"Ultimul soare negru inainte de 2081" (ulei pe placaj, 1997)
Motto: “Sărăcia
nu este un viciu, numai mizeria este un viciu, domnule!” (Dostoievschi)
Iniţiativa
cetăţenilor pentru un Venit Minim Garantat, Necondiţionat, ar
putea schimba fundamental modul în care gândim despre “lăţimea
de banda mentală” a europeanului, care la oamenii săraci este
limitată, iar la oamenii bogaţi este deja hibridizata, aflata in
coma tehnica si politica.
Cu
alte cuvinte, starea de sărăcie în care a ajuns Europa a impus o
povară psihică asemănătoare cu a pierde 16 puncte de IQ, sau
comparabile cu diferența de cunoaştere si perceptie, care se poate
observa, de exemplu, între adulți normale si oamenii hibridizati
(prin cele două Geneze, prin implant şi prin interferenţa; adică,
prin implant uterin şi prin implant pe “creierul bicameral”,
care se fac acum prin genetică moleculară şi prin noul program de
alimentaţie, Codexul Alimentarius &OMG Monsanto)
Astfel,
oamenii fără venituri sunt bolnavi psihic, cu venituri mici (între
150 şi 300 de dolari) sunt vaccinaţi pe creier să se gândească
doar la problemele lor financiare efectuate prost (la facturi, de
exemplu); sunt obsedaţi tot timpul de foame, frig, frică, întuneric
şi negaţie. Oamenii cu venituri mari (între 3000 şi 10.000 de
euro) sunt deja hibridizaţi, aflaţi în comă tehnică şi
politică, la nivel social planetar; ei sunt vaccinati pe iris, pur
si simplu nu mai vad decat in Cercul lor de casa; sunt rupţi
de realitate, pentru că toţi sunt în cârdăşie acum cu oamenii
politici, care când ajung la guvernare trăiesc ca “în sânul lui
Adam”.
Toate
cercetarile asupra creierului uman arată că nu este vorba de
europeni săraci mental, este vorba mai degrabă despre oameni care
se întâmplă să fie în sărăcie, pentru că trăiesc într-un
mediu profan, creat artificial. Toate cercetarile medicale si
sociologice ne spun că nu popoarele europene sunt sărace, ci
politicienii bogati aflaţi la guvernare, care sunt deja hibridizati
şi aflat în comă tehnică şi politică, la nivel social planetar,
datorită fenomenului de globalizare forţată a lucrurilor şi de
tribalizare a persoanelor.
Eu
cred că ocultă mondială conduce Europa după formulă magică furata
de la Mircea Eliade, si aplicata gresit, potrivit căruia “sacrul este camuflat în profan
şi profanul este camuflat în sacru”.
Cred,
totodata, ca nu există oameni inutili, ci doar o societate bolnava
care nu este în stare să le descopere utilitatea iar ei suferă. De
aceea, acest surogat de societate nu va fi bună nici pentru cei
realizaţi, nici pentru cei nerealizaţi, tocmai pentru că primii îi
condamna pe ultimi.
Dacă
nu vom semna toţi aceasta Iniţiativa VMG, în mai puţin de doi ani
vom ajunge la sute de milioane de şomeri, de oameni care vor tânji
după muncă şi pensii pe care nu le vor mai găsi nicăieri acum.
Pentru că ocultă mondială ne-a băgat deja în cinci valuri de
criza mondială financiară, creată artificial, ca să ne bage, in
final, pe toţi, într-un război civil.
Dragi
prieteni, vă invit să citiţi cu atenţie această Iniţiativa a
cetăţenilor pentru un Venit Minim Garantat/Necondiţionat, luată
la nivelul cel mai înalt de 15 state din UE, care ne va garanta în
întregime libertatea, egalitatea şi demnitatea umană, pentru toţi
cetăţenii europeni. Şi, bineînţeles, să o semnaţi! Această
Iniţiativă ne va ajuta la eliminarea: a) diviziunii sociale. B)
dezbaterilor dominate de invidie, corupţie, de abuzuri şi de toate
consecinţele acestora. C) birocraţiei atât de costisitoare,
superflue, represive şi excluzive din punct de vedere al inspecţiei
şi controlului social.
În
contextual în care salariile din România se află printre cele mai
precare din UE, cetăţenii români au tot interesul să semneze!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu