Cultura in subordinea lumii materiale

  Cultura in subordinea lumii materiale

de Sandu Milea Constantin la 19 ianuarie 2011 

  DOAMNELOR, DOMNISOARELOR SI DOMNILOR, asa cum am mai spus, eu, unul, nu vreau sa fiu asimilat de nici un popor, de nici o natiune, de nici o comunitate culturala: vreau sa fecundez. N-am spus eu vreau sa fecundez, ci doar vreau sa fecundez prin Arta-transformarii  Primului Principiu din care s-au ivit cei trei eoni disticti: existenta-forma si beatitudinea.

Fac arta ca si cum as face dragoste pentru prima data cu ultima Fiica a dragostei care si-a pierdut organul facerii, iar acum face naveta din raiul inimii în raiul nimanui si din iadul deznadejdii în iadul smereniei. Si poate ca de aceea vad acum creierul meu bicameral ca pe o samânta a Artei-transformarii. Si în explozia lui extatica simt limpede cum toata Inteligenta mea Luminoasa e stoarsa si pompata în cea mai misterioasa instalatie erotica a tuturor timpurilor: logodnica diavolului.

 De azi nu voi mai asculta de inima mea si nici de aceasta instalatie erotica, fiindca tocmai ea este instrumentul care-mi masoara timpul distrugerii - a zis cameleonul care are culoarea unui cameleon numai atunci când sta pe un alt cameleon.

 Daca sângele e sediul sufletului, atunci sufletul meu e bun, adica viu, numai în masura în care el reprezinta un proces de reîncarnare sau de reintegrare a unor entitati superioare despartite de trupuri din timpul coborârii sufletelor în trupuri nascânde.

 Iata de ce cred ca celula mea, ca de altfel si sufletul meu, se regenereaza numai daca inima pompeaza sânge proaspat, ficatul filtreaza sângele stricat si stomacul primeste... Primeste ce?  Daca creierul meu bicameral nu mai poate comanda stânga dreptei si viceversa, atunci toata aceasta instalatie erotica va sari în aer, iar Jupânul Stomac va primi tot tiranie proletara. Doamne, fereste ! Caci forma aceasta tribala de barbari europenizati s-a destramat deja, imperiul a decazut, iar copacul uscat al ideologiilor comuniste este smuls din radacini. În subteranele post-modernismului nu mai exista decât putregaiul, iar deasupra oceanul acesta de eteraerfocapa, care nu e altul decât Internetul-celest.

 Vad întreaga Europa cum se zbate ca o himera între Orient si Occident, intre un trecut fantomatic si un alt trecut fantezist. Nici o întâlnire între pamânturi, nici un popor ales, nici un sistem care sa reziste. Peste tot numai tâlhari, sfinti, asasini, internetisti si tradatori care predica doctrina nihilista, revolta si abolirea fiintei umane.
Nu se poate construi o lume materiala fara ca aceasta sa fie subordonata culturii, fie ea nationala sau universala, pentru asi regasi bunastarea , armonia si adevaratul sens al vietii. Orice inversare a acestei ordini spirituale in lucruri si fiinte lasata de Dumnezeu pe pamant, conduce, mai devreme sau mai tarziu, la negarea omului. Aceasta piata economica, sau economie de piata libera,  globalizata, mai mult sau mai putin, este rezultatul culturii si nu invers

 Democratia pe care o suportam azi nu este interesata de arta adevarata. Arta este un bun colectiv doar în masura în care artistii sunt înregimentati de partidele care ne farâmiteaza si de ideologiile care ne ametesc. Arta e buna numai dupa ce statul o cumpara si o legifereaza ca pe o prostituata de lux pentru propria lui distractie si pentru a experimenta mereu alte dogme si doctrine din ce în ce mai primejdioase.

 Daca asa stau lucrurile in arta, atunci nici n-ar trebui sa ne mai mire de ce toata arta-moderna are un caracter infernal, de ce vine din speta raului si de ce se înrudeste cu magia neagra. Toti acesti artisti besmetici si degenerati care au început cu arta-moderna au umplut lumea întreaga cu tot felul de mortaciuni si obscenitati. Si numindu-le azi expozitii-instalatii, au pornit cu ele într-un capricios turneu, aratând lumii iadul deznadejdii. Este o cale complet gresita în arta. Si daca nu vom reusi sa facem cât mai repede curatenie în arta-moderna, nici o comunitate culturala nu va supravietui acestor Timpuri Moderne, care înghit în sfera lor de putere toate popoarele lumii.

 Evolutia artei este sinonima cu recunoasterea oficiala a comunitatii culturale al fiecarui popor si a statutului de artist. Acesta este doar punctul de plecare, atunci când vorbim despre o noua reorganizare a comunitatilor culturale sau de Uniunea Statelor Europei. Lupta dintre marii artisti creaza axa, stilul, sistemele, ideologiile si nu în ultimul rând sensul epocii în care traim acum cu totii, cu vii si cu mortii laolalta. Ceea ce este extrem de interesant si de retinut pentru toti acesti artisti este faptul ca toti, dar absolut toti, evoluam, de fapt, pe aceeasi axa. Si asta înseamna deja o legatura puternica. Numai împreuna suntem o mare forta. Cultura este puterea popoarelor, spune M. Eminescu. Iar puterea noastra sta în iubirea oamenilor pentru arta.

 Nimic n-ar trebui sa-i dezbine pe artisti, fie ei îngeri sau demoni, în afara de critici, care sunt si ei de fapt niste artisti ratati. De regula, acesti critici nu mai lucreaza azi nici pentru Dumnezeu si nici pentru diavol, ci mai degraba am putea spune ca ei tot încearca mereu sa amestece aceste doua lumi înca necunoscute lor, dar nu reusesc, deoarece le lipseste mereu liantul. Exista, totusi, si critici de exceptie care stiu doar cum se respira îngerul sau demonul artei. Si din boala asta încep sa respire si ei la început artificial, pentru ca apoi sa sfârseasca prin a scrie dupa dictare. Adica, scriu cu aripa stânga, când le lipseste sufletul curat, si cu aripa dreapta, când li se taie respiratia gura la gura. Dar, în sfârsit, este bine ca scriu si asa. Caci, artistul îl face mare pe critic si criticul pe artist. Nu si atunci când îsi schimba între ei serviciile.

 Asa cum se stie, marii artisti sunt si creatori de sistem. Însa faptul ca se vorbeste atâta de o criza a sistemului, asta nu înseamna ca exista si o criza a artei sau o criza de artisti. Artistii sunt însasi criza. Caci, bine a zis R.M. Rilke: Criza numita viata a învins. Parafrazându-l pe marele poet, ma inalt si zic: arta numita viata va învinge, ca întotdeauna, ca oriunde, si oricând.

 În arta ca si în viata o alegere gresita poate sa-ti fie fatala. Paradoxal, cei mai multi artisti ai secolului XX au ales viata traita pentru arta-moderna si au ratat marea arta din familia sacrului.

 În ceea ce ma priveste, eu n-am ales nici viata, gândindu-ma ca-i prea scurta, si nici arta, considerând ca-i prea lunga, ci ea, Arta-transformarii, m-a ales pe mine, asa cum sunt, romantic întârziat, strain pribeag si nefericit. Ea, Arta-transformarii, m-a ales pe mine sa ma jertfeasca pe altarul vietii în focul zeilor pentru aceasta corabie a sufletului fara frontiere, care în loc de catarg are trei coloane: Coloana Prizonierele Neantului Divin, Coloana Soarelui de Vis si Coloana Îngerii Melancoliei.

 Fie ca macar aceasta corabie a artistilor fara frontiera sa navigheze în infinitul sperantei unei lumi în care visul, dragostea, libertatea si respectul pentru lumea divina sa ne fie calauze pentru noi toti!

 Dumnezeu sa-i binecuvânteze pe artisti care fac o arta din familia sacrului de doua ori: O data printr-o unire extatica dintre sufletul artei si Sufletul Lumii Noi! Si a doua oara prin samânta de Inteligenta Luminoasa a maestrului Arte-transformarii, care e chiar Good angel, adica Fiica dragostei!

Ave Maria Mare, gratie plena !

Ciao, signora, signorina, signore, io sono prigioniero del neanto divino e morte di bacio! in Terra Mirabilis !

Arte e amore mio!