Autoportet, 1982
În primăvara anului 2007 – Anul
integrării oficiale a României în Uniunea Europeană – m-am adresat printr-o
scrisoare oficială secretarului de stat de la Ministeul Culturii, domnului Vlad
Virgil Niţulescu, în care am prezentat un proiect cultural universal şi am cerul
sprijin financiar pentru organizarea unei expoziţii de artă la Bucureşti şi
pentru construcţia unor sculpturi monumentale în Braşov. În scrisoare am cerut,
printre altele, şi o recomandare pentru a publica eseul “Brancuşi în conştiinţa
românească” în paginile unei reviste de cultură subvenţionată de Ministerul
Culturi. Scrisoarea n-a avut nici un ecou din partea Ministerului culturii, a
urmat doar câteva replici scurte pe via e-mail date de secretarul de stat VVN
prin care şi-a justificat “competenţa şi decidenţa politică mioapă”. Public mai jos doar acest “Post scriptum” din
răspunsul meu dat domnului secretat de stat VVN.
“PS: Despre recomandări celebre
Emil Cioran a stat în fiecare zi pe
o bancă în parc timp de o lună de zile, ca să treacă pe acolo într-o zi marele
filozof francez Jean-François Revel pentru ai cere filozofului o recomandare
să-şi publice prima carte în limba franceză după primii zece ani de exil la
Paris. 20 de ani mai târziu, acelaşi filozof JFR avea să-l numească pe Cioran
“cel mai mare stilist în viaţă al limbii franceze”, de origine română.
Constantin Brâncuşi mărturiseşte
în ultimi ani de viaţă că fără recomandarea celor trei mari doamne ale României
din epoca, Carmen Sylva, Otilia Cosmuţă şi Maria Bengescu, dintre care prima
era chiar regina României, nu ar fi fost primit poate niciodată în atelierul
marelui sculptor Auguste Rodin.
Aceste recomandări ar trebui să
fie continuate într-un fel şi astăzi în lumea civilizată, însă din nefericire
în România post-revoluţionară nu mai are cine să te recomande acum. Începând cu
anul 1947, odată cu schimbarea formei de guvernare din monarhie în republică
bolşevică, treptat a dispărut întreaga “aristocraţie a sângelui” şi odată cu
aceasta a dispărut şi “aristocraţia spiritului”, în ţară rămânând doar un
singur clan, care în anii ce au urmat s-a transforma în cea mai perversă
aristocraţie care a existat vreodată pe pământ: “aristocraţie muncitorească”, care
se recomandă acum doar ea pentru ea, conform zicalei populare “ţiganul când a
ajuns împărat prima dată pe taică-său l-a spânzurat”.
Dintotdeuna, marii artişti
romantici care au iubit fără măsură lumea aceasta, ca să nu îşi piardă rodul
creaţiei, au avut nevoie de scrisori de recomandare din partea unei
aristocraţii a Renaşterii spirituale, care spuneau Da vieţi şi garantau viitorul.
Pentru că, artiştii, prin creaţia lor, sunt o necesitate biologică şi oglinda
alcătuirii sufletului fiecărui popor, fără de care nici o societate civilă nu
va fi posibilă în viitor.
În finalul acestui e-mail,
permiteţi-mi să vă scriu acum şi o scurtă argumentaţie de conştiinţă solară.
Conştiinţa şi recunoaşterea valorilor culturale, naţionale şi universale,
sunt pietrele de temelie ale fiecare
popor. În cazul nostru, românesc, sunt elementele primordiale pentru
reconstrucţia poporului român şi scoaterea acestuia din întuneric şi negaţie.
Dumneavoastră sunteţi o conştiinţă în poziţia în care vă aflaţi, de secretar de
stat la Ministerul Culturii, iar eu sunt o conştiinţă în poziţia în care m-a
pus Dumnezeu, de artist-sculptor român. Aşa încât nu e nimic extraordinar să
fim conştienţi şi să recunoaştem valorile culturale, fie ele naţionale sau
universale. Conştiinţă nu e luxul câtorva, uni recunosc valoarea iar alţii nu.
Conştiinţa şi recunoaşterea valorilor acestui popor este o simplă obligaţie pentru
toţi românii de pretutindeni. Noi am fost creaţi pentru aceasta.
Sculptura mea monumentală are
un limbaj universal, un limbaj semiotic al iubirii care transforma „semnele
arbitrare” în „simboluri consacrate”. Pe sculptura mea nu scrie că „am păzit oile,
că am fost cândva lucrător agricol în Toscana, sau că am reparat locomotive şi
am construit avioane în tinereţe, pe vremea celui mai mizerabil stat
poliţienesc şi bolşevic, şi cu toate astea nu o vede nici măcar un Secretar de
Stat de la Ministerul Culturii Române. Vorba poetului Nichita Stănescu: „Am
trecut şi eu printre voi, fiinţe monstruoase, dar nu prea aveam prin ce trece,
şi nici cu cine şi nici cu ce petrece...” Asemenea poetului Nichita, trec şi eu
acum, de unul singur, din „spaţiul sublunar” , supus corupţiei, în „spaţiul supralunar”de origine solară, prelungind
Coloana infinită (al unui alt Brâncuşi rămas în ţară) pe pe axa Pământului pe
axa Cereului Cristalin, ca să vă aduc în casele d-voastră ”lumina ce întrece
toate luminile”. Şi ce
păcat că nu mai vede nimeni azi, nici Coloana infinită şi nici lumina, în ţara
asta tristă şi plină de umor...
Doamne, ajută-i pe artiştii care fac o artă din familia sacrului, că
tare grea le este Crucea de lumină!
Îmi scrieţi că, în serviciul d-voastră de Secretar de Stat la Ministerul
Culturii, citez: “nu am competenţa să
recomand şi artişti unor reviste de cultură”. Ce riscaţi domnule secretar de stat
la Ministerul Culturii, Vlad Virgil Nitulescu, să mă recomandaţi unui om de
cultură, competent, care conduce o revistă de cultură, pentru a publica eseul
“Brâncuşi în conştiinţa românească”?
Aştept răspuns verbal şi în scris
de la secretarul de stat de la Ministerul Culturi Romane, Vlad Virgil
Niţulescu.
Vă salut, cu adâncă consternare şi tristă amărăciune, sculptor
Constantin Milea Sandu
Atelier: str. Neagoe Basarab, Nr.17 (Piaţa Teatrului) Braşov, 2007.
* * *
Marin Preda, unul din cei mai mari scriitori pe
care i-a avut România, spunea, în ultimii ani de viaţă, în cercul lui de
prieteni: „Să ne ferească Dumnezeu să ajungă la putere această „aristocraţie
muncitorească”, provenită din cel mai mizerabil stat poliţienesc şi bolşevic
din Europa, că atunci va veni sfârşitul lumii.” Iată că am ajuns să trăim
aceste vremuri tulburi, guvernaţi şi conduşi de 23 de ani de cea mai perversă
„aristocraţie muncitorească” care a existat vreodată pe pământ.
O „aristocraţie muncitorească” extrem de
agresivă, care „graţiei” bolşevicului Ion Iliescu a reuşit „performanţa” în
1991 să transporte cu „trenuri speciale” minerii din Valea Jiului la Bucureşti,
ca să intre în Parlamentul ţării cu bâtele, de au trebuit să fugă înspăimântaţi
toţi senatorii şi deputaţii din Parlament. Singurul senator care a avut curajul
şi a rămas atunci în Parlament a fost poetul ardelean Ioan Alexandru, care a
îngenunchiat în faţa minerilor bătăuşi şi le-a zis: „Fraţilor, opriţi-vă, aici
e sfatul ţării!”. Minerii s-au oprit pentru un moment din sălbaticia lor şi
vâzându-l pe poet îngenunchiat n-a avut curajul nici unul să-l lovească cu
bâtele, l-au lăsat acolo pe poetul înluminat, apoi au continuat asaltul pe
străzile Bucureştiului, au spart toate sediile partidelor din opoziţie, au
bătut intelectualii cu barbă şi pe studenţii de la facultatea de arhitectură şi
au devastat trei zile Bucureştiul, schilodând cu bâtele bruma de intelectuali
români şi omorând oameni nevinovaţi de pe stradă. Ca să-şi cunoască originile,
este bine să ştie şi copii şi nepoţii noştri, că în urmă cu doar 23 de ani a
existat o „aristocraţie muncitorească” în cea mai pură formă de agresivitate
umană, care şi-a făcut „debutul” în zilele post-revoluţionare din 1990 cu
lozinci şi sloganuri de genul: „Moarte intelectualilor” sau „Deştepţii să moară, proştii să trăiască”. Aşa
încât nici nu ar trebui să ne mai mire de ce după 23 de ani de aşa zisă
democraţie occidentală şi „capitalism de cumetrie” (expresia aparţine ex. preş.
Ion Iliescu) Căruţa cu proşti a Balcanilor se află chiar în România.
Aştept clipa şi momentul istoric când 30 de
milioane de românii, din ţară, din Republica Moldova şi de pretutindeni, sau
măcar o parte semnificativă dintre ei, o masă critică, se vor deştepta şi se
vot trezi din „somnul cel de moarte” în sfârşitul istoriei celei mai mari
înşelătorii umane, pentru ca împreună cu celelalte 27 de state din UE să
răsturnăm odată pentru totdeuna Căruţa cu proşti din Uniunea Europeană, să
stingem butoiul cu pulbere din Balcani şi să aprindem o altă flacără a
revoluţiei, de data aceasta o flacără a Revoluţiei de conştiinţă solară, care să
cuprindă toată Uniunea Europeană şi în final întreagă lume liberă.
Sculptor,
Constantin Milea Sandu
Un comentariu:
Sunt onorata ca ne aflam in acelasi spatiu,fie el si virtual!Atunci,intamplator ,pe f.book.cand am vazut Coloana Soarelui,m-am gandit automat la Brancusi!...dar ,mie sulpturile dv.mi se par mai apopiate de sufletul omenesc,ca sa nu spun mai frumoase!Nu sunt critic de arta,am terminat cu multi ani in urma Politehnica,dar pt.mine Brancusi e prea stilizat si prea monumental!De la Ministerul Culturii nu puteti astepta nimic,fiindca e format tot din politruci,hrapareti si agramati!In Romania postdecembrista,lacomia si nesimtirea lor a ajuns la cote supreme!Tot pe oamenii de cultura din afara tarii trebuie sa va sprijiniti,atatia cati mai exista si acolo,autentici!Pacat de cei tineri care cresc cu mirajul fals al nonvalorilor promovate cu sarg de majoritatea televiziunilr !
Trimiteți un comentariu