FAT – FRUMOS LA ABATORUL DE SUFLETE SAU COBORAREA GENERALUL DE PE ZID SI PIERDEREA LUI IN MULTIME

FAT – FRUMOS LA ABATORUL DE SUFLETE  SAU  COBORAREA GENERALULUI DE PE ZID SI PIERDEREA LUI IN MULTIME

 La inceput a fost o baraca plina de legende si pacate. Cand baraca a fost invadata de barbari, demoni, demonite si de zeita a inceput scandalul. Si ca sa nu moara lume de necaz, un arlechin mai cu haz a luat tot calabalacul in spate si-a plecat la drum cu toate angaralele. A urmat apoi ce a urmnt, ca dupa orice pacat: gauri, lacrimi si ulcele, canale dambovitene, lanturi, tunuri si castele, revolutii, santiere si foarte multe, multe “ iele “.

 Cand timpul s-a comprimat si spatiul s-a dilatat, ielele s-au suparat si pe Fat-Frumos l-au ingropat, dar nu “ in strunga de oi “ si nici “ in dosul stanii “ ; ca sa nu-l mai auda cainii l-au  ingropat intr-un apartament de plumb la marginea unui oras de provincie.

-         Dezgropati mortii ! strigau mamele soldatilor de plumb.

-         Eu mi-am indeplinit misiunea, raspunse generalul. Eu I-am ingropat pe toti intr-un nor care in curand va ploua cu morti.

 Cand sicriele au fost deschise, o ceata ingereasca se ridica la cer in frunte cu Ducesa de Alba.

 In acest timp, jos, pe un maidan plin de gunoaie, o oaste este pusa pe fuga in neoranduiala. La un moment dat, un soldat cu suflet de plumb se opreste. In jurul lui se opresc alti patru-cinci ; apoi o suta, o mie, zece mii si dintr-o data oastea intreaga ingenunchiaza. Zece mii de soldati stau acum cu fata in genunchi si se se roaga la mama lor care i-a condamnat la moarte. Doar unul singur, unul din zece mii,  isi ia inima-n dinti, o sfasie, se inabusa, dupa care tuseste de trei ori scurt: o data la rasarit, o data la apus si a treia oara drept in sus. Privi parca pentru ultima oara cerul deschis, vazu si el ceata de ingeri care alerga pe cer in frunte cu Ducesa de Alba, apoi zise incet, aproape soptit, astfel ca numai el sa auda : “ O fi ea Alba ca zapada, dar cordonul ombilical e rosu, iar onoarea e verde ! “  dupa care se prabusi cu fata la pamant si ramase acolo teapan.

-         E verde, e verde, domnilor, ascultati-ma ca va spun eu ! zise un alt soldat furios cu arma-n mana.

-         E verde, e verde, e verde ! strigau toti soldatii in cor, toti indragostiti, si toti, dar absolut toti, cu arma-n mana.

-         Onoarea noi am inventat-o, soldati ! le spuse mai apoi generalul. Onoarea e verde si acum va trebui s-o aparam cu pretul vietii. Sa ne aparam cu sangele nostru partea noastra de cer ! Onoarea e verde, natura e verde, natura suntem noi  ! Iar padurea e mama noastra cea de toate zilele si toate noptile. Numai sufletul e albastru, chiar daca acum e incarcat cu nori. Nori din cenusa imperiului.

-         Nori care in curand vor ploua cu morti ! strigau mamele soldatilor de plumb.

-         Nu plecam acasa, mortii nu ne lasa ! Nu plecam acasa, mortii nu ne lasa ! se auzeau tot mai des strigate de oameni, venite de departe.

 Suparat pe multimea de oameni care acum veneau din toate partile si se adunau prin toate pietele in strigate de ura si disperare, generalul arunca cu caciula in multime, apoi, furios, vazand ca gloata tot nu se potoleste, isi smulse toate stelele si decoratiile de pe piept, se dezbraca repede de haina militara si arunca cu ea in multime. Dupa un timp, cand multimea s-a mai potolit, generalul ramas in camasa si cu capul descoperit se urca repede pe un zid si, scrutand cu privirea cerul si multimea, incepu un discurs in felul urmator:

-         “ Undeva, intre cer si paman, intre vii si morti e o ceata de ingeri si o adiere de gelozie, a zis generalul…Undeva, intre oameni si zei, intre saraci si bogati, intre cele doua mari puteri s-a sfarmat un zid si fiecare a primit cat o caramida-n cap, a mai zis generalul. Oameni buni, va implor, nu fiti huligani, derbedei si golani ! Incetati sa mai bateti cu scarile de lemn intr-o poarta de metal ! Intoarceti-va acasa ! a continuat generalul. Acum, cat mai e timp, incercati sa va construiti propria voastra casa din caramizile pe care le-ati primit in cap. Din potcoava muntilor nostri Carpati, se nasc acum “ caii negri ai iubirii “ si in curand vom lovi iar cu botul in poarta de metal. Democratia la noi in tara, a mai continuat generalul, in ceasul acesta greu al istorie unei mari inselatorii, nu face mai mult decat o roaba de mortar aruncata in mijlocul drumului. Trece un Om, o vede si merge mai departe. Dupa un timp mai trece un “ Grup de dialog social”. O vad si ei si se gandesc ca a cam sosit timpul sa dea cate un anunt in ziar. La urma vine si un lider ca sa ne arate noua ce se mai poate face cu caramizile pe care le-am primit in cap si cu roaba de mortar. Casa Comuna Europeana ? Sau Confederatie Europeana ? Sa vezi si sa nu crezi ! “ Partidul Cred “ s-a infiintat. Urmeaza “ Partidul Vad “. Chiar acum cand ma aflu in fata dumneavoastra, vad doua idei care se bat cap in cap, a continuat sa precizeze generalul. Si tot acum ma gandesc cu tristete ca daca se vor bate cap in cap C.C.E. cu C.E., precis castiga “ E “ . Adica economia de piata a lui Margaret Thatcher ! E femeie, domnilor, si mai are si o “ mana de fier “ ! a tinut sa precizeze generalul. Asa ca, vorba poetului, “ Sa fim seriosi, domnilor, ! caci unde se bat doi generali, intotdeauna castiga o femei fatala ! Desi ideal ar fi sa castige un copil care moare de foame. De aia n-are soldatul soldatul nostru cap si mai raman si fara caciula, si cu “ membru-n mana “ !

  Incheind acest discurs, generalul, ramas total debusolat, a coborat repede de pe zid, si-a pus caciula pe cap, s-a imbracat cu vestonul, dupa care a tras o injuratura cam asa: “ Lampadarul matii de tavan cu etaje ! “ , dupa care s-a bagat in multime si-a inceput sa intrebe in stanga si-n dreapta : “ Ce-o mai fi si cu zapaciala asta de carne ? “, dupa care tot el si-a raspuns : “ Dar daca exista Dumnezeu cu adevarat, precis ca-I femeie ! “  Apoi s-a luat dupa o femeie si nu s-a mai stiut nimic de el.

 Dupa coborarea generalului de pa zid si pierderea lui prin multime, oastea cea mare, ramsa fara stapan, este iarasi pusa pe fuga in neoranduiala, dar de data asta se imprastie mai tare ca la inceput. Astfel ca toti oamenii au inceput sa alerge zi si noapte, in sus si-n jos, la stanga si la dreapta, si-n toate partile deodata. Adica toti impotriva tuturor. Se crease un fel fel de zgomul si furie pe tot pamantul de nu se mai intelegea om cu om. Terorism in toata regula. Ura se intinsese intr-atata pe pamant, incat parca toti ingerii emigrasera in Oceanul Inchetat, iar Dumnezeu, ramas aprope singur, plangea si el acum ca un copil prin sufletul oamenilor.

 Tatal nostru, adica bomba atomica, foarte prost inspirat, in loc sa faca economie de cuie, si-a batut singur atatea cuie-n cap, incat, dupa ce I s-a umplut tot capul de bube a inceput acum s-o bata tot mai tare le fund pe mama noastra, adica democaratie, si sa-I faca si ei atatea gauri, incat, saraca, s-a cam prapadit cu firea, si de necaz a inceput si ea sa-si mai usureze fiinta.

   Cam asta este acum relatia dintre un indivit si societatea civila dupa coborarea generalului de pe zid si pierderea lui in multime, zise Fat- Frumos. Apoi, cu mari eforturi se trezi din ceasul greu al istorie, se sterse repede la ochi cu doua aripi de pasari moarte, dar cand sa se ridice din patul bolnav, tocmai vazu cu trecea pe sub fereastra lui un craniu de cal.

-         Doamne, cum mai trece timpul ! se mira Fat-Frumos, potrivindu-si ceasul lui din lemn fermecat, asudat, aburit, afumat, si suparat foc pe sistemul comunist zise : “ Dragul meu cal, iarta-ma ca te-am parasit si ca am zburat asa departe cu gandul. Acum am o suta treizeci si sase de ani, sunt cel mai tanar Fat- Frumos cazut din Luna, am capul lung ovoidal, transparent din cauza ploii si foarte moare in crestet “

-         Deschideti portile Europei ! striga soldatul inchis intr-un apartament de plumb.

-         Iha ! Iha ! Iha ! Nechezau craniile de cai la Portile Orientului.

 Vazand aceasta, Fat – Frumos se imbraca repede in graba cu capotul nevestei si iesi afara descult, cu matura-n mana si cu oala de noapte pe cap. La usa se intalni cu Ileana Cosanzena care tocmai ca venea de la piata cu niste tacamuri de pasare in mana.

-         Und’ te duci, ma, nebunele ? Mai, n-auzi, ca pe tine te strig ? !

-         Ma duc la abatorul de suflete ! zise Fat- Frumos.

-         La care abator, ma, nebunule, tu nu vezi ca afara-I revolutie ?

-         Tocmai de aceea, ma duc eu la abatorul din Piata Universitatii.

-         Si, furisandu-se pe langa niste ziduri groase si pline de materii fecale, ajunse in sfarsit la abatorul de suflete din PU, inca de la intrare, prin poarta de metal, calaul ii arunca o scuipatura de sange cat o traista de hamal.

-         Pe cine cautati ? il opri din drum un portar. Si, tragandu-l sub un umbrar, il mai intreba politicos: “ Cu ce probleme ati mai venit pe la noi ?

-         Sunt Fat- Frumos din padurea cu fiare-vechi-adormite si-am venit cu niste probleme de matematica pura pentru Facultatea Timpului Pierdut de pe langa Centru de Indrumare a Aerului Post-universitar, si in trecere fiind pe aici, m-am gandit sa intru si pe la abatorul asta din Piata Univerisitatii. Stiti, am aici un prieten bun pe care nu l-am mai vazut de un car de ani si acum vreau sa ma urc calare pe el si sa zburam amandoi ca Vantul si ca Gandul !

 Portarul, auzind toata povestea asta, care acum i se parea si lui cam incurcata, suna numaidecat si anunta repede prin interfon pe directorul abatorului de suflete. Catre seara, dupa ce fusese anuntata cu mari trambite misterioasa vizita, toata lumea se adunase in curtea abatorului si astepta cu nerabdare pe Fat- Frumos.

 Pe o tava mare de portelan, luminata din spirit de economie de un neon rosu, aparu Fat- Frumos insotit de directorul abatorului si in urma lor toata suita de oratanii si angarale. Dupa lungi aplauze si scandari furtunoase, caci mai erau prin curtea abatorului si niste doamne de bine si alte iele pacatoase, Fat – Frumos lua, in  sfarsti, cuvantul :

-         Dragi huligani, derbedei si golani, nu va mai zapaciti pentru o grota de carne, caci in curand fiecare roata se va termina cu o roata intotdeauna neregulata. Ea are trei centre de greutate: doua sunt inscrise intr-un ovoid, iar al treilea vine intotdeauna din afara noastra. Iar acum este in drum spre Europa !

-         Europa !  Europa !  Europa ! strigau in cor golanii si golancele.

-         Daca e adevarat ca vesnicia s-a nascut la sat, atunci in mod sigur viitorul apartine oamenilor de la tara… Deplasati vesnicia la centru’ a mai apucat sa spuna Fat – Frumos, dupa care unul dintre huligani a aruncat cu o piatra nimerind drept in neonul rosu. Cand neonul s-a stins, tava mare de portelan s-a spart  in z’j’ de mii de bucati.

 In aceeasi zi, la mai putin de o ora de la explozia neonului rosu, toate agentiile internationale de presa au transmis urmatorul comunicat:

 “ Azi, in anul una mie noua sute noua zeci si noua dupa Cristos, a disparut misterios Fat – Frumos, ultima oara a fost vazut pe o tava mare de portelan, luminata din spirit de economie de un neon rosu. Cine doreste sa dea relatii este rugat sa sune prin interfon pe directorul abatorului de suflete. Se ofera drept recompensa o tava mare de portelan, luminata din spirit de economie de Ileana Cosanzeana ! “

( proza scurta de Constantin Milea Sandu publicata in revista de cultura “ Arca “ din Arad, nr.4, pag.13,  1991 )