Stemă românească cu înger
Epistolă adresată
Epistolă adresată
Preastrălucitului nobil domn Principele Radu
al României, Alteţa Sa Regală Principele Consort al României, Alteţă Serenissimă
şi Cavaler al Ordinului Reginei Preacreştine, Consilier al MS Regelui Mihai I
al României, Consilier în Consiliul de taină a marilor Familii Regale, Colonel
al Armatei Române, Reprezentant Special al Guvernului Român pentru Integrare,
Cooperare şi Dezvoltare Durabilă şi Ambasador special pe lângă Măria să Regina
Angliei.
ALTEŢĂ,
Prea
ilustre şi nobil domn Principe Radu al României - nici nu ştiu cum e mai bine
să mă adresez Domniei Voastre acum, Alteţă Regală sau Alteţă Serenissimă, căci
amândouă titlulaturi mi-au plăcut întotdeauna – vă numesc nobil domn pentru că
ştiu că veniţi, la origini, dintr-o spiţă nobilă cu lumină şi căldură proprie
şi apoi aveţi şi un destin solar şi o misiune înaltă de îndeplinit, dar vă
numesc şi pământean şi nepământean în acelaşi timp, pentru că vă consider un
bun român diplomat şi internaut crepuscular de pretutindeni şi de oriunde vă
aflaţi, în serviciul preailustre Familii Regale a României sau “la orizontul
misterului” cum ar spune Lucian Blaga - O zi bună să vă dea Dumnezeu,
felicitări pentru ilustra carieră a Domniei Voastre, cer înalt şi idealuri pe
măsura Cerului Cristalin!
Vă
scrie un artist sculptor autodidact şi cam “paleoastronaut” prin părţile
esenţiale, după “Carul Ceresc” & “Steaua arzătoare cu opt raze” la care
sculptez de vreo 23 de ani, dar care a lucrat în tinereţea lui ca mecanic de
locomotive în Sibiu şi Braşov, la fabrica de avioane în Bacău, pe şantierele
patriei şi chiar şi în domeniul geologiei, în mina de cupru din Banat – în
Sasca Montana din Moldova Nouă. În paralel cu aceste munci mecanice dar şi
grele, am studiat pictura, sculptura, actoria şi regia de teatru până în ’89,
după care soarta a vrut să rămân în ţară 23 de ani (exceptând anul 2008 cât am
fost plecat în Toscana) şi să fac sculptură artistică în toţi aceşti ani,
prelungind Coloana infinită (al unui alt “Brâncuşi rămas în ţară”) de pe axa
Pământului pe axa Cerului Cristalin. Până în ’90 am jucat teatru pe mai multe
scene din ţară în celebrul, în epocă, “Festival al Cântării României”. Dar
destul cu laudele din vremea comunistă de tristă amintire. Căci cu adevărat
comunismul a fost un experiment politic diabolic, în care cei mai mulţi dintre
noi am trăit într-o lume amorală, fără modele demne de urmat, şi am
supravieţuit atunci doar prin talent şi prin cultură, aşa cum bine afirma prin
anii ’90 actorul Ion Caramitru într-un interviu la TV cu regizorul Andrei
Şerban, IC reproşându-i lui AŞ în direct la TV că, în timp ce AŞ monta piese de
prestigiu la Teatrul “La Mamma” din New York, IC repeta în frig la Teatrul
“Bulandra” în Bucureşti piese de teatru de “samizdat” şi se lupta cu cenzura
comunistă. La care AŞ i-a dat replica lui IC spunându-i tot atunci: “Şi tu ai
avut posibilitate să pleci din ţară, dar n-ai înhăţat şansa la timp”. Deci,
asta era: şansa în viaţă trebuie înhăţată la timp, căci este doar o iluzie că
şansa trece de mai multe ori prin viaţa ta. Şansa, după părerea mea, trece de
maxim şapte ori prin viaţa unui om. Şi dacă nu o “înhaţi” la timp, după cum
bine spunea celebrul regizor Andrei Şerban, ea nu se mai întoarce în viaţa ta
niciodată. Şi cu tot talentul şi cu toată ştiinţa ta în dotare, nu poţi decât
să constaţi că, odată trecut de jumătatea vieţii, te afli poate la a cincea, a
şasea sau a şaptea resemnare, împăcat cu Dumnezeu dar nu şi cu oamenii, şi că
trebuie să accepţi în final “opţiunea” că nu eşti decât un artist pierdut în
anonimat în ţara ta, sau cum spunea Zoe Dumitrescu Buşulenga despre Eminescu:
“un “Geniul pustiu” într-o ţară pierdută în neantul valah la margini de
imperii”.
ALTEŢĂ,
v-am citit cărţile cu plăcere şi am vizitat şi pagina electronică a Domniei
Voastre care circulă cu interes pe reţelele de socializare precum Feacebook-ul
de pe Internet şi din ce am văzut acolo am rămas profund impresionat de carieră
şi experienţa d-voastră profesională în Familia Regală, în politica şi
diplomaţia românească, şi până la urmă în construcţia de imagine a României şi
a frumuseţii acestei ţări, pe care o reprezentaţi cu onoare oriunde vă aflaţi
împreună cu Familia Regală.
Apreciind faptul că în tinereţe aţi fost un
actor strălucit, iar din 1999 aţi ales să reprezentaţi România în lume prin
Familia Regală, poate că ar fi bine să nu renunţaţi la artă şi să vă
înconjuraţi în regatul României nu numai de reţele politice care aparţin tot
mai mult acum de universul tehnologic, ci mai cu seamă de oameni de cultură şi
de artişti care aparţin universului Artei-transformării şi care fac o artă din
familia sacrului. Spun lucrul acesta pentru a sublinia faptul că, universul
politic şi tehnologic, fără Arta-transformării, este în acest moment un univers
steril şi hibridizat, aflat în comă tehnică şi politică la nivel social
planetar, care va eliberă în mod sigur omul către nimic. Căci universul tehnologic,
aşa cum este el acum, luminat cu “lampa lui Lenin” de peste o sută de ani, în
mod sigur va elibera omul către nimic. Toate estimările oamenilor de ştiinţă şi
laureaţi ai premiului Nobel spun că, nu vor trece nici şapte ani şi după eşecul
comunismului şi capitalismului, vor fi, pe pământ, sute de milioane de oameni
care vor tânji după muncă şi pensii şi nu le vor mai găsi nicăieri.
ALTEŢĂ, permiteţi-mi să aduc în discuţie
destinul României şi posibilitatea pe care o are acum această ţară de a se uni
cu republica Moldova. Regele Mihai I al României, care a abdicat forţat de la
tronul ţării în 1947, dar care a reuşit greu să facă „reconcilierea” cu statul
român în urmă cu zece ani, şi care este în ţară împreună cu întraga Familie
Regală de zece ani, ar putea juca cartea cea mare de reîntregire a ţării în
graniţele României mari, prin aceasta Regele ar putea câştiga creditul moral şi
total din partea întregii Românii. E curios lucru că pe agenda Familiei Regale
Româneşti unirea cu Moldova, care e trup din trupul ţării mamă, nu mai are
prioritate pe care ar trebui să o aibă acum. Sau, în a doua variantă, Regele ar
putea să se implice măcar în aşa zisă regionalizare a României şi să susţină
oficial această regionalizare în opt regiuni de dezvoltare economică după
modelul de dezvoltare a UE, dar condiţionând păstrarea graniţelor României în
întregime. Dacă nu se întâmplă lucrul acesta şi semnele ne arată în acest
moment că nu există încă o implicare oficială din partea familiei regale,
înseamnă că moştenitorii familiei regală româneşti vor plăti mai târziu, poate,
costurile cele mai mari de dezmembrare a ţării şi de distrugere a României.
Întoarcerea României, în cele două mandate a
preş. Traian Băsescu, de pe axa Londra -Washington pe axa Berlin-Moscova, a
costat foarte scump România, ajunsă acum cea mai săracă ţară din Uniunea
Europeană, când ar fi trebuit să facem deja un salt în dezvoltarea ţării şi în
PIB-ul ei, după integrarea României din 2007 în UE. Refacere axei
Londra-Washington va fi posibilă acum doar prin câştigarea de către reţeaua
monarhistă a unui mase critice de intelectuali români. Masa critică există,
însă mai trebuiesc formate într-o reţea monarhistă trei tabere de intelectuali,
de artişti, scriitori şi ziarişti, care prin trei reviste electronice de
cultură (dar plătite, nu pe gratis cum public eu acum articole de doi ani pe
revista de cultură Confluenţe literare) pot să răstoarne “tabăra
intelectualilor” profitori şi trădători de neam şi ţară care au lucrat opt ani
plătiţi în serviciul preş. Traian Băsescu. Trei reviste electronice de cultură,
coordonate şi plătite în reţea monarhistă, ar putea redresa ţara pe un făgaş
bun şi nu în ultimul rând ar putea recuceriri Tronul României.
O cultură solară iniţiată de o Cultură matrifocală
şi matrilocală paşnică, care să acţioneze prin exerciţiul “Artei-transformării”
ar putea deveni acum singurul univers capabil să transforme Primul Principiu
din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei eoni distincţi: existenţa,
forma şi beatitudinea. Numai o adevărată revoluţie culturală, anticipând o
mişcare feministă universală prin “Arta-transformării”, ar mai putea acum salva
România şi Uniunea Europeană pentru a face Marea Trecere din universul
tehnologic şi politic (hibridizat şi aflat în comă tehnică) în evoluţia
naturală a ştiinţei viului.
O revoluţie culturală de conştiinţă solară
ar putea avea acum multe consecinţe la nivel social-planetar, chiar politice. O
astfel de revoluţie culturală, care să poată în final să unească cu adevărat
Europa şi lumea întreagă, a fost concepută în urmă cu 30 de ani de Mircea
Eliade, apoi, prin anii ’90 de Ioan Petru Culianu, şi mai recent de Günter
Grass (poet, nuvelist, dramaturg, sculptor, romancier şi grafician german,
laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1999). Noi, toţi oamenii
planetari, creăm acum adevărata revoluţie culturală de conştiinţă, pentru a
crea o nouă realitatea politică globală. Creăm ce merităm. Lucrul acesta se
întâmplă chiar şi pe reţelele de socializare de pe internet, cum e, de exemplu,
Facebook-ul.
O revoluţie culturală corelată însă cu o
mişcare feministă universală, construită pe „imagini-regine”, mântuitoare de
lumi paralele, folosind cu bună ştiinţă “semnele arbitrare” şi “simbolurile
consacrate”, ar putea uni sub Coroana Marii Britaniei toate ţările Europei.
România, Anglia şi SUA, împreună, având întocmai rolul fundamental de a uni în
final aceste două lumi diferite, diametral opuse, Orientul latin cu Occidentul
ultra tehnologizat, dar care au la origine acelaşi Dumnezeu. O astfel de
revoluţie culturală declanşată la nivel social-planetar ar putea acum, cu toată
ştiinţa în dotare, pentru prima dată în istorie, să identifice lumea sacră
(care se manifestă prin simboluri consacrate) camuflată în profan şi viceversa,
lumea profana (care operează cu semne arbitrare) camuflată în sacru.
Structura axiomatică a întregii plăci a
modernităţi, dar şi a “postmodernismului” apărut la sfârşitul secolului trecut
prin anii ’80, potrivit căreia “Sacrul este camuflat în profan şi profanul e
camuflat în sacru” (expresia îi aparţine, cred, lui Mircea Eliade), este de
altfel şi esenţa Adevărului Creaţiei, alternativă la toată “Istoria ideilor şi
a credinţelor religioase”, dezvoltată de Mircea Eliade în 16 volume, pentru care
ar fi trebuit să ia premiul Nobel. Or, această revoluţie culturală de
conştiinţă solară ar putea avea loc doar declanşând mai întâi o Mişcare
feministă universală, pornită alternativ din nucleul cel mai fecund al
latinităţii - România - şi la polul opus - Anglia şi SUA. Anglia, care prin
tradiţia ei va rămâne cea mai puternică monarhie din lume, şi SUA care, prin
amestecul raselor prin “naţiunile transplantate” din euro-afro-asia în America
Latină şi din America Latină în America de Nord, a devenit acum cel mai
puternic model de supercivilizaţie din întreaga lume.
ALTEŢĂ, dacă consideraţi că această revoluţie culturală de conştiinţă solară şi
această mişcare feministă universală ar putea fi benefică pentru viitorul
României şi al întregii omenirii, sunt dispus să vă pun la dispoziţie talentul
şi devotamentul meu, împreună cu opera mea de sculptură (pentru care mi-am
sacrificat 40 de ani din viaţă) iar Domnia Voastră să deveniţi Mecena şi
Protectorul artei mele universale. Am nevoie de un atelier unde să sculptez,
să-mi continui cercetarea mea privată în arta formelor sculpturale, şi
bineînţeles o rentă minimă din care să trăiesc, pentru că de trei ani nu mai
sculptez şi trăiesc ca “vai de lume” în ţară, fără nici o rentă şi fără nici un
ajutor social.
Ipoteza mea de lucru: există două ministere de bază care conduc lumea:
ministerul tehnologiilor înalte şi ministerul “Artei-transformării” (care
amândouă lucrează camuflat potrivit afirmaţiei lui Mircea Eliade, enunţată mai
sus). “Arta-transformării” însă are o comportare de aşa natură, încât
anticipează viitorul organismelor vii, modifică trecutul sistemelor moarte şi
reci şi influenţează prezentul cu o lumină caldă, pentru ca universul
tehnologic să nu mai elibereze oamenii către nimic, aşa cum se întâmplă de o
sută de ani, prin “lampa lui Lenin”. Sau dacă îi vom mai “elibera” odată, după
eşecul comunismului şi capitalismului, lucrul acesta se va întâmpla numai după
o negociere asupra tehnologiilor solare, la nivel între ET-X-Y-Z, Aristocraţia
neagră şi marile Familii Regale.
Modelul meu, bazat pe teoria Artei-transformării: toate sistemele din
lume evoluează până în centrul unei “Stele arzătoare cu opt raze”, după care
intră într-o bifurcaţie de stele bioluminiscente solare care se pot “produce şi
reproduce” prin derivaţie de energia tahionică, folosind “teleportare
fotonică”, în toate direcţiile posibile, pe verticală şi orizontală, în
expansiune infinită, prin explozia şi implozia ADN-ului primordial al creaţiei
ce se perpetuează prin codul nostru genetic, de ordinul divin şi mărimea 8 la
puterea 64 de Stele arzătoare cu opt raze, cu 64 de Octave. Am numit acest
fenomen “Octomorfoza stelei arzătoare de bioluminiscenţă solară”. Astfel încât
noi, oamenii, la nivel social planetar, nu suntem altceva decât “nişte note
muzicale în imensitatea variaţiunilor de ritmuri cosmice şi istorice, într-o
uriaşă Simfonie a Durerii şi Fericirii umane” (am citat din memorie din opera
lui Vasile Pârvan – un renumit savant şi arheolog român preocupat de preistoria
geto-dacilor şi în mod special de civilizaţia greco-elenă)
M-am întrebat adeseori: de ce
suntem noi, ca popor, diferiţi de celelalte popoare? Şi cum am ajuns să
supravieţuim de mii de ani în sfârşitul istoriei celei mai mari înşelătorii
umane? Răspunsul meu începe să se contureze tot mai clar: pentru că suntem un
popor solar. În subconştientul nostru colectiv se petrece un lucru uimitor,
atunci când ajungi singur la concluzia că: este mult mai bine să ai o implozie
interioară cunoscându-ţi propriul tău suflet (ADN-ul) decât să ai o explozie
exterioară împingând omenirea înainte, în groapa mizeriei comune, devenind
astfel războinic. Exploziile sunt distructive, Imploziile sunt creative. Acesta
este Primul Principiu creator al Universului. Am înţeles lucrul acesta de mic
copil, din clipa când mi-am dat seama că ştiinţa nu o bagi în om ci o scoţi din
om. Tot pe atunci cred că mi-a fost dat să văd “ioni” (tahioni) care vin din
soare.
Despre această “Stea arzătoare cu opt raze”,
şi alte sculpturi, am scris “144 de Scrisori de tranziţie din Mileniul III
către Prinţesa X”. Un Jurnal de atelier, din care recent, anul trecut, printre
aceste Scrisori, am publicat online pe revista de cultură Confluenţe literare
un eseu teatrologic – un manifest feminist universal, în opt părţi, sub titlul
provizoriu de “Reportaj imaginar la un congres internaţional al femeilor”. Aş
fi bucuros să citiţi “Reportajul imaginar...”, dedicat Prinţesei Diana, şi să
îmi scrieţi părerea Dvs. despre această scriere, absolut feministă şi monarhistă.
Vă mulţumesc anticipat.
ALTEŢĂ, Constantin Brâncuşi
mărturiseşte în ultimi ani de viaţă că fără recomandarea celor trei mari doamne
ale României din epoca, Carmen Sylva, Otilia Cosmuţă şi Maria Bengescu, dintre
care prima era chiar regina României, nu ar fi fost primit poate niciodată în
atelierul marelui sculptor Auguste Rodin. Aceste recomandări ar trebui să fie
continuate într-un fel şi astăzi în lumea civilizată, însă din nefericire în
România postrevoluţionară nu mai are cine să te recomande acum. Începând cu
anul 1947, odată cu schimbarea formei de guvernare din monarhie în republică
bolşevică, treptat a dispărut întreaga “aristocraţie a sângelui” şi odată cu
aceasta a dispărut şi “aristocraţia spiritului”, în ţară rămânând doar un
singur clan, care în anii ce au urmat s-a transforma în cea mai perversă
aristocraţie care a existat vreodată pe pământ: “aristocraţie muncitorească”. Marin Preda, unul din cei
mai mari scriitori pe care i-a avut România, spunea, în ultimii ani de viaţă,
în cercul lui de prieteni: „Să ne ferească Dumnezeu să ajungă la putere această
„aristocraţie muncitorească”, provenită din cel mai mizerabil stat poliţienesc
şi bolşevic din Europa, că atunci va veni sfârşitul lumii.” Iată că am ajuns să
trăim aceste vremuri tulburi, guvernaţi şi conduşi de 23 de ani de cea mai
perversă „aristocraţie muncitorească” care a existat vreodată pe pământ.
Dintotdeauna, marii artişti
romantici care au iubit fără măsură lumea aceasta, ca să nu îşi piardă rodul
creaţiei, au avut nevoie de scrisori de recomandare din partea unei
aristocraţii a Renaşterii spirituale, care spuneau Da vieţi şi garantau
viitorul. Pentru că, artiştii, prin creaţia lor, sunt o necesitate biologică şi
oglinda alcătuirii sufletului fiecărui popor, fără de care nici o societate
civilă nu va fi posibilă în viitor.
ALTEŢĂ, vă rog să binevoiţi a-mi acorda două
scrisori de recomandare: una la o fundaţie monarhistă, care să mă sprijine
financiar pentru a construi împreună în România o “Troiţă-RSB - Monument pentru
Omenire”. Şi a doua la un editor de carte din reţeaua monarhistă, pentru a mă
sprijini financiar pentru a publica într-o carte în două volume (cu ilustraţii
sculpturi) a celor “144 de Scrisori de tranziţie din Mileniul III către
Prinţesa X. (Primele 72 de Scrisori, printre care şi un eseu teatrologic –
manifest feminist universal, le puteţi găsi pe revista de cultură Confluenţe
literare şi pe blog-ul Coloanasoareluidevis. Blogspot.com.) Acest Jurnal de
Atelier va avea o contribuţie importantă pentru trezirea conştiinţei noilor
generaţii, pentru că răspunde la trei întrebări de bază: În ce Europă trăim?
Cine ne fură cultura noastră? Cine sunt teroriştii intelectuali care comit
genocidul economic şi cultural, la nivel social-planetar.
Cu speranţa că le veţi face cunoscute în reţeaua monarhistă, vă trimit mai jos două proiecte: proiectul de "Troiţă-RSB" şi proiectul de carte, cu intruducerea "Argument - Cuvântul autorului despre Jurnalul de Atelier.
Vă mulţumesc pentru interesul acordat acestui proiect de Troiţă - RSB pe care sper să-l pot merita în întregime sau măcar într-o oarecare măsură.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Cu sinceritate şi admiraţie, Constantin Milea Sandu
Tel: 0744994454; e-mail: cmileasandu@gmail.com
Proiec de Troiţă – Rezonator stelar de bioluminiscenţă solar.
Cu speranţa că le veţi face cunoscute în reţeaua monarhistă, vă trimit mai jos două proiecte: proiectul de "Troiţă-RSB" şi proiectul de carte, cu intruducerea "Argument - Cuvântul autorului despre Jurnalul de Atelier.
Vă mulţumesc pentru interesul acordat acestui proiect de Troiţă - RSB pe care sper să-l pot merita în întregime sau măcar într-o oarecare măsură.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Cu sinceritate şi admiraţie, Constantin Milea Sandu
Tel: 0744994454; e-mail: cmileasandu@gmail.com
Proiec de Troiţă – Rezonator stelar de bioluminiscenţă solar.
Este vorba de o “Troiţă românească”, unică,
având şi funcţia de “Rezonator stelar de bioluminiscenţă solară” şi de “antenă
tahionică”. Permiteţi-mi în continuare să fac o descriere în detaliu, despre ce
vrea să însemne şi să reprezinte această Troiţă-RSB în viitorul regat -
România.
Ce doresc eu: mai întâi să închei un
contract cu o persoană privată, monarhistă, sau cu o firmă interesată de
fabricarea unor aparate de rezonanţă magnetică şi dispozitive de protecţie
împotriva radiaţiilor nocive şi a armelor psihotronice. Un contract privind
licenţa de fabricare a unei “Troiţe-Rezonator stelar de bioluminiscenţă solară”
(având şi funcţia de “antenă tahionică”), cu o plată de 10.000 de euro pentru
cheltuieli de cercetare, procesare şi construcţie, şi o plată ulterioară de 8 euro
pentru fiecare Troiţă vândută în toată lumea (în mărime de format A3) împreună
cu redevenţe de 8 cenţi pentru fiecare imagine a Troiţei vândută la fiecare
produs. (Pentru plata de 10.000 de euro pentru cheltuieli de cercetare,
procesare şi construcţie, eu vă ofer drept garanţie sculptura “Geneza” din
cupru pur, electrolitic (de 45 de kg) sau “Coloana Femeia-îngerul melancoliei”
dintr-o singură bucată de lemn de cireş de 3 metri.)
Vă trimit mai jos detalii şi schiţa
Troiţei-RSB împreună cu cinci imagini reprezentând Steaua arzătoare cu opt
raze, Crucea de lumină, Labirynt 1, Labirynt 2, afişul reprezentând prima
Coloană infinită din stejar creată în 1992 şi o descriere a Troiţei - RSB:
“Troiţa - Rezonator stelar de
bioluminiscenţă solară” este un biorezonator informaţional-energetic conceput
pe baza efectului inedit a „Stelei arzătoare cu opt raze”, care contribuie la
protecţia omului împotriva radiaţiilor generate de tehnologii cu un grad mare
de nocivitate, pentru a ne apăra de armele psihotronice, care ne bombardează
simţurile cu fregvenţe ce depăşesc limitele admise. Funcţia Troiţei este de a
regla vibraţiile umane şi intensitatea aurei. La indicaţiile prof. Dr. preot
Oltean Vaslie, director la Muzeul “Cea mai veche Şcoală Românească din Scheii Braşovului”,
pe Troiţă vor fi amplasate trei icoane: Sfânta Familie în mijloc şi cele două
iconiţe, cu Iisus şi Maica Domnului, în laterale.
Aura este un complex de câmpuri care
transmit nu doar energie, ci şi informaţie; este un ansamblu de unde BEMF (biologice,
electrice, magnetice şi fotonice) generate de tot ceea ce înseamnă fiinţă vie,
adică suflet viu, parte din sufletul lui Dumnezeu - începând de la ADN-ul
primordial al creaţiei până la celule şi organe. Aceste câmpuri au energii,
direcţii şi coerenţe diferite şi se reorganizează diferit, în funcţie de
câmpurile cu care intra în contact fiinţa umană.
Scopul şi importanţa acestei Troiţa-RSB este
de a explora fiinţa umană prin universul Artei-transformării Primului Principiu
din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei eoni primordiali,
distincţi: existenţa, forma şi beatitudinea.
Cea mai simplă
“Troiţă - Rezonator stelară de bioluminiscenţă” ar putea fi confecţionată
dintr-o folie de plastic transparent (ecologic) care să aibă înserat un filtru
cu desenul colorat al “Troiţei - Stea arzătoare cu opt raze” împreună cu cele
trei icoane, având funcţia de cruce-pandativ, sau talisman. Sau, mai simplu, ar
putea fi confecţionată dintr-o autocolantă aurie (cu foiţă de aur) care se
poate lipi pe telefoane mobile, computere, maşini, pe geamuri, pe case sau pe
acoperiş, sau pe orice obiect în funcţie de mărimea obiectului care trebuie
protejat, pentru refacerea câmpului informaţional-energetic al omului.
Confecţionată dintr-un material nobil,
ecologic, şi acoperită cu foită de aur, această Troiţă - Rezonator stelar de
bioluminiscenţă are calitatea de a se încărca periodic de la soare şi de a
echilibra câmpurile energetice. Aşa cum plantele primesc lumina de la soare
direct în celule, tot astfel, în mod indirect, oamenii, purtând această Troiţă
- RSB pot primi în mod direct informaţii esenţiale, solare, prin unificarea
câmpurilor energetice BEMF (biologice, electrice, magnetice şi fotonice)
De efectul benefic pentru orice fiinţă vie
al acestei Troiţe - RSB, sunt absolut convins. Pentru că există în această
“Troiţă – Stea” un efectul oscilant de “cruce în cruce” şi de “stea în stea”,
care face să se echilibreze starea emoţională a fiinţei umane, în mod
silenţios, în aşa fel încât poate să ne facă să vedem cum, şi în ce fel, razele
corpului nostru luminos cresc şi descresc din fereastră în fereastra între două
inimi, odată cu spaţiul curbat care stă între noi şi un alt corp luminos, cum e
lună sau soarele sau o altă fiinţă luminoasă.
Troiţa - RSB va fi un aparat simplu de
rezonanţă magnetică, ieftin şi eficient, care emite, absoarbe, stochează şi
modulează lumina polarizată. Troiţa - RSB are funcţia de modul cu circuit
oscilant, de sine stătător, care reuşeşte să unească „trei mişcări într-un
singură” (mişcarea corpusculară, mişcarea ondulatorie şi mişcarea oscilatorie
de elongaţie mare în sens trigonometric cu viteză unghiulară constantă) din
care rezultă o anumită emitere de unda genetică de celulă stem cu vibraţie
înaltă, de mărimea şi ordinul 8 la puterea 64 de raze.
Adaug faptul că această Troiţă - RSB am
conceput-o pe ideea de modulare şi restructurare permanentă a ADN-lui
primordial, având o dublă funcţie: energetică şi informaţională: prima de a
face trecerea din spaţiul sublunar în spaţiul supralunar şi de a realiza
reconectare la discul-solar; iar a doua de a echilibra energiile oamenilor
(pozitive şi negative) prin informaţia genetică replicativă. Prin aceasta,
Troiţa - RSB are rolul de disc-solar capabil să facă Marea Trecerea, prin
Arta-transformării, din universul tehnologic (în care suntem eliberaţi către
nimic) în evoluţia naturală a ştiinţei viului.
De ce este necesară această Troiţă – RSB:
Oamenii trebuie să înţeleg că toţi, dar
absolut toţi, suntem implicaţi într-un război psihotronic; că toate
vibraţiunile de toate felurile, electromagnetice ca lumina, ca sunetele,
electrochimice că gustul şi mirosul, se transformă toate prin organizarea
simţurilor într-un flux nervos de frecvenţe diferite care ajung la creier. Cu
alte cuvinte, oamenii trebuie să înţeleagă că tocmai această transformare a
tuturor vibraţiilor într-un flux nervos de fregvenţe diferite care trec prin
inimă şi ajung toate la creier, este de altfel şi principiul de funcţionare a
armelor psihotronice, care ne bombardează toate simţurile cu fregvenţe ce
depăşesc limitele admise. De aceea este nevoie de aceste aparate şi dispozitive
de protecţie energetică împotriva radiaţiilor nocive şi a armelor psihotronice.
Creierul fiecăruia dintre noi are o frecvenţă de rezonanţă bioelectrică unică, exact cum fiecare dintre noi are amprente digitale unice. Odată detectată această frecvenţă, creierul poate fi în întregime “programat “ cu ajutorul undelor de frecvenţă electromagnetică (EMF) transmise din afară, prin trimiterea unor semnale electromagnetice care sint “traduse” ca imagini sau/şi sunete. Acesta este unul din principiile razboiului psihotronic. De exemplu, un microcip de 5 micromilimetri plasat în nervul optic al unei persoane, “suge” impulsurile nervoase din acea zona a creierului responsabilă pentru miros, văz şi auz şi le trimite spre înregistrare unui computer. Sistemul electronic al NASA este capabil, printr-un computer central, să gestioneze, să urmărească şi să prelucreze simultan milioane de date provenite de la astfel de oameni, cu scopul de a avea un control total al populaţie sau de a tortura o parte din oameni. Cam asta se întâmplă cu noi acum.
Creierul fiecăruia dintre noi are o frecvenţă de rezonanţă bioelectrică unică, exact cum fiecare dintre noi are amprente digitale unice. Odată detectată această frecvenţă, creierul poate fi în întregime “programat “ cu ajutorul undelor de frecvenţă electromagnetică (EMF) transmise din afară, prin trimiterea unor semnale electromagnetice care sint “traduse” ca imagini sau/şi sunete. Acesta este unul din principiile razboiului psihotronic. De exemplu, un microcip de 5 micromilimetri plasat în nervul optic al unei persoane, “suge” impulsurile nervoase din acea zona a creierului responsabilă pentru miros, văz şi auz şi le trimite spre înregistrare unui computer. Sistemul electronic al NASA este capabil, printr-un computer central, să gestioneze, să urmărească şi să prelucreze simultan milioane de date provenite de la astfel de oameni, cu scopul de a avea un control total al populaţie sau de a tortura o parte din oameni. Cam asta se întâmplă cu noi acum.
Ideea care stă la baza acestor arme
psihotronice, de radio fregvenţă, şi proliferarea acestora, este de a determina
ca toţi oamenii să-şi piardă capacitatea de a raţiona emoţional asupra
problemei existenţei şi a sufletului uman. Iar lucrul acesta se întâmplă fără
să-i ucizi, ci doar pentru a-i lua ostateci, pentru a le zădărnici orice formă
de rezistenţă fără a-i răni fizic, iar aceasta se face chiar fără ca ei să-şi
dea seama ce se întâmplă în sufletul, în mintea şi în inima lor. Toate
tehnologiile de modificare a stărilor mentale pe cale electromagnetică sunt construite
cu acest scop, dar din moment ce nu sunt recunoscute oficial ele pot fi
folosite oriunde şi oricând, după bunul plac al celor care hotărăsc şi ne
influenţează destinul. De aceea, existenţa acestor arme psihotronice de radio
fregvenţă afectează în mod direct creierul şi sistemul nervos uman.
Să ne gândim la faptul că tendinţa
creierului nostru este de imitare a mediului ambiant: dacă, de exemplu, din
exterior se aplică sunete şi vibraţii de undă de frecvenţă alpha, betta, gamma,
tetha, atunci creierul va intra şi el în starea modificată a conştiinţei
specifică undelor respective. Cercetările de unde genetice de celule stem
transpuse, replicative, captive de pe un corp pe altul, au demonstrat că
subiectul poate să nu fie conştient de aceste sunete şi vibraţii înalte sau
joase, adică chiar dacă subiectul în cauză nu le poate auzi sau simţii, aceste
sunete şi vibraţii operează totuşi cu eficienţă, determinând trecerea
creierului în zona de frecvenţă dorită. De aceea este mare nevoie de aparate de
rezonanţă magnetică şi mecanisme de protecţie energetică „BEMF”
(biochimice, electrice, magnetice, fotonice). Prin setarea sensului
circuitelor oscilante, Troiţa RSB ar putea oferi o modalitate de a obţine
o mulţime de stări modificate de conştiinţă, în sensul dorit.
Această Troiţă - Stea arzătoare cu opt raze,
pe care eu am numit-o iniţial, în 1996, “Steaua magilor”, dar şi “Poarta
stelară”, formată din goluri şi plinuri echivalente, este benefică pentru
celula vie, pentru că este concepută pe efectul unui “element – modul” dintr-un
desen de tip” mandala”, care îmbina într-o armonie deplină “desenul interior”
cu “desenul exterior” printr-o “linie continuă” care nu trece de două ori prin
acelaşi loc. (este vorba de " linia continuă" a cerului, la care au avut
acces foarte puţini din marii iniţiaţi în artă, printre care C. Brâncuşi şi C.
G. Yung, acesta din urmă o numea " Şarpele cerului ".)
Scurt istoric al Troiţei RSB:
În 1996, printre alte sculpturi, am conceput
această „Stea arzătoare cu opt raze”, pe care în anul următor am lansat-o, pe
Internet, ca Proiect de monument în memoria lui Ioan Petru Culianu, fie-i
numele binecuvântat de Dumnezeu. În 2010 am descoperit pe internet un
Rezonator biofotonic construit de profesorul Traian D. Stănciulescu. Aşa mi-a
venit ideea cum s-ar putea construi o nouă Troiţă românească, având şi funcţia
de „Rezonator stelar de bioluminiscenţă” şi de “antenă tahionică”, având
înserat pe ea desenul cu „Steaua arzătoare cu opt raze”. (TDS este un savant
renumit, a scris „Fundamentele biofotonice ale conştiinţei” - Teoria laserelor
biofotonici”, carte pe care am citit-o în 2005 şi pe care am primit-o cu
dedicaţie chiar de la domnia sa. Rezonatorul profesorului TDS. Este deja
brevetat şi înscris la Oficiul de Mărci şi Invenţii şi se pare că are mare
succes cu el, se vinde bine în ţara dar mai ales în străinătate.
Despre bioluminiscenţa, am găsit pe net
următoarea definiţie: „Bioluminiscenţa este procesul biologic de producere a
luminii de către organismele vii. În organismele bioluminiscente se
sintetizează o substanţă fotogenă numită luciferina care sub acţiunea O2 şi a
enzimelor catalizatoare (luciferaze) se oxidează. Reacţia este exoterma iar
modificarea energiei libere este folosită pentru a excita o moleculă la o stare
foarte bogată în energie. Pentru revenirea moleculei astfel excitate la starea
de bază se produce o emisie de lumină.”... Mă gândesc, totodată, cum
s-ar putea face, prin amestecul mai multor plante medicinale, un plastic
transparent, perfect ecologic, din cristalele lichide din plante medicinale?
Dacă obţinem acest plastic ecologic din cristale lichide din anumite plante
medicinale, putem începe confecţionarea acestei Troiţe – RSB, care, am
convingerea, va vindeca omenirea de singurătatea atomică, de toate maladiile
creaţiei şi nu în ultimul rând de toate nevrozele şi conflictele dintre
familii, clanuri şi naţiuni, înghiţite deja în sfera de putere a Timpurile
Moderne pe care le trăim acum.
Adresez acum o întrebare din punct de
vedere economic:
Întrebarea mea
este într-un fel foarte simplă, se adresează de astă dată unui economist de
profesie, deşi ştiu bine ca lucrurile simple sunt cel mai greu de făcut, dacă
nu te pui în starea de a le face. Nu ştiu dacă şi în cazul economiei este
valabilă starea de a face un lucru. Mai concret, deşi încă nu am aflat ce e
arta, ştiu că economia este arta de a face comerţ. Spun lucrul acesta pentru că
economia de piaţă, de oricare ar fi ea, centralizată sau descentralizată, este
la origine rezultatul culturii şi nu invers. De aceea, cultură a ajuns în
subordinea lumii materiale. Aşadar, mă întreb, şi vă întreb, totodată: Cum ar
putea fi posibil să impui sau să scoţi pe piaţă o “Troiţă-RSB” nouă în
conştiinţa lumii, aplicând o altă metodă decât aceea a economiei de piaţă după
modelul Capitalului lui Marx sau mai ştiu eu ce monopol?
Sunt interesat de un astfel de “panaceu
universal”, de un nou “răsad de fantasmă”, în cazul meu, de aceasta Troiţă –
RSB, cu caracter creştin, care să fie ieşită din comun, care să afecteze pe
toată lumea şi în acelaşi timp să fie utilă şi benefică, mai ales în vremurile
astea de criză mondială pe care le trăim acum, după eşecul comunismului şi
capitalismului.
Un “răsad de fantasmă”, care să crească şi să se dezvolte din ea însuşi, până ce va atinge dominaţia religioasă şi politică a întregii lumi. Subliniez, dominaţie religioasă şi politică, nu şi economică, pentru că sunt conştient că în sistemul economic se pare că este chiar interzis comerţul cu fantasme şi iluzii, sau dacă nu este interzis, în mod sigur este controlat de un sistem economic centralizat sau descentralizat, de ştim noi cine.
Troiţa – RSB va fi până la urmă tot un fel de “proiect utopic”, dar am convingerea că va fi la polul opus utopiilor comuniste, capitaliste şi fasciste, care conduc lumea şi care îşi au esenţa în Paradisul prin distrugerea omenirii.
Un “răsad de fantasmă”, care să crească şi să se dezvolte din ea însuşi, până ce va atinge dominaţia religioasă şi politică a întregii lumi. Subliniez, dominaţie religioasă şi politică, nu şi economică, pentru că sunt conştient că în sistemul economic se pare că este chiar interzis comerţul cu fantasme şi iluzii, sau dacă nu este interzis, în mod sigur este controlat de un sistem economic centralizat sau descentralizat, de ştim noi cine.
Troiţa – RSB va fi până la urmă tot un fel de “proiect utopic”, dar am convingerea că va fi la polul opus utopiilor comuniste, capitaliste şi fasciste, care conduc lumea şi care îşi au esenţa în Paradisul prin distrugerea omenirii.
Cu acest dispozitiv, “Troiţă-Rezonator
stelar de bioluminiscenţă solară”, având şi rolul de “antenă tahionică”, se
poate induce un comportament magnetic în celulele corpului uman, convertind
astfel energia tahionică în energie biologică, sub forma electronilor
utilizabili, la nivelul de comandă informaţional-energetic, molecular şi
sub-molecular. Numai un astfel de dispozitiv “Troiţă-RSB” ar mai putea produce
ordine în locul haosului acestei lumi.
Această Troiţă- RSB ar putea perfecta un
proces revoluţionar de restructurare permanentă a culturilor de celule care să
cuprindă întreaga civilizaţie umană, la nivel social-planetar, transformând
fiecare fiinţă vie în “Scuturi biologice”. Prin această Troiţă-RSB şi “antenă
tahionică” s-ar putea crea un “algoritm” prin care, unind “trei mişcări
într-una singură”, să poţi să ajungi pe cale “telepatică” la orice om din lume.
Practic, cu această Troiţă-RSB se poate ajunge la creierul şi la inima fiecărui
om, în final poţi comunica în faza incipientă cu “Harta Minţii lui Dumnezeu”.
În mod special se poate ajunge la inimă omului, care are o rezonanţă magnetică
superioară creierului.
Nu ştiu de ce, cred însă că în final vom ajunge la comunicarea pe cale
telepatică, aşa cum a fost în copilăria umanităţii. Paradoxal, această
comunicare nu va fi însă posibilă fără “pierderea” memoriei. Căci nu îmi pot
imagina o comunicare telepatică perfectă în haosul sonor în care trăim noi
acum, fără a intra mai întâi în posesia unei “antene tahionice” care să
faciliteze această comunicare. Această Troiţă-RSB şi “antenă tahionică” ar
putea facilita comunicare cu mintea divină care se află în Oglinda Cerului
Cristalin.
“Steaua arzătoare cu opt raze”, procesată şi
machetată în formă de “Troită-Rezonator stelar de bioluminiscenţă solară”
(proiectul îl găsiţi şi pe albumul de sculptură postat pe facebook), ar putea
deveni o antenă tahionică permanentă care restructurează efectiv materialele
naturale, la nivelul de comandă informaţional-energetic molecular şi
sub-molecular.
De
mic copil mi-a fost dat să văd aceşti “ioni” (tahioni) care vin din soare.
Vă mulţumesc pentru interesul acordat
acestui proiect de Troiţă-RSB şi pe care sper să-l pot merita în întregime sau
măcar într-o oarecare măsură.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Cu sinceritate şi admiraţie, Constantin
Milea Sandu
Ţel: 0744994454; e-mail:
cmileasandu@gmail.com
* * *
Argument – Cuvântul autorului la Jurnalul
de Atelier
Doamnelor domnişoarelor şi domnilor, dragi
prieteni, pământeni şi nepământeni, internauţi crepusculari de pretutindeni şi
de oriunde vă aflaţi la orizontul misterului - O zi bună să vă dea Dumnezeu,
cer înalt şi idealuri pe măsura Cerului Cristalin!
“Artă e lungă, viaţa e scurtă”, spune un
proverb latin. Însă, viaţa fără “Arta-transformării” devine tot mai scurtă şi
lipsită de sens. A transforma Primul Principiu din care s-au ivit în copilăria
umanităţii cei trei eoni distincţi, primordiali: existenţa forma şi
beatitudinea – aceasta este Datorie vieţii noastre.
Arta de a trăi fericiţi, şi implicit de a
guverna o familie europeană, un popor sau 27 de naţiune unite în Europa, constă
în conştiinţa şi capacitatea fiecăruia de a trăi viaţa celuilalt, prin
recunoaşterea valorilor culturale, naţionale şi universale. Conştiinţa,
recunoaşterea valorilor şi capacitatea fiecăruia de a trăi viaţa celuilalt sunt
pietrele de temelie pentru fiecare popor şi pentru orice construcţie social-planetară.
Din neştiinţă,
însă, trăim într-o lumea în care
banul, câştigul, profitul, au ajuns să facă lege împotriva omului şi împotriva
naturii.
“În general, arta de a guverna consta în
capacitatea de a lua cât mai mulţi bani de la o parte din cetăţeni, pentru a o
da altora”, afirma în secolul al XVII-lea ateistul Voltaire.
Nu capacitatea de a lua banii de la uni şi
ai da altora este arta de a guverna popoarele, împărţind mereu lumea în bogaţi
şi săraci, în stăpâni şi sclavi, sfărmând astfel conştiinţele oamenilor, apoi
exploatând popoarele sărace prin dreptul celui mai tare, cu “Contractul social”
şi convenţii civile pe “Principiile dreptului politic” scrise în urmă cu sute
de ani. Nu “Contractul social” va salva omenirea, ci “Contractul natural”,
aplicat cu ştiinţa viului. Acest “Contract
natural” există şi el trebuie făcut cunoscut oamenilor. De aceea, acest
“Contract social” conceput de J.J. Rousseau trebuie rescris pe alte Principii
fundamentale, care să aibă ca idee centrală “Contractul natural” şi două
ministere de bază: ministerul Tehnologiilor solare şi ministerul
Artei-transformării. Singure, aceste două ministere, pot guverna toate
popoarele înlănţuite şi înghiţite de peste 100 de ani în sfera de putere a
Timpurilor Moderne.
Pentru că nu s-au rescris de sute de ani
aceste tratate, dogme şi doctrine politice, cei care ajung la guvernare -
despotismul - din neştiinţă, violează pactul social, deschid calea anarhiei şi
apoi trăiesc ca în Paradis. În timp ce popoarele sărace îşi uită primordiile şi
îşi pierd suveranitatea, pentru că nu mai ştiu ce înseamnă monarhie, republică,
stat naţional, popor liber, independent şi suveran. Pentru că devin din
cetăţeni liberi, care odinioară formau cetatea şi participau toţi prin asociere
la autoritatea suverană, un popor de supuşi, întrucât se supun legilor
statului, dar fără să cunoască legile. Iar astăzi aceste popoare sărace poartă
numele de “Republică universală”, condusă din umbră de un Guvern Mondial.
Cu alte cuvinte, cei ce guvernează omenirea
trăiesc acum că în “sânul lui Adam”, pentru că popoarele sunt adormite de sute
de ani de aceste dogme religioase vechi, precum creştinismul, islamismul,
iudaismul sau budismul, care practică toate cultul morţii nu cultul vieţii. Şi
după ce încheie un “pac de agresiune” între puterea religioasă şi puterea
politică, toate guvernele se folosesc de nişte doctrine politice care au la
bază nişte sisteme moarte şi reci, precum utopiile comuniste, fasciste sau
capitaliste, utopii care îşi au esenţa în Paradisul prin distrugerea omenirii
şi care îi au ca adversari pe oamenii înşişi.
Paradisul prin distrugere, aceasta este
esenţa oricărei utopii. De aceea, viaţa celui mai mic patron corporatist face
cât o mie de sărăntoci. Un capitalist bogat face mulţi morţi. Iar un politician
corupt, hibridizat şi aflat în comă tehnică şi politică la nivel
social-planetar, într-un singur mandat distruge un oraş, în două mandate
distruge o ţară, iar dacă mai este ales şi în Parlamentul European distruge 27
de state în care vieţuiesc cinci sute de milioane de oameni. Astfel, cu cât vor
fi patroni, capitalişti şi politicieni mai puţini, mai corupţi şi mai bogaţi,
aflaţi în comă tehnică şi politică la nivel social-planetar, aşa cum se
întâmplă acum în lume prin aşa zisa Noua Ordine Mondială (NOW), prin G1 şi G2,
cu atât vor fi mai mulţi morţi în UE şi în lumea întreagă.
Karl Marx, explică în ultimele file ale
Capitalului (un tratat de economie politică, care a fost scris timp de 40 de
ani şi care a fost cenzurat şi ţinut în secret până azi) că în final vor fi
prinşi integral în acest angrenaj atât pe capitalişti, cât şi pe politicieni şi
pe muncitori; iar ei nu pot face altceva decât ce îi obligă mecanismul, adică,
vor provoca o deteriorare tot mai gravă a umanităţii. Partea ce mai secretă din
cartea Capitalul spune că “un capitalist bogat face mulţi morţi” - asta era una
din formulele sale secrete ale cărţii, întrucât Marx credea că în final vor
rămâne foarte puţini capitalişti şi politicieni bogaţi, iar cvasitotalitatea
oamenilor le va reveni rolul de victime ale acestui proces diabolic, fără
precedent în istorie. În final, spune chiar Marx, capitalismul nu poate fi
reformat sub nici o altă formă, poate doar să fie distrus; aspiraţia către o
societate mai bună înseamnă să-l distrugi.
În ultimul sfert de veac, problema
economiei şi a tehnologiilor a luat însă o întorsătură şocantă, acestea fiind
folosite acum pentru distrugerea programată a omenirii. Astfel, tandemul
genetic fiinţă extraterestră - Om (ET-X-Y-Z - Om) a fost extins la tandemul
genetic Om – Codex Alimentarius, ceea ce se întâmplă cu noi pe planeta Terra a
fost perfect descris în Zohar (Cartea Splendorii) cu mii de ani în urmă. Cu
alte cuvinte, suprimarea celor şapte miliarde de oameni, câţi suntem acum pe
pământ, se face cu ştiinţa zeilor, prin cinci cicluri de existenţă umană,
printr-un experiment diabolic, dar în sens invers, adică prin incompatibilitate
noastră cu ştiinţa zeilor, prin dizarmonia genetică între Codexul Alimentarius
(GMO) şi genetica omului.
Supravieţuitori vor fi, probabil, doar cei
care îşi vor injecta două-trei tipuri de celule deodată, un fel de tandem de
“celule telocite-stem”, marca savantului român dr. LMP, aspirant la premiul
Nobel. Problema este cum să convingem popoarele să le injectăm (să-i vaccinăm)
cu astfel de “celule telocite-stem” în tandem, pentru că aceste “celule” au
darul de a te vindeca de toate bolile şi de toate maladiile creaţiei, şi poate
chiar de aţi prelungi viaţa cu cel puţin două-trei generaţii, adică cu exact
tot atâtea generaţii cu câte se doreşte, de către forţele oculte, să se scape
de noi, prin aplicarea noului Codex Alimentarius, prin implanturile RFID şi
alte opioide, droguri şi medicamente pe bază de GMO, fabricate în laboratoarele
hibride de NWO şi ET-X-Y-Z.
În concluzia, trăim închişi sub un Clopot de
sticlă într-o “uriaşă peşteră electromagnetică”, precum grecii în văgăuna
Ciclopului, aşteptând să le vină rândul să fie mâncaţi. De aceea, trebuie
negociat serios, prin “Arta-transformării”, cu Aristocraţia neagră şi cu marile
Familii Regale problema tehnologiilor solare la nivel social-planetar, în
tandem genetic ET-X-Y-Z şi Om, ceea ce nu-i deloc uşor, când trăim cu viii şi
cu morţii electrici laolaltă, într-o lume ce se arată a fi pe pământ fără
centru iar în cer într-un război al focului stelar.
În acest moment greu prin care trece
omenirea, fără precedent în istorie, pentru că am ajuns în punctul terminus al
cunoaşterii Adevărului, practic am ajuns în sfârşitul istoriei celei mai mari
înşelătorii umane, oamenii politici din toată lumea ar trebui să înţeleagă
lucrul acesta şi să se înconjoare nu numai de reţele politice care aparţin tot
mai mult acum de universul tehnologic hibridizat, ci mai cu seamă de oameni de
cultură şi de artişti care aparţin universului Artei-transformării şi care fac
o artă din familia sacrului. Spun lucrul acesta pentru a sublinia faptul că,
universul politic şi tehnologic, fără Arta-transformării, este în acest moment
un univers steril şi hibridizat, aflat în comă tehnică şi politică la nivel
social planetar, care va eliberă în mod sigur omul către nimic. Căci universul
tehnologic, aşa cum este ele acum, luminat cu “lampa lui Lenin” de peste o sută
de ani, în mod sigur va elibera omul către nimic. Toate estimările oamenilor de
ştiinţă şi laureaţi ai premiului Nobel spun că, nu vor trece nici şapte ani şi
după eşecul comunismului şi capitalismului, vor fi, pe pământ, sute de milioane
de oameni care vor tânji după muncă şi pensii şi nu le vor mai găsi nicăieri.
În timp ce Arta-transformarii va fi singurul univers capabil să transforme
Primul Principiu din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei eoni
distincţi: existenţa, forma şi beatitudinea.
O cultură solară iniţiată de o Cultură
matrifocală şi matrilocală paşnică, care să acţioneze prin exerciţiul
“Artei-transformării” , ar putea deveni acum singurul univers capabil să
transforme Primul Principiu din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei
eoni distincţi: existenţa, forma şi beatitudinea. Numai o adevărată revoluţie
culturală, anticipând o mişcare feministă universală prin “Arta-transformării”,
ar mai putea acum salva Uniunea Europeană pentru a face Marea Trecere din
universul tehnologic şi politic (hibridizat şi aflat în comă tehnică) în
evoluţia naturală a ştiinţei viului.
O revoluţie culturală de conştiinţă solară
ar putea avea acum multe consecinţe, la nivel social-planetar, chiar politice.
O astfel de revoluţie culturală, care să poată în final să unească cu adevărat
Europa şi lumea întreagă, a fost concepută în urmă cu 30 de ani de Mircea
Eliade, apoi, prin anii ’90 de Ioan Petru Culianu, şi mai recent de Günter
Grass (poet, nuvelist, dramaturg, sculptor, romancier şi grafician german,
laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1999). Noi, toţi oamenii
planetari, creăm acum adevărata revoluţie culturală de conştiinţă, pentru a
crea o nouă realitatea politică globală. Creăm ce merităm. Lucrul acesta se
întâmplă chiar şi pe reţelele de socializare de pe internet, cum e, de exemplu,
Facebook-ul.
O
revoluţie culturală corelată însă cu o mişcare feministă universală, construită
pe „imagini-regine”, mântuitoare de lumi paralele, folosind cu bună ştiinţă
“semnele arbitrare” şi “simbolurile consacrate”, ar avea întocmai rolul
fundamental de a uni aceste două lumi diferite, diametral opuse, Orientul latin
cu Occidentul ultra tehnologizat, dar care au la origine acelaşi Dumnezeu. O
revoluţie culturală declanşată la nivel social-planetar ar putea acum, cu toată
ştiinţa în dotare, pentru prima dată în istorie, să identifice lumea sacră
(care se manifestă prin simboluri consacrate) camuflată în profan şi viceversa,
lumea profana (care operează cu semne arbitrare) camuflată în sacru.
Structura axiomatică a întregii plăci a
modernităţi, dar şi a “postmodernismului” apărut la sfârşitul secolului trecut
prin anii ’80, potrivit căreia “Sacrul este camuflat în profan şi profanul e
camuflat în sacru” (expresia îi aparţine, cred, lui Mircea Eliade), este de
altfel şi esenţa Adevărului Creaţiei, alternativă la toată “Istoria ideilor şi
a credinţelor religioase”, dezvoltată de Mircea Eliade în 16 volume, pentru
care ar fi trebuit să ia premiul Nobel.
Fără îndoială, cineva trebuie să îşi asume
rolul şi misiunea istorică de a ridicat Lespedea care apasă de peste o sută de
ani peste mormântul umanităţii creatoare. Şi de a răsturna în final această
“placă a modernităţii”. Artei-transformării, care lucrează prin marii artişti
care iubesc fără măsură lumea aceasta, îi revine desigur misiunea de a ridica
cu propriile ei forţe artistice această Marea Lespede care apăsa tot mai greu
peste umanitatea noastră politică, economică, culturală şi nu în ultimul rând
ecologică.
Or, această adevărată revoluţie culturală de
conştiinţă solară ar putea avea loc declanşând mai întâi o Mişcare feministă
universală, pornită alternativ din nucleul cel mai fecund al latinităţii -
România - şi la polul opus - SUA. SUA, care prin amestecul raselor prin
“naţiunile transplantate” din euro-afro-asia în America Latină şi din America
Latină în America de Nord, au devenit acum cel mai puternic model de
democraţie, de ştiinţă şi cunoaştere din întreaga lume.
Ipoteza mea de lucru: există două ministere
de bază care conduc lumea: ministerul tehnologiilor înalte şi ministerul
“Artei-transformării” (care amândouă lucrează camuflat, potrivit afirmaţiei lui
Mircea Eliade, enunţată mai sus). “Arta-transformării” însă are o comportare de
aşa natură, încât anticipează viitorul organismelor vii, modifică trecutul l
sistemelor moarte şi reci şi influenţează prezentul cu o lumină caldă, pentru
ca universul tehnologic să nu mai elibereze oamenii către nimic, aşa cum se
întâmplă de o sută de ani, prin “lampa lui Lenin”. Sau dacă îi vom mai
“elibera” odată, după eşecul comunismului şi capitalismului, lucrul acesta se
va întâmpla numai după o negociere la nivel înalt între ET-X-Y-Z, Aristocraţia
neagră şi marile Familii Regale.
Modelul meu, bazat pe teoria Artei-transformării: toate sistemele din
lume evoluează până în centrul unei “Stele arzătoare cu opt raze”, după care
intră într-o bifurcaţie de stele bioluminiscente solare care se pot “produce şi
reproduce” prin derivaţie de energia tahionică, folosind “teleportare
fotonică”, în toate direcţiile posibile, pe verticală şi orizontală, în
expansiune infinită, prin explozia şi implozia ADN-ului primordial al creaţiei
ce se perpetuează prin codul nostru genetic, de ordinul divin şi mărimea 8 la
puterea 64 de Stele arzătoare cu opt raze, cu 64 de Octave. Am numit acest
fenomen “Octomorfoza stelei arzătoare de bioluminiscenţă solară”. Astfel încât
noi, oamenii, la nivel social planetar, nu suntem altceva decât “nişte note
muzicale în imensitatea variaţiunilor de ritmuri cosmice şi istorice, într-o
uriaşă Simfonie a Durerii şi Fericirii umane” (am citat din memorie din opera
lui Vasile Pârvan – un renumit savant şi arheolog român preocupat de preistoria
geto-dacilor şi în mod special de civilizaţia greco-elenă)
M-am întrebat adeseori: de ce
suntem noi, ca popor, diferiţi de celelalte popoare? Şi cum am ajuns să
supravieţuim de mii de ani în sfârşitul istoriei celei mai mari înşelătorii
umane? Răspunsul meu începe să se contureze tot mai clar: pentru că suntem un
popor solar. În subconştientul nostru colectiv se petrece un lucru uimitor,
atunci când ajungi singur la concluzia că: este mult mai bine să ai o implozie
interioară cunoscându-ţi propriul tău suflet (ADN-ul) decât să ai o explozie
exterioară împingând omenirea înainte, în groapa mizeriei comune, devenind
astfel războinic. Exploziile sunt distructive, Imploziile sunt creative. Acesta
este Primul Principiu creator al Universului. Am înţeles lucrul acesta de mic
copil, din clipa când mi-am dat seama că ştiinţa nu o bagi în om ci o scoţi din
om. Tot pe atunci cred că mi-a fost dat să văd “ioni” (tahioni) care vin din
soare.
Viaţa noastră, şi implicit fericirea pe
care o căutăm cu atâta ardoare de când ne naştem până murim, a devenit acum tot
mai scurtă şi mai scumpă pe pământ. Dar, ea – viaţa - existenţa, forma şi
beatitudinea, ori cât de scumpă ar fi pe pământ implică o călătorie gratuită în
jurul soarelui în fiecare an. Vă invit, aşadar, să facem împreună o călătorie
prin Arta-transformării în jurul soarelui său, dacă vreţi, în jurul “Coloanei
soarelui de vis”.
Din august 2011, am publicat spontan fragmente
din primul volum din Jurnal de Atelier sub formă de articole în revistă de
cultură Confluenţe literare şi pe blog-ul Coloanasoareluidevis. Blogspot.com.
Până în 24.12.2012 am publicat 64 de articole, printre care şi un manifest
feminist universal sub titlul de “Reportaj imaginar la un congres internaţional
al femeilor”. În 2013 urmează să public încă 80 de Scrisori, pentru a încheia
primul volum din Jurnal, care va cuprinde “144 de Scrisori de tranziţie din
Mileniul III către Prinţesa X”.
Acest Jurnal de Atelier încearcă să răspunde
la trei întrebări de bază: În ce Europă trăim? Cine ne fură cultura noastră?
Cine sunt teroriştii intelectuali care comit genocidul economic şi cultural, la
nivel social-planetar.
Publicarea acestor scrisori va fi făcută în
sens invers numerotării, adică, începând cu Scrisoarea nr.144 şi terminând cu
Scrisoarea nr.1. Pentru a şti de la început despre ce Prinţesă X este vorba,
public această legendă mai jos.
Legenda: Prinţesa X =
creştinism (MD-MM + cele trei Diana D3, respectiv Maica Domnului, Maria
Magdalena, Diana-Luna-Hecate, Diana-Artemis-Bendis şi Diana Sancta Potentisima)
+ islamism (F3 Fatima + cele 72 de Fecioare) + new age & satanism (Marea
Zeiţă, înfăţişată adeseori sub aspectul teribil de regină a Morţilor + Lilith,
Isis, Kali, Shakti, Eurynome, Mnemosyne, Iele, Valkirii, etc.)
* * *
Vă mulţumesc pentru interesul acordat
acestui proiect de carte – Jurnal de Atelier, pe care sper să-l pot merita în
întregime sau măcar într-o oarecare măsură.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Cu sinceritate şi admiraţie, Constantin
Milea Sandu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu