Despre tranzacţii cu cărţi şi autori români prin Editura ICR

   Foto: Prinţesa X, Sărutul II şi Zalmoxis(procesare imagine Raluca-Crina Florescu)

   Dragi prieteni,

   O zi bună să vă dea Dumnezeu, cer înalt şi idealuri pe măsura Cerului Cristalin!

   După părerea mea, ştiţi care e paradoxul - dacă nu cumva Marele Paradox...Marea Inversiune...Marea Trecere...Marea Ignoranţă şi până la urmă Dezastrul refuzului...a românilor, din ţară şi de pretutindeni? Este chiar Intelectul angelic şi universal şi originea sufletului nostru divin, de lumină vie* (pe care biofotonica o poate explica, cu ştiinţă), faptul că descindem, ca popor, dintr-o reminiscenţă de zeii mesianici şi solari, din Zeii Cei Mari de la Dunăre. Căci iată ce ne spune Hesiod, părintele istoriei universale:

   „După dispariţia oamenilor solari, de aur, zeii din Olymp au creat a doua seminţie de oameni, mult inferioară, de argint, care nu seamănă deloc cu cea de aur, nici în ceea ce priveşte forma, nici în spirit. Timp de o sută de ani copiii rămâneau sub ocrotirea mamei, iar după ce deveneau mari, luând forma adolescenţei, viaţa li se mai prelungea un scurt interval de timp, în necazuri provocate din lipsa de măsură a actelor lor şi mai ales de faptul că refuzau să sacrifice şi să onoreze pe „Nemuritori”. Atunci Zeus, fiul lui Kronos, i-a îngropat în pământ şi au fost numiţi de către muritori „prea-fericiţii Infernului”, fiind consideraţi „daimones” de rangul al doilea, dar înconjuraţi şi ei de consideraţie.”

   Un astfel de Daimon de rangul al doilea – care merge călare sau pe jos, înainte sau în urma noastră, pe urme de zenit - îmi spune mie acum că, nu-i de-ajuns ca doar un grup de prieteni admirabili să recunoască valorile autentice, creaţia de idei, cărţile de ştiinţă şi artă, o opera de viaţă a unui om, a unui scriitor, filozof, savant şi profesor universitar român, precum Traian-Dinorel Stănciulescu, ca să dau doar un exemplu de homo universale, care după părerea mea, este un om de la zeu, solar prin excelenţă, ce se naşte odată la o sută de ani.

   Această recunoaşterea oficială şi deplină a acestor oameni de mare valoare - eu îi numesc prieteni aurici şi proteici, printre aceştia doar zece oameni regali şi Cârmuitori Eonici - trebuie să vină în primul rând, şi neântârziat, de la Academia Română. Dar nu numai prin diplome şi medalii, ci prin acordarea unui credit financiar (de aproximativ o sută de milioane de euro) care să ne permită să putem construim împreună, cu talentul şi ştiinţa în dotare, un Palat al Culturii şi al Ştiinţei, care să aibe ca Itinerar spiritual "ACADEMIA LUMINII VII" (un proiect civilizator iniţiat şi creat de T-D.S), în care să funcţioneze primul Institul Internaţional de Bioluminiscenţă Solară din lume, în jurul căruia să roiască Marele Stup românesc al creaţiei de idei.

   Şi în 5-10 ani să dezvoltăm împreună un Proiect-Pilot civilizaţional menit să salveze nu numai ţara noastră ci Europa întreagă şi civilizaţia occidentală şi nu în ultimul rând Civilizaţia Iubirii. Desigur, pentru uni acest proiect civilizaţional ar putea să pară unul romantic şi cam întârziat pentru vremurile noastre, dar nu imposibil de realizat.

   După părerea mea, Academia Română (şi nu Ministerul Culturii sau mai ştiu eu ce ONG-uri alogene alde G. Soros & compania GDS, FDSC, ICR) trebuie să administreze şi să redirecţioneze fonduri din bani publici pentru cultură, ştiinţă şi creaţie de idei, de cel puţin 10% din PIB-ul României.

   Se zice că fiecare ţară îşi are conducătorii pe care îi merită. Dar asta e valabil, cred eu, în primul rând pentru elita ţării. Cum e ţara, aşa e şi aşa-zisa „elită” a ei, din păcate, coruptă şi trădătoare, şi invers proporţional cu pătratul distanţei dintre „elită” şi poporul ei.

   Iată ruptura!  

   Pentru eşecul culturii şi în mod special al literaturii române, care a avut o implicaţie gravă în politica ţării, dau ca exemplu chiar editura fostului ICR (condusă de H.R. Patapievici), care a finanţat zece mari edituri străine, din Germania, Spania, Franţa, Olanda, SUA, Grecia, Italia, etc., pentru a publica cărţile la o gaşcă de 20 de autori români (lista autorilor-băsişti-traduşi-pe-banii-statului-de-patapievici o găsiţi la acest articol:link: http://dilemaveche.ro/sectiune/zi-cultura/articol/icr-am-fost-eu), cărţi omologate de o altă gaşcă mai mică de 10 critici „dilematici” din gaşca lui A. Pleşu, de care nu ştie nimeni cine sunt, cine i-a selectat şi pe ce criterii valorice au făcut selecţia criticilor şi a scriitorilor.   

   Nu era mai corect şi mai onorabil ca Academia Română să facă selecţia autorilor şi să finanţeze tipărirea cărţile acestor scriitori români precum Norman Manea, V. Tismăneanul, M. Cărtărescu, Gabriela Ademeşteanu, Teodor Baconsky, Matei Vişniec, Dan Lungu, etc., în locul editurii Institutului Cultural Român (care are un mandat politic), care a finanţat aceste cărţi de autori din bani publici în valoare de 1.000.000 de euro (uni spun că tipărirea şi promovarea acestor scriitori, sub cele două mandate a ex-preşedintelui T. Băseascu, ar fi costat peste zece milioane de euro), în nu se ştie câte zeci de mii de exemplare, care poate că zac şi azi în depozit?

   Cu banii rezultaţi din vînzarea în străinătate, se puteau, bineînţeles, tipări alte cărţi, prin Academia Română. Numai că, în acest fel, selecţia ar fi fost corectă, naţională şi în evoluţia firească şi naturală a lucrurilor şi nu una artificială, de gaşcă, şi am fi putut să aflăm şi noi, scriitorii români pierduţi în anonimat, ce cărţi româneşti doreau, într-adevăr, să citească europenii din ţările respective. Întrebarea care apare în mod firesc: în cazul în care chiar s-au vîndut acele cărţi, banii încasaţi au revenit ICR-ului, din moment ce el a suportat toate cheltuielile? Dacă nu, unde au ajuns? Şi, oare, ce tiraje s-au tipărit la aceste zece edituri din străinătate?
   După părerea mea, valoarea artistică şi literară ar trebui să o dea marele public, prin selecţie naturală, nu artificială. Pentru că tot ce e artificial în om genereză război, la început război cu tine însuţi şi în final război cu toată lumea. Cu alte cuvinte, război între forţele infernale şi cele cereşti.

   Poate că greşesc, dar eu îi consider pe aceşti scriitori, finanţaţi din bani publici, prin ICR, nişte mercenari, care scriu la comanda politică de Depopulare Globală, şi generează numai “contra-culturi”. Poate că de aceea cărţile lor au un caracter infernal, se înrudesc cu magia neagră, sunt ca un strigăt nemuzical, pentru că operează cu ştiinţa morţii, nu cu ştiinţa viului.

 DESPRE tranzacţiile cu cărţi digitale pe platforma amazon.

 După părerea mea, tranzacţiile cu cărţi şi albume de artă ar trebui să se facă prin intermediul agenţilor literari, creându-se astfel autorilor o libertate totală în creaţia de idei. În lumea europeană, deci şi în România, primul lector avizat este agentul literar, fie acesta propriul editor, self publishing, self curator. El singur va decide dacă va investi timp şi, eventual, bani în promovarea cărţii.

   Cu alte cuvinte, filozofia noastră ar putea fi aceasta: dacă la noi lectorul este o umbră a ceea ce reprezintă acesta în sistemul occidental, rolul important de cititor profesionist va fi preluat de către scriitori, care se vor citi online între ei. Astfel, fiecare scriitor devine propriul editor, agent şi self curator. Cu diferenţa că, în cazul unei cărţi, scrisă în coautorat sau cvadriautorat, dacă aceasta este bună, şi trece testul de piaţă la nivel social planetar, scriitorii, agenţii, editorii, self curatorii se vor lega între ei prin propria lor Editură Virtuală, pentru a încerca să se stoarcă uni pe alţii de talent, pentru a scoate maximum de profit din operele lor.
   Brâncuşi are în acest sens un aforism care ar putea să ne fie o cheie filozofică în noua piaţă digitală de literatură şi artă, alta decâta cea clasică:

   “Nu este nevoie ca forma să fie o monedă acceptată de toată lumea. Forma este o monedă pe care fiecare om de geniu o bate cu efigia sa. Când moneda reuşeşte să circule, scopul artistului a fost atins; însă când acceptarea este impusă de către oficialităţi, atunci nu mai are nici o valoare; şi se ajunge la inflaţie, aşa cum se întâmplă cu oricare operă de artă, care şi-a câştigat scrisorile de acreditare.”

   O, ce bine ar fi dacă s-ar inventa şi profesia de cititor plătit...Cum ar fi, de exemplu, să vinzi 80 de milioane de cărţi digitale în Uniunea Europeană, prin Editura Virtuală (sau măcar 20 de milioane de cărţi - 3000 de autori, jumătate români, cum se presupune că a tipărit şi vândut Editura Humanitas în 25 de ani) la preţ de o cafea cartea şi să plăteşti cititorii cu 8 euro cartea şi 80 euro recenzia per carte? Poate că aşa ne-am putea salva şi noi ca “scriitori şi cititori anonimi" şi, între timp, am descifra şi marea taină a "ACADEMIEI LUMINII vii", inclusiv misterul din "Cărţile şi Noaptea" de J.L. Borges.

   Post scriptum:
   Cu privire la unificarea cultural-religioasă şi apoi economică a viitoarelor State Unite ale Europei, reamintesc doar două argumente, din zece, pe care le-am prezentat, într-un articol numit “Proiect-pilot pentru ameliorara umanităţii”, pe revista Confluenţe literare:

   Argumentul cultural: Nu se poate construi o lume materială fără ca această să fie subordonată culturii, fie aceasta naţională sau universală, pentru aşi regăsi bunăstarea, armonia şi adevăratul sens al vieţii. Orice inversare a acestei ordini spirituale în lucruri şi fiinţe lăsată de Dumnezeu pe pământ, conduce, mai devreme sau mai târziu, la negarea omului. Această piaţă economică, sau economie de piaţă liberă, globalizată, mai mult sau mai puţin, este rezultatul culturii şi nu invers.

   Argumentul economic: Dacă încerci să controlezi economia se blochează sistemul. Deci nu este posibil să planifici dezvoltarea economică. Dacă nu faci nimic pentru a organiza economia de piaţă liberă, aceasta are darul de a se organiza singură. Soluţia: să-ţi foloseşti talentul şi creaţia de idei pentru a inventa produse noi. N-ai propuse noi, n-ai piaţă, n-ai nimic. Şi ne pierdem în mulţime dacă alergăm după toţi ceilalţi.

   „Diavolul sunt „ceilalţi” oameni”, spunea dramaturgul şi filozoful existenţialist francez J.P. Sarte.

   Doamne-ajută! Să auzim de bine!

   29 iulie 2015, sculptor Constantin Milea Sandu