba, din punctul meu de vedere, mai exact, din unghiul de incidenţă, de 36 de grade (nu intru în alte detalii tehnice), dintre planul cosmic şi planul uman, în contextul teoriei “bifurcaţiei, nu rezistă!

Şi cu asta basta! Ce să-ţi mai lungesc atâta Fantasmagoria ta nocturnă şi diavolocentrică şi să-ţi mai cânt în strune, când tu eşti mort şi negru în cerul gurii şi “Orbitor” pe port-avionul tău cu aripile frânte în oceanul de morule, bastrule şi gastrule împeliţate şi despeliţate...

Mergi cu Oarbă şi cu “Orbitorul” tău de mână, până veţi cădea amândoi în şanţ.

* * *

PS: * ”Imaginalul este un termen preluat din sufismul iranian şi introdus de Henry Corbin(1903-1978) pentru a desemna imaginarul adevărat, creator, vizionar, esenţial, fondator: fără o viziune (n.m:viziune solară), realul se dizolvă într-o înlănţuire nesfârşită de imagini voalate, deformate, mutilate”.

(fragment din articolul „Imaginaţie, imaginar, imaginal” de Basarab Nicolescu, Steaua, Nr.6, 2006)

* * *

PS: Pentru a şti despre ce Prinţesă X este vorba, public această legendă mai jos:

* * *

Jurnal de Atelier I – Scrisoare deschisă adresată “generaţiei optzeciste” şi românilor de pretutindeni. (4)

Fragment din 144 de Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X – (37)

Foto: Atelier sculptură, 2004

Făurar 2014, Şirnea – “Groapa Hyperboreanului”

Dacă în proza fantastică din romanele şi nuvelele lui M. Eliade (1907-1986), avem trei cicluri de structuri fantastice sau chiar fantastic-poliţiste: Ciclul “eroului” şi al „quest-ului; ciclul „idiotului” şi al „call” -ului; şi ciclul „criptografiei” şi al “spectacolului” - în povestirile şi romanele lui I.P. Culianu (1950-1991), fantastic construite ficţional-politic în jurul unor entităţi feminine universale, cu un impact cutremurător în realitatea cotidiană, vom observa că toate personajele deschid seria ciclului de regine şi zeiţe-mume al pământului, guvernate însă de Marea Zeiţă, înfăţişată adeseori sub aspectul teribil de regină a Morţilor din vechea Europă matriarhală, sau chiar din civilizaţia complexă a “Atlantidei”.

Astfel, în romanul regal – autobiografic - Tozgrec (scris între anii 1981-1984, publicat postum şi apărut acum în România – vai, către sfârşitul primei decade a Mileniului II abia - în anul 2010) descoperim patru personaje uluitoare, care depăşesc ciclul „eroului” clasic şi al „Idiotului” dostoievskian. Aceste personaje solare, plasându-se doar în ciclul „criptografiei” prin Spectacolul Lumii, reuşesc să decripteze “ecuaţia lumii”, punând în circulaţie pentru prima dată în literatura contemporană un personaj cheie, pe Tozgrec, o figură legendară de magician, discipol al lui Solomon, transformat în roman într-un fenomen global cu un impact cutremurător în viaţa social-planetară, vizând fiecare naţiune în parte.

Tozgrec se identifică în întregime cu autorul romanului, până în cotloanele fibrelor cele mai intime şi ascunse ale fiinţei umane, alcătuind în roman, deopotrivă, un Arbore al gnozei şi un Arbore genealogic care cuprinde întreaga familie a genului uman, de la crearea omului până în Timpurile Moderne.

În roman, regăsim personaje care se identifică cu familia lui I.P. Culianu, care descinde din marile familii de boieri şi cărturari români. Tatăl, bunicii şi străbunicii lui Culianu, vin din eterna Valahiei de sorginte grecească, plecaţi din Grecia stabiliţi o vreme în Trebizonda şi Odesa şi apoi în Iaşi, oraşul lui I.P. Culianu, din care a plecat în lume la 22 de ani şi nu s-a mai întors decât prin oprea lui fantastică.

Personajul central din roman, Tozgrec, reprezintă o instanţă superioară a Spiritului Adevărului sau a oricărei organizaţii planetare, este forţă supremă care unifică pe Good angel cu Fiica dragostei, pentru a înfiinţa prima confederaţie din istorie numită “Atlantisul” şi a instaura apoi primul regat sacru al omenirii în Vatra Atlanţilor din Carpaţi.

Toate celelalte personaje din roman, Mekor Haym (stăpâna grădinilor lui Tozgrec), bătrânul Hayym, Elis şi “onirologul” Caspar Stolzius pornesc în căutare acestui enigmatic personaj. Tozgrec nu este doar un şaman şi magician modern, este şi un mare savant care, reuşind să surprindă funcţionarea lumii, de la început până la sfârşit, ajunge în final să conducă întreaga omenire, împreună cu două fiinţe feminine, la fel de enigmatice precum Tozgrec, care întruchipează toate fiinţele feminine de pe pământ.

Mekor Haym trăieşte de fapt într-un triplu personaj, punând accentul fie pe Zeiţa de smarald (stăpâna planetei Terra Mirabilis), fie pe Zeiţa Extazului (stăpâna grădinilor lui Tozgrec), fie pe Marea Zeiţă reprezentată adeseori prin aspectul ei teribil de regină a Morţilor, care îl secundează pe Tozgrec din umbră şi care, deşi descinde dintr-o Cultură matrifocală paşnică din vechea Europă cuprinsă între 7000 şi 3500 de ani î.e.n., prin nişte “accidente cromozomiale” de “inginerie genetică” ce au loc pe Uliţa Grecilor, reuşeşte să se reîncarneze în toate femeile din lume, rămânând astfel veşnic tânără şi frumoasă.

În toate cele trei ipostaze, Mekor Haym este descrisă în roman în chip de zeiţă-mumă, stăpână şi vrăjitoare, o entitate feminină supranaturală, fără vârstă, de o frumuseţe răpitoare, cu o inteligenţă ieşită din comun.

Angelică şi demonică în acelaşi timp, Mekor Haym, descendentă din clanul Haym-Irving-Dver, schimbându-şi de la o generaţie la alta înălţimea, culoarea ochilor din negru în gălbui şi apoi verzi, şi tenul, când smeald său perfect alb, când metis sau roşiatic al familiei Irving, devine, alături de Tozgrec, Preoteasa, Primăreasa şi proprietara ţinutului La Maja, undeva prin New Mexico, unde practică un experiment uluitor de manipulare şi regenerare a oamenilor prin inducerea anumitor vise, numit experimentul Lombrosa, care devine un nou mod de viaţă în California de Sud.

Experimentul, în viziunea lui I.P. Culianu, constă în introducerea în pâine a unei cantităţi infime de acid lisergic (LSD) şi în apă a unei cantităţi mici de cocaină, metodă prin care se pot controla apoi viselor fericite ale oamenilor printr-un alt procedeu artistic de dans acrobatic şi contorsionist numit Lividosa.

“Apa (n.n: şi pâinea) nu trebuie controlată decât atunci când oamenii sunt fericiţi. E sigur atunci că ceva nu e în regulă. Oamenii sunt prea obişnuiţi să fie nefericiţi”, ne spune un personaj din romanul Tozgrec.

“... veţi pleca în America şi veţi rămâne acolo. Vă veţi schimba numele (din Khaim în Hayym – n. a). Mai târziu vă veţi strămuta către Vest, într-o mare grădină. Mekor va avea o fiică din vis, care se va numi Mekor şi va fi aidoma mamei sale şi aceasta va avea o fiică şi aşa mai departe. Mekor Hayym va rămâne pentru totdeauna stăpâna grădinii. Oamenii o vor numi La Maja... (...) Nu vă temeţi de ce veţi vedea: şi eu şi voi vom avea făpturi de vis, nu vom semăna cu nimic cunoscut. Pentru voi, clipele acestea vor fi importante; ele sunt o iniţiere şi o investitură. La sfârşitul ei, eu voi dispărea în alt univers şi nu voi mai lua niciodată, pentru voi, formă umană”, ne spune Tozgrec, înaintea dispariţiei din lumea noastră.

Cultul lui Tozgrec devine astfel un cult al raţiunii luminate prin vis de viziuni solare, cel mai enigmatic personaj din toate timpurile. Devenit proprietarul onest, încă din 1957, al unei „hacienda” în ruină, la 21 de km distanţă de satul Mesală, dintr-o ţară uitată de lume din America Latină, aproape de Golful Smaragdelor, Tozgrec, împreună cu Preoteasa, Primăreasa şi Lividosele din oraşul Lombrosa, ţine sub control privat Statele Unite ale Americii şi posibil întreaga lume. Experimentul Lombrosa face să se declanşeze o vastă anchetă de către statul american cu implicaţii internaţionale în toate statele lumii. Experiment şi ancheta continuă şi azi fără ca noi să ştim impactul pe care îl are asupra întregii omeniri.

Cine crede că literatură şi “Arta-transformării” nu conduce lumea prin Istoria ideilor şi credinţelor religioase se înşeală amarnic. La capătul fiecărei instituţii de stat sau privată, globalistă sau globalizată, se află un om, de viziunea şi de decidenţa căruia depinde destinul celor şapte miliarde de oameni cât suntem în ceasul acesta.

Că acest om poate fi un bătrân maiestos travestit în cerşetor, un politician nebun, un impostor sau un specialist al puterii, un profet, un şaman, un vrăjitor, un yogin sau poate chiar un sufit din Iran, nu putem şti. Ceea ce ştim însă este faptul că în mod sigur omenirea este condusă de un astfel de personaj charismatic numit Tozgrec.

“Nu-i decât un joc ale cărui reguli le-ai uitat, mai târziu ai uitat cu totul că a fost un joc, gândul că ar putea cineva să joace cu seriozitate acest joc nici măcar nu-ţi trece prin cap.”, ne spune Tozgrec în finalul romanului.

I.P.Culianu deschide astfel seria noului roman magic, regal şi imperial, al marelui Imperiu al Atlanţilor din Carpaţi – visul lui din anii de liceu (1964-1967), din epoca de tristă amintire a dictatorului Ceauşescu, când tânărul Culianu încerca să înfiinţeze la Iaşi „Societatea „Atlantida”, dedicându-se trup şi suflet, unui subiect major în viziunea sa numit „Arta-transformării”. Artă pe care a continuat-o până la sfârşitul vieţii, resuscitând o „preştiinţă divină” ce urma să devină noua ştiinţă universală a zeilor solari atlanţi şi lemurieni şi a zeiţelor-mume, pentru a reconstrui primul regat sacru din istoria omenirii în România – ţara verde numită de toţi comentatorii antichităţii Terra Mirabilis.

O întreprindere pe cât de regală şi imperială, tot atâta de primejdioasă, pentru că, asumându-şi singur participarea şi implicarea în jocul sorţii (“Iocari serio”), la mai puţin de o lună de la întâlnirea la Chicago la Divinity School, din aprilie 1991, cu regele Mihai I al românilor şi cu Principesa Moştenitoare a României Margareta, I.P. Culianu este împins “în afara acestei lumii” de “bestiile triumfătoare”.

În urma unui “complot politic”, la care a pus umărul din greu “surorile gemene” (Înţelepciunea Vremilor şi Fata Corupţiei, provenite din produsul incestului în cerc închis din spiţa lui Abel şi Cain) şi o duzină de sionişti legionari şi intelectuali de stânga şi de dreapta heideggeriană din afara ţării, aflaţi în cârdăşie cu actorii loviturii de stat de la Bucureşti din ’89, în loc să-i asigure protecţie şi să-l sprijine pe tânărul cărturar în acţiunea lui de a restaura Monarhia constituţională din 1923 şi de a-l aduce pe tron pe regele Mihai I, l-au lăsat singur pradă morţii.

Ca să înţelegem în ce mistificare a adevărului şi în ce mare minciună trăieşte întraga omenire, trebuie să reamintim mereu, pentru ca lumea întreagă să ştie că acestei crime care a avut loc pe data de 21 mai 1991 la Universitatea din Chicago (n.m: când I.P. Culianu a fost ucis cu un glonte în cap în timp ce se afla la toaleta universităţii) nu i s-au găsit, nici după 23 de ani, vinovaţii. Până ce lumea întreagă va afla adevărul, Tozgrec şi cele trei zeiţe-mume ale Pământului ştiu cine l-a ucis! Iar noi toţi suntem vinovaţi prin indiferenţă şi neparticipare noastră la aflarea adevărului!

„După unele informaţii, venite din reţeaua generalului Ion Pacepa şi necontrazis de fostul şef din 1991 al noilor servicii secrete din România, Virgil Măgureanu, la executarea ordinului criminal dat din România ar fi participat şase oameni – dintre care doi s-ar fi deplasat la Chicago. FBI nu comunică nimic nici până azi, după 23 de ani de la asasinat, decât că ancheta este în curs”, precizează în Biografia lui I.P. Culianu, sora acestuia, Tereza Culianu-Petrescu.

Romanul autobiografic Tozgrec a fost conceput pe Ideea măreaţă şi îndrăzneaţă potrivit căreia Iubirea care există dinaintea Facerii Lumii şi Adevărul Creaţiei – alternativă la istoria credinţelor şi ideilor religioase – va învinge minciuna şi ura.

I.P. Culianu este convins că, nu există un alt drum în ştiinţă şi cunoaştere şi altă cale de acces la sferele înalte ale Puterii, decât prin suprimarea secretului şi a minciunii colective, transgresând toate statele lumii, pentru a salva în final civilizaţia umană de la autodistrugere.

Alerta e maximă. Avertismentul este transmis de Tozgrec spre toate statele lumii şi spre toate Centrele de Putere.

“Lumea e sortită să piară, trebuie să ne grăbim, iar eu mă aflu aici ca să vă ajut”, ne spune Tozgrec în Capitolul 3, Mitul locuitorilor Pământului, pag.266.

“Lumea în care trăiţi este un loc ciudat. În orice clipă poate sări în aer, iar voi puteţi oricând muri. Mai degrabă muriţi atunci cu ochii deschişi”, ne avertizează Tozgrec în Ultima povestire cu titlul Tozgrec, scrisă în 1986, publicată în volumul La collezione di smeraldi (Milano, jaca Book, 1989; şi tradusă în româneşte, în Pergamentul diafan (Nemira, 1993).

În romanul autobiografic, scris între anii 1981-1984 şi tradus în româneşte acum - vai, către sfârşitul primei decade a Mileniului II abia - în anul 2010, Tozgrec ne propune un “joc virtual” al Iubirii cu Adevărul Creaţiei, pe un “loc fără de loc” într-un “topos atopos”.

În ultimii zece ani, I.P. Culianu intrase în posesia unei “ştiinţe universale, aceea de a transforma, prin Arta-transformării, “semnele arbitrare” în “simboluri consacrate”. I.P. Culianu ştia că:“...istoria intelectuală a omenirii nu este altceva decât jocul minţii umane cu ea însăşi şi nici nu poate să fie altceva. Interacţiunea dintre minte şi lume produce simboluri. Dar şi aplecarea minţii asupra ei înşişi şi asupra propriilor ei posibilităţi produce simboluri, iar acestea sunt mai durabile decât celelalte”

Conştient că acest joc al minţii va răsturna literalmente ordinea religioasă existentă în lume, Tozgrec ne propune un Joc serios (în italiană numit “Iocari serio”) al Vieţii şi al Morţii cu adevărul care nu se vede, în Grecia antică numit Aletheia.

Acest Joc serios al Adevărului Creaţiei are trei nume şi există în orice comunitate în trei cercuri primordiale. Acestea sunt: Marea Ignoranţă a problemei existenţei şi a sufletului, care cuprinde în întregime Marele Cerc; minciuna şi ura, care există în Cercul Funcţiunilor în cei ce contează şi conduc omenirea, care alcătuiesc 10% din ansamblu; şi genocidul economic şi cultural, din Cercul Interior, unde guvernează Şefii Şefilor, care sunt 2% din întreg sau 20% din Cercul Funcţiunilor.

Să cercetăm, aşadar, pe rând cele trei Cercuri ale Puterii şi să vedem ce înseamnă acest Joc al Adevărului. Şi ce consecinţe grave poate avea asupra noastră acest Joc serios.

În primul rând, înseamnă că din Marele Cerc provine mitul Marii Ignoranţe şi dispreţul nostru, al tuturor, asupra existenţei umane şi a sufletului omenesc. Asta, desigur, ţine de gradul de conştiinţă al fiecăruia, care s-a demonstrat ştiinţific că în acest moment creşte la popoarele sărace şi scade la popoarele bogate, datorită exploziei informaţionale şi a imploziei în massă prin Internet la nivel social planetar.

Indiferenţa noastră faţă de Adevărul Creaţiei, face să se nască o altfel de moarte şi alte crime în lanţ, prin spargerea zilnică a dublului lanţ genetic, începând din anul 1993. Iar aceste crime înlănţuite şi dezlănzuite acum, vor exista chiar dacă se va şti, sau nu se va şti, cine le-a comis sau cine le comite, în chiar clipa aceasta. Pentru că Adevărul Creaţiei nu poate fi ascuns; el acţionează în om ca o pedeapsă divină asupra unei jumătăţi a genului uman, pentru că cealaltă jumătate este înclinată spre distrugere şi minciună colectivă. Aşa a fost proiecţia lumii, de la început, prin “păcatul antecedent” şi “păcatul originar”.

Noi nu mai putem opri aceste păcate, şi nici măcar nu le mai putem modifica genetic. Putem însă să oprim minciuna şi ura, avem această facultate înăscută în noi. Şi asta înseamnă deja o mare şansă, pe care nu o folosim la nivel social-planetar.

Să mori tu, ca să trăiesc eu, nu-i aşa? Sau: să moară deştepţii şi să trăiască proştii! Sau: să moară proştii din Est şi să trăiască deştepţii din Vest! Adică, Vestul şi Restul, nu-i aşa? Adică, să moară capra vecinului. Sau să moară vecinul şi să-i luăm capra. Şi uite aşa, din neştiinţă, ne închidem unul altuia porţile, ne eliminăm “sistematic” uni pe alţii, sau ne călcăm în picioare pentru a merge mai departe... mai departe, unde? La război, prin noul Program Terra PIG de eugenie umană... sau înapoi la mama-natură!

Ei, bine, uite că de când omenirea a muşcat din mărul “atomic” nu se mai poate trăi din războaie mondiale şi a sosit vremea să trăim toţi acum o “tragedie fără morţi”, cu un final apolinic, dacă nu ştiaţi asta! Şi suntem cam mulţi, peste şapte miliarde în ceasul acesta. Şi întorcându-ne la mama-natură, nici acolo nu mai e loc pentru noi, căci un alt duh rău şi imbecil ne ispiteşte acum să muşcăm dintr-un alt “măr otrăvit” acum de NOW cu OMG-Monsanto.

E timpul ca fratele Dionysos, care a scăpat odată de titani, metamorfozându-se în taur, să coboare odată din Televiziunea Globală direct în Infern spre a-şi recupera mama adoptivă, pe noua Persephone, eventual şi pe “minunata doamnă a lunii argintii”, pe numele ei adevărat, Diana-Luna-Hecate, dacă mai vrea să rămână zeul vinului, al viţei de vie şi al petrecerilor nocturne şi diurne.

Şi apoi să înceapă odată Armagheddonul şi marea bătălie de proporţii universale cu noua Gigantomahie a arhonţilor care câştigă poziţii cheie în NOW prin OMG-Monsanto şi în mai ştiu eu ce programe de eugenie umană - prin secvenţierea genomului uman, captarea de “astrocite” cu IQ-ul cel mai mare din sămânţa bărbaţilor solari şi apoi fecundarea artificială a femeilor lunare din Baldachinul Clarei, Clarisei, Denisiei şi al tuturor Dianelor-Lune şi Hecate, pierdute şi “înecate” pe sub “ape tulburi”, care nasc acum, în chiar clipa aceasta, gemeni heterozigoţi, tripleţi şi cvadrupleţi identici şi alţi viitori valeţi, pentru altă “rasă în interiorul rasei”, de arhonţi ce va conduce iar omenirea în proporţie de doar 0,002% din omenire, nu-i aşa?

Dar să vedem în ce cotloane ale sufletului se mai ascund azi “puricii verzi”, papagalii şi papagaliţele, monştrii mici şi mari, cu ciocul mic şi ghiare de Vulturi bicefali care zboară cu ghiarele în sus, ţinând Bolta cerului, profeţii mari şi mici, “navi şi neviim”, roşii, albaştri şi portocalii, violeţii şi violetele şi toţi demonii hâzi din “spaţiul sublunar, supus corupţiei, şi toţi aceştia împreună cu eonul Dracului, care ştie că mai are puţin de trăit.

Ei, bine, dacă nu ştiaţi, din Cercul Funcţiunilor alcătuit de doar 10% din ansamblu Marelui Cerc provine Marea Minciună şi Marea Ura. Aici e Marea Curvă, care acţionează cu un impact înfiorător asupra omenirii, pentru că, având funcţii de conducere, minţind şi urând popoarele, ura şi minciuna acestor Mari Conducători de popoare se răsfrânge asupra întregii omeniri, creându-se astfel Răul cel mai mare.

Iar din Cercul Interior, unde se comite de la nivelul cel mai înalt genocidul economic şi cultural, provine Răul suprem.

Da, există acest Rău suprem, cu efectul cel mai ucigător şi imediat vizibil, pe care numai cine îşi astupă urechile şi îşi acoperă privirea dinadins nu-l vede zi şi noapte cum ne vorbeşte şi manipulează omenirea prin Televiziunea Globală.

Modalitatea prin care suntem manipulaţi de TG de Marea Curvă, se manifestă acum printr-o Matroană impozantă cu părul gri care mănâncă bine, bea bine, doarme bine, face dragoste bine şi nicio clipă nu este atinsă de aripa morţii. În timp ce noi ne uităm la ea zi şi noapte la televizor sau pe site-urile de socializare cum se distrează “on-line”, iar noi, ronţăitori de fast-food-uri şi băutori de sucuri proaste, continuăm să ne plătim 150 de taxe pe an. Mai urmează să ne mai pună taxa pe apă şi pe aer şi suntem morţi de tot în mâinile Satanei.

Iar metoda prin care operează genocidul economic şi cultural este stagnarea ideilor mari precum Infinitul, Eternitatea, Iubirea, Adevărul, Dragostea, Credinţa şi Legea sacră, care coincid cu moartea lui Dumnezeu la nivel social-planetar, cu slăbirea credinţei şi în final cu moartea spirituală a fiecăruia dintre noi.

“Căci nu există altă moarte decât moartea spirituală şi nu există altă înviere decât aceea în fluviul ideilor. Nu în mlaştina lor mohorâtă”, ne spune I.P. Culianu. (Păcatul împotriva spiritului, 19 aprilie, 1987, Agora, Philadelphia, vol. I, nr.1, 1987)

Cel mai grav lucru este faptul că ambele morţi, moartea lui Dumnezeu şi moartea spirituală, vine la comandă, de foarte de sus, din Cercul Interior, de pe vârful Muntelui Purgatoriu. Iar oamenii din Marele Cerc aflaţi în acest stadiu nefiind, nici mai mult nici mai puţin, decât nişte oameni fără destin, îngropaţi în munţi de steril, morţi spiritual şi morţi“electrici”, fără să ştie că au murit demult, evident fizic continuând să existe. Dar aflaţi, din păcate, într-un stadiu avansat de hibridizare, în comă tehnică şi politică la nivel social-planetar.

Iar noi, romantici şi întârziaţi, vrem să răsturnă Muntele de steril în care suntem îngropaţi de vii, pentru ca adevărul şi iubirea să învingă minciuna şi ura. Dar cum să învingă dacă 2% din Cercul Interior comandă genocidul economic şi cultural, 10% din omenire, cei ce conduc popoarele, execută ordinul şi ne mint şi ne urăsc pe noi, ajunşi acum la şapte miliarde în ceasul acesta, iar noi trăim doar în Marea Ignoranţă?

Iată de ce sancţiunea noastră politică, exercitată democratic prin vot liber trebuie să se îndrepte spre Cercul Interior de 2% şi spre Cercul Funcţiunilor politice de 10% din omenire.

Numai o Cetate Virtuală Europeană (CVE), construită cu rigoare în fiecare stat, prin “celule de criză”, ar mai putea să construiască Noua Europă şi să salveze bătrâna Europă de la degradarea umană în care am ajuns.

Există printre noi “bestii triumfătoare, imbecili rudimentari, lipsiţi de viziune, care continuă să afirmăm şi azi, după o sută de ani de răspândire a “ciumei roşii comunistă” în toată lumea că: “drepturile omului nu pot fi definite înaintea definirii omului”. Aceasta este crima care se comite cu “bună ştiinţă” la nivel social planetar, de profesori universitari şi de politicieni corupţi, hibridizaţi, aflaţi în comă tehnică şi politică, care în loc să sprijine mişcare europeană care a Iniţiat Venitul Minim Garantat Necondiţionat – o boicotează acum prin insulte grave aduse celor peste cinci sute de milioane de europeni din UE (locul trei în lume, după China şi India)

Or, dacă nu vom şti cum să alungăm dintre noi aceste “bestii triumfătoare”, sau, cel puţin, să găsim o metodă pentru a fi asimilaţi la Noua Europă, nu vom avea viitor.

Fără o Constituţie europeană care să ne asigure la toţi drepturile fundamntale, demnitatea, libertatea şi egalitatea de şanse, Europa e fără viitor.

Şi aşa cum spun mereu, este posibil ca în următorii trei ani să avem în UE sute de milioane de oameni care vor tânji după muncă şi pensii pe care nu le mai pot apţine de nicăieri. Pentru că, dacă Vestul e numărat şi pus pe calculator şi primesc ajutoare sociale (ba chiar am citit că norvegienii sunt toţi milionari), Estul este ţinut în “carantină”, nu e pus pe calculator şi e lăsat să moară în agonie, cu preţul pe care îl vom plăti în curând, printr-o revoluţie socială sângeroasă care va mătura totul în cale. Şi nu cred că mai au unde să se ascundă cei 10% din Cercul Funcţiunilor, care pretind că conduc UE.

* * *

Jurnal de Atelier I – Scrisoare deschisă adresată “generaţiei optzeciste” şi românilor de pretutindeni. (5)

Fragment din 144 de Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X – (36)

Foto: Atelier sculptură, 2004

Făurar 2014, Şirnea – “Groapa Hyperboreanului”

Românii - un neam ales, solar, pelasg, hiperboreean şi geto-dac, descendent din cele zece triburi atlante din primul regat sacru al omenirii, dar spălaţi în apele lunii încă din vremea regelui Pelasgos de Larisa şi de “minunata doamnă a lunii argintii”, pe numele ei adevărat Diana-Luna-Hecate - s-au împotrivit atât de mult istoriei şi celor două civilizaţii, Orient & Occident, încât nu au dorit să se integreze definitiv în niciuna din aceste două religii şi culturi diferite, devenind astfel un popor anistoric şi apatrid.

Da, să nu vă mire, chiar aşa, apatrid. Pentru că, dacă în 1989 eram 23.500.000 de locuitori, acum avem deja peste şase milioane de români în afara ţării, iar în ţară, neoficial, suntem doar vreo 16 milioane, alţii spun că doar 14 milioane, iar oficial, suntem 19 milioane, dintre care doar 0,5% tineri, după cum afirmă Institutul Naţional de Statistică (INS-ul) la ultima numărătoare de la referendumul pentru demiterea ex-preşedintelui Traian Băsescu (care pentru mine nu mai e preşedinte din 2012); auziţi la ei, numai 0,5% din 19 milioane sunt tineri, ceea ce e imposibil. Dar asta numai odată la patru ani, când trebuie să ieşim la vot.

Atât de dezbinaţi şi corupţi am ajuns azi încât nici măcar INS-ul nu mai poate să ne numere. În acest dezastru actual ne aflăm noi acum. Dacă nu cumva românii ar trebui să accepte în masă un fel de “boicot general”, în ideea că trăim toţi în sfârşitul istoriei celei mai mari înşelătorii umane şi că “istoria e catastrofală”, pentru a nu fi scoşi definitiv din istorie şi din cultura universală.

Dacă toată lumea le-ar păsa cu adevărat de această ţară verde - numită de toţi comentatorii antichităţii Terra Mirabilis - de acest neam ales, de aceste valori eterne şi de drepturile fundamentale ale omului, noi le-am avea pe toate şi am putea trăi fericiţi în această ţară bogată. Dar nu ne pasă, acceptăm catastrofa în defavoarea mesianismului, aceasta e drama noastră, a românilor din ţară şi de pretutindeni.

Noi, românii, pentru că rădăcinile noastre sunt clătinate de 24 de ani, putem acum să ne mai luăm ţara înapoi din mâinile străinilor şi să deveni o mare naţiune, numai dacă ne întregim graniţele ţării şi unim cele zece triburi atlante din cele zece ţări şi regate atlante, împrăştiate prin toate colţurile lumii de peste două mii de ani.

Din păcate, tot ceea ce toată lumea românească vrea azi este o bucată mare din plăcintă. Războiul, să-l facă alţii, nu-i aşa? Cine scapă, scapă, cine nu, să-l ia Mama Dracului! Numai că, din păcate, ne ia pe toţi acum, nu mai scapă nimeni.

Suntem noi, românii, spălaţi pe creieri de am devenit peste noapte aşa mari iubitori al jocului de “biliard politic” cu “alba-neagra” şi cu păpuşarii şi codoşii, globalişti şi globalizaţi, lipsiţi de viziune, care nu mai ştiu acum decât să-şi sugrume păpuşile de lux, aducându-le tot profitul? Eu cred că suntem inconştienţi şi traşi pe sfoară de aceşti păpuşari şi târfe de lux, doar pentru că ne lăsăm conduşi de o Matroană impozantă cu părul gri care mănâncă bine, bea bine, doarme bine, face dragoste bine şi nicio clipă nu este atinsă de aripa morţii. Chiar nu vede nimeni pe matroana asta blestemată? Sau ne facem că nu o vedem şi ne acceptăm în tăcere sentinţă în sfârşitul istorie, până la ultimul om?

Când o să înţeleagă odată şi intelectualii noştri mioritici din “fortăreaţa carpatică”, anarhişti şi islamişti de centru stânga (în frunte cu Dan Alexe din Bruxelles) şi “Cavalerii Mesei Rotunde”, anarhişti şi ei de centru dreapta (în frunte cu spadasinii Dorin Tudoran şi Liviu Antonesei) că, cine ridică sabia pentru Elena din Troia de carton nu poate să ridice sabia pentru Ifigenia.

Căci iată ce spune această frumoasă zeiţă a Adevărului Creaţiei, venită din cer, plină de senzualitate, de bogăţie şi mister:

   „Iată ce-ţi scrie Ifigenia, cea jertfită la Aulis, care trăieşte, deşi pentru voi e moartă... (...) Frate drag, vino şi du-mă la Argos, mai înainte să pier în tărâmul acesta barbar. Dezleagă-mă de aceasta preoţie sângeroasă, care mă sileşte să ucid străinii la altar... (...) Iar dacă nu mă iei, blestemată să-ţi fie casa, Oreste!... “
   Şi tot zeiţa: “... Rău lucru e minciună!
Ea inima nu ţi-o despovărează
Cum face-o vorbă sinceră şi clară. “
   Acestea sunt cele două mame ale României, ale Europei şi a celor 28 de state aşa-zis “unite şi integrate” în UE: Ifigenia - Mama celor Vii (eonul al treilea din Ogdoadă), Regina solară a Adevărului Creaţiei şi al Artei-transformării; şi “căţeaua neruşinată”, Elena din Troia de carton, regina Morţilor, alias Diana-Luna-Hecate, despre care se spune că locuieşte noapte în morminte iar ziua aleargă ca o nebună precum Fata Morgana pe un Câmp Negru şi unde îşi întâlneşte iubiţii şi copiii îi ucide cu “sânge rece” cu lumina ascunsă în ochii ei.

A ridica azi Sabia Dreptăţii pentru Ifigenia în detrimentul Elenei din Troia de carton, înseamnă în primul rând să participi la jocul sorţi – prin “Iocari serio” - şi să-ţi asumi cu mare curaj propria ta jertfă prin Moarte, Glorie şi Onoare.

Or, credeţi că mai scapă cineva azi din această încleştare între viaţă şi moarte, în războiul acesta cosmic, cu intervenţii ale zeităţilor în mijlocul zbaterilor omeneşti, cu frecvente elemente miraculoase (prin Programul Terra PIG şi Haarp-Mind-Control), declanşat deja între forţele infernale şi cele cereşti, ce se petrece, în chiar clipa aceasta, în sufletele, în inimile şi în minţile noastre?

Adevărata revoluţie culturală este numai aceea care are dreptul să schimbe numele soarelui, a Soarelui negru cu Soarele Alb. Aceasta înseamnă a participa prin Arta-transformării la “transformarea cuantică” a lucrurile şi a fiinţelor în jurul unei culturi de Idei mari precum Infinitul, Eternitate, Legea sacră a Dragostei şi Iubirea care există dinaintea Facerii Lumii.

Cu alte cuvinte, a transforma cuantic planeta Terra într-o sferă translucidă şi complet transparentă, nu jumătate opacă, în sensul de a ne arăta faţa nevăzută a lumii, nu să ne ascundem mereu precum Luna care îşi arată mereu o singură faţă. Conceptual, putem acum reinventa şi construi două sfere planetare, una reală, alta fictivă, pe care să le facem apoi să se ciocnească între ele până când interferează în idei şi se întrepătrund toate energiile (ADN materie pozitivă cu ADN materie negativă).

Sunt absolut convins că noul Computer organic universal, de calcul în termeni fractalici (nu doar în formatul digital) va deschide în cele din urmă noi oportunităţi şi ne va rupe de trecutul fantomatic (de timpurile idilice), de prezentul fantezist, şi ne va învăţa pe toţi să trăim în viitor, cu demnitate.

Pentru că, sub presiunea profitului economic, inclusiv în economia Creştinătăţii, nu există libertate autentică. Libertate autentică este o formă de „libertate fără efort”, este libertatea exercitată, aşa cum spuneam, prin Adevărul Creaţie, alternativă la Istoria ideilor şi credinţelor religioase.

Internetul, care informează acum doar mediul de afaceri şi de politică în cerc închis, va dispare în următorii doi ani. Şi în locul lui, începând din 2016 (anul “bifurcaţiei”), va apare un “Internet-celest” care ne va informa despre modalitatea în care consumatorul de “Internet-celest” va fi în evoluţie continuă în ştiinţa viului.

Eu sunt de mult convins că viitorul aparţine Organismelor vii, nu Sistemelor moarte şi reci, care operează acum prin ultima utopie de “comunism creştin”. Numai acest Internet-celesc ar mai putea azi să informeze mediul de afaceri şi de politică la nivel social-planetar despre “modul în care consumatorul de pe Internet va fi conectat la evoluţia ştiinţei viului”.

Este de aşteptat ca noile “voci” ale criticii de specialitate să intervină în sistem la nivel social-planetar, pentru a crea noi centre de cultură universală, virtuală, în noua Cetate Europeană Virtuală (CEV), pentru a scăpa de nocivitatea unui model impus de 70 de ani de un spirit critic tradiţional; acela de “forme fixe” în literatură şi artă, care ţin o mentalitate “tribală”, de mereu alte nomenclaturi “nomade” şi alte mezalianţe care se fac şi se desfac acum, dar fără găsirea unei unei soluţii politice la nivel social-planetar, între comunism şi capitalism.

Baza de Date devine astfel informaţie la nivelul de comandă a câmpului informaţional-energetic al ADN-ului, dar numai atunci când este asociată cu un sens pe “scara creaturală” racordată la axa Pământului prelungită pe axa Cerului cristalin. Fie că ne place sau nu, societatea informaţională este acum racordată la o nouă “scara creaturală”, iar schimbarea sensului de pe axa Pământului pe axa Cerului cristalin depinde de noi toţi acum.

Schimbarea sensului forţei (F5) de pe axa Pământului pe axa Cerului cristalin, crează nouă “scară creaturală”, care ne modelează viaţa şi munca de azi, pentru a ne învăţa cum să trăim în viitor prin Arta-transformării. Această nouă “scară creaturală” are multe consecinţe, chiar şi politice. Noi, toţi oamenii, cream realitatea politică. Cream ce merităm. Să o facem cu Idei mari şi idealuri înalte pe măsura Cerului cristalin.

Dacă de la Plotin (205-270) şi Dante (1265-1321) până la Marsilio Ficino (1433-1499) şi Giordano Bruno (1548-1600) gradele procesiunii pe “scara creaturală” erau: Dumnezeu, intelectul angelic, Raţiunea, Sufletul, Natura şi Trupul -, începând cu Bruno şi I.P. Culianu această nouă “scară creaturală” comportă un proces invers de reconversie sau reîntoarcere a omului către fiinţă, prin introducerea celui de-al doilea intelect – Intelectul activ – Sursă a intuiţiilor intelectuale prime conceput ca fiind suflet viu, parte din sufletul lui Dumnezeu, astfel: Trupul, sufletul, Natura-mamă, Intelectul Activ, Intelectul angelic sau universal, Stâlpul Central (sau “Coloana soarelui de vis”) şi Dumnezeu. (paranteza şi Csvis îmi aparţine)

Ceea ce nu va putea fi monetizată nici măcar în noua ştiinţă a viului, alternativă la vechea ştiinţă carteziană, implicând întreaga concepţie a lumii şi un nou comportament uman printr-o nouă transformare cuantică - este Condiţia umană.

Marea bătălie va fi între alternanţa dintre eonul Dracului (Internetul actual) şi începutul Eonului mesianic (Internetul-celest), în căutarea de sens pe “scara creaturală” şi schimbarea axei de pe axa Pământului pe axa Cerului cristalin.

Armagheddonul va fi între vechea religie a universului tehnologic lunar din economia Creştinătăţii (producţia de date: politice, economice, ştiinţifice şi culturale) şi noul univers tehnologic solar, pentru a obţine dreptul de proprietate intelectuală a celor două intelecte reactivate, Intelectul Activ şi Intelectul angelic sau universal, Sursă a intuiţiilor intelectuale prime conceput ca fiind Suflet Viu, parte din Sufletul lui Dumnezeu Creatorul Universului.

În loc să devină un mediu de interacţiune dintre aceste două universuri, lunar şi solar, Internetul este blocat acum în servere şi motoare de căutare care pompează date de la un univers la altul, vrând parcă să ne schimbe doar bateriile solare cu cele lunare sau viceversa, din “maşinuţele biologice”, deja uzate şi cu intelectele uscate în ambele aristocraţii din Piramidă Puterii: Aristocraţia neagră (a spiritului şi a banului “virtual”) şi aristocraţia marile Familii Regale (aristocraţia “Inimii de Leu” cu “sânge albastru”).

În procesul de “transformare cuantică” din Carbon 12 în Carbon 7, prin Arta-transformării - după ce le vom scoate “plumbul din suflet” – oamenii viitorului vor gândi cu “mintea verde” şi vor simţii şi vor vedea şi cu o astfel de “Inimă albastră”.

Astfel, supravieţuirea noastră, a celor şapte miliarde în ceasul acesta, este o chestiune de date minime, dar relevante: date de două coduri genetice apropiate, solare şi lunare: codul numeric al mărcii genetice solare 666 (atestat în Apocalipsă lui Isus Cristos în Biblie şi pe “placa de marmură de la Tomis”) şi codul genetic al mărcii genetice lunare 664, probabil, atestat în cele două Talmuduri (de la Ierusalim şi din Babilon). Important este faptul că numai cu aceste două coduri genetice apropiate, roabele lui Dumnezeu vor putea naşte noii “fii ai făgăduinţei”.

O reţea de date numerice a acestor două coduri genetice apropiate ar putea crea o relaţie apropiată între popoarele solare şi popoarele lunare, fapt ce ar determina o interacţiune autentică şi pragmatică între Capsulă timpului biologic (a cărui AND este spart zilnic) şi Capsula timpului ontologic (ce se configurează acum, prin amestec de negrul vechi amestecat cu roşu veneţian şi acesta cu negrul proaspăt amestecat cu albastru de Prusia).

Ştiinţa de a transforma sunetele în culori şi culorile în sunete este puţin cunoscută de oameni, în “sinestezia” faptelor... Pentru că această interacţiune angajează mai mult decât ceea ce vedem noi în Baza de Date genetice actuale, inserate cu cipuri secrete şi discrete, în corelarea Codului E-M215 (Y-ADN) cu codul mărcii genetice 666.

De exemplu, codul E-M215 are două ramuri vechi care conţin toţi oamenii de pe Terra, solari şi lunari, în E-M35 şi E-M281. Dintre aceste două ramuri, solare şi lunare, care au fost confirmate într-o populaţie nativă din afara Etiopiei (mai exact, dintr-o civilizaţie complexă a Atlanţilor din Carpaţi din “Atlantida”, din vechea Europă matriarhală de aproximativ 9000 şi 3500 î.e. n) este E-M 35, cu ramura cea mai puternică în Cornul Africii (timp posibil de origine de aproximativ 44.000 de ani, cu strămoşul comun E-P2 şi cu primul Adam şi primele Trei Eve venite pe planeta Terra Mirabilis)

În ceea ce priveşte noua ştiinţă a viului care va opera în cea mai mare bibliotecă virtuală ce se construieşte acum, nu este nici o tragedie în digitizarea cărţilor şi în răspândirea “imaginilor-regine” care cuceresc lumea, întrucât noua ştiinţă a viului nu o bagi în om cu forţa, ca până acum, ci o scoţi din omul regal, din omul de la zeu, din omul creştin, din omul din om şi chiar şi din omul fără destin. Pentru că este posibil în chiar aceşti oameni fără destin să se ascundă “geniul pierdut”.

Dacă acum, în chiar clipa aceasta, ar coborî printre noi din adâncimile cerului nişte entităţi solare şi ar scana întraga omenire, de exemplu, cu Raza “SAR”, sunt aproape convins că şi în aceşti oameni aşa-zişi “fără destin” (pentru că sunt mulţi, posibil câteva miliarde) se vor găsi “scântei” care nici măcar nu se transmit pe cale genetică. Aşadar, voinţa de a încredinţa aceste scântei solare sau lunare - precum Infinitul, Eternitatea, Dragostea sacră, Legea şi Profeţii, valori cu puteri eonice - se poate face acum.

Aşa încât extragerea acestor “scântei” este la mare căutare acum, pentru că fiecare om are atâta ştiinţă a viului în el câtă este inserată la naşterea sa şi câtă se mai poate adăuga prin “transferul de personalitate” de la popoarele solare la cele lunare, de la omul solar la omul lunar şi viceversa (opţiunea aparţine fiecăruia prin “liberul arbitru”).

Tragedia începe abia atunci când singurul motiv pentru a face acest “transfer de personalitate” de la oamenii solari la cei lunari este de a valorifica dorinţa noastră de a cunoaşte noua ştiinţă a viului şi de a face ceva cu această “preştiinţă divină”, care după părerea mea e solară prin excelenţă şi în acelaşi timp lunară prin cunoaşterea Computerului organic universal, care în acest moment este racordat doar la “Computerul selenar”. Însă, aceasta nu înseamnă că nu avem acces la ambele computere: Computerul selenar care funcţionează prin Cubul dumnezeului biblic (Corp spiritual, CS-CD) şi Computerul solar racordat la Staţia finală Sfântul Soare (CS-SS)!...

Căutarea vieţii veşnice în sămânţa Arborelui Vieţii şi selectarea acesteia din Copacul Abundenţei în arborele genealogic, nu mai este un secret pentru cei care navighează cu Google. Este şi aceasta o nouă pasiune pentru care mulţi oameni (uni solari, alţii lunari) ar fi dispuşi azi să-şi cedeze o parte din averile lor numai să-şi petreacă câteva clipe de Iubire care există dinaintea Facerii Lumii cu oamenii solari sau cu oamenii de la zei, neidentificaţi până acum.

La urma “urmei de zenit” ei pot face ce vor cu banii lor, cu atât mai mult cu cât acum sunt “bani virtuali” care pot fi tranzacţionaţi şi transferaţi prin şase click-uri de la omul lunar la omul solar sau viceversa. După câte am aflat eu, perioada “transferului de personalitate” a început deja în Programul Terra Mirabilis în câteva cercuri de “elită” care practică meditaţia transcendentală şi o formă de ascensiune celestă cu n-dimensiuni prin “Arta-transformării, ascensiune care poate face schimbul de “astrocite” şi care se extinde acum la nivel social-planetar.

Dar poate că cineva ar trebui să le reamintească şi să le spună mereu oamenilor că schimbarea sensului pe “scara creaturală” va depinde de schimbarea bateriilor lunare cu cele solare, care valorează acum mai mult decât toată averea lor acumulată în douăsprezece generaţii în seifurile lor codate şi cifrate şi în Arborele lor genealogic, pentru a putea face un salt în “transformarea cuantică”, în nouă Condiţie umană.

Am cunoscut oameni aşa zis “mari” şi “bogaţi”, cu funcţii înalte în ierarhia puterii, de la “boieri ai minţii” sau mai ştiu eu ce profesori universitari până la patroni bogaţi şi preşedinţi de stat, dar care trăiesc doar în “spaţiul sublunar”, supus corupţiei, fără acces la “spaţiul supralunar”.

Aceşti oameni lunari, conduşi şi manipulaţi din umbră de nişte arhonţi care trăiesc numai în Cosmosul demonizat, ridică sabia pentru Elena din Troia de carton şi sfârşesc prin a cădea victime acestor Matroane impozante cu părul gri care mănâncă bine, beau bine, dorm bine, fac dragoste bine şi nicio clipă nu sunt atinse de aripa morţii. Ce înseamnă aceasta? Ca să înţelegeţi, înseamnă că nu sunt atinse de “moartea din dragoste” primită ca “semn de lumină”. Cu alte cuvinte, sunt nişte matroane fără destin, fără suflet, care se hrănesc doar din ură, care nu fac altceva decât să împingă toate popoarele înainte în Groapa mizeriei comune, fie din UE, fie din Statele Unite, Orient & Occident.

În acelaşi timp am cunoscut oameni solari care trăiesc în anonimat, dar care sunt înluminaţi; ei trăiesc într-un “dublu personaj” şi sunt deja deposedaţi de umanitatea noastră, tot mai hibridizată, aflată în comă tehnică şi politică la nivel social-planetar. Aceşti oameni doar trec printre noi (fiinţe monstruoase), încă din timpul vieţii la o condiţie divină, fără să mai fie recunoscuţi din timpul vieţii. Ei curăţă câmpul (de ADN materie pozitivă şi ADN materie negativă), ca să aibe loc să aterizeze alţi îngeri de lumină care se pregătesc acum să vină din cer cu o lumină ce întrece toate luminile. Aceşti îngeri de lumină sunt deja la “a cincea resemnare”, pentru că au aflat că pământenii trăiesc în al cincilea ciclu de existenţă umană, şi poate în ultima generaţie de pământeni.

Aceşti oameni de la zei, cu o amprentă genetică solară, care, aşa cum am spus, practică o formă de ascensiune celestă cu n-dimensiuni, trăiesc sub protecţia zeilor solari. Ei tac, meditează sau ascensionează şi nu se mai strădui, ca mine, să trăiască în viitor şi să rescrie sistemul formal axiomatic în întregime, ba chiar să vrea să postuleze “Argumentul ontologic al Omului cu “Coloana soarelui de vis” pentru a demonstra existenţa lui Dumnezeu-copil, a zeiţelor-mume şi a Atlanţilor din Carpaţi în “fortăreaţa carpatică”.

În mitologiile civilizaţiilor precolumbiene, din Mexic dar şi din zona New Yorkului, există nişte legende numite “Primele glasuri”, rămase de la nişte şefi militari divinizaţi ori de la zeii solari din vechea civilizaţie Atlanteeană şi Lemuriană ce a existat pe pământ din timpuri imemoriale.

Una dintre aceste legende ne vorbeşte prin profeţi de o “Pânză de păianjen” ce urmează să se întindă pe pământ şi în cer, şi de Primejdiile ce urmează să vină în viitor. Voi cita câteva fragmente scurte din “Primele glasuri”, dându-le şi câteva interpretări personale, aşa cum de altfel au suferit şi alte interpretări de-a lungul timpului.

Bunăoară, în Primejdiile află că: “Cei care au creat soarele şi luna i-a avertizat pe oamenii de la zei rămaşi pe Pământ să aibă grijă de oamenii morţi, pentru că aceştia sunt crescuţi şi guvernaţi de nişte matroane ce se ascund adesea sub înfăţişarea teribilă a reginei Morţilor. Şi că în timpul zilei, fetele matroanei se ascund şi mănâncă “turtă cu miere” coaptă de matroană în vatră cu “praf de lună”, iar noaptea ies la plimbare şi îi provoacă pe oamenii vii la luptă. Morţii provoacă la luptă, iar fetele matroanei la dragoste, servindu-i cu “turtă de miere”. De aceea, se spune că “turta cu miere nu trebuie mâncată fără a şti cine a copt-o; iar cine o înghite toată cu poftă, îi va mânca şi “praful de lună” din vatră.

Astfel, în timpul luptei, fetele matroanei dispăreau când voiau din baldachinul matroanei; şi când le era dragostea mai dulce, bărbaţii rămâneau fără nimic în braţe. Înainte de a primi provocarea la luptă a unui bărbat solar sau la dragoste a unei fete lunare din matriarhatul sau haremul matroanei, trebuie mai întâi să-i pipăi pieptul fetelor şi pântecele bărbaţilor, fiindcă fetele şi bărbaţii care au trecut prin patul matroanei nu mai au nici sânii tari ca piatra şi dulci ca mierea, nici burice tari sub pântec, ca lemnul dulce cu aromă de vanilie.

Stăpânul Cerului cristalin i-a mai avertizat pe oamenii de la zei şi pe zeiţele venite din cer, atunci când au rămas printre muritori pe pământ, că mai atenţi trebuie să fie la oamenii îmbrăcaţi în salopete metalice. Pentru că, a mai zis unul din cei zece Stăpâni ai Cerului: Scurtă va fi bucuria vieţii, pentru cei care nu văd nevăzutul; pentru cei care au mamă, dar nu au început: Oameni îmbrăcaţi în salopete metalice din “fier negru din cerul lunii”, vor stăpâni pământul şi vor ucide, pentru că sunt copiii matroanei şi a “minunatei doamne a lunii argintii”, pe numele ei adevărat Diana-Luna-Hecate!

Când rasa aceasta ciudată de oameni lunari va termina de ţesut Pânza de păianjen (a Păianjenului Hermion), care seamănă cu o cortină mare şi neagră roasă şi găurită toată de molii, atunci ne va închide pe toţi pământenii în nişte case cenuşii şi pătrate puse una peste alta ce se urcă la cer, pe un pământ sterp, plin numai cu lacuri de cianuri mari cât Monaco, şi în acele case vom muri de foame, frig, frică, întuneric, singurătate atomică şi de negarea negaţiei, mai zice unul din cei zece Stăpâni ai Cerului.

Închis în Groapa Hyperboreanului, în “temniţa îngerilor”, din Munţii Piatra Craiului, via Babele, Sfinxul şi Vârful Omul, Omul cu “Coloana soarelui de vis” (o reminiscenţă din cei zece zei atlanţi) a ascultat “şoaptele divinatorii” ale strămoşilor şi mesajul zeilor solari, conectaţi la Stâlpul Central prin “Steaua arzătoare cu opt raze”. Zeii din Staţia finală Sfântul Soare, i-au vorbit Noapte prin Bolta cerului, prin rezonanţa “Coloanei soarelui de vis”, într-o limbă a Creaţiei pe care nimeni altcineva nu o înţelege azi.

Omul cu “Coloana soarelui de vis”, care este în acest moment purtătorul de cuvânt al zeilor Atlanţi din “fortăreaţa carpatică”, veniţi din Soarele uriaş Alcion în Staţia finală Sfântul Soare, aminteşte pământenilor şi nepământenilor ceea ce este cât se poate de evident că se va întâmpla în curând:

Se vor împrăştia în lume toate femeile solare din rasa zeiţei Ifigenia şi al Dianei Sancta Potentisima, care vor cânta cu “flaute sacre”, ca să deschidă toate cerurile şi în final Poarta Soarelui... dar în acelaşi timp se vor împrăştia în lume şi toate femeile lunare din haremul matroanei Elenei din Troia de carton şi al Dianei-Luna-Hecate, care vor cânta şi ele la “fluierul piciorului”, ca să închidă cerurile şi Poarta Soarelui...

În întâmpinarea lor, vor porni la ceas de seară două armată de sunete cu o orchestre de cântăreţi, lăutari şi profeţi... mari şi mici...” navi şi neviim” în ebraică veche, ca să le acompanieze pe aceste două mari tabere de femei; uni le vor acompania cu chimvale şi alăute într-o uriaşă Simfonie a Durerii şi Fericirii umane, cu 64 de Octave; alţii în acorduri de corzi şi stringuri, în sunete de timpane cu glasul spart, cu 62 de Octave...

Şi împreună, aceste armate de sunete, acompaniate de Marea Orchestră şi de toate aceste minunate interprete şi minunaţi interpreţi, vor cânta şi vor dansa la ambele nunţi, iar în final vor porni în alaiul lor de “Nuntă în cer” la ultima Vânătoarea Regală şi Vânătoarea Republicană...

De data asta, nimeni nu va avea scăpare după această “dezvrăjire a lumii”, pentru că va fi ultimă Vânătoare de Vrăjitoare... de Voodu-voodu şi de Dudu-dudu, din care vor ieşi învingători Regele Regilor şi Regina Sunetelor, care împreună cu zece regine şi zece Vânzătoare de Corăbii vor guverna întreaga Lume.

“Multă mizerie va fi în ultimii anii, în care va domni lăcomia”, spune Profetul din Primele glasuri... Căci eonul Dracului ştie că mai are puţin timp de trăit pe Pământ... El ştie că se vor întoarce pe Pământ Marile Mame dintru-început şi că odată cu ele începutul Eonului mesianic va curăţa Pământul de toate mortăciunile şi de toate obscenităţile, pentru ca să se poată naşte o rasă nouă de oameni solari. Încă un timp, o scurtă durată profană, o parte din oamenii vor deveni sclavi pe pământurile matroanei moştenite de OMG –Monsanto, după care va guverna Monarhia Absolută, care va învinge definitiv Republica Universală..

“Tristă va fi faţa Soarelui... Lumea se va goli de oameni, se va micşora şi va fi umilită”, mai spune Profetul...

Dar în final “Steaua arzătoare cu opt raze”, care mişcă în acest moment toate stelele, se va manifesta prin Carul Ceresc, în noua evoluţie a ştiinţei viului, iar Focul Cosmic solar se va apropia de Pământ cu Raza SAR. Umanitatea va fi astfel supusă unor noi încercări, unei transformări cuantice din Carbon 12 în Carbon 7. Dar aşa cum lumina devorează întunericul, operele Răului vor fi distruse, iar Stăpâna Erei noi – Regina Soarelui – se va manifesta în toată Splendoarea Sa!

PS: Pentru a şti despre ce Prinţesă X este vorba, public această legendă mai jos: