Foto: “Coloana Femeia-îngerul melancoliei”,
cele trei “zeiţe-mume” ale pământului pe “trinughiul alb” şi “Apollon –
Vânătorul stelelor” pe harta verde a României.
Dragi
prieteni,
Doamnelor
domnişoarelor şi domnilor, dragi prieteni, pământeni şi nepământeni, internauţi
crepusculari de pretutindeni şi de oriunde vă aflaţi la orizontul misterului -
O zi bună să vă dea Dumnezeu, cer înalt şi idealuri pe măsura Cerului
Cristalin!
Regionalizarea ţării în opt regiuni (provincii) pe criteriul autonomiei locale şi “dezvoltare de relaţii de bună vecinătate şi promovarea
cooperării transfrontaliere şi interregionale” (aşa cum e prevăzută în
proiectul de lege iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin,
Sorin Frunzăverde şi susţinut de secretarul general al PSD, Liviu Dragnea), va
deschide inevitabil drumul spre federalizarea ţării şi în final la dezmembrarea
ţării în provincii cu autonomie teritorială şi guvernatori, conduşi din umbră
de emisari şi comisari străini, care au tot interesul să ia fiecare câte o
felie cât mai mare din “tortul României”.
De aceea,
consider că este spre binele Europei să lăsăm România aşa cum e, rotundă şi
întreagă. “Construită într-o unitate perfectă, cu un contur închis aproape
circular de către Mare, Dunăre şi râuri, traversată de o coamă de munţi, care
parcă ar vrea să fixeze această circularitate, această “tară verde” a fost
numită de toţi comentatorii antichităţii ţara hiperboreenilor, ţara tracilor,
ţara geto-dacilor şi ţara daco-romanilor - Terra Mirabilis.” (Am citat din
eseul “Terra Mirabilis sau întâlnirea cu pământul natal” de Anton Dumitriu)
Împărţirea şi
dezmembrarea acestei ţări în opt regiuni (o ţară care are o poziţie
geostrategică pe harta Europei, fiind şi cea mai mare ţară din Balcani), tocmai
acum, când România a ajuns cea mai săracă ţară din UE, va duce în mod sigur la
un război civil fără precedent în Europa, aşa cum s-a întâmplat cu dezmembrarea
Iugoslaviei.
Cel mai înţelept lucru ar fi să încheiem un
parteneriat geopolitic şi strategic cu SUA şi Israelul (care se pare că e încheiat
deja, dar nu şi politic), să anunţăm oficial intenţia de ieşire a României din
UE, să împuternicim câţiva români celebri din SUA şi din ţară şi să începem
negocierile cu emisari şi politicieni din Camera Reprezentanţilor SUA, pentru
ca apoi să ne unim cu Statele Unite şi să declarăm România al 52-lea stat
american, multicultural şi multinaţional: ţară europeană neutră, sub patronaj
american (după modelul Elveţiei), în afara oricărei forme de guvernământ
comunist sau capitalism.
În fond şi la urma urmei, SUA este o creaţie
a Europei, aristotelică, rousseauistă (J.J.Rousseau) şi iudeo-mason-creştină.
De ce n-ar putea fi şi viitoarea Statele Unite ale Europei o creaţie a
Americii, platoniciană şi iudeo-mason-creştină, după formula Alianţei Z: (Z= LI
(lumea interioară), Alianţa
zamolxiano-eleno-atlantico-lemuriano-danubiano-pontică-creştină?
A transforma – prin “Arta-transformării” –
Primul Principiu din care s-au ivit în zorii umanităţii cei trei eoni
distincţi, primordiali: existenţa, forma şi beatitudinea – aceasta este Datoria
vieţii noastre – a Atlanţilor din Carpaţi! (din “fortăreaţa carpatică”). Dar
este şi o mare Datorie a vieţii noastre de a împlini un mare destin european:
acela de a deveni o mare naţiune pe harta lumii. Pentru aceasta, români, noi
trebui să ne apărăm acum această ţară milenară cu toate armele noastre, pe care
le moştenim spiritual de la mesagerii şi Cârmuitorii Eonici şi de la toţi
înaintaşii din toate cetăţile noastre milenare.
Aşa încât vom fi nevoiţi în următorii ani să
ne apărăm de o dublă agresiune: una comunistă care vine de la ruşi, şi a doua
capitalistă care vine de la americanii “paleoconservatori”. Ne vom apăra, de
data aceasta prin Internet, pe axa creştină cu un creştinism mistic în amestec cu un pagânism apolinico-dionisiac
pe care îl moştenim de 3000 de ani, şi vom acţiona în acelaşi timp cu ştiinţa
zeilor, cu toate armele noastre aflate în dotare, de natură spirituală şi imperială,
pe care le moştenim de mii de ani - de la “securea-dublă” al lui Saturn la “săgeata
magică de aur”, dăruită de zeul Apollon zburătorului hyperborean Abaris (cu
care cureiera Hellada în zbor de la greci la hyperborei); de la “arma secretă” al lui Apollon Hyperboreanul la
“Codexul solar” al lui Zamolxis; şi de
la “Lupul dacic” al lui Decebal până la
“arma secretă” al lui Henri Coandă - “laserul” cu care în 1968 au fost oprite
cele peste 3000 de tancuri sovietice, care urmau să treacă Prutul şi să ocupe
pentru a doua oară Bucureştiul, aşa cum au făcut-o în 1945 şi în 1968 în Cehoslovacia.
De aceea, pentru a evita declanşarea celui
de-al treilea război mondial, fără precedent pe planeta Terra, le recomand
iudeo-masonilor creştini şi paleo-creştini, dar şi “paleoconservatorilor” din
ţară şi din afara ţării, să amâne sau să schimbe acest proiect periculos de
regionalizare şi de federalizare a României. Le recomand să aibă în vedere mai
întâi viziunea solară a mesagerilor şi Cârmuitorilor Eonici din Terra
Mirabilis, şi apoi să negocieze Destinul României cu Stăpânii Lumii, cu “Aristocraţia
neagră”, cu Responsabilii Pământului şi cu marile Familii Regale, pentru a
dezvolta o altă strategie de guvernare a României. Aşa cum am scris mereu, în
articolele publicate în revistă de cultură “Confluenţe literare”, un
“guvernământ mixt” este posibil în România, fără regionalizarea şi
federalizarea acestei ţări.
A fost o
vreme când toţi românii, sau aproape toţi, am combătut comunismul în favoarea
capitalismului. Însă în momentul când ne-am dat seama că în esenţa lor, aceste
două utopii, care operează cu sisteme moarte şi reci, îşi au originea în
“Paradisul prin distrugerea omenirii”, am înţeles că premisă lor de bază este
falsă. Am înţeles în final că tocmai comerţul liber, internaţional, ruinează
orice ţară, fie ea comunistă sau capitalistă. Şi că este o nebunie să
construieşti un edificiu economic pe nisipurile mişcătoare ale capitalului
global, cu nişte politicieni şi capitalişti globalişti şi globalizaţi,
hibridizaţi şi intraţi într-o formă de comă tehnică şi politică, la nivel
social-planetar. Cum nu s-a putut realiza de 100 de ani comunismul sau
capitalismul (care până la urmă s-a dovedit că este un “comunism” întors pe dos)
nici globalizarea forţată a lucrurilor şi tribalizarea persoanelor nu este
posibilă acum. Pentru că nu există de fapt decât un singur Capital în ambele
sisteme, aplicat centralizat în sistem comunist şi descentralizat în sistem
capitalist.
Karl Popper,
un filozof englez, (despre care I.P.Culianu spunea că este un imbecil) a scris
înainte de al doilea război mondial cartea “Societatea deschisă şi noii ei
duşmanii” (KP a fost de altfel şi mentorul lui George Soros, se pare că Soros
şi-a scris cărţile lui cu ideile mentorului), KP spune în carte cu pricina că
această doctrină a capitalismului, aşa cum îl descrie Marx, nu a existat
niciodată. Este doar o invenţie sterilă, o născocire diabolică care s-a dovedit
până la urma drept cea mai mare cacialma politică mondială de “barbarism prin
mercificare”, prin care s-a încercat să se creeze un „om nou” numit “muncitorul
social”, o altă formă de sclavie modernă (pentru cei care aţi trecut de 40 de
ani, vă sună familial „omul nou”, preaslăvit de odiosul conducător comunist
Ceauşescu, nu-i aşa?) Şi care că orice invenţie, precum invenţia „muncitorul
social comunist”, trebuie mereu înlocuită cu o altă invenţie, mult mai modernă
şi mai sofisticată: “muncitorul capitalist emigrant”.
Marx explică
în ultimele file ale Capitalului (care au fost cenzurate şi ţinute în secret
până azi) că în final vor fi prinşi integral în acest angrenaj diabolic atât pe
capitalişti cât şi pepoliticieni şi muncitori, iar ei nu pot face altceva decât
îi obligă mecanismul, adică, vor provoca o deteriorare tot mai gravă a
umanităţii. Partea cea mai secretă din cartea Capitalul spune că “un capitalist
bogat face mulţi morţi” - asta era una din formulele sale secrete ale cărţii,
întrucât Marx credea că în final vor rămâne foarte puţini capitalişti, iar
cvasitotalitatea oamenilor le va reveni rolul de victime ale acestui proces
diabolic, fără precedent în istorie.
De aceea,
viaţa celui mai mic patron corporatist valorează azi cât o mie de sărăntoci.
Iar un politician corupt, hibridizat şi aflat în comă tehnică şi politică la
nivel social-planetar, într-un singur mandat distruge un oraş, în două mandate
distruge o ţară, iar dacă mai este ales şi în Parlamentul European distruge 27
de state în care vieţuiesc cinci sute de milioane de oameni. Astfel, cu cât vor
fi patroni, capitalişti şi politicieni mai puţini, mai corupţi şi mai bogaţi,
aflaţi în comă tehnică şi politică la nivel social-planetar, aşa cum se
întâmplă acum în lume prin aşa zisa Noua Ordine Mondială (NOW), prin G1 şi G2,
cu atât vor fi mai mulţi morţi în UE şi în lumea întreagă.
În final, spune chiar Marx, capitalismul nu
poate fi reformat sub nici o altă formă, poate doar fi distrus; aspiraţia către
o societate mai bună înseamnă să-l distrugi. Cum să-l distrugi? Şi unde?
Filozofii economiei mondiale ştiu, ar fi cazul să ştim şi noi: În Occident,
adică pe un „loc fără de loc” într-un „topos atopos”, acolo unde se
îndeplineşte “uciderea soarelui” , adică celui de-al cincilea soare, “soarele
mişcării” prin „moarte integrală”, care vine la comandă, cu “sângele proaspăt”,
care e chiar „capitalul străin”, de la marginile lumii spre toate centrele de putere
religioasă şi politică din lume.
Probabil, criza mondială financiare
declanşată în 2007 este doar primul val de criză şi prima fază de pierdere a
acestui aşa zis “capital străin”, după care strigă toţi capitaliştii din toate
Camerele Reprezentanţilor Lumii, inclusiv Lumea a Treia din care facem parte şi
noi, românii, cu minorităţi cu tot. După care vom intra în alte patru valuri de
crize mondiale şi peste vreo 20 ani, (adică în “patru cincinale”) intrăm în
faza finală de sfârşit programat al democraţiilor şi al economiei politice
mondiale.
Practic,
după eşecul comunismului şi capitalismului, omenirea întreaga a intrat în cel
mai mare Conflict al programelor de toate felurile, de la cele alimentare,
precum noul Codex Alimentarius, până la cele ecologice, menite să producă
catastrofe la nivel global. Acestea sunt, de fapt “programe” de “deprogramare”
care, de o parte, resuscitează “mitul muncii dezinteresate” în toată lumea, iar
pe de altă parte generează crize de identitate, fără precedent în istoria
omenirii. Oamenii, după comunism şi capitalism, se simt fără viitor, sunt
deznădăjduiţi şi, mai grav, se simt rataţi şi de o parte şi de cealaltă a
lumii.
Ratat este
acela care acţionează conform unui program în care nu mai crede. De ce nu mai
crede? Pentru că aceste programe standard nu numai că nu sunt făcute de oameni,
sunt făcute de nişte roboţi, dar nici măcar nu răspund nevoilor imediate ale
oamenilor. Sunt programe artificiale, lipsite de un Proiect-pilot viu de
Civilizaţie organică. Practic, sunt programe de Sisteme sociale moarte şi reci,
fără finalizare. Şi de aceea oamenii vii nu cred în ele. În ele cred doar
oamenii fără suflet, morţi spiritual, care se folosesc de ele doar pentru a
obţine finanţarea pentru distracţiile lor, după care toate programele acestea
putrede mor şi ele în nişte sertare şi fişiere părăsite, fără a mai fi practic
realizate vreodată în folosul oamenilor vii.
În această
perspectivă, viaţa oamenilor apare ca o oscilaţie permanentă între o
diversitate de programe vechi şi putrede, care numai de dezvoltare umană nu mai
poate fi vorba în ele. Pentru că unele programe crează adeseori panică şi
conflicte între familii, clanuri şi naţiuni, generează dezordine economică şi
culturală în sistemul social-planetar, crează numai contra-culturi şi contra-
reforme economice; altele promit perspective într-o nouă viaţă armonioasă,
adeseori paranormală, dar care, pentru că aceste programe crează aşteptări care
nu pot fi satisfăcute imediat, oamenii le abandonează, căutându-şi refugiul în
final în reţele virtuale de socializare pe internet.
În
concluzie, acolo unde nu există luptă în Creaţia de de Idei noi pentru Adevărul
Creaţiei, drept alternativă la toate ideile şi credinţele religioase, nu există
nici dezvoltare a conştiinţei umane şi creştere a Organismului social viu. Iar
acolo unde în lupta dintre sabie şi idee câştiga doar sabia, Organismul viu
moare şi în locul lui se dezvoltă un Sistem social mort care degenerează în
violenţă şi în cea mai pură forma de agresivitate umană. De aceea, “puterea
celor fără de putere”(expresia aparţine lui Vaclav havel), a popoarelor
guvernate şi înghiţite de spectrul universului tehnologic, în lipsa unui
Program-pilot care să le propulseze, moare în fiecare zi, până când popoarelor
li se usucă de tot Intelectul activ, Sursă de energie a intuiţiilor
intelectuale prime, conceput ca fiind Suflet viu, parte din sufletul lui
Dumnezeu.
Soluţia
finală ar putea fi înlocuirea programelor vechi şi putrede din marea sectă a
comunismului şi capitalismului cu un Program-pilot de dezvoltare umană, însă
fără dogme şi doctrine sectare, scoase din Capitalul lui Marx, nihilist şi
vulgar şi fără democraţie accelerată şi finanţare internaţională a ONG, GDS şi
ICR prin FMI, BCE, BM şi Guvern Mondial.
De aceea,
consider că trebuie oprite cu orice preţ aceste cinci valuri de crize mondiale,
programate artificial de oculta mondială, prin procesul de expansiune a
Statelor Unite care se vrea cu orice preţ imperială şi globală, dar fără să
aibă o viziune clară asupra viitorului omenirii. Crearea unui Institut de
anticipare a viitorului şi un Institut de bioluminiscenţă, la nivelul fiecărei
ţări, ar putea scoate omenirea din criza mondială. Trebuie regândit şi
reconstruit în întregime procesul de multiculturalitate, după alte sisteme şi
legi şi pe alte criterii şi Organisme sociale vii, altele decât cele moarte şi
vechi, politice, economice, culturale, “neoconservatoare” sau
“paleoconservatoare”.
Revenirea la
noile “guvernămintele mixte”, ca acelea din perioada Renaşterii italiene, şi la
Căsătoriile mixte între grupuri de rase, printr-o nouă Lege a căsătoriilor
dintre caste, ar putea ameliora umanitatea, aflată într-o decadenţă şi
degenerare crescândă a raselor şi a guvernelor naţionale. În prima fază, după
ce am parcurs deja primul val de criză mondială, 2008-2012, după un interval de
cinci ani, este urgentă înfiinţarea unui nou “Stat Provizoriu Asistenţial” la
nivel mondial, care să funcţioneze la început, fie şi virtual, sub egida ONU,
cu Celule de criză în toate statele lumii, în care sute de milioane de oamenii
deznădăjduiţi, care au ajuns să trăiască acum cu un dolar pe zi, mult sub
limita existenţei, în afara sistemului economic mondial, să primească o rentă
minimă de supravieţuire.
În faza a
două trebuie gândită şi creată urgent o “Constituţie Universală a Drepturilor Omului
social-planetar”. Apoi un singur Stat monarhic universal, după formula Satului
Planetar, dar pe alte criterii ereditare, condus acum de Cârmuitori Eonici, de
masageri şi de oameni titraţi (de savanţi, socio-biologi, politicieni,
diplomaţi, înalţi prelaţi şi preoţi ai Divinităţii), având la dispoziţie
tehnologii ultramoderne de control social-planetar şi galactic-universal,
metode ecologiste de integrare a organismelor sociale racordate la o dinamică
astro-geofizică, proceduri penale, regulamente organice, interne şi
internaţionale şi Legi noi făcute de oameni pentru oameni.
Nişte legi
noi, organice - care să sape într-atât de adânc în inimile oamenilor, încât să poată
să răspundă nevoilor imediate ale acestor popoare, înlănţuite genetic,
zdrobite, tescuite, măcinate, rupte în bucăţi şi amestecate de-a lungul
istoriei unei mari înşelătorii umane, apoi divizate în oameni de la zei, în
oameni creştini, în oameni din oameni şi în oameni fără destin – ar trebui
făcute de nişte legiuitori înţelepţi, zeificaţi, care să trăiască în afara
cetăţilor umane.
Nu cum s-a
întâmplat recent în România anului 2012 în CCR (Curtea Constituţională Română),
care, fără cvorum, au scos o „Erată” ilegală prin care au invalidat un
referendum în care au votat 8,5 milioane de români dintre care 7,4 milioane au
votat pentru demiterea preşedintelui României. De aceea spun că trebuiesc legi
noi, organice, pentru că există legi care pot să aleagă preşedinţi de state sau
să stabilească guvernăminte mixte sau regale şi succesiuni ereditare în toate
ţările lumii, dar nu pot să aleagă regi şi regine, nici să desemneze familii
regale.
Acesta este
paradoxul Omului regal.
De aceea,
pentru evitarea celui mai crunt război ecologic, demografic, de epurare
genetică, un război nuclear şi psihotronic, de o agresivitate umană ieşită din
comun, cu pierderi mult mai mari şi mai dureroase decât în Al doilea război
mondial, pentru salvarea acestor sute de milioane de oameni deznădăjduiţi de
soartă, consider că în teritoriile fiecărei ţări este imperios necesar crearea
unor Celule de criză umană, care să funcţioneze sub egida unei noi Organizaţii
a Naţiunilor Unite, cu sediul în Europa, în cadrul unui Organism viu
social-planetar, creat şi format de o Cultură matrilocală şi Societăţi civile
matrilocale, sau matrifocale (numiţi-le cum vreţi) cu autonomie proprie, în
care să fie unite minim 500 şi maxim 5000 de familii.
Aceste noi
Societăţi civile matrifocale pot fi conduse de către femei speciale, preoţi şi
înţelepţi, aflaţi sub protecţia unor regi şi regine din marile Familii Regale,
toţi aceştia aflaţi pe un palier mai înalt de conştiinţă, capabili de o viziune
holistă şi universală, dincolo de imaginaţia umană comună. Ne place ori nu ne
place, umanitatea este creaţia lui Dumnezeu, iar regele şi regina sunt
mediatori şi intermediari între Dumnezeu şi neamurile oamenilor.
Ceea ce
trebuie bine înţeles în primul rând este faptul că:
1. Un Sistem
social este o construcţie artificială şi de aceea este mort politic de două
ori: odată prin “Contractul social” (al lui J.J. Rousseau) şi prin violarea pactului
social (“pactul de agresiune”) încheiat între puterea politică şi puterea
religioasă. Şi a doua oară pentru că este coordonat prin mecanismul universul
tehnologic de un sistem diabolic, construit prin Capitalul lui Marx în aşa fel
încât omul să fie eliberat către nimic: nu vor trece nici şapte ani şi pe
pământ vor fi două miliarde de oameni care vor tânji după muncă şi pensii şi nu
le vor mai găsi nicăieri acum, după eşecul comunismului şi capitalismului.
2. Un
Organism social-planetar şi galactic-universal este viu, pentru că este un
produs al naturii, divine şi umane, născut dintr-o conştiinţă universală al
cărui rol îl putem doar intui drept Sursă de energie a intuiţiilor intelectuale
prime, conceput ca fiind Suflet viu, parte din sufletul lui Dumnezeu. Iată de
ce un Organism social-planetar viu nu poate funcţiona decât printr-un “Contract
natural” încheiat între popoare, la nivel social-planetar. Acest “Contract
natural” există şi doar trebuie pus în aplicara.
Acesta este
paradoxul Omului creştin.
Un rege, o
regină, o femeie specială, un om înţelept, nu va ajunge să conducă decât dacă
Omenirea îi va identifica pe aceştia, îi va iubi şi aprecia şi împreună vor
rezona cu o viziune holistă universală a Omului fiinţă de lumină, dincolo de
imaginea limitată a bunăstării materiale, atât de dificil de definit azi, după
comunism şi capitalism, potrivit căreia pentru unii oameni, care au trăit în
universul comunist, bunăstarea presupune o contra-valoare de 100 Euro, iar
pentru alţii, care au trăit în universul capitalist, 1.000.000 euro pe lună. În
şanţul acesta dintre bogaţi şi săraci, dintre barbarie şi civilizaţia, se
adânceşte cea mai mare Groapă a mizeriei comune spre care se îndreaptă acum
omenirea cu o agresivitate umană explozivă, în proporţie de 75% din cei
aproximativ şapte miliarde de oameni, vieţuitori pe planeta Pământ.
În
condiţiile nivelului actual de conştiinţă, a celor şapte miliarde de oameni,
dintre care doar 25% au acces la informaţii pe reţelele de socializare pe
Internet sau la Televiziunea Globală, este imposibilă recunoaşterea oficială a
valorilor culturale universale, a Familiilor regale, a Femeilor speciale şi a
Înţelepţilor lumii, căci doar prezenţa acestora pe sticlă şi în viaţa publică
declanşează un comportament uman natural, dar în acelaşi timp şi suspect,
pentru că e generat de contraste şi comparaţie şi bazat pe stări emoţionale
superioare şi inferioare, precum invidie, gelozie, ura între clanuri, familii
şi naţiuni, între clase sociale şi în mod deosebit ura între Familiile regale
şi Aristocraţia neagră. Mai concret, generează cel mai mare conflict între
“Copilul care joacă dame” din Familiile regale şi Dionysos-copil, din
Aristocraţia neagră, cel care mereu a fost vândut sau mâncat de generaţii de
uriaşi şi titani, pentru aşi putea perpetua specia şi aşi pastra bogăţiile şi
“rasă în interiorul rasei”.
Iată de ce
consider că, fără un Program-pilot la nivel european şi o coordonare
înţeleaptă, popoarele Europei nu vor poate supravieţui acestor cinci valuri de
crize mondiale, declanşate artificial, căci spuneam de atâtea ori, această
criză mondială nu este doar una financiară şi globală, ci una existenţială şi
de conştiinţă cosmică.
În
concluzie, regionalizarea, dezmembrarea şi apoi federalizarea României va crea
un precedent, la nivel social-planetar, care va băga Europa şi întrega lume în
cel mai crunt război mondial. Iar ieşirea din cele cinci valuri de criză,
programate artificial de oculta mondială, prin NOW şi ET-X-Y-Z, se va face doar
atunci când Europa, sau măcar o parte semnificativă, o masă critică, va avea
puterea să înţeleagă diferenţa dintre Un Sistem social politic mort, aşa cum a
fost comunismul şi capitalismul, şi un Organism viu,
social-planetar şi galactic-universal, aşa cum ar putea fi orice stat din
Europa şi din lume, cu condiţia să fie lăsat să se organizeze liber, fără
agresiunea comunistă, fascistă sau capitalistă.
În mediile ştiinţifice
şi culturale avansate se ştie că, dacă controlezi economia şi cultura în sistem
centralizat sau descentralizat, se blochează sistemul. Cred că lucrul acesta
este valabil acum în fiecare ţară, fie ea bogată sau săracă, atunci când
controlezi economia de piaţă şi cultura, naţională sau universală, sistemul de
guvernare nu mai funcţionează normal. Astfel, dacă “nu faci nimic” pentru a
organiza economia şi cultura, acestea au darul extraordinar de a se organiza singure,
prin creaţie de Idei şi prin inovaţii şi inventică. S-a demonstrat deja
ştiinţific că, cu cât organizezi economia de piaţă şi cultură mai puţin, cu
atât acestea două merg mai bine.
În
concluzie, nu este posibil să planifici dezvoltarea economică şi culturală în
sistem centralizat sau descentralizat. În acest caz, soluţia nu poate fi alta
decât să-ţi foloseşti ideile şi talentul pentru a crea mereu forme şi produse
noi. N-ai propuse noi, n-ai piaţă, n-ai nimic. Şi ne pierdem toţi în mulţime
dacă alergăm alături de ceilalţi. Dar oare nu se întâmplă exact aşa acum în
toate ţările din lume, fie ele bogate sau sărace, din Grecia până în Germania
şi din SUA până în Rusia, China sau India?
Cu alte cuvinte,
alergăm degeaba după nişte codoşi păpuşari globaliştii şi globalizaţi,
hibridizaţi deja şi aflaţi în comă tehnică şi politică, la nivel
social-planetar, care globalizează acum la greu în portofoliile lor toate
industriile şi culturile noastre, naţionale şi universale. Căci acestea sunt
cele două mari contrarii şi contradicţii cu care se confruntă omenire, în chiar
clipa aceasta: globalizarea lucrurilor şi noua tribalizare a persoanelor. Iar
aceste două contrarii trebuiesc acum unite cu orice preţ într-un singur Sat
Planetar, parcelat, spun analiştii politici, doar la nivel continental, nu şi
naţional sau imperial. Iar această mare unire nu se poate face altfel decât
prin două ministere de bază: Ministerul Artei-transformării şi Ministerul
Tehnologiilor solare. Aceste două ministere, împreună, pot coordona toate
statele lumii, aflate în faza ultimă de pierdere a suveranităţii şi de
declanşare a celui mai crunt război mondial.
Fără
ridicarea cenzurii şi introducerea pe piaţa mondială a Generatoarelor electrice
fără fir şi a aparatelor de zbor, neconvenţionale, precum Aerodinele
lenticulare realizate de Henri Coandă, noi nu ne vom putea uni niciodată prin
universul tehnologic actual, care funcţionează încă cu “lampa lui Lenin”, care este
o capcană, un fel de “cursă de şoareci”, în aşa fel construit, aşa cum am mai
spus, de Capitalul lui Marx, încât să elibereze oamenii către nimic. Căci
universul tehnologic este în mod sigur o eliberare a omului către nimic: nu va
trece nici şapte ani şi veţi vedea, pe pământ, peste două miliarde de oameni
care vor tânji după muncă şi pensii pe care nu le vor mai găsi nicăieri.
E-mail: cmileasandu@yahoo.com
* * *
PS: Pentru a şti de la început despre ce Prinţesă X este
vorba, public această legendă mai jos.
Legenda: Prinţesa
X = creştinism (MD-MM + cele trei Diana D3, respectiv Maica Domnului, Maria
Magdalena, Diana-Luna-Hecate, Diana-Artemis-Bendis şi Diana Sancta Potentisima)
+ islamism (F3 Fatima + cele 72 de Fecioare) + new age & satanism (Marea
Zeiţă, înfăţişată adeseori sub aspectul
teribil de regină a Morţilor + Lilith, Isis, Kali, Shakti, Eurynome, Mnemosyne,
Iele, Valkirii, etc.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu