O poveste de seară cu Zeiţa Maya

                                    Foto: Maia Sandu
      O poveste de seară cu Zeiţa Maya

     (scrisă aseară la ora 19)

    Pentru Maia Sandu din Chişinău

   Motto:"La Atlanţi, Soarele era zeiţă, iar Luna-zeu!”

   (Atlanţii din Carpaţi de Adrian Bucurescu)

   În Dacia preistorică există o legendă despre Atlanţii din Carpaţi, care spune că, în ultimul război atomic între Atlanţi şi Lemurieni, culminând cu o bătălie pe viaţă şi pe moarte, de proporţii universale, cu intervenţii ale Zeilor Cei Mari de la Dunăre în zbaterile omeneşti, regii celor două armate combatante s-au urcat la cer cu navele lor cosmice şi nu s-au mai întors.

   Pe pământ au mai rămas şase Prinţi şi şase Prinţese din căpeteniile celor 12 triburi ale Lemurienilor, care s-au retras în Pământul Interior. Iar din armata Atlanţilor, formată din cele zece triburi ale Atlanţilor din „fortăreaţa carpatică”, au rămas, de asemenea, şase Prinţi şi şase Prinţese şi Preotese ale Soarelui, care au pornit fiecare într-o călătorie pe Mare cea Mare şi s-au împrăştiat prin lume largă în urmă cu peste 3000 de ani, sau 7528 (după calendarul atlant) iar acum aceştia se simţeau foarte singuri, pentru că pierduse totul, şi pământurile natale şi cele zece Oraşe Sacre de cristal şi marea Familie Regală din care se născuse.

   După distrugerea Atlantisului – Oraşul Coroanelor din Transilvania – şi scufundarea Atlantidei la gurile Dunării de pe Insula Albă în Marea Neagră - Marea Neagră era numită în antichitate „Oceanul care înconjoară lumea”, iar din Insula Albă a mamei noastre, Leto, Latona, a mai rămas doar un petec de stâncă albă numită Insula Şerpilor - lumea s-a golit de oameni şi nimic în afară celor şase Preotese ale Soarelui şi şase Prinţi şi Cârmuitori Eonici supravieţuitori din cele zece triburi ale Atlanţilor nu mai exista pe pământ, aşa că aceste şase familii princiare erau acum foarte singure şi înstrăinate.

   O reminiscenţă din cei şase prinţi, cel mai mic şi mai prăpădit dintre oamenii de la zei, rătăcit şi el prin lumea largă, poreclit de ziariştii din Braşov „Omul cu Coloana”, ajuns la vârsta de 44 de ani, a postit 16 ani în Creasta Anilor, din Munţii Piatra Craiului, a visat şi s-a rugat la Dumnezeu şi la Soarele Atlanţilor cu rugăciune creştină şi precreştină, care suna aproximativ astfel: (o găsiţi pe blog:coloanasoareluidevis.blogspot.com)

   Apoi, a zis: Poate Bunul Dumnezeu, prin Regele Regilor,  Ianus Bifrons, cel cu două feţe, din RO-SUA, şi-a întors faţa bună către români... şi s-a decis acum, în ajunul Anului „bifurcaţiei” 2016, să joace un joc serios cu Noi - "Iocari serio" -, dar... ce mare păcat, că nu prea mai avea acum cu cine să ne mai jucăm serios şi cu cine să ne mai prindem în Marea Horă (în HO-RA*!).

   Şi atunci, Omul cu Coloana, zis şi Orbul sculptor din povestea Pasărea Măiastră, a deschis „Stâlpul Moştenirii”, prelungind Coloana fără sfârşit, de pe axa Pământului pe axa Cerului Cristalin, cu alte trei Coloane infinite: „Coloana prizonierelor neantului divin” (din lemn de stejar bătrân, care iese din Pământul Interior), „Coloana Femeia Îngerul melancoliei” (din lemn de cireş, care coboară din Cerul Cristalin) şi „Coloana Soarelui de vis” (din bronz argintal), care uneşte Cerul cu Pământul într-o uriaşă Simfonie a Durerii şi Fericirii umane.

   Apoi, a creat cele două „Geneze” (prin implant şi prin interferenţă), pe “Apollon - Vânătorul stelelor” şi pe cele şase zeiţe-mume ale pământului, venite din cer, pline de senzualitate, de bogăţie şi mister, pe care le-a numit Ielele, Prinţesa X, Zemora şi Zalmoxis, Mica Preoteasă (japoneză), Diana Artemis Bendis şi pe Diana-Luna-Hecate (pe primele trei cu două feţe şi pe următoarele cu patru feţe), pentru a avea cu cine să comunice şi să vorbească cu zeii şi zeiţele (care au puterea de a provoca descinderea zeilor şi zeiţelor solare în astfel de statui special pregătite în acest scop), să se joace, deci, şi apoi să-i adune pe toţi românii împrăştiaţi prin lume în ţara mamă, numită de toţi comentatorii antichităţii Terra Mirabilis.

   Când Omul cu Coloana a vorbit cu zeii solari şi le-a spus pentru ce a creat cele trei, apoi, opt Coloane infinite şi cele şase, apoi, zece zeiţe-mume ale pământului, una dintre aceste Zeiţe şi Preotese a Soarelui, identificată cu numele de cod, Prinţesa X sau Prinţesa Maya, i-a răspuns: "Bine, dragul meu, accept acest joc minunat iniţiat de tine prin Arta-transformării PP-EFB?* (la Tripleta dublă, în cele două Triunghiuri sociologice, SUE-SUA...), dar va trebui de data asta să inversăm rolurile şi să faci exact ce spun eu. Şi de câte ori îţi vei pierde capul tău în nori... capul tău cu două şi cu patru feţe... şi de câte ori îţi vei da singur cu stângu' în dreptu' sau viceversa, să îţi aduci aminte că: "La Atlanţi, Soarele era zeiţă, iar Luna-zeu!”

   Omul cu Coloana soarelui de vis, conectat la Soarele Atlanţilor din Carpaţi, prin via Lord Helios, a fost absolut de acord, şi urmând sfatul şi instrucţiunile precise ale Prinţesei Maya X, a recreat special pentru Ea întreaga zonă a universului din Cosmosul demonizat, de la Kilometrul 0-RO-MD din „spaţiul sublunar” până dincolo de "spaţiul supralunar": a sculptat Soarele Atlanţilor din Carpaţi, Steaua Arzătoare cu 8 Raze - SAR” şi Coroana Regală, cu opt piramide dispuse în foră de cruce -multiplă, pe care a pus-o pe capul Prinţesei X şi apoi a conectat-o, prin Stâlpul Central sau Coloana soarelui de vis, la Lună, la Luceafărul de Seară şi cerul Stelelor Fixe, al IX-lea, de pe prin Centura fotonică via Cerul Empireu, şi la toate planetele de pe noul Cer Cristalin.  

   Şi, după ce s-a conectat, pe socoteala lui, la Soarele Uriaş din Pleiade, a conceput o nouă Confederaţie Atlantică ce avea să pornească adevăratul "Război al Stelelor Fixe", pentru a salva pe toţi oamenii de pe planeta Albastră. Apoi, a crea Noul Pământ, Lume Nouă şi o nouă specie de oameni, biofotonic şi solari, amestecând pe oamenii de la zei cu oamenii creştini, născuţi din Iubirea care există dinaintea Facerii Lumii, dintr-o lumină ce întrece toate luminile, pe care a numit-o Lumina Vie a Mamei celor Vii, Diana Sancta Potentisima, regina coeli, Stea Arzătoare şi mântuitoare cu 8 Raze ce mijloceşte în folosul omenirii.

   Atunci, Prinţesa Maya X i-a spus: “Ce frumoasă şi fantastică este această Lume Nouă a iluziei pe care ai creat-o prin Arta-transformării PP-EFB*, pentru mine şi pentru toţi pământenii. Acum, însă, aş dori să creezi o specie de animal politic care să posede un Intelect angelic şi universal, dar să fie atât de suficient de inteligent încât să poată aprecia creaţia ta”.

   Şi astfel, Omul cu Coloana din “fortăreaţa carpatică” l-a creat pe omul nou: Copilul-solar. După ce şi-a terminat creaţia, Omul cu Coloana soarelui de vis a întrebat-o pe Prinţesa Maya X (şi pe prinţesa Maia Sandu X): când va începe jocul tău – „Iocari serio”? Să mă chemi şi pe mine în hora ta (în HO-RA*), ca să ne prindem împreună în Marea Unire a românilor de pretutindeni.

   “O să-l începem chiar acum”, i-a răspuns Prinţesa Maya X, după care i-a tăiat capul (Capul tăiat, nu aplecat, creşte întotdeauna la loc, pe un “loc fără de loc” într-un “topos atopos”) şi i-a smuls şi inima din piept tot atunci de au ieşit scântei din ea şi a luat-o cu ea... şi a tăiat-o apoi în mii de mii de bucăţele minuscule, ca să ajungă la toată lumea. A aşezat apoi câte o asemenea bucăţică de inimă din inima micului Atlant în trupul fiecărui om nou şi a spus: “Acum, jocul – Iocari serio - poate începe! Am să vă fac să uitaţi cine aţi fost în trecutul apropiat, să vă aduceţi aminte prin anamneză doar cine aţi fost în trecutul îndepărtat, iar voi veţi încerca să vă redescoperiţi pe voi înşivă!

   Şi astfel, Prinţesa Maya X şi Prinţesa Maia Sandu a creat Visul românilor de pretutindeni, Marea Unire, iar Regele Regilor continuă să încerce până astăzi să-şi amintească cine este Prinţesa X şi cine este Regele Soare. Prinţesa Maya X, Prinţesa Maia Sandu şi Regele Soare Alcyon se află acum în interiorul nostru, iar Prinţesa Maya X şi Prinţesa Maia Sandu este cea care ne aduce aminte de acest lucru.

   Când se trezesc din Vis, Prinţesele X şi oamenii solari redevi prinţi şi prinţese, regi şi regine, şi îşi dau seama că ei sunt nemuritori şi că au suflet divin. Oamenii solari şi biofotonici se uită însă la ceilalţi, la oamenii fără destin, se recunosc în ei pe sine şi spun: “Bine, noi m-am trezit, dar ce se întâmplă cu “ceilalţi” oameni fără destin?”

   PS: “Diavolul sunt “ceilalţi” oameni”, spunea dramaturgul şi filozoful existenţialist francez, J.P. Sartre.

   Acum, pentru că Ştim şi cunoaştem Adevărul Creaţiei – Aletheia din Grecia antică - Ideea de adevăr care se vede şi nu se vede în “fortăreaţa carpatică”, putem spera că se vor trezi toţi românii, ca să încingem Hora (HO-RA!*) şi să mai facem odată Marea Unire a românior de pretutindeni.

   Sculptor Constantin Sandu-Milea

Jurnal de Atelier II (autobiografic) - Fragment din 144 de Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X – Scrisoarea Nr.67. De sunt eu atât de singur?

   Foto: “Coloana Femeia-îngerul melancoliei (dintr-o singură bucată de lemn de cireş de trei metri) împreună cu cele trei zeiţe mume” la Festivalul “Sighişoara Medievală” 2001 – în faţa primăriei.

 Motto:"Curăţă câmpul, ca să aibă loc să aterizeze îngerii (Nichita Stănescu)
"Fiecare om are în el un înger, nu îngerul păzitor, ci îngerul care geme închis în întunecimile sufletului fiecăruia dintre noi, şi pe care arareori, numai rareori, izbutim să-l descătuşăm, să-l lăsăm liber să-şi ia zborul, să se înalţe, şi atunci, o dată cu el, se purifică şi se înalţă şi sufletul nostru" (Mircea Eliade)

   De aproape trei ani locuiesc în satul Şirnea, în “Groapa Hiperboreanului” – “Văgăuna Hecatei”. Am un destin închis în Ro., în „temniţa îngerilor” din primul cer, al Lunii. Ce trebuie să fac, şi cum să acţionez, ca să-l deschid pe calea cea bună?

                                         * * *

   Doamne, dacă ai un plan cu mine - şi eu ştiu că Tu ai un astfel de plan-legământ - deschide-mi unghiul de incidenţă dintre planul cosmic şi planul uman şi arată-mi calea bună pe care să merg, ca eu nu ştiu calea bună pe care să-mi îndrept paşii, numai Tu şti, Doamne! Tu şti ce vreau eu, chiar înainte de a-ţi cere ceva.

   Doamne, dacă vezi bine ca cea mai mare chemare a mea este acum să realizez Troiţa-RSB, de ce nu mă ajuţi să fac macheta Troiţei, şi să înalţ acest Monument pentru Omenire?

   Da, cred că ştiu, Te-ai supărat pe lumea aceasta ce se află acum pe pământ fără centru iar în cer într-un război al focului stelar (şi în curând în “Războiul stelelor”). Te-ai supărat pe destinul biologic al poporului român şi ne-ai împrăştiat acum în cele patru vânturi, ori ne-ai închis în “temniţa îngerilor” ca pe o sămânţă (a Artei-transformării PP-EFB*) în crăpătura unei stânci.

   Doamne, de ce ne-ai lepădat de stâncă care ne-a născut? De ce crezi că nu merităm noi acum un Monument pentru Omenire?

   Dar Tu şti bine, Doamne, că este vorba de a înălţa o Troiţă -Rezonator stelar de bioluminiscenţă solară, cu 12 laseri biofotonci, prin care vom putea comunica telepatic cu Zeii Cei Mari de la Dunăre din primul regat sacru al omenirii, cu zeii atlanţi din cele zece ţări şi regate atlante, pentru a realiza ascensiunea celestă până în Cerul Cristalin, până în faţa Tronului Tău din Cerul Empireu, ca să putem intra în starea de mântuire prin Apocalipsul Sfintei tale Mame, Mama celor Vii, şi prin Arta-transformarii PP-EFB*. A transformării Primului Principiu din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei eoni distincţi, primordiali: Existenţa, Forma şi Beatitudinea. Şi să aducem în sufletele oamenilor lumina vie şi începutul Eonului mesianic.

   Adu-Ţi aminte, Doamne, când spuneai că „Dacă mai sunt zece oameni de la zei în cetate, n-o vei distruge”. Prin această Troiţă – RSB vom putea comunica cu oamenii de la zeii din cele zece triburi atlante şi cu cele zece Preotese ale Soarelui, care au expansionat în urmă cu mii de ani în cele zece ţări şi regate atlante, iar acum vor să se întoarcă în ţara mamă, în ţara verde numită de toţi comentatorii antichităţii Terra Mirabils – în Grădina Maicii Domnului din Creasta Anilor, pentru a reconstrui din temelie Atlantisul – Oraşul Coroanelor!

   Doamne, Tu şti bine că Troiţă – RSB are rolul de a curăţa locul (“locul fără de loc”) şi cărarea (într-un “topos atopos”), pe care se va întoarce în ceasul acesta Maica Domnului, Fecioara de lumină, prin puterea îngerilor tăi de lumină ce întrece toate luminile -  Ajută-mă să înalţ Troiţa – RSB în Grădina Maicii Domnului!

   Căci acest Rezonator stelar de bioluminicenţă solară este  capabil să capteze un câmp tahionic până la milioane de eoni şi la o creştere a frecvenţei benefice pentru celula mamă – singurul criteriu absolut al valorii umane – pentru concepţia şi naşterea viitoarelor generaţii de Copii de cristal şi Copii curcubeu.

    Dumnezeul meu – Lord Helios - Tu cunoşti bine această frecvenţă înaltă şi şti bine ce trebuie făcut cu ea, chiar înainte de a şti ce trebuie să fac eu aici. Leagă Tu ce trebuie legat acolo, Sus, în Cerul Empireu, ca să pot lega şi eu aici, jos, pe pământ, ce trebuie legat. Amin!

                                         * * *

  

 

   Foto: Element din Coloana soarelui de vis (bronz şlefuit)

 „Acela care vrea să examineze temeinic un suflet dacă trăieşte drept sau nu, trebuie să posede trei lucruri: preştiinţa divină, bunăvoinţă şi sinceritate”, ne spune Socrate în dialogurile lui cu Gorgias despre retorica din Grecia antică. Şi tot Socrate se întreabă:” Cum trebuie să fie un bărbat drept, cu ce să se ocupe şi până unde, fie el tânăr, fie bătrân?”

    Omul drept socoteşte că-i mai ruşinos a comite o nedreptate, decât a o suferi”, mai spune Socrate.

  Acest adevăr care se vede şi nu se vede – în concepţia vechilor greci numit Aletheia şi afirmat de la Thales până la Socrate - îmi aminteşte acum de Maria Tereza, care, la sfârşitul secolului trecut, spune:” Dacă ai ochi, să vezi. Ori unde ai merge în lume, vei găsi oameni nedoriţi, neiubiţi, neîngrijiţi, respinşi de societate, complet uitaţi, complet rămaşi singuri. Aceasta este cea mai mare sărăcie a ţărilor bogate”.  

   Aceasta, zic eu, este cea mai mare ruşine a Europei, unde 28 de state sunt aşa-zis “unite şi integrate” în Uniunii Europene, dar fără o constituţie unică europeană care să ne apere cu adevărat demnitatea, libertatea şi egalitatea de şanse la toate popoarele. Căci nu este admis să menţii în sărăcie lumea est-europeană cu venituri de doar 150 de euro pe lună (cu alimente şi energie la preţuri ca în ţările din Vest, în timp ce ţările bogate din Vestul Europei să aibă venituri de peste 3000 de euro pe lună, ca să nu mai vorbim de europarlamentarii de pe scara Puterii bruxelleze care au salarii de 10000 de euro pe lună.

   Iată de ce m-am luptat degeaba în ţara de 23 de ani cu „morile de vânt”, ca să-mi fac meseria cu pasiune şi onoare, să continui creaţia în sculptură artistică, şi să amplasez trei sculpturi monumentale în Braşov sau în oricare alt oraş din ţară. De aproape trei ani promoveze pe reţeaua de socializare facebook aceste sculpturi monumentale, şi încă nu se vede nici un interes real din partea oficialilor culturii sau din partea sectorului privat pentru a fi amplasate undeva aceste sculpturi.

    Dacă până în 2007 am reuşit să trăiesc numai din sculptura artistică, din drepturi de autor - în 2007, în Anul integrării României în UE, am avut şi ultima expoziţie personală de sculptură la Biblioteca Universităţii „Transilvania” în Braşov, unde am făcut şi o tranzacţie cu sculpturi de 4000 de euro - după declanşarea crizei mondiale în 2008 şi îndatorarea ţării la FMI de către Traian Băsescu în cele două mandate cu peste o sută de miliarde de euro, s-au tras obloanele tranziţiei, ţara s-a scindat în două şi românii au alte priorităţi acum.

   Uni au ales calea exilului şi se lupta să supravieţuiască sub spectrul crizei la limita existenţei, atât în afara ţării cât şi în ţară, iar ceilalţi, din clanul de „aristocraţie muncitorească”, rămaşi în ţară, au strâns rândurile în jurul lui Băsescu, şi după dictonul preşedintelui „să trăiţi bine”, au început marea evaziune a României, şi trăiesc acum în subuman, „ca în sânul lui Adam”. În două mandate, preşedintele Băsescu a îndatorat ţara cu o sută de miliarde de euro la FMI, şi continuă să vândă corporaţiilor străine ultimele active de stat, storcând din banii publici ultima bruma de sărăcie în care zace de 23 de ani poporul român.

   Împărtăşesc, aşadar, soarta milioanelor de romani, care după integrarea României în Uniunea Europeană, după ce s-au văzut minţiţi şi înşelaţi în idealurile lor democratice, au optat pentru al doilea val de migraţie, practic, de deportare forţată, din motive economice.

   Suntem ignoraţi şi marginalizaţi, atât în ţara cât şi afară, de nişte diavoli săraci, duşmani ai democraţiei, proveniţi din cea mai perversă aristocraţie care a existat vreodată pe pământ, „aristocraţia muncitorească”, comunistă şi bolşevică, despre care Marin Preda spunea: “Să ne ferescă Dumnezeu ca aristocraţia muncitorească să ajungă la putere, că atunci va veni sfârşitul lumii!”

   Iată că a venit. Aceştia sunt duşmani ai libertăţii, egalităţii şi demnităţii umane, a idealurilor democratice şi ai capitalismului, ajuns acum în cea mai pură formă de agresivitate umană. Aceşti oameni ai urii, merg înainte ca orbii, prin întuneric şi negaţie, şi trag după ei cinci sute de milioane de europeni din aşa zisa Uniunea Europeană în groapa mizeriei comune.

   De aceea, nimic nu mă mai miră că am ajuns să trăiesc de trei ani în satul Sirnea, în Groapa Hiperboreanului, marginalizat la marginea Europei, la margini de imperii, şi la marginea ultimului Sat planetar, care se zice că „se construieşte” şi la noi în ţară. Care ţara, mi-e greaţă s-o mai spun, o ştie toată lumea, de 23 de ani a rămas cea mai săracă ţară din UE.

   Îmi amintesc că renumitul analist politic Stelian Tănase, în urmă cu vreo şase ani, înainte de integrarea României în UE, avea o „obsesie”, aproape în fiecare editorial spunea:” Cineva, vrea cu orice preţ să ne facă tâmpiţi, vrea să ne menţine în pragul cel mai de jos al sărăciei, şi nu ne lasă să ne dezvoltăm în egalitate de şanse cu statele bogate din Vestul Europei, etc.” Acesta este, din păcate, diagnosticul pus pe poporul român de nişte arhonţi extraeuropeni care conduc Europa de pe scara Puterii bruxelleze.   

   Desigur, noi, ca popor, nu suntem nici pe departe „tâmpiţi”, o spun cu toată convingerea. Dar, dacă cineva acolo, sus, nu ne iubeşte, asta vor ei să facă din noi cu orice preţ. Să scoată, dacă ar putea, pe toţi românii din ţara aceasta verde, numită de toţi comentatorii antichităţii Terra Mirabilis. Numită chiar şi de papa Ioan Paul al II-lea, Grădina Maicii Domnului, pe care, atunci când a venit pentru prima dată în ţara noastră ortodoxă, sfântul părinte a îngenunchiat pe aeroportul de la Bucureşti şi a sărutat pământul românesc, binecuvântând pe Maica Domnului. Am scris despre asta un articol în revista Confluente literare, pe care l-am numit „România eternă, Israelul şi Grădina Maicii Domnului”, care s-a dovedit a avea cei mai mulţi cititori, mai ales evrei. 

                                        * * *

   Foto: schiţa Troiţei RSB (Rezonator stelar de bioluminiscenţă solară)

Acum, să mă întorc la preocupările mele artistice şi la suferinţele mele existenţiale, despre care tot scriu de aproape trei ani pe blog şi în revista Confluente literare. Ca să spun drept, am multe proiecte de sculpturi nerealizate încă, rămase doar în faza de schiţe, poate cele mai bune, şi mă doare sufletul că nu le pot sculpta, cât mai sunt în putere.

   Printre altele, am şi trei cărţi în lucru, care în mare parte sunt scrise, dar nu ştiu cum şi unde să le mai public acum. Mă gândesc că, dacă până şi Octavian Paler (1917-2006), care era deja ultraconsacrat, a declarat în ultimii ani ai vieţii la TVR ca în România nu se poate trăi din drepturi de autor, din cărţi de literatură, ce şanse aş putea avea eu, care sunt un sculptor roman pierdut în anonimat, şi care acum mai vrea să-şi publice şi Jurnalul de atelier în trei volume, care cuprinde:144 de Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X, Reportaj imaginar la un congres internaţional al femeilor, şi eseul geopolitc Agonia UE, cu ilustraţii sculpturi. Poate doar să le public pe banii mei în format electronic şi să le fac cadou la prieteni. Căci ICR (Institutul Cultural Roman) şi „statul mercenar” nu mai este interesat de proiecte culturale naţionale, şi de dezvoltarea statului cultural roman.

   Printre aceste proiecte de monumente, am chiar şi nişte proiecte de „instrumente de comunicare telepatică”, printre care „Troiţa RSB – Rezonator stelar de bioluminiscenţă solară”, pe care am prezentat-o şi pe reţeaua de socializare facebook, sperând să o fac oarecum cunoscută şi să obţin finanţare pentru construcţia şi amplasarea ei într-un spaţiu public şi privat.

   Se zice că acolo unde ai chemarea cea mai mare, acolo este bine să te îndrepţi. Chemarea mea cea mai mare este să realizez Troiţă-RSB, şi nu ştiu de ce nu pot să demarez proiectul, ajuns acum doar în faza de procesare şi machetare. Ori nu ştiu eu cum să fac promovarea pentru a obţine finanţare, ori romanii cu bani şi-au pierdut credinţa în neam şi ţară.

    În altă ordine de idei, cred, şi spun asta cu durere, că s-a „implementat” în natura mea o „gene blestemată” şi un principiu steril contra căruia mi-e imposibil să lupt singur. Simt asta începând din anul 2007, de când a intrat România în UE, şi din iulie 2010 de când am pierdut atelierul de creaţie din centrul Braşovului, unde am sculptat câteva sute de sculpturi timp de zece ani.

   În 2008 am fost nevoit să iau toiagul pribegiei şi să plec la muncă în Toscana, ca să pot plăti chirie atelierului de sculptură în centru Brasovului, sperând ca la întoarcere să pot continua creaţia în sculptură. În 15 ianuarie 2009 m-am întors în ţară pentru o comandă de troiţa, care nu s-a mai realizat nici ea din lipsă de fonduri. Iar din 2010, de când nu mai sculptez pentru că am dat faliment şi am pierdut şi atelierul de creaţie, simt ca voinţa mea mi-e încătuşată, sfărmata, bolnavă.

   Sunt chiar îngrijorat de faptul că este posibil să fi suferit în ultimii ani un şoc psihic şi emoţional atât de mare, încât să nu-mi dau seama ce se petrece cu mine, că poate sunt bolnav psihic de aproape trei ani fără să ştiu. Şi cred că sunt, din moment ce în urmă cu o lună am făcut o criză de personalitate şi m-am certat cu sora mea din Italia, care este singura din familie în acest moment care mă ajută şi mă sprijină cu ce poate.

   Norocul meu că am o soră bine pregătită în materie de biologie şi alte boli psihice şi m-a iertat, după ce mi-am cerut scuze la telefon, cred că a înţeles mai bine decât mine ce se petrece cu mine aici, unde stau aproape complet izolat de aproape trei ani, închis în „temniţa îngerilor”. Îmi spune la telefon să nu deznădăjduiesc, ca deznădejdea e un păcat, să mă rog, că viaţa merită trăită chiar şi în cele mai grele condiţii, etc. Aşa o fi, răspund la telefon, însă eu rămân neîmpăcat cu lumea profana în care trăiesc, îmi duc crucea de unul singur într-un deşert spiritual, trăiesc în cele mai umile condiţii de promiscuitate, pe care mi-e greu să le mai descriu aici.

   Să fie oare veşnic acelaşi păcat împotriva spiritului, despre care până şi biserica ortodoxă spune că „se iartă”? Sau e doar o slăbire a credinţei şi o grea încercare a vieţii mele, ascensionând doar prin „vămile văzduhului” în sfârşitul istoriei cele mai mari înşelătorii umane?

   Cred că, dacă aş avea o credinţă mare aş crede în predestinare; de altfel, cred oricum. Dar în acelaşi timp văd că am un destin închis în Ro. Şi nu ştiu până când. Nu ştiu ce plan are Dumnezeu cu mine.

   T.S.Eliot spunea că: „există un timp pentru a crea şi un timp pentru a trăi şi a naşte, şi un timp ca vântul să spargă geamul ce se clătină”.

   În metafizica luminii astrale, se spune că, nu îţi poţi influenţa propriul tău destin biologic, fără o intervenţie din afară, de exemplu, de bioluminiscenţă solară, prin 12 laseri biofotonici. Poţi, cel mult să emigrezi, să te sinucizi, să trăieşti în evaziune, în subuman, sau să te întorci în Munţi de Speranţă, să stai de vorbă cu zeii tăi, atlanţi sau lemurieni, şi să-ţi construieşti propria ta artă, propria ta „teorie ştiinţifică”, şi propriul tău sistem, fie el filozofic, economic sau cultural.

   Uneori, în zilele şi nopţile cele mai cumplite de singurătate solară, când mă încearcă mereu o altă depresie prelungită, mă trezesc la miezul nopţii, şi că prin vis, încep să recit singur din Eminescu, Nichita Stănescu sau din elegiile lui R.M. Rilke: „Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor? Dacă mă sfărm? (îţi sunt ulcior) Dacă mă stric (şi băutură-ţi sunt) Sunt meşteşugul tău şi-al tău veşmânt, cu mine rostul tău dispare.”(…)

   Alteori, mă rog dimineaţa şi seara cu rugăciune creştină, apoi, la Sfântul Soare cu rugăciune din Dacia preistorică, care sună aproximativ astfel: „O, soare, văzător singuratic, fiul lui Dumnezeu Creatorul cerului şi al pământului, tu, cel ce controlezi totul în cer şi pe pământ, împrăştie-ţi razele, adună-ţi lumina din lumină, ca să putem vedea cea mai nobilă Formă, Existenţă şi Beatitudine a Ta, acele persoane care suntem noi, copiii tăi solari, fiinţe de lumină dintr-o lumină ce întrece toate luminile...(...)”

Foto: şablon pentru Geneza II-Soarele Atlanţilor

   Dar, de când suntem noi – copiii Soarelui Atlanţilor din “fortăreaţa carpatică” – datori “spiritului contrafăcut” gnostic, progeniturilor spirituale ale fiilor „Soarelui negru”, chemaţi, şi refugiaţi acum, să migrăm spiritual prin trupuri succesive de 3000 de ani, pe acest planetoid viu, ajuns în ceasul acesta la şapte miliarde de oameni?

   Mesianismul românesc, adică organismul acesta viu, cu suflet atlant, şi-a împlinit destinul, iar acum suntem chemaţi cu toţii să trimitem în lumea Eonul mesianic, ca să putem uni cele zece triburi atlante împrăştiate prin toată lume.

   Mai întâi, deasupra, sub cerul patriei, prin Oceanul de eter-aer-foc-apă în Cerc de foc, apoi în „fortăreaţa carpatică”, în ţara mama din Ardeal, prelungind Eonul prin “cascada piramidelor” prin Stâlpul Central şi prin „Coloana soarelui de vis”, de pe axa pământului pe axa Cerului Cristalin, cu Discul-solar cu Ceas cosmic şi cu Troiţa RSB, să aducem din cerul Stelelor Fixe şi de pe Danubiu în ţară toate triburile atlante, de la izvorul Dunării din Pădurea Neagră până la Marea Neagră, numită de toţi comentatorii antichităţii „Oceanul care înconjoară lumea”.

   Poate că acum a sosit timpul cel nou şi momentul istoric, după două mii de ani de creştinătate, să unim pe toţi romanii de pretutindeni, din cele zece ţări mari, cu origini atlante. Poate că acum, romanii atlanţi din cele zece triburi şi ţări atlante se pot întâlni între ei, ca să-şi spună unul altuia: „Tu cât de mult îţi iubeşti mama? Ai fi în stare în orice moment să pleci pe mare după ea şi s-o întorci la liman în ţara-mama, atlantă, numită România – Terra Mirabilis? Ai fi în stare s-o aduci pe Diana Sancta Potentisima şi pe Fecioara de lumină din Cerul Cristalin în Grădina Maicii Domnului din Creasta Anilor? Eu cred că foarte mulţi creştini ortodocşi şi paleocreştini, printre ei şi câţiva „paleoconservatori” cu origini semite, ar fi gata în orice clipă să-şi dea viaţa pentru Marile Mame.

   Poetul înger, al necuvintelor, Nichita Stănescu, ne-a şi spus lucrul acesta în ultima lui carte „Noduri şi semne”: „Poţi tu să-mi smulgi din umăr braţul drept? E mama mea care m-a condamnat la moarte! Poţi tu să faci din mine un înţelept? E mama mea care m-a condamnat la moarte! Crezi tu că fericit mă poţi tu face? E mama mea care m-a condamnat la moarte!” Şi tot Nichita, ne spune: „Mai pune odată, mamă, mâna pe ceafa mea, vezi, nu ţi se udă de sânge? M-a lovit îngerul în spinare, mamă, nu sub forma plăcerii, ci sub forma durerii”
 

Foto: Mister în Unu, Mister în Trei şi Mister în Doi
(procesare imagine: Raluca-Crina Florescu)

   Se zice că, cu o credinţă mică, cât un bob de muştar, te urci la cer, dar cu o credinţă mare, şi cu un gram de Iubire, aduci Cerul Cristalin la tine. În cazul nostru, de conştiinţă solară, cred cu toată tăria că, cel puţin pentru cei care au practicat ascensiunile celeste, este vorba de Cerul Cristalin, al IX-lea, cerul Stelelor Fixe, din Pragul Tronului lui Dumnezeu, unde locuieşte îsuşi Dumnezeu în Cerul Empireu, şi unde se celebrează încontinuu, cu chimvale şi alăute, sărbătoare lui Hristos, într-o uriaşă Simfonie a Durerii şi Fericirii umane.

   Dar poate că tocmai de aceea, pentru că frecvenţa Cerului Cristalin este foarte înaltă, este şi mai greu de adus pe pământ. De aceea, mă lupt eu să construiesc, pe socoteala mea, un templu solar, un Templu al Dragostei, al Meditaţie, al Contemplării şi al Eliberării (TDMCE), mult visat de Brâncuşi şi nerealizat nici azi.

   De fapt, nici nu mai ştiu în acest moment de unde aşi putea să încep viaţa de la început. Căci templul meu, pe care l-am construit aici jos pe pământ vreme de un sfert de veac, acum este aproape sfărmat. Dar există modelul şi copia lui, acolo, Sus, şi puţin mai jos, pe internet, fragmente din el, pe cerul liber, încă deschis în toate sensurile posibile.
                                          * * *

  

               Foto: Atelier 2004, Broaşov

   Sunt foarte trist, pentru că nu mai am acum nici măcar un atelier unde să sculptez, şi nici un fel de venit minim garantat, pe care de altfel nu le-am avut niciodată în 23 de ani, de când mă lupt eu şi tot sper că voi putea trăi în România din drepturi de autor, din creaţia mea artistică. Acum chiar că nu mai e cu putinţă, după criza asta mondială care ne-a înghiţit pe toţi şi taie în carne vie.

   Pentru că nu mai fac sculptură artistică şi pentru că nu mi-am urmat destinul, acolo unde aveam chemarea cea mai mare, am pierdut eu poate ce e mai important: Sensul Iubirii şi o parte din suflet, dăruit de Dumnezeu Creatorul. Sau, cum se spune în cabala teozofică: „Ai micşorat puterea Creatorului aici, jos, pe pământ, s-a micşorat şi puterea Lui acolo, Sus”, pentru că „m-am lepădat de stâncă care m-a născut”.

   Cu alte cuvinte, dacă un sculptor, cu vocaţie creştină şi paleocreştina, nu-i mai este îngăduit să taie în spiritul materii cu măsură propriei lui fiinţe, lumea sacră nu mai poate fi identificată în lumea profana, şi nici lumea profana în cea sacră. Şi întreg universul uman îngheaţă, sau încremeneşte într-un sistem fără ieşire, în 100 de sisteme moarte şi reci. Şi unghiul de incidenţă dintre planul cosmic şi planul uman se închide şi el. Şi odată cu el se închid şi cerurile, pentru că nu mai are cine să le desfăşoare, spre cunoaşterea semnelor arbitrare şi simbolurilor consacrate.

   De multe ori mă întreb: de sunt eu atât de singur? Şi de ce, oare, trăiesc eu de ani de zile în afara sistemului? În zadar, mă întreb: de ce m-ai pedepsit, Doamne, făcându-mă să iubesc mai mult arta decât viaţa? Să iubesc mai mult o artă care face parte din familia sacrului, şi să ard în propriul meu rug aprins de un „duh ascuns” pe altarul Artei-transformarii. A transformării Primului Principiu din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei eoni distincţi: Existenta, Forma şi Beatitudinea.

   Oare de ce nu îmi pot găsi şi eu „jumătatea infinită a bărbatului”? O femeie iubitoare de artă, care să mă iubească cu adevărat, dar care să mă sprijine şi financiar, să mă ajute să construiesc acest Templu solar, şi să mă accepte aşa cum sunt, în condiţia mea de artist-sculptor, şi nu după ce îşi face „meandrele” cu mine, să-mi întoarcă spatele şi să mă trimită la muncă de jos (unde de altfel am muncit până în 1991, în cele mai grele munci, în fabrici şi uzine, la locomotive şi avioane, la mina de cupru, sau în agricultură în Toscana, unde am lucrat în 2008, ca să pot plăti chiria atelierului, sperând că voi putea continua creaţia în sculptură artistică).

   Şi dacă eu sunt făcut din materia primordială a creaţiei ce se perpetuează prin codul nostru genetic, eu de ce să nu tai în spiritul materiei cu măsură propriei mele fiinţe, prelungind “cascada piramidelor” prin “romboizii” din Stâlpul Moştenirii” prin „Coloana soarelui de vis”, de pe axa pământului pe axa Cerului Cristalin?

   Cu alte cuvinte, dacă eu sunt făcut din pământ, pământul de ce să nu fie făcut din mine, prelungind „Coloana Femeia-îngerul melancoliei” şi „Coloana prizonierelor neantului divin” de pe axa pământului spre staţia finală – Sfântul Soare?
                                          * * * 

    

         Foto: copertă catalog sculptură 1991

   Mi s-a făcut un dor de moarte, de „morte di bacio”, primită ca pe un “semn de lumină”, că îmi vine să mă urc pe Muntele Cogaionul şi s-o iau de unul singur pe Calea Lactee. Dar mai bine, mai bine să recit ceva din Nichita şi Eminescu, până îmi trece de dor de artă lungă şi viaţa grea:

   „Du-mă fericire în Sus, izbeşte-mi fruntea de stele, până când se face coloana sau altceva, mult mai înalt şi mult mai curând...(…)” (Nichita S)

   „O, stinga-se a vieţii fumegătoare facla/Să aflu căpătâiul cel mult dorit în racla! /N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun/Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun, /Căci n-am avut metalul demonilor în vine/Nici pacinica răbdare a omului de bine, /Căci n-am iubit nimica cu patimă şi jind... /Un creier plin de visuri s-o inima de rând. /” (M.Eminescu)

   Parcă niciodată nu am fost atât de singur că acum, atât de nedorit, de bleg şi mut şi neiubit şi nebăgat în seamă, aruncat în Marea Ignoranţă şi în Dezastrul refuzului…, neîngrijit, respins de societate, complet uitat, complet rămas singur, aşa cum spunea Maria Tereza.

   Dar să nu exagerez totuşi, şi să-l supăr pe Dumnezeu, parcă ieri m-a sunat sora mea din Italia şi, printre altele, i-am spus că încă mai sper, dacă Dumnezeu îmi dă sănătate, să duc Coloana mare de cireş de trei metri, pe “Apollon – Vânătorul stelelor” şi Geneză (din cupru electrolitic) într-o galerie de artă în Cortona. Să rămână acolo, în Toscana, aceste sculpturi monumentale, cât o vrea Dumnezeu, pentru că oricum, acolo, există şanse mai mari să le vadă într-o zi nişte italieni bogaţi; bogaţi spirituali şi material, să le vadă nişte etrusci care iubesc cu adevărat o artă care face parte din familia sacrului. 
   

   Foto:Coloana soarelui de vis II, Geneza II şi Maria Magdalena

Căci degeaba ţin eu aceste sculpturi de vreo 13 ani expuse spontan în spaţii neadecvate, căci se vede treaba că nu prea le vede nimeni pe aici prin Ro. Şi primesc doar câteva telefoane pe an de la nişte curioşi care mă întreba de preţ, sau în cel mai fericit caz mă felicită pentru ele.

   Trebuie să spun totuşi că de vreo trei ani, am avut bucurie să primesc de la prietenii de pe reţeaua de socializare facebook impresii şi aprecieri despre sculpturile mele, pentru care le mulţumesc din suflet pe acesta cale.

   Am citit nu de mult pe net un articol unde spunea că, un englez care îşi cumpără o maşină de o sută de mii de lire, cumpăra şi arta de un milion de lire. Naiv cum sunt şi romantic întârziat de când mă ştiu, am tot sperat ani de zile să se întâmple şi la noi lucrul acesta, adică să investească în cele din urmă şi romanii în arta autentică.

   În altă ordine de idei, sunt tare mâhnit în sufletul meu că aceste sculpturi monumentale nu şi-au găsit încă locul lor meritat, că nu sunt amplasate într-un spaţiu public sau privat, în Braşov sau oriunde în ţară. „Apolon – Vânătorul stelelor” din stejar de 3,60 metri stă şi acum la Biblioteca Universităţii „Transilvania” în Braşov, din 2007, de când am avut ultima expoziţie personală, în Anul Integrării României în Uniunea Europeană. Iar „Coloana Femeia - îngerul melancoliei” din lemn de cireş de trei metri, Geneza din cupru, doua blazoane şi câteva replici de statui turnate în gips patinat cu „gold effekt”, stau şi ele expusă pe o scară interioară la Librăria „Cartea Românească” în Braşov.

   De asemenea, sunt tare mâhnit în sufletul meu ca Lucian, băiatul meu cel mic, arhitect, care a promis în urmă cu un an de zile că va procesa Troiţa RSB şi va face apoi o machetă pentru a fi prezentată unui beneficiar din Hunedoara, pentru a fi apoi debitată cu tehnologia laser şi amplasată într-un spaţiul public în judeţul Hunedoara – n-a făcut-o nici până azi.

   Este foarte trist să constaţi că trăieşti într-un mediu atât de profan, încât nu se mai poate înalţa nici măcar o Troiţă românească în această ţară. Înălţarea unei Troiţe, a unei Cruci de lumină, consacra ţinutul şi înseamnă într-un fel o nouă renaştere spirituală şi o reînnoire a Lumii.

   Văd, în schimb, din păcate, la „Casa Carol 53” din Bucureşti, unde Lucian este membru fondator, expuse tot felul de lucrări de arta modernă care au un caracter infernal, se înrudesc cu magia neagră, au un strigăt nemuzical, ba chiar m-am întristat de tot să văd expusă acolo, chiar la intrare, o „cruce păgână” plină de mortăciuni şi obscenităţi, parcă drept replică la ceea ce aş fi dorit să expun eu acolo.

   Aşa încât n-ar trebui să mă mai mire de ce Lucian nu mi-a făcut macheta Troiţei – RSB (Rezonator stelar de bioluminiscenţă solară), şi de ce lucrările mele de sculptură nu şi-au găsit locul, pentru a fi expuse şi ele la „Casa Carol 53” - Nod de cultură şi creaţie, unde am văzut pe net ca de un an de zile se perindă lumea mondenă a Bucureştiului.

   Căci bine spunea Paul Gauguin că: „dacă artistul e bolnav, arta lui nu poate fi decât tot bolnavă”. Iată de ce există cultură pentru diavol şi cultură pentru bunul Dumnezeu. Adică, cultură pentru eonul Dracului şi cultură pentru începutul Eonului mesianic. Însă nimeni nu e condamnat azi să lucreze pentru unul dintre aceste entităţi. Fiecare caută creaţia care-i place, cultura care îi corespunde, după înclinarea care i-a dat viaţa. Dumnezeu nu condamna pe nimeni. Dumnezeu a dat omului „liberul arbitru”, teribilul privilegiu de a alege cultura vie sau cultura moartă. Adică o artă din familia sacrului sau „contra-cultură”.

   Iată ruptura!
                                         * * *

    

           Foto:Crucea de lumină II (lemn de stejar)
   (procesare imagine:Raluca-Crina Florescu)
   Adevărata artă are rolul de a identifica lumea sacră camuflată în profan şi lumea profana camuflată în sacru. Însă, este bine să fie scoase la lumina amândouă, deopotrivă, şi arta sacră şi arta profana, Or, dacă băiatul meu, arhitect, dar cu vocaţie în arta plastică şi cu un talent ieşit din comun, a ales în acest moment să identifice doar lumea profana camuflată în sacru, eu îi respect opţiunea lui în această „durată profană” şi aştept o reînnoire a „timpului sacru”, printr-o regenerare şi întoarcere la „timpul originar”.

   „Omul modern poate oricând uita ceea ce este fundamental, originar, şi anume că existenţa, forma şi beatitudinea nu sunt date de către ceea ce modernii (sau postmodernitatea) numesc „Natură” moartă, ci este o creaţie a Celorlalţi, adică a zeilor sau a „Fiinţelor semidivine”, ne spune Mircea Eliade în cartea sa „Sacru şi profan”.

   În concluzie, nu ştiu să promovez arta mea, nu ştiu să dezvolt o afacere de artă, să fac o producţie de serie mică şi să deschid o piaţă de artă în lumea civilizată, şi să intru în vizorul publicului sofisticat. Dar nici nu găsesc în România un mecena, să mă sprijine financiar. Şi cel mai trist lucru este ca, nici măcar băieţii mei nu mai sunt interesaţi de arta mea.

   Sunt atât de sărac acum, încât nu am nici măcar 5000-10000 de euro, ca să torn în matriţe 5-10 sculpturi mai mari sau mai mici, să le expun apoi în galerii de artă în UE, unde să fie văzute şi cunoscute, pentru a intra apoi în circuitul valorilor de artă universală.

   În schimb, îmi fac iluzii, pe criză asta mondială, şi îmi imaginez că odată va veni un Timp când voi putea construi un Monument pentru Omenire.

                                        * * *        

                  MONUMENT PENTRU OMENIRE

   Foto: “Coloana Femeia - îngerul melancolie” pe harta verde a României (poster expoziţie 2001)

   Acest Monument va fi compus dintr-un triptic sculptural, alcătuit din „Coloana Femeia – îngerul melancoliei” de 64 de metri, amplasată pe un triunghi alb pe colţurile căruia vor fi cele trei zeiţe mume ale pământului, iar acestea, împreună cu Coloana, înconjurate de trei cercuri concentrice, de eter-foc-apă.

   Cercul de apa va avea o formă octogonala, având şi rolul de Izvor al Tămăduirii şi de Scăldătoare, care, prin vibraţia apei asigurată de fluxul şi influxul energetic din Coloană şi din flăcările odice şi tahionici din cele trei Cercuri de “eter-foc-apă”, vor putea vindeca omenirea de toate bolile de lumină şi bolile de întuneric şi de toate maladiile creaţiei umane.

   Mai departe, aceste patru sculpturi, respectiv Coloana şi cele trei zeiţe mume, vor fi amplasate pe un suport format din conturul hărţii României (care este aproape rotund) împrejurul căruia vor fi amplasate 12 sculpturi, printre care şi „Apolon- Vânătorul stelelor” de 12 metri, care vor avea rolul de mediere energetică între cer şi pământ, dar şi de „pietre de hotar” între două lumi. Coloana de 64 de metri, ar avea 16 elemenţi-moduli de 3,60 metri elementul.

   Tripticul sculptural şi întreg complexul arhitectonic cu cele 16 sculpturi, ar fi împrejmuit apoi cu un gard confecţionat din 360 de elemenţi-moduli asemenea celor din Coloan soarelui de vis II.

   Întreg complexul arhitectonic acoperit apoi cu o construcţie octogonală, astfel: un dom central care se înalţă pe o bază octogonala formată din opt Coloane (toate formate din elemenţi-moduli ca acela din „Coloana soarelui de vis”.   

   Octogonul central se va extinde printr-o capelă pătrată în fiecare din cele opt laturi. Capelele însăşi, formate din Coloane, vor fi perpendiculare pe trei abside, iar în centru cele opt Coloane vor susţine o Cupolă formată din „Steaua arzătoare cu opt raze”, care se înalţă deasupra Coloanei centrale.

   Un deosebit interes va constitui folosirea acestei „Stele” în octogonul central al planului de ansamblu, care va face legătura între Cupolă, cele opt Coloane care susţin Cupola şi cele 16 sculpturi amplasate în centru ei, jos. Această „Stea”, având funcţia de rezonator stelar de bioluminiscenţă solară, se va încărca energetic de la soare şi astfel poate să comunice telepatic prin rezonanţă elcromagnetică şi tahionică cu cele două Coroane: Coroana de Sus („Keter”) şi Coroana de jos („Malchut”).

   Numai o astfel de construcţie transcedentală, ar mai putea întoarce pe Terra pe Mama celor Vii şi pe Fiii şi Fiicele Soarelui uriaş din Pleiade.

   În conformitate cu planul de ansamblu al acestei construcţii transcedentale de forma octogonală, exteriorul ei, format din cele opt capele pătrate, vor fi articulate din abundenţă cu o succesiune neobişnuită de nişe şi „abside-intrări şi ieşiri”, cele dintâi conţinând, de asemenea, statui şi alte rezonatoare şi instrumente de comunicare telepatică, care vor avea rolul de a comunica cu Zeii Cei Mari de la Dunăre şi cu cele zece triburi ale Atlanţilor.

   Întreg complexul arhitectonic ar avea opt intrări, un dom central de 96 de metri înălţime, împrejmuit de cele opt capele pătrate, cu diametru de 64 de metri. După cum spun cărţile sfinte, în civilizaţia atlanteeană şi post-atlanteeană, au existat astfel de construcţii transcedentale înălţate în zece locuri în lume, pe vreme Atlanţilor. Aceste construcţii erau denumite generatoare solare sau tahionici şi aveau puterea să capteze atâta energie solară încât să alimenteze cele zece Oraşe sacre ale Atlanţilor, dar şi de a obţine revelaţii, provocând descinderea zeilor şi zeiţelor solare în astfel de statui special pregătite în acest scop. Astfel, omul de la zeu este în măsură să provoace coborârea fluxului divin asupra lui însuşi, devenind el însuşi un tron de energie solară peste care se aşează un alt tron cu Coroana regală.

   Îmi aduc aminte că Barbu Brezianu (care a scris monumentala monografie “Brâncuşi în România”), înainte de a trece în eternitate, mi-a spus la telefon să fac tot posibilul să continui proiectul de templu al lui Brâncuşi. Spunea maestrul, în vârstă de 99 de ani, că „m-am apropiat foarte mult de Brâncuşi, şi de ceea ce Brâncuşi a dorit să realizeze prin acest Templu, şi că este posibil să fac chiar eu lucrul acesta.

   PS: Transcriu mai jos doar un fragment din Jurnal de atelier, fragment publicat şi pe blog în articolul “O nouă Cupolă pentru omenire”, care face parte din proiectul meu de Templu solar, denumit „Templul Dragostei, al Meditaţiei, al Contemplării şi al Eliberării” (TDMCE) – un templu pe care C. Brâncuşi a dorit mult să-l realizeze în Indor, în India, şi în România.(…)

   Proiectul de Monument pentru Omenire – pentru Oraşul Sacru – Atlantisul – Oraşul Coroanelor din Terra Mirabilis, aşa cum l-am conceput şi l-am prezentat şi pe internet, încă din anul 1997, a apărut, spontan, pe câteva site-uri pe internet, dar nu a fost sprijinit din lipsă de fonduri.

                                      * * *

         O NOUĂ CUPOLĂ PENTRU OMENIRE

    "Lumea de azi trebuie să ştie că religia este o funcţie a culturii universale, că amândouă funcţionează ca sisteme autonome, şi că toate cuceririle care s-au făcut, în ştiinţă, artă şi religie, toate duc la o teorie dualistă a lumii: la opoziţia substanţială dintre lumea celestă a mişcărilor circulare uniforme şi lumea sublunară a mişcărilor rectilinii accelerate. Şi tocmai de aceea este absolut necesar să facem Marea Trecere din spaţiul sublunar, supus corupţie, în spaţiul supralunar de origine solară, întrucât corpurile sublunare sunt amestecuri supuse corupţiei, în timp ce corpurile supra-lunare sunt alcătuite din foc stelar şi din eter incoruptibil.

   Lucrul acesta încerc să-l fac eu prin sculptură monumentală, unde prezint Coloane infinite, Geneze (prin implant şi prin interferenţă), Cruci cosmice, Stele arzătoare cu opt raze, Zeiţe ale pământului, Vânători şi Strămoşi. Aceste sculpturi, amplasate într-un Templu al Dragostei, al Meditaţiei, al Contemplării şi al Eliberării (TDMCE), pot face Marea Trecere din spaţiul sublunar în spaţiul supralunar. De fapt, aceste sculpturi chiar şi neamplasate într-un Templu contribuie deja la Marea Trecere dintre cele două spaţii menţionate, pentru că fiecare în parte are o valoare de întrebuinţare cosmică.  

   Astfel, de vreo 20 de ani mi-am construit singur, pe socoteala mea, o “Stea arzătoare cu opt raze” pe a cărui colţuri i-am fixat opt Coloane Luminoasă spre a-şi stabili echilibrul între cer şi pământ. Pe această “Stea arzătoare cu opt raze” se poate călătorii, într-un fel, unic, sigur, secret şi fidel, în spaţiu cosmic, ca pe un Car Ceresc. Această Stea împreună cu cele opt Coloane Luminoase există în atelierul meu de creaţie şi au rolul de a face medierea energetică între cer şi pământ, între oameni şi zei, între spaţiul sublunar şi spaţiul supralunar, între demoni şi îngeri, între piramide şi alte obeliscuri existente în lume, şi nu în ultimul rând între Soarele nostru galactic şi cel de-al doilea soare, Soarele uriaş al Atlanţilor, din cel de-al doilea centru supragalactic.

    România va păşi pe un alt drum dacă va mai avea un obelisc ca acela al lui Brâncuşi (din “Stâlpul Moştenirii”). Prin deschiderea “Stâlpului Moştenirii” (despre care poetul Nichita Stănescu spunea că vede “nişte sicrie dacice puse unul peste altul care se urcă la cer”), practic, prin deschiderea “romboizilor” din “cascada piramidelor” din Coloana fără sfârşit, eu am descoperit, încă din 1986, o nouă Coloană infinită, pe care am numit-o iniţial “Coloana prizonierelor neantului divin(pe care am tăiat-o abia în 1991 în stejar bătrân), apoi, “Coloana soarelui de vis”(pe care am turnat-o în bronz argintal) în 1992.

   Astfel, eu propun opt Coloane infinite asamblate la o Cupolă în formă de Stea arzătoare cu opt raze la care lucrez acum. Şi cred că va fi cea mai frumoasă operă de artă dintre toate formele arhitectonice. O operă care va cuceri întreaga lume. Lumea de azi are mare nevoie de această Cupolă, de această îmbinare desăvârşită a sculpturii şi arhitecturii. Arhitectura viitorului este sculptură locuită, ecologică şi terapeutică.

   Este vorba despre o Cupolă înaltă de 64 de metri pentru un oraş mic, sau de 640 de metri pentru un oraş mare. Cupolă va fi realizată din oţel inoxidabil, îmbrăcată apoi într-un material nobil. Această Cupolă va fi una din minunile lumii. Cupola uriaşă va avea o formă de “Stea arzătoare cu opt raze”, se vă sprijinii pe opt Coloane Luminoase, pe opt stâlpi, amplasaţi pe pământ pe o Roată care se va roti în sens invers acelor de ceasornic, şi va avea în centrul ei “Coloana Soarelui de Vis “ce va uni centrul Roţii cu centrul Stelei.

   Astfel, Cupolă va deveni o construcţie locuibilă, ecologică, transcendentală, insensibilă la războiul informaţional şi atomic. Cupolă va fi foarte benefică pentru celula vie, pentru că preia şi polarizează lumina soarelui ca sursa de energie, o modulează, apoi o transmite mai departe pe o frecvenţă cu multe octave care poate să accesează subconştientul colectiv până la vârfurile societăţii. Iar lucrul acesta este posibil pentru că toată această construcţie monumentală este structurată printr-un “element – modul “format din goluri şi plinuri echivalente şi este îmbinată printr-o succesiune ritmică de "elemente” din Coloana Soarelui de Vis.
   Dacă a fost vreodată nevoie de simboluri consacrate cu privire la relaţiile dintre oamenii de la zei şi oamenii creştini şi scopul comun al omenirii, acum le-a sosit momentul. Prin mesajul ei de pace şi de armonie deplină cu Cosmosul, cu oamenii şi cu Dumnezeu, această Cupolă ar putea face ca România şi Europa să redevină leagănul civilizaţiilor lumii, ceea ce nu ar putea face nici o acţiune politică, economică sau militară.    

   Europa şi întrega lume liberă va păşi pe un alt drum dacă va trece la acţiunea de construcţie a acestei Cupole transcedentale. Este vorba de Bolta omului întreg şi universal, creată după chipul Bolţii cerului cel nou sub care omenirea, Sfânta Familie, adică Fiul, Tatăl şi Mama celor Vii, îşi petrece zilele vieţii veşnice.

   Omul întreg = cerul întreg. Adică Cerul Cristalin, al IX-lea, din cerul Stelelor Fixe, aflat pe Centrua fotonică, în vecinătatea lui Dumnezeu, care locuieşte în Cerul Empireu. Omul locuind sub această Cupolă vede că e centrul universului, se vede pe sine în Intelectul angelic şi universal, sursă de energie divină, conceput ca fiind Suflet Viu, parte din Sufletul lui Dumnezeu; se vede pe sine în jocul lui serios - Jocari serio - cu cerul şi cu oamenii, slujind drept stâlp luminos al cerului ce sprijină prelata nesfârşită, rotindu-se, prin trei mişcări într-una singură, odată cu soarele şi luna, cu norii şi stelele, şi ştiind lucrul acesta vede în sfârşit că, oricât de singur şi părăsit s-ar simţi pe pământ, fără sprijinul lui Bolta cerului s-ar nărui.

   Mihai Eminescu în poezia Mortua Est ilustrează fantastic această imagine a bolţii cerului într-o strofă celebra: “Se poate că bolta de sus să se spargă, / Să cadă nimicul cu noaptea lui largă. / Să văd cerul negru ca lumile-şi cerne / Că prazi TRECĂTOARE a morţii ETERNE...”

   Iată de ce cred că Pământul are din ce în ce mai multă nevoie de această nouă Cupolă locuită de oameni. Oamenii, locuind în această Cupolă, vor putea să sporească lumina spirituală şi să ridice vibraţia iubirii pe pământ. Pentru că Iubirea există dinaintea Facerii lumii. Existenţa, forma şi beatitudinea există datorită Iubirii. Iubirea ne-a dat Viaţa. Singura Mama pe care o cunoaştem cu adevărat şi o veneram de la începutul timpurilor este Mama celor Vii, care ne iubeşte cu Iubirea care există dinaintea Facerii Lumii, care ne-a dat viaţa!

   Femeia este Iubirea, bărbatul este cel care iubeşte. Femeia este Stăpână Îngerului din inima bărbatului, iar el este doar sclavul trupului ei înaripat.. A iubi înseamnă să ajungi la Dumnezeu prin apocalipsul Sfântei Mame a lui Dumnezeu prin puterea îngerilor de lumină. Câtă Iubire ai pentru Sfânta Familie atâta Împlinire. Şi câtă Împlinire atâta Înălţare a sufletului prin puterea îngerilor.

   Niciodată corpul unui înger nu va fi îngropat în pământ. Îngerii trăiesc pe pământ şi în cer în acelaşi timp. Ei sunt călători neînfricaţi prin oceanul nemărginit de eter-aer-foc-apă spre împărăţia sufletelor de lumina fară de sfârşit. Dar această Împlinire-Înălţare-Împărăţie a sufletelor de lumină fără de sfârşit nu vine atunci când o cauţi, ci numai atunci când eşti pregătit să-ţi primeşti moartea din dragoste ca pe un “semn de lumină”.

 “Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o”(Ioan,1; 5)

   Aşa cum am mai spus, această Cupolă transcendentală va avea rolul de a face medierea energetică între cer şi pământ, între oameni şi zei, între îngeri şi demoni, între spaţiul sublunar şi spaţiul supralunar, între piramide şi alte obeliscuri existente în lume, şi nu în ultimul rând între Soarele nostru galactic şi cel de-al doilea soare, Soarele uriaş, din cel de-al doilea centru supragalactic recent descoperit.

   Femeia, locuind în această Cupolă transcendentală, va vedea şi va înţelege că ea este o entitate spirituală venită de pe altă planetă, că numele ei este moartea universului. Va vedea că ea este o Stea arzătoare cu opt raze în Templul Iubirii. Un templu al iubirii care nu e altul decât cerul-pământesc. Femeia este doar înrudită cu Dumnezeu, prin raza lui. De aceea o numim Mama lui Dumnezeu, adevărata regină coeli, stea mântuitoare care mijloceşte în folosul umanităţii. Va vedea ca ea este creata de zei nepământeni care mijloceşte în folosul umanităţii. Va vedea că ea este creată de zei nepământeni, va vedea cum se manifestă ea prin cele opt Sophii, dar mai ales va vedea că ea este înrudită doar cu Dumnezeu prin cele opt raze ale Lui. Căci Dumnezeu nu a creat femeia şi nici măcar îngerii şi demonii n-au fost creaţi de Dumnezeu. Îngerii şi demonii sunt şi ei oameni care s-au înălţat prin Coloane Luminoase, sau au coborât până în străfundurile materiei, până ce au căpătat o formă îngerească, sau o formă de “daimones de rangul al doilea “, numiţi de muritori “prea fericiţi ai infernului “şi îngropaţi în pământ. (am citat din cartea Lucrări şi Zile de părintele istoriei universale din Grecia antică Hesiod.) Astfel încât toată populaţia cerurilor şi a pământului e compusă acum din oameni deveniţi îngeri sau demoni. Femeia nu este şi nici n-a fost vreodată o iubită pământeană. Ai putea să spui doar că ea este creatoare de îngeri şi demoni pe pământ, nu creată de zei pământeni. Dumnezeu n-a creat materia, ci doar ordinea în lucruri şi fiinţe. Dacă n-ar fi aşa, atunci lucrurile ar cădea unele peste altele şi ordinea secretă s-ar strica. Materia nu se creează, ea există ca o boală numită moarte artificială şi proliferează într-o altă modalitate de organizare decât cea normală a creaţiei. De aceea tot ce e artificial în om generează război: război cu tine însuţi şi în final război cu toată lumea, între forţele infernale şi cele cereşti ce se petrece chiar acum în sufletele, în minţile şi în inimile noastre.

   Umanitatea se poate salva prin această Cupolă transcedentală.

   În cabală se zice că a salva un om este echivalent cu a salva omenirea întrega. Iar a contribui la distrugerea unui singur om poate fi considerat că ai contribuit la distrugerea întregii omeniri, pentru simplul fapt că un singur om este echivalent cu întregul act de creaţie al umanităţii. Iată cum felul în care te gândeşti cum să salvezi un om, să-l ajuţi, sau felul în care cunoşti dragostea, este chiar felul în care Dumnezeu, îngerul său demonul, va fi cu tine. Dragostea nu are lege, dragostea e sfântă. Doar Dumnezeu are Legea Sacră a Dragostei.

 “Bărbatul poate fi sfânt în poziţia în care se afla, iar femeia poate fi sfântă doar în poziţia în care a pus-o Dumnezeu. Aşa încât nu e nimic extraordinar să fi sfânt. Sfinţenia nu e luxul câtorva. Sfinţenia este o simplă obligaţie pentru mine şi pentru tine. Noi am fost creaţi pentru aceasta”, ne spune Maică Tereza.

    Locuind în această Cupolă vom putea vedea cum se înalţă Fecioara de Lumină la cer prin Puterea Îngerilor, dar şi cum coboară prin Puterea Iubirea care leagă şi dezleagă un nou legământ.

    Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu-fecioară, cea care a împreunat pe Dumnezeu cu oamenii, Stăpâna Îngerilor, bucuria celor necăjiţi şi ajutorul celor străini, şi Isus Cristos Mântuitorul şi mijlocitorul neamului creştinesc, să fie cu noi cu toţi! În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin!"

   Vă mulţumesc pentru atenţia acordată!

  Sculptor Constantin Milea Sandu

 Şirnea, 22 mai, 2013 – Grapa Hiperboreanului

                                           * * *

                                    Labirynt I

                       Coloana soarelui de vis II

                                          Labirint II